Premieră la Teatrul Ion Creangă: spectacolul „Jack si vrejul de fasole”

de Cinemagia în 4 Mar 2019
„În inocența personajului principal stă o forță imbatabilă menită să învingă toate nedreptățile unei lumi tot mai haotice”, spune regizorul Octavian Jighirgiu

Teatrul Ion Creangă anunță premiera spectacolului „Jack şi vrejul de fasole” – o nouă producție adresată copiilor cu vârsta peste 5 ani. Pus în scenă după bine-cunoscuta poveste scrisă de Joseph Jacobs, despre o lume în care creativitatea şi curajul reuşesc să transforme realitatea, spectacolul va avea premiera sâmbătă, 09 martie, orele 11:00 şi 18:00, la Sala Rapsodia (Str. Lipscani nr. 53).

Un schimb bizar – pentru câteva boabe de fasole, așa-zis magice – este primul pas într-o călătorie plină de neprevăzut, în care surprizele îl pândesc la tot pasul pe Jack. Vis sau realitate, uriașul vrej de fasole apărut peste noapte în curtea casei tânărului erou devine o scară spre un univers fantastic, în care un prezent lipsit de strălucire poate fi răsturnat în favoarea unui viitor fericit.

Astfel, în viziunea regizorală a lui Octavian Jighirgiu, asistat de echipa de creaţie alcătuită din Victoria Bucun (coregrafie), Eduard Petru Jighirgiu (muzica), Andrei şi Roxana Răduţ (decor şi costume), Radu Nechit şi Vlad Bacalu (video design) şi Adrian Buliga (light design), spectacolul devine o pledoarie pentru bucuria şi dorinţa de a descoperi a tuturor celor care nu şi-au pierdut candoarea prin hăţişurile vieţii adulte.

„De ce Jack și vrejul de fasole? Pentru că în inocența personajului principal stă o forță imbatabilă menită să învingă toate nedreptățile unei lumi tot mai haotice. Dincolo de poveste, în balansul dintre cele două planuri, cel real și cel de mai sus de cer, stă ascunsă o profundă aspirație umană: visul unei lumi mai bune”, declară regizorul Octavian Jighirgiu.

Spectacolul beneficiază de o reprezentaţie suplimentară la Sala Rapsodia duminică, 10 martie, ora 11.00. Biletele sunt disponibile online, pe www.entertix.ro şi www.myticket.ro, sau la Casa de Bilete a Teatrului, aflată pe Str. Amzei, nr. 13 – nr. tel. 0767.934.374. Biletele se pot achiziţiona şi de la Sala Rapsodia, prin punctul mobil de ticketing deschis de Teatrul Ion Creangă cu aproximativ 30 de minute înainte de începerea spectacolului.

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells