Filmele RED fac saltul spre micul ecran

de Cristina Grigore în 17 Aug 2015
Comediile de acțiune cu Bruce Willis, Morgan Freeman, John Malkovich și Helen Mirren au devenit sursă de inspirație pentru NBC

Cele mai accesibile puncte de pornire pentru un serial TV par să rămână lungmetrajele de succes, iar ultimul titlu devenit sursă de inspirație în acest sens este Red. Comedia de acțiune și continuarea sa vor fi transformate într-un serial de către rețeaua NBC, anunță Deadline.com.

Au fost aleși deja scenariștii care se vor ocupa de noile aventuri ale agentului CIA retras, dar încă activ și extrem de periculos, care încearcă acum să se obișnuiască cu viața de pensionar fără a renunța însă la reglarea conturilor cu vechii inamici. Aceștia sunt Jon și Erich Hoeber.

Se pare că episoadele seriei, ce se vor desfășura pe parcursul a 60 de minute, vor fi plasate într-o lume ceva mai autentică, mai apropiată de realitatea zilelor noastre.

Primul film RED a fost lansat în 2010 și a obținut 199 de milioane de dolari la un buget de 59 de milioane. Pelicula a fost bine primită și de critici. Sequel-ul a venit trei ani mai târziu și nu s-a ridicat la nivelul primei părți nici ca încasări, nici în ceea ce privește aprecierea criticilor. RED 2 a obținut 148 de milioane de dolari la 84 de milioane bugetul de producție.

Exploreaza subiecte similare:

Red, Red 2

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells