Motivul principal pentru care Idris Elba a acceptat rolul din The Dark Tower

de Cristina Grigore în 2 Aug 2017
Filmul, ce a avut premiera luni, la New York, se lansează la noi pe 4 august

Una dintre cele mai aşteptate adaptări ale verii de pe marele ecran este The Dark Tower – are la bază seria de cărţi a lui Stephen King cu acelaşi nume. Pelicula a avut premiera luni, în New York, iar protagoniştii acesteia, actorii Matthew McConaughey şi Idris Elba, nu au lipsit de pe covorul roşu.

Printre declaraţiile acestora, Cinemablend.com a surprins şi motivul pentru care Elba – starul lui Thor şi vocea lui Shere Khan din The Jungle Book – a acceptat partitura lui Roland Deschain: „Am vrut să fiu eroul, însă nu orice fel de erou învechit. Am vrut să joc în ceva original. Nu am vrut să apar într-un remake şi am deja legături şi cu Marvel şi cu Disney. Acum am contact şi cu această adaptare. Şi e vorba de un material original. Eu sunt la cârmă aici şi este un personaj ce n-a mai apărut în faţa publicului”, a explicat el.

Cele opt volume fantasy ale lui King conturează, în fond, o poveste clasică în care binele luptă împotriva răului. Pistolarul Roland Deschain, interpretat de Elba, trebuie să îşi înfrunte nemesis-ul, pe Omul în Negru (McConaughey), care este hotărât să distrugă Turnul Întunecat, cel care asigură existenţa întregului univers.

King a avut un rol important în adaptarea scenariului pentru marele ecran. „S-a implicat mult şi a venit cu o mulţime de idei. Nu a impus nimic, însă a avut întotdeauna sugestii excelente”, a arătat regizorul peliculei, Nikolaj Arcel.

Cât îl priveşte pe McConaughey, acesta s-a simţit bine în pielea antagonistului. „Personajele negative sunt întotdeauna distractiv de interpretat, pentru că nu au limite. Nu fac compromisuri. Nu încearcă să-şi facă prieteni. Nu se complică în maniere şi fasoane”, a declarat actorul.

The Dark Tower se lansează la noi pe 4 august.

 

Exploreaza subiecte similare:

The Dark Tower, Matthew McConaughey, Idris Elba, Nikolaj Arcel, The Jungle Book, Thor

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 2 august 2017 14:03
Idris Elba nu avea ce căuta în rolul Pistolarul Roland Deschain de la început și aceasta din simplul și foarte importantul motiv că, în cartea ce stă la baza filmului, acesta este alb și nu ”de culoare”. Acest lucru va trage mult în jos filmul, în ciuda succesului enorm al volumelor, deoarece fanii cărților lui Stephen King vor ”taxa” acest lucru prin neprezentarea în sala de cinema în semn de protest. Nu am nimic contra lui Idris Elba, din contră în consider unul dintre cei mai buni actori de culoare la acest moment, dar
acordarea rolului unui personaj alb într-o saga de un asemenea succes este o mare greșeală, producătorii alegând practic să nu țină cont de cărțile lui Stephen King. Am înțeles că însuși S. King ar fi fost de acord cu Elba in rolul principal al eroului, ceea ce, dacă e adevărat, este iarăși o mare și de neînțeles gafă. Erau atâția actori albi care s-ar fi achitat cu succes de acest rol încât... În fine, acum nu mai contează, filmul a fost făcut.

Cretzulynne pe 3 august 2017 00:49
Nu ma intereseaza cum sunt oamenii, daca nu sunt repartizati conform rolurilor sursei literare. Parca vad ca in viitor, in rol de barbat o sa fie o femeie! Muahahaha!
In rolul Pistolarului trebuia sa fie Clint Eastwood, deci putea fi Scott Eastwood, sau oricare altul asemanator! Deci nu voi mai accepta asemenea prostii. Il voi nota cu 1 direct, dupa vizionare.

sebybog pe 3 august 2017 06:36
Am citit 2 cronici in presa de afara si ambele erau dezamagite de film....Astept cu incredere un film despre viata lui Isaac Newton in care acesta sa fie interpretat de un actor de culoare. The future is bright.
După lectura miilor de pagini ale seriei, lectura extrem de captivanta, vizionarea acestui film cred ca ar fi o blasfemie....

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells