Oscar 2016: noi predicţii

de Ştefan Dobroiu în 9 Sep 2015
Iată previziuni complete pentru cele mai importante patru categorii ale galei

Mai sunt patru luni până la anunţarea nominalizărilor la Oscar (14 ianuarie) şi cinci luni şi jumătate (28 februarie) până la cea de-a 88-a gală a celor mai urmărite premii cinematografice din lume. Perioada poate părea lungă, dar marile festivaluri, reacţiile criticilor la proiecţiile filmelor foarte aşteptate şi programarea premierelor fac ca peisajul posibililor candidaţi la Oscar să fie tot mai complet. Iată mai jos câteva titluri de avut în vedere pentru cele mai importante patru categorii.

Un astfel de articol poate părea prematur în acest moment, dar îl privim şi ca o ocazie de a trece în revistă candidaţi cu şanse mai mici, care poate nu îşi vor face loc pe listele de nominalizaţi, dar au toate motivele să apară pe listele filmelor de urmărit de către pasionaţii de cinema. Am precizat, acolo unde a fost cazul, data premierei din România a filmelor.

Cel mai bun film
Numărul variabil de titluri nominalizate permite Academiei să voteze între cinci şi zece filme pentru cea mai râvnită categorie a Oscarurilor. Analiştii consideră că The Danish Girl, Steve Jobs, Spotlight şi The Revenant se vor afla aproape cu certitudine în cursa pentru statuetă. Şanse mari au şi Carol, The Hateful Eight, Joy şi Bridge of Spies.

Cei de la Indiewire se întreabă dacă Mad Max: Fury Road, considerat cel mai bun film al primei jumătăţi din 2015 de către criticii americani, şi animaţia Pixar Inside Out vor învinge reticenţa membrilor Academiei pentru filmele de gen şi vor obţine una dintre nominalizări. Brooklyn, Suffragette, Beasts of No Nation, Sicario şi Everest (ultimele două cu premiera românească aşteptată pe 18 septembrie) şi-ar putea croi şi ele drum în complexul joc al Oscarurilor, în care campaniile de promovare şi popularitatea cineaştilor au o importanţă la fel de mare ca primirea unui film de către public şi critici.

Concussion (premiera românească pe 1 ianuarie), cu Will Smith într-un nou rol dramatic, The Walk (9 octombrie, inclusiv în format IMAX), By the Sea (20 noiembrie), în care Angelina Jolie şi Brad Pitt interpretează un cuplu cu probleme, şi Our Brand Is Crisis, noul film cu Sandra Bullock, pot provoca şi ele surprize.

Cel mai bun regizor
Ediţia din 2016 a galei Oscar ar putea veni cu o surpriză de proporţii: Sarah Gavron, lăudată pentru foarte bine primitul Suffragette, ar putea deveni a cincea regizoare din istorie cu o nominalizare la Oscarul pentru Cea mai bună regie. Gavron are, însă, o mulţime de nume mari de învins pentru un loc printre cei cinci nominalizaţi. Alejandro González Iñárritu (The Revenant), Steven Spielberg (Bridge of Spies), Todd Haynes (Carol), Danny Boyle (Steve Jobs) şi Tom Hooper (The Danish Girl) sunt consideraţi de Indiewire regizorii cu cele mai mari şanse la o nominalizare. În cursă se află şi George Miller (Mad Max: Fury Road), Cary Fukunaga (Beasts of No Nation) şi Thomas McCarthy (Spotlight).

Cel mai bun actor
După ce The Danish Girl a avut premiera mondială în competiţia festivalului de la Veneţia, reacţiile criticilor sunt aproape identice: Eddie Redmayne face un rol extraordinar interpretând una din primele persoane din istorie care a suferit o operaţie de schimbare de sex. Michael Fassbender şi Johnny Depp sunt alţi candidaţi puternici, tot pentru roluri inspirate din realitate în Steve Jobs şi Black Mass. Aproape că nu există şansă ca Leonardo DiCaprio, pe care mulţi îl consideră unul dintre cei mai neîndreptăţiţi actori din istoria Oscarurilor, să nu primească o nominalizare pentru The Revenant.

Alte posibilităţi ar fi Don Cheadle în Miles Ahead, Matt Damon în The Martian, Bryan Cranston în Trumbo, Tom Hanks în Bridge of Spies şi Robert Redford în Truth, Will Smith în Concussion, Bradley Cooper în Burnt (premiera pe 23 octombrie) etc.

Cea mai bună actriţă
Cate Blanchett în Carol, Saoirse Ronan în Brooklyn şi Carey Mulligan în Suffragette sunt, în viziunea Indiewire, actriţele cu cele mai mari şanse la o nominalizare. În top se află şi Lily Tomlin pentru Grandma şi Brie Larson pentru Room, dar nu trebuie să le excludem pe Jennifer Lawrence în Joy, Sandra Bullock în Our Brand Is Crisis, Kate Winslet în The Dressmaker şi Julianne Moore în Freeheld. Emily Blunt este şi ea o posibilitate pentru Sicario.

Dintre titlurile menţionate pe care îl aştepţi cu cea mai mare nerăbdare?

Exploreaza subiecte similare:

The Danish Girl, Steve Jobs, Spotlight, The Revenant, Carol, The Hateful Eight, Bridge of Spies, Joy, Mad Max: Fury Road, Inside Out, Brooklyn, Suffragette, Beasts of No Nation, Everest, Sicario, Concussion, Our Brand Is Crisis, The Walk, By the Sea, Sandra Bullock, Angelina Jolie, Brad Pitt, Will Smith, Michael Fassbender, leonardo dicaprio, Sarah Gavron, Alejandro González Iñárritu, Danny Boyle, Todd Haynes, Tom Hooper, Eddie Redmayne, Steven Spielberg, George Miller, Cary Fukunaga, Johnny Depp, Thomas McCarthy, Black Mass, Don Cheadle, Tom Hanks, Robert Redford, Bryan Cranston, Cate Blanchett, Saoirse Ronan, Kate Winslet, Lily Tomlin, Julianne Moore, Jennifer Lawrence, Emily Blunt, oscar 2016

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
radu3455 pe 9 septembrie 2015 17:32
se anunta o toamna-iarna plina de filme unul si unul
SERGIULICA2005 pe 9 septembrie 2015 21:33
Cam asa este !
catajedi pe 17 septembrie 2015 12:43
cel mai rau imi pare de Leonardo di Caprio care a fost nominalizat de atatea ori si nu a primit niciun premiu. Sper sa nu ajunga ca si Peter O'Toole sa primeasca un Premiu Oscar doar pentru Intreaga Cariera. Ar fi rusinos, pentru Academie.
andrei_timy pe 14 noiembrie 2015 08:36
Tom Hardy la actor in rol principal pentru Legend

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells