După ce anul trecut Viktoria al regizoarei Maya Vitkova câştiga Premiul special al juriului la TIFF, nu ne-ar mira deloc ca Lecţia, captivanta dramă regizată de bulgarii Kristina Grozeva şi Petar Valchanov să reuşească o performanţă similară la cea de-a 14-a ediţie a festivalului. Un film simplu şi onest, despre o dramă umană care ne e poate tuturor familiară, Lecţia stă dovadă că cinema-ul bulgar îşi revine după câţiva ani de tăcere şi este gata să ia cu asalt festivalurile lumii.
Am văzut Lecţia anul trecut, când debutul în lungmetraj al celor doi regizori concura (şi avea să câştige) în competiţia New Directors a festivalului de la San Sebastian. Au trecut aproape nouă luni de atunci şi niciun cadru din sensibila poveste a Nadezhdei (Margita Gosheva) nu mi s-a şters din minte. De atunci filmul a crescut, a participat la mai bine de 20 de festivaluri internaţionale şi a câştigat premii la Tokyo, Varşovia, Salonic, Sofia, Göteborg şi Angers. Dar nu pentru recunoaşterea internaţională merită văzut, ci pentru surprinzătoarea traiectorie a protagonistei sale.
Nadezhda este profesoară de engleză la gimnaziu. La începutul filmul o vedem, severă şi neînduplecată, încercând să descopere cine a furat banii pentru prânz ai uneia dintre elevele sale. Nadezhda este convinsă că furtul la o asemenea vârstă este o infracţiune gravă şi că vinovatul trebuie pedepsit pentru a-l ţine departe de căi greşite. Este doar începutul zilei pentru profesoară, iar lucrurile vor merge din rău în mai rău pentru ea, ajutând la descoperirea unui personaj uimitor, care nu ţi se bagă uşor pe sub piele, dar rămâne alături de tine o dată ce l-ai îndrăgit.
Ajutaţi de interpretarea convingătoare a Margitei Gosheva, cei doi regizori şi autori ai scenariului oferă acces în viaţa unei persoane prin nimic ieşită din comun, dar forţată se înfrunte împrejurări extraordinare. Nu este este nimic special la Nadezhda (numele ei, ca şi echivalentul său din română, înseamnă "speranţă"), dar ea vine cu un stoicism care ne face să-i urmărim cu interes aventurile. Ritmul vieţii ei se schimbă când descoperă că Mladen, soţul iubitor, dar complet nepriceput la administrarea casei, a preferat să facă o achiziţie inutilă în loc să plătească ratele la bancă: Nadezhda trebuie să facă rost imediat rost de bani, altfel familia riscă să-şi piardă căminul...
Grozeva şi Valchanov controlează perfect drumul prin infernul social al personajului, construindu-i în jur o lume de plumb, plină de obstacole. Elevi indiferenţi, colege plictisite, un şef incompetent, soţul nepriceput şi un tată mai preocupat de fericirea amantei decât de cea a fiicei sale, toţi închid uşi sau aşază piedici în calea Nadezhdei, iar fiecare minut scurs din cele 95 ale filmului te fac să ţii şi mai mult cu acest personaj neatractiv, dar pe care ţi-e imposibil să nu îl stimezi.
Evoluţia personajului vine şi cu un umor aproape răutăcios, o lecţie despre umilinţă: la începutul filmului, Nadezhda vrea să le dea o lecţie elevilor ei, dar va ajunge curând să primească ea lecţii de la cei din jur. Directorul de imagine al filmului, Krum Rodriguez, o filmează pe protagonistă din spate, sugerând aparenta ei lipsă de importanţă şi faptul că este un simbol al bulgarilor lipsiţi de putere din clasa de mijloc, abuzaţi, înşelaţi sau, în cel mai bun caz, neglijaţi de sistem.
Părerea ta
Spune-ţi părerea