Pe 18 martie 2016 va avea loc în cinematografe premiera filmului Un munte de virginitate/Virgin Mountain. Scenariul și regia acestei comedii romantice îi aparțin lui Dagur Kári (Nói Albinói, The Good Heart).
Generozitate, candoare, inocență, iubire, empatie, emoție – sunt cuvintele cheie care descriu cel mai bine acest film, care degajă o infinită umanitate.
Fúsi e un bărbat de 43 de ani, dar de fapt e un băiat prea mare, cu o inimă pe uriașă. Timid, introvertit, Fusi habar nu are cum funcționează lumea reală.Plăcerea lui cea mai mare este să stea noaptea în mașină și să sune la postul de radio local pentru a cere piesele preferate.
„Este o poveste care poate să inspire şi să încurajeze, despre un bărbat care face un pas decisiv, care-i va schimba viaţa. Cred sau cel puţin sper că e un subiect în care se regăsesc mulţi. Descrie o situaţie în care ne-am aflat cu toţii: aceea de a judeca greşit pe cineva. În lumea creştină, de la acest sentiment porneşte o întreagă teorie despre vină şi probleme de conştiinţă.”, a declarat Dagur Kári.
Iată, în continuare, un interviu cu Dagur Kári, realizat pentru Variety de corespondenta Elsa Keslassy și pus la dispoziția cititorlor Cinemagia de către distribuitorul în România al filmului, Freealize.
Elsa Keslassy: „Virgin Moutain” vorbeşte despre maturizatea unui bărbat de vârstă mijlocie care face eforturi uriaşe pentru a-şi găsi locul în societate, din cauza condiţiei sale fizice, o temă ce pare să o continue pe cea din primul tău lungmetraj, „Nói Albinói” şi, într-o anumită măsură, pe cea din „Dark Horse”. De ce te atrag personajele altfel, neintegrate în societate?
Dagur Kári: Nu este o alegere conştientă din partea mea aceea de a crea personaje neintegrate. Interesul meu este acela de a da viaţă celor mai bune personaje, iar cele uşor altfel, care nu-şi găsesc locul sunt tocmai cele care s-ar putea regăsi în situaţii mai interesante decât cele conformiste. Mă interesează în mod deosebit personajul şi situaţia. Dar nu m-am gândit niciodată la personajele mele la nişte neintegraţi până ce ziariştii nu mi-au atras atenţia acestui lucru.
E.K.: Ca şi „Nói Albinói” şi „Dark Horse”, „Virgin Mountain” este un film despre descoperirea sinelui cu ajutorul unor experienţe de viaţă trăite în afara Islandei. Cât de mult ţii la această temă, în calitate de regior islandez născut în Franţa, cu studii in Danemarca?
D.K.: Încerc să-mi integrez vacanţele de vară în scenarii pentru că numai aşa îmi permit să ajung în acele locuri. Pentru „Nói Albinói” am mers în Cuba, unde am filmat scena de sfârşit, pentru „Dark Horse” am filmat o secvenţă în Spania, iar sfârşit filmului „The Good Heart” a fost filmat în Republica Dominicană. Am un fetiş pentru plajele cu palmieri şi nisip argintiu; probabil că-n viaţa anterioară am trăit în Hawaii şi am făcut surfing. Îmi place foarte mult să filmez plaje şi palmieri, care au devenit un element recurent în filmele mele. Pentru „Virgin Mountain”, ne gândisem să-l ducem pe Fúsi într-o destinaţie exotică, dar până la urmă filmul n-a mai avut nevoie de această scenă. Aşa că, de data asta, n-am avut vacanţă!...
E.K.: „Virgin Mountain” este mai degrabă un studiu de personaj intens şi radical decât o comedie romantică, deşi ar putea fi uşor rezumat printr-o sintagmă simplă: tema virginului de 40 de ani. Însă ai ales să ocoleşti clişeele narative ale comediei romantice şi să rămâi cât mai aproape de realitate. De ce ai făcut această alegere?
D.K.: Odată ce ai în film elementul „un băiat întâlneşte o fată”, povestea tinde să se deruleze pe pilot automat. Devine profund previzibilă, iar eu am ales în mod cât se poate de conştient să mă abat de la clişeu. Am simţit că Fúsi, personajul principal, are nevoie de o cu totul altă rezolvare a problemelor sale. Mi-am dorit un sfârşit mic, dar în acelaşi timp mare. Ceea ce pentru noi e o mişcare cât se poate de obişnuită poate fi un pas revoluţionar pentru Fúsi.
E.K.: Ce face din „Virgin Mountain” un film universal, în care să se regăsească oamenii din toată lumea?
D.K.: Este o poveste care poate să inspire şi să încurajeze, despre un bărbat care face un pas decisiv, care-i va schimba viaţa. Cred sau cel puţin sper că e un subiect în care se regăsesc mulţi. Apoi, descrie o situaţie în care ne-am aflat cu toţii: aceea de a judeca greşit pe cineva. În lumea creştină, de la acest sentiment porneşte o întreagă teorie despre vină şi probleme de conştiinţă. În timpul montajului, derulând filmul de la final spre început, mi-am dat seama că numele personajului principal, Fúsi, este „Isus” rostit invers. Nu atunci când îl scrii invers, ci fonetic. E o coincidenţă interesantă.
E.K.: Cum ai ajuns la Gunnar Jónsson? Îl aveai deja în minte când ai scris scenariul?
D.K.: Gunnar Jónsson a avut un rol secundar într-o comedie de televiziune în Islanda, în urmă cu 15 ani. Atunci l-am văzut pentru prima dată şi a fost un fel de dragoste la prima vedere. Mi s-a părut că este foarte natural şi mi-am dorit să-l văd jucând un rol principal. Aşa că am scris scenariul pentru el. Gunnar Jónsson este însuşi filmul, care fără el nu ar fi existat. Are un talent enorm, mi se pare o prezenţă unică pe ecran. Deşi nu are formare actoricească, dă dovadă de un profesionalism şi de o precizie incredibile. De-acum înainte, îmi doresc să joace în toate filmele mele.
E.K.: Cum a fost colaborarea cu Baltasar Kormakur? Care a fost contribuţia sa creativă?
D.K.: Baltasar e un regizor talentat şi profund şi totodată un producător cu experienţă. M-a ajutat mult pe tot parcursul filmului şi mi-a oferit libertate artistică absolută. El şi producătoarea Agnes Johansen m-au sprijit şi mi-au înţeles demersurile.
E.K.: Cum a fost întoarcerea în Islanda după „The Good Heart”, primul tău film de limbă engleză?
D.K.: A fost o experienţă pozitivă. M-am bucurat să fac un film cu o echipă mică, formată numai din prieteni. În Statele Unite, să filmezi cu o echipă mare seamănă de multe ori cu o operaţiune militară. E o doză zdravănă de adrenalină, dar eu prefer să fac filme cu echipe mici, în care fiecare simte că participă la procesul de creaţie.
E.K.: Ţi-a plăcut experienţa de a face un film într-o altă limbă şi ai apreciat lucrul cu actorii din „The Good Heart”? Spune-mi ce ai învăţat din această experienţă şi dacă ţi-ai dori să o repeţi.
D.K.: Îmi place mult să lucrez într-o limbă străină, îmi place să studiez nuanţele vorbitorilor. Într-un fel, simt că am o mai mare libertate atunci când scriu dialoguri în alte limbi decât islandeza. Când scriu în islandeză, simt o anumită teamă, pe când în alte limbi mă simt mai liber. Ca şi cum ai cânta la un instrument. Dar indiferent unde mă aflu în lume, fiecare film este o mare lecţie. Ca şi când aş urma niste cursuri. Îmi doresc să continui să lucrez într-o mulţime de locuri diferite.
E.K.: Ce te inspiră în activitatea de scenarist şi regizor? Consideri că faci parte din generaţia nouă de realizatori scandinavi?
D.K.: Inspiraţia vine de pretutindeni şi de nicăieri, şi vine în valuri. Sunt perioade când mă simt complet gol, dar am învăţat că acele etape sunt foarte importante, pentru că atunci lucrează subconştientul la viteza maximă şi de obicei acele etape sunt urmate de perioade productive. Sunt o persoană mai degrabă singuratică şi nu mă văd făcând parte dintr-un grup. Islanda este destul de americanizată ca stil de viaţă şi cultură, dar e şi foarte nordică. Scandinavia mi se pare foarte diferită.
E.K.: La ce lucrezi în prezent?
D.K.: În prezent, ocup un post la Şcoala Daneză de Film, conduc departamentul de regie, este o slujbă cu normă întreagă şi nu-mi rămâne prea mult timp pentru scris. Dar, paradoxal, n-am avut niciodată atâtea idei de proiecte noi, cum am acum; atât proiecte de film, cât şi de seriale de televiziune. Nu sunt încă sigur care va fi proiectul de care mă voi ocupa mai întâi, dar sunt tare nerăbdător.
