Mircea Bravo face Nuntă pe bani

26 Iul 2023
Din 10 octombrie, în toate cinematografele

La un an distanță de la premiera în cinematografe a filmului său de debut, Mirciulică, actorul și vloggerul clujean Mircea Bravo, alături de Bunica, vor lansa în cinematografe Nuntă pe bani, o nouă comedie semnată de regizorul Cristian Ilișuan. Cu această ocazie, producătorii dezvăluie și posterul oficial al filmului.

Noua producție marca Bravo Films va avea premiera în cinematografe în 10 octombrie și îl are ca personaj principal pe Mircea, un tânăr care urăște nunțile și care nu se ferește să facă public acest lucru. Din cauza unor decizii greșite, trebuie să restituie o sumă mare de bani, iar singura soluție pentru Mircea rămâne propria nuntă. Urmează o cursă contra-cronometru pentru a găsi sală, nași și invitați, cu scopul de a face un business cât mai profitabil.

 “Nuntă pe bani este o producție mult mai mare, căreia i-am acordat mai mult timp de pregătire și pentru care am lucrat alături de mulți oameni cu experiență în industria de film. Reacția publicului care a venit în număr atât de mare la prima noastră comedie ne-a motivat să mergem mai departe și să să facem un nou film pentru spectatorii noștri. Suntem siguri că atunci când iubești ceea ce faci și crezi în poveste, transmiți mai departe de ecran această energie. La noi la filmări a fost multă bună dispoziție cu toate că s-a muncit foarte intens. Sunteți așadar invitați cu toții la cinema, din 10 octombrie, la cea mai mare nuntă din România ” - a declarat Mircea.

Filmările la Nuntă pe bani au durat 23 de zile și au avut loc în vara anului trecut. Imaginea e semnată de Andrei Băltărețu, sunetul de Daniel Soare și scenografia de Ana Gabriela Lemnaru. Scenariul aparține echipei creative din care fac parte Cristi Ilișuan, Mircea Popa, Tibi Codorean, Cristi Ciui și Andrei Vereștiuc.

Pe 10 octombrie aflăm doar la cinema dacă Mircea și partenera lui, Alexandra (Alexandra Spătărelu), vor fi împreună la bine și la rău sau combinațiile îi vor despărți.

Posterul filmului este realizat de celebra casă internațională de trailere Good Hands, multipremiată la Golden Trailer Awards.

Distribuitorul filmului este compania Bravo Films.

Exploreaza subiecte similare:

Mirciulică, Nuntă pe bani, Cristian Ilișuan, Andrei Băltăreţu, Daniel Soare, Ana Gabriela Lemnaru, Alexandra Spătărelu, Mircea Popa

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells