Totul despre The Judge

de Ştefan Dobroiu în 8 Iul 2014
Robert Downey Jr. are şanse la Oscar cu rolul din premiera lui octombrie

La începutul mileniului puţini erau producătorii care l-ar mai fi chemat la un casting, iar acum Robert Downey Jr. este unul dintre cele mai mari staruri ale Hollywood-ului cu apariţii în filme cu încasări record. Extrem de popular, Robert Downey Jr. nu se culcă pe laurii producţiilor Marvel şi îşi diversifică paleta de roluri, analiştii de la Hollywood spunând că ar putea fi în cărţi pentru Oscarurile de la anul cu rolul său din The Judge, o dramă de familie aşteptată pe marile ecrane în luna octombrie.

Actorul îl interpretează pe avocatul Hank Palmer, un star al tribunalului datorită pledoariilor sale explozive, pe cât de faimos printre colegi, pe atât de hulit din cauza faptului că nu se dă în lături de la niciun tertip pentru a-şi face clientul să câştige. Niciun nor nu pare să plutească pe cerul superficialului, jovialului, tupeistului Hank până când un telefon îi dă viaţa peste cap: mama lui a murit şi trebuie să se întoarcă în orăşelul natal pentru a lua parte la înmormântare. Reîntâlnirea cu tatăl său înstrăinat (Robert Duvall), judecătorul micului oraş, complică lucrurile, iar povestea începe cu adevărat când acesta, suferind de un început de Alzheimer, provoacă un accident de maşină mortal şi este acuzat într-un proces.

Dintre dramele de familie puţine sunt acelea mai interesante din punct de vedere al interpretărilor decât aşa-zisele reîmpăcări cu trecutul. Faptul că tatăl său este unicul judecător din oraş ne poate sugera că relaţia familiei cu legea a fost motivul pentru care Hank s-a îndreptat, în tinereţe, spre acest domeniu. Doar oare diferenţele de interpretare a legii şi personalitatea extrem de diferită să-i fi îndepărtat pe fiu şi tată? Direcţiile pe care le poate explora drama sunt nenumărate, de la problemele nerezolvate dintre cei doi protagonişti, la pierderea demnităţii în faţa bolii şi poziţiile foarte diferite în relaţie cu legea.

Un alt aspect extrem de ofertant este încrederea: când Hank îşi reprezintă tatăl la proces, îi va câştiga acestuia încrederea, element extrem de important în relaţia avocatului cu clientul său? Complică lucrurile şi hotârârea avocatului acuzării, Dwight Dickham (Billy Bob Thornton), care vrea să scape de fostul judecător o dată pentru totdeauna.

Interesant este şi faptul că în calitate de regizor ne reîntâlnim cu David Dobkin, cunoscut mai degrabă pentru încercările sale comice, precum The Change-Up/Dacă aş fi... tu?, Fratele lui Moş Crăciun, hitul Spărgătorii de nunţi şi filmul cu Jackie Chan Cavalerii Shaolin. Chiar dacă filmul nu pare deloc să irosească talentul pentru comedie al lui Robert Downey Jr., Dobkin se îndepărtează consistent de la gagurile fizice şi ar putea impresiona cu un melanj captivant de emoţie şi umor.

Din distribuţia filmului mai fac parte Vera Farmiga, Vincent D'Onofrio şi Jeremy Strong. Premiera românească are loc pe 10 octombrie, simultan cu cea americană. O dată cu lansarea, Downey Jr. ar putea intra în cărţi pentru o nominalizare la Oscarul pentru Cel mai bun actor principal. A mai fost nominalizat la această categorie în 1993, pentru filmul biografic Chaplin, care l-a şi transformat într-unul din cei mai respectaţi actori ai generaţiei sale, până când problemele cu alcoolul şi drogurile au distras atenţia publicului şi a studiourilor de la talentul său.

Iată mai jos un trailer al filmului. Cum ţi se pare? Crezi că Robert Downey Jr. ar putea avea o şansă la Oscaruri?

Exploreaza subiecte similare:

Robert Downey Jr., Robert Duvall, David Dobkin, The Judge

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
darayawaus pe 8 iulie 2014 17:54
Nu stiu daca Robert Downey Jr. are sanse la vreo nominalizare la Oscar, dar Robert Duvall are. E un actor urias.
raulpop pe 9 iulie 2014 00:11
Cred că o să iasă interesant filmul. Poate poate primește Robert Downey Jr. sau Robert Duvall nominalizare la Oscar. Depinde cum or juca. În schimb cred că o să iasă bine filmul

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells