Suflet/Soul sau căutarea lucrurilor care contează cu adevărat

de Cinemagia în 26 Mai 2021
O aventură poetică în lumea imaginara a sufletelor care își caută personalitatea și scopul în viață

Oare ce te face unic? La această întrebare au căutat să răspunde mințile creative de la Studiourile Pixar Animation prin filmul Suflet/Soul, o animație ce urmărește aventura ireală a unui profesor obișnuit care se trezește deodată într-o lume cu totul neobișnuită, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Joe Gardner, un profesor de muzică obișnuit, este definit de pasiunea sa uriașă pentru jazz. „Joe ar face orice să ajungă un pianist profesionist de jazz. Așa că atunci când i se oferă șansa vieții, el simte că a cucerit cel mai înalt vârf de munte”, rezumă regizorul Pete Docter premisa de la care pleacă noua producție de animație.

Însă un mic pas greșit îl poartă de pe străzile New York-ului direct într-o lume eterică și complet neverosimilă – Marele Dinainte – un loc absolut fantastic de unde sufletele își iau personalitățile, capriciile și interesele până să ajungă pe Pământ.

O lume eterică

Potrivit lui Docter, ideea unei astfel de lumi unice se coace de 23 de ani. „Totul a început de la fiul meu – acum are 23 de ani – care din clipa în care s-a născut ne-a arătat că are personalitate. Mi-am pus problema de unde a apărut personalitate lui. Mă gândeam că ea se dezvoltă din interacțiunea cu lumea. Și totuși, e clar că toți ne naștem cu un fel unic de a fi”, spune regizorul.

„În povestea din filmul nostru toată lumea se naște cu un suflet. Iar sufletele acestea nu apar așa, pur și simplu, ci sunt pregătite dinainte, primesc o personalitate și interese”, adaugă el.

Totuși, odată ce ajunge pe acest tărâm ciudat, Joe Gardner nu poate să se adapteze în lumea noilor suflete. Hotărât să revină la viața lui, face echipă cu un suflet precoce – 22 – care nu a reușit până acum să înțeleagă ce e așa de atrăgător la oameni și la a trăi pe Pământ.

„Uneori, sufletele nu reușesc să găsească scânteia magică pentru a-și câștiga drumul spre Pământ. Iar consilierii Marelui Dinainte cheamă mentori care să le inspire, oameni extraordinari din istorie, cum ar fi Abraham Lincoln. Metoda aceasta a dat rezultate pentru fiecare suflet rătăcit, cu excepția lui 22, care e ca un adolescent capricios. În plus, ea nu pare să aibă vreo dorință specială de a ajunge pe Pământ”, explică Kemp Powers, celălalt regizor al filmului.

Joe devine mentorul lui 22, gândindu-se că dacă o poate ajuta pe ea să descopere magia de a fi viu, va reuși cumva să ajungă înapoi pe Pământ la timp pentru marele său moment artistic. “Crede că nu are altceva de făcut decât să o ajute pe 22 să își găsească drumul, să descopere scânteia care face totul posibil. Firește, el crede că e ușor, așa cum i-a fost lui să își descopere pasiunea pentru jazz”, spune producătoarea Dana Murray.

Însă, pe măsură ce Joe se străduiește să o facă pe 22 să descopere ce minunat este să trăiești, ajunge să afle răspunsul unor întrebări pe care nu și le pusese despre propria viață. „Ce înseamnă o viață semnificativă? Din ce e formată? Din relațiile pe care le ai? Din faptul că trăiești conștient? Poți să ai o conversație minunată și să bei o cafea bună – sunt astea lucruri importante și semnificative? Povestea noastră nu marșează într-o singură direcție: relații, familie – ci caută să dea un răspuns cuprinzător”, afirmă Kristen Lester, cea care a supervizat scenariul.

„Ori cât de departe ajungem, mereu vrem și mai departe, nu suntem pe deplini mulțumiți, exact cum un artist are mereu pornirea să creeze și nu se poate liniști”, spune Mike Jones, unul dintre scenariști.

Docter achiesează la această idee: „Am fost foarte norocos să lucrez cu oameni incredibili și să fac filme care au fost urmărite peste tot în lume. Dar, mi-am dat seama că, oricât de minunate sunt aceste proiecte, viața are mult mai multe nuanțe și nu poate fi redusă la o singură pasiune – oricât de elocventă și satisfăcătoare ar fi aceasta. Uneori sunt mai importante lucrurile mici și nesemnificative”.

“Îmi aduc aminte cum mergeam într-o zi cu bicicleta și am oprit să culeg o zmeură. Era încălzită de soare și extrem de gustoasă, a fost cea mai bună zmeură pe care am mâncat-o vreodată. Îmi aduc aminte perfect acest moment. Există astfel de clipe transcedentale în viața fiecăruia care definesc cine suntem. Acest film pledează pentru lărgirea acestui orizont pe care de multe ori îl limităm la o singură idee și pentru descoperirea lucrurilor miraculoase pe care viața le are de oferit”, mai spune Docter.

O lume a contrastelor

Aventura din Suflet/Soul începe în lumea dinamică a New York-ului cucerit de jazz și ne poartă în locurile neverosimile din tărâmul imaginar al Marelui Dinainte. Accentul pus pe contrastul dintre ritmul înnebunitor al marelui oraș și aparența cosmică a celeilalte lumi este ceea ce face această producție cu totul specială.

De-a lungul realizării filmului, echipa de producție s-a inspirat din epoci complet diferite, plecând de la opera artistului satiric Ronald Searle și trecând prin animațiile clasice Disney din anii ’60, cum ar fi 101 Dalmațieni.

„Searle și dalmațienii au influențat atmosfera și aspectul filmului din toate punctele de vedere, de la forma imperfectă a clădirilor și până la felul în care cad hainele pe fiecare personaj”, spune directorul de animație Jude Brownbill.

Atmosfera e completată de muzica cu totul deosebită, responsabil de jazz-ul din film fiind compozitorul și cântărețul Jon Batiste. „Când îl vedem pe Joe cântând e de fapt Jon. Animatorii noștri au studiat imagini cu Jon cântând pentru a captura detalii specifice, de la felul în care își mișcă degetele, până la felul în care respiră, și pentru a le reda apoi în film”, spune Murray.

Filmul Suflet/Soul este distribuit în România de Forum Film România și are avanpremiera în cinematografe în 27 mai 2021, în format 2D si 3D, dublat.

Exploreaza subiecte similare:

Soul, Pete Docter, Jude Brownbill, Jon Batiste

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Alex24 pe 26 mai 2021 22:09
Abia acum l-ati vazut. Il am de 2 luni cumpărat din UK. A fost lansat acolo în 4k. Iar Raya the last dragon trebuie sa imi ajungă în 4k tot din UK.
makomomo pe 26 mai 2021 22:36
Soul e castigator Oscar deja pt cea mai buna animatie si sunet, la fel si la premiile Bafta, filmul anului si inca nu stiu cate premii...chiar ca v-ati trezit acum din somn,dormiti pe voi cinemagistilor....ceva nou?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells