Premierele săptămânii 20-26 decembrie 2013

de Ştefan Dobroiu în 20 Dec 2013
Află ce-i de văzut pe marile ecrane în acest weekend!

Ne retragem treptat în sânul familiilor şi în preajma brazilor împodobiţi pentru Crăciun, iar programul cinematografelor face o ultimă încercare, în acest weekend, să ne mai răpească două ore din timp pentru o vizită în faţa marelui ecran. Iată mai jos oferta acestui sfârşit de săptămână:

Burlaci întârziaţi/Last Vegas
Un Marea mahmureală pentru seniori, comedia prilejuieşte o fericită sincronizare pe marile ecrane: patru actori câştigători de Oscar încearcă să arate, timp de 105 minute, că niciodată nu e prea târziu să te distrezi sau să iei decizii pentru viitor (după caz). Billy (Michael Douglas), Paddy (Robert De Niro), Archie (Morgan Freeman) and Sam (Kevin Kline) sunt cei mai buni prieteni încă din copilărie. Atunci când Billy, burlacul convins al grupului, o cere în sfârşit în căsătorie pe prietena sa, cei patru pleacă spre Las Vegas, hotărâţi să se distreze şi să îşi amintească de vremurile trecute. Ajunşi la destinaţie însă, cei patru îşi dau seama că viaţa i-a schimbat mai mult decât se aşteptau în tinereţe şi sunt nevoiţi să îşi regândească priorităţile.

Domnişoara populară/Populaire
Când am văzut trailerul acestei comedii ne-am gândit că Romain Duris nu apare niciodată suficient de des pe marile ecrane şi că aventura franţuzească din această săptămână ne aminteşte de un pahar de şampanie. Filmul ne poartă în primăvara lui 1958, când Rose Pamphyle are 21 de ani, locuieşte împreună cu morocănosul ei tată, este logodită cu fiul mecanicului local şi pare destinată să devină soţie şi mamă. Dar nu aceasta este viaţa după care tânjeşte Rose, iar şansa de a-şi lua soarta în propriile mâini se iveşte atunci când dă o probă ca secretară. Interviul cu simpaticul director Louis Échard (Duris) este un dezastru, însă fata uimeşte cu viteza incredibilă cu care bate la maşină, iar Louis dă verdictul: o angajează doar dacă participă la campionatul regional pentru secretare! Filmul lui Régis Roinsard comentează cu aplomb pe seama moravurilor vremurilor, dar şi a iniţiativelor feministe, totul în ritmul ameţitor al literelor imprimate pe hârtia maşinii de degetele iuţi ale lui Rose...

Pe urmele dinozaurilor/Walking with Dinosaurs
Realizat cu cele mai noi şi realiste tehnologii, Pe urmele dinozaurilor însoţeşte un pui de pachirinozaur, Patchi (Justin Long), de la naştere până la maturitate. Pe marele ecran are astfel loc o incredibilă incursiune 3D în viaţa de acum 70 de milioane de ani, explorând lupta pentru supravieţuire, confruntările pentru supremaţie şi necesitatea unei continue adaptări la mediul înconjurător. Filmul a fost lăudat pentru aspectul extraordinar şi pentru cât de convingătoare este transpunerea 3D a imaginilor, dar nu şi pentru scenariul plin de glumiţe adolescentine.

Care crezi că este cea mai tentantă premieră a săptămânii?

Exploreaza subiecte similare:

Last Vegas, Populaire, Walking with Dinosaurs

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreBlack pe 20 decembrie 2013 11:57
Last Vegas in primul rand si poate Populaire .
Theodor2011 pe 20 decembrie 2013 16:41
Last Vegas, la ce distributie are
legolas05 pe 20 decembrie 2013 20:35
O sa revad The Hobbit de craciun si atat.
Musa.del.Arte pe 20 decembrie 2013 21:53
Last Vegas. Just for fun.
Phantom_sub pe 20 decembrie 2013 23:07
M-aş fi dus la Walking with dinosaurs, dar nu am timp.
MikkaelWolfganger pe 21 decembrie 2013 08:52
Inca o data la Hobbitul.
alex_il_fenomeno pe 14 februarie 2014 14:20
Nu am urmarit inca nimic din acele titluri, dar timpul nu este pierdut.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells