În noul film Al 5-lea val, vedem că cele patru atacuri ucigaşe au decimat cea mai mare parte a planetei Pământ. Cuprinsă de spaimă şi neîncredere, Cassie (Chloë Grace Moretz) fuge, încercând cu disperare să-şi salveze fratele mai mic. În timp ce se pregăteşte pentru cel de-al 5-lea val, inevitabil şi letal, Cassie face echipă cu un tânăr care ar putea deveni ultima ei speranţă – şi asta dacă ar putea avea încredere în el.
În film, leagănul omenirii este supus unor atacuri teribile – cutremure de pământ, puls electromagnetic, boli şi epidemii –spaimele cu care trebuie să se confrunte mulţi dintre noi în viaţa de zi cu zi. Realizatorii au abordat lumea din filmul Al 5-lea val nu ca pe o lume imaginară, a viitorului, ci ca pe o lume reală în care spectatorul este obişnuit să trăiască.
„Stilul romancierului este extrem de cinematografic, iar el a reuşit să redea o invazie extraterestră care atinge toate elementele unui science-fiction clasic, rămânând în acelaşi timp ancorat în real într-un fel care nu s-a mai văzut până acum pe ecran. Ideea că invazia se întâmplă în valuri pentru a distruge civilizaţia pare atât unică cât şi universală, fapt care-i ajută pe spectatori să se raporteze la ea. Căderile de curent electric, bolile, cutremurele de pământ, valurile tsunami — sunt ameninţări care fac parte din viaţa noastră actuală. Aceste aspecte fac ca povestea filmului să se deosebească de fantezia altor producţii science-fiction”, spune Tobey Maguire, care produce filmul împreună cu Graham King, Matthew Plouffe şi Lynn Harris.
Producătorul Graham King spune că deşi elementele fantastice ale filmului vor fi cele care vor atrage publicul, sentimentele vor fi cele care-l vor face să vibreze. „Contextul este cel al unei invazii extraterestre, al ameninţării că planeta va fi cucerită de forţe exterioare, dar punctul central va rămâne familia, care se luptă să se reîntregească şi să revină la normalitate”, spune el.
„La începutul povestirii, eroina noastră, Cassie Sullivan, este colega de clasă din liceu, care locuieşte în oricare oraş al Americii. E un om perfect normal, fără calităţi superioare celor de vârsta ei”, adaugă Moretz. „Cassie este o liceană obişnuită, care nu a făcut niciun antrenament special de supravieţuire. Ea nu e înzestrată cu puteri speciale de cercetaşă sau de super-eroină. Este la fel ca mine. Când vine primul val, reacţia ei este perfect reală. Exact asta m-a făcut să-mi doresc s-o interpretez pe Cassie. M-am simţit aproape de ea”.
Promiţătorul regizor J Blakeson, care a mai realizat şi thrillerul The Disappearance of Alice Creed, film care a devenit favoritul criticii, preia cârma actualului film „Al 5-lea val”. „Am vrut să fac acest film pentru că el îmi permite să creez un concept de anvergură – cum este o invazie extraterestră – pe care să-l folosesc pentru a spune o poveste despre emoţiile şi problemele vieţii cotidiene într-un fel mai interesant”, spune el.
„Rick îşi începe cartea cu un citat din Stephen Hawking, care îşi imaginează că o astfel de invazie pe Pământ ar fi asemănătoare cu descoperirea Americii de către Cristofor Columb, despre care ştim că nu s-a terminat prea bine pentru pieile roşii,” povesteşte Plouffe. „În cazul romanului pe care-l transpunem pe ecran, este ceva diferit şi sofisticat de la bun început”.
În miezul povestirii se află întrebări la care trebuie să răspundă toţi oamenii în trecerea lor spre maturitate – printre care una importantă este: în cine pot avea încredere? „n film, exact ca şi în viaţa reală, nu poţi să-ţi dai seama dintr-o privire dacă omul respectiv este bun sau rău, observă Blakeson. „Adesea, în filme, eroii negativi arată diferit faţă de cei pozitivi, pe când în acest film nu prea poţi să-i deosebeşti pentru că toţi arată la fel. Cassie învaţă pe parcurs că atunci când îţi pierzi încrederea în oameni, o apuci pe o potecă întunecoasă – umanitatea înseamnă să ai încredere în semenii de care ai nevoie. „Să nu ai încredere în nimeni’ este un îndemn valabil atunci când vrei să supravieţuieşti, dar dacă vrei să câştigi un război, trebuie să te încrezi în cei alături de care lupţi”.
Efectele vizuale
Filmul conţine secvenţe cu efecte vizuale elaborate dar, precizează coordonatorul de efecte vizuale Scott Stokdyk, ele sunt secvenţe imaginate la aceeaşi scară cu povestirea. “În ceea ce priveşte efectele din ziua de azi nu există limite, iar în timpul fazei de pre-producţie am fost tentat să augmentez aceste efecte tot mai mult. Dar viziunea lui J este că povestea pe care o transpunem pe ecran este o poveste personală,” spune Stokdyk. “De aceea a trebuit să-mi ajustez efectele vizuale astfel încât să corespundă unui rol secundar. Avem spectacolul gigantic al unui tsunami şi prezentăm locaţii din toată lumea, dar filozofia efectelor este să-i arate pe actori în situaţii de risc personal.”
Sarcina de a crea efecte la scară globală care afectează personajele – este cel mai bine ilustrată în secvenţa cutremur/tsunami, una dintre cele două cele mai mari secvenţe VFX din film. “La al doilea val, extratereştrii devastează lumea, determinând cutremure care, la rândul lor, cauzează valuri de tip tsunami pe întreaga planetă,” explică Stokdyk. “Secvenţa de tsunami îl ajută pe J să spună povestea acestui eveniment global – avem filmări cu efecte gigantice în New York, Florida şi Londra – care distruge şi cartierul lui Cassie. J a considerat că e mai bine să pună în contrast efectele valului tsunami cu cele mai restrânse ale unui cutremur, care vizează doar o zonă limitată, afectându-i pe Cassie şi Sam, care se află într-o pădure. Efectele vizuale din această secvenţă sunt mai subtile şi adaptate la scara unei experienţe personale.”
„Trebuia să doborâm copaci în jurul personajelor principale – iar unul dintre ei trebuia să le strivească căruţa,” explică David Waine, coordonatorul de efecte speciale. “Am realizat această secvenţă, montând sub pământ nişte puncte de ancorare, care erau ca un fel de balamale şi care ne-au permis să dăm drumul la copaci când era nevoie, fără să rănim pe actori.”
Efectele cauzate de valurile distructive trebuia redate de către scenograf pentru mai multe situaţii - pre-tsunami, post-tsunami şi post-epidemie – mai ales dacă vorbim despre strada familiei Sullivan, dintr-o zonă rezidenţială unde locuia multă lume. Într-o secvenţă, la o oră după tsunami, apa curge pe străzi, în alta, după ravagiile virusului, totul este uscat, dar casele sunt baricadate cu scânduri. Ceea ce a fost şi mai greu, spune scenograful Jon Billington, este faptul că atât secvenţa post-tsunami cât şi cea post-epidemie, au trebuit turnate în aceeaşi zi. Datorită magiei de filmare şi a unghiurilor camerelor de filmat, ei au reuşit să ducă la bun sfârşit această secvenţă complexă.
Când familia Sullivan fuge din calea prăpădului, membrii ei se opresc într-o tabără de refugiaţi. Realizatorii au găsit locaţia potrivită la Camp Calvin, undeva la periferia Atlantei. „Am găsit un câmp necultivat, unde am ridicat mai multe corturi şi am construit o piscină cu trambulină,” îşi aminteşte directorul artistic A. Todd Holland. “Trambulina va fi ulterior folosită pe post de turn de observaţie. Structura s-a aflat în centrul acţiunii şi chiar am folosit nişte imagini frumoase, care erau reflecţii din piscină.”
Când familia Sullivan este despărţită de evenimente, Cassie –care fuge singură, încercând să-şi regăsească fratele – trebuie să traverseze o autostradă, unde este împuşcată şi apoi salvată de către Evan Walker. Pentru această secvenţă, departamentul pentru scenografie a conlucrat cu oficialităţi statale şi de la Departamentul de transporturi , pentru a obţine permisiunea de a închide parcarea Joe Frank Harris Parkway şi şoseaua Red Top Mountain Road din Cartersville, Georgia.
„A fost o zi foarte grea pentru Chloë, deoarece Cassie este împuşcată şi se gândeşte că va muri prinsă sub maşină şi că şi-a părăsit fratele. Este o secvenţă puternic emoţională,” continuă Blakeson. „A fost de asemenea o zi importantă şi pentru departamentul artistic pentru că imaginea globală trebuie să fie aceea a unei autostrăzi pline de maşini părăsite. Trebuia să trecem de la un thriller de acţiune la un moment emoţional puternic. Dar toată lumea a ieşit bine până la urmă şi eu iubesc secvenţa asta. Circumstanţele respective au făcut astfel încât toată echipa de realizatori a dat tot ce avea mai bun”.
Cu două luni înainte de filmare, realizatorii au început să plănuiască secvenţa pe o machetă, folosind maşini de jucărie. Ulterior, cu trei zile înainte de filmare, echipa a început să aşeze în locaţie maşini de mărime naturală.
Căpitanul de la Transporturi, Doug Wright, afirmă, „Întreaga operaţiune a avut o precizie militară – maşinile şi întreg decorul trebuia să arate bine şi la locul lor înainte de răsăritul soarelui. Noi aveam 50 de maşini, am mai închiriat încă vreo 60 şi au mai venit încă vreo 30 de figuranţi cu maşinile lor, iar pentru amplasarea lor corectă am folosit 14 şoferi. Folosind vopsele şi un praf care dă aspectul de vechi, departamentul artistic a îmbătrânit maşinile, iar scenograful Jon Billington a ieşit el însuşi afară, pe întuneric, pentru a zdrobi cu un baros geamurile vehiculelor.
Părerea ta
Spune-ţi părerea