« Înapoi la pagina festivalului

O comedie neagră, avanpremiera la Festivalul veneţian

de Gloria Sauciuc in 1 Sep 2010
O comedie neagră, avanpremiera la Festivalul veneţian

Le bruit des glaçons, de Bertrand Blier, a deschis marţi seara la Veneţia secţiunea Giornate degli Autori, fiind totodata avanpremiera ediţiei cu numărul 67 a celui mai longeviv Festival de Film al lumii. Proiectat în sala Volpi, în prezenţa a 160 de spectatori, filmul este o tratare plină de umor, în cheie ludică, a bolii terminale. 

Charles, interpretat de Jean Dujardin, este însoţit peste tot de prezenţa fantomatică a unui bărbat (Albert Dupontel), care este însăşi încarnarea cancerului lui. Cum bărbatul nu se dezlipeşte de Charles, acesta ajunge să vorbească, mănânce, doarmă cu acest intrus, pe care  doar el îl poate vedea şi - cel mult - cei care suferă de aceeaşi maladie.  Aici ajungem la femeia din casă a scriitorului, trecută de prima tinereţe (Louisa, jucată de Anne Alvaro), care e însoţită şi ea - la fiecare pas, de o femeie îmbrăcată în negru (Myriam Boyer)...

Personajele vorbesc uitându-se direct la cameră, iar Charles, dar şi boala lui - personificată în bărbat - se transformă de multe ori în raisonneurii filmului. Uneori eroii povestesc în faţa camerei ce au de gând să facă, în timp ce fac acel lucru, ca într-o piesă de teatru în care actorul face doi paşi spre faţa scenei, reflectoarele cad pe el, în jur făcându-se întuneric, urmând un monolog eliberator, în absenţa oricăror alte personaje.

Paradoxal, acest film te emoţionează în mică măsură, atenţia fiindu-ţi distrasă de giumbuşlucurile lui Jean Dujardin şi ale Annei Alvaro pentru a scăpa de "intruşi".  E vorba tot un joc, dar nu de şah, şi indirect cu Moartea, pe care eroii acestui film îl duc cu Boala. Charles şi Loiusa îşi joacă într-un fel ultima carte, pentru salvarea ultimelor clipe în care mai pot trăi iubirea, ultimul cadru fiind cu ei plecând pe mare, poate o referire la legenda Olandezului zburător.

Bertrand Blier câştiga în 1993 la Veneţia Marele Premiu al Academiei Europene pentru filmul 1, 2, 3, Sun, fiind un obişnuit mai ales al Festivalului de Film de la Cannes şi al Premiilor César, cu patru nominalizări la Palme d'Or şi Marele Premiu al Juriului obţinut cu Too Beautiful for You, plus trei premii César până în acest moment.

 

Părerea ta

Spune-ţi părerea
shogwon pe 1 septembrie 2010 19:16
naspa filmul
Bug94 pe 1 septembrie 2010 19:26
Nu e prea reusit acest film
alex_il_fenomeno pe 2 septembrie 2010 09:38
nu pare excelent , dar nici rau. cred ca este chiar interesant.
Iamsaved pe 2 septembrie 2010 19:44
Suna interesant:)
robygrecu pe 6 septembrie 2010 11:27
cam slab filmul...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Cel de-al optulea film al prolificului regizor Kim Ki-duk, care a precedat cu un an mai cunoscutul Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring , este Hae anseon / The Coast Guard...
Dintre regizorii coreeni de azi, in momentul actual Hong Sang-soo pare cel mai „pe val”, cel putin pe plan international. 2010 este cu siguranta anul sau: la a sasea participare la Festivalul de la Cannes...
Chingu / Friend (2001), al treilea lungmetraj al cineastului Kwak Kyung-taek (si cel mai iubit film al sau de pana acum), a fost campion de box-office in Coreea, cu aproape 8,2 milioane de spectatori platitori, mai bine de doi si jumatate, pana cand a fost detronat de Silmido de Kang Woo-suk, care l-a intrecut cu vreo 3 milioane de bilete vandute...
jinglebells