Cronică serial Ai încredere în mine/Trust Me: salvatoare sau impostoare?

de Ştefan Dobroiu în 28 Dec 2021
Jodie Whittaker dă lovitura în rolul unei asistente ce se preface doctoriţă

Noi am cunoscut-o pe Jodie Whittaker încă de la debutul ei foarte convingător din Venus (să dezgropăm aici o cronică scrisă în 2007), dar publicul global probabil că a cunoscut-o în celebrul whodunit Broadchurch, unde o interpretează pe Beth, mama victimei, postură din care enunţă una dintre cele mai bântuitoare replici din istoria televiziunii: "How could you not know?"/"Cum se poate să nu fi ştiut?". Anul 2017 a fost unul deosebit de bun pentru actriţă, cu un rol principal în Trust Me, serial cu medici de care ne ocupăm în această cronică, dar şi cu preluarea rolului titular din fenomenul Doctor Who.

Trust Me ne-o arată pe Whittaker în rolul lui Cath, o asistentă dedicată care dă de bucluc atunci când vrea să deconspire cazuri de malpraxis şi neglijenţă din spitalul ei. Un complex concurs de împrejurări o face pe eroină să îi fure identitatea celei mai bune prietene ale sale, Ally Sutton, o doctoriţă apreciată care se mărită în Australia şi decide să-şi lase stresanta ocupaţie în urmă. Ajunsă într-un spital de provincie, Cath (acum Ally) se dedică îngrijirii neîncetatului flux de pacienţi, câştigându-şi respectul colegilor, dar, exact când eroina începe să se simtă mai confortabil în noua viaţă, totul pare să se năruie.

Cel mai mare atu al acestui serial scris de Dan Sefton (fost medic care, după ce a scris timp de două decenii seriale despre lumea spitalelor, s-a reîntors la medicină în timpul pandemiei) este poziţia complexă în care povestea îşi pune spectatorul. Ce este Cath pentru noi? O impostoare care se preface medic fără să fi absolvit facultatea de medicină? Sau o combinaţie perfectă de atenţie, dedicaţie şi efort neprecupeţit pentru ca pacienţii ei să obţină cea mai bună îngrijire posibilă? Noi am văzut două episoade din complicata aventură a lui Cath şi cu greu putem răspunde la această întrebare. Trebuie spus că într-un tribunal răspunsul ar fi ani grei de închisoare.

Probabil că nu este moment mai potrivit pentru acest serial cu medici decât acum, când doctorii din lumea întreagă beneficiază de un binemeritat statut de eroi în urma unei crize sanitare globale ce împlineşte deja doi ani. Iar interacţiunile din Trust Me nu au loc doar în sala de operaţie, ci şi în vieţile personale ale medicilor, umanizându-i şi reamintindu-ne iar şi iar că medicii nu sunt roboţi şi că profesia lor este teribil de stresantă chiar şi în condiţii normale...

Pe lângă aspectul medical, serialul oferă şi o captivantă latură poliţistă, căci Cath trebuie să jongleze încontinuu pentru a nu face nicio greşeală care i-ar face noii colegi să o suspecteze de impostură. Şi jongleria devine şi mai complicată atunci când jurnalistul pe care îl contactase pentru a denunţa abuzurile de la locul de muncă iniţial îi dă de urmă... Chiar suntem curioşi ce urmează mai departe.

Alături de Jodie Whittaker în serial mai apar Emun Elliott, actor cunoscut mai ales din hitul Threesome (2011), aici în rolul lui Andy Brenner, medic care va deveni şi un aşa-zis love interest al lui Cath, Sharon Small, în rolul şefei personalului de la noul spital, şi Lois Chimimba, în rolul asistentei Karen, prima care observă atenţia neaşteptată cu care Ally îşi tratează pacienţii.

Focus Sat TV dă startul premierelor europene din noul an cu două sezoane ale seriei Ai încredere în mine/Trust Me (2017 - 2019), din 3 ianuarie, în serile de luni și joi, câte două episoade începând cu ora 21.30. Sezonul 1 are patru episoade, 3 - 6 ianuarie, sezonul 2 are tot 4 episoade și continuă în 10 - 13 ianuarie.

Focus Sat TV difuzează în exclusivitate seriale multipremiate și producții Canal+ Original, aducând în atenția publicului din România extraordinara cinematografie europeană.

Focus Sat TV este disponibil gratuit pentru toți clienții Focus Sat, fiind inclus în toate pachetele TV satelit Acces precum și în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV. Dacă nu ești client te invităm să testezi aplicația Focus Sat timp de 7 zile gratuit. Poți petrece vacanța de iarnă urmărind de oriunde vrei, pe orice dispozitiv smart sezoane complete ale serialelor Ai încredere în mine, Pro și contra, Paris Police 1900, Baron Noir, Pedagogul, ZeroZeroZero, Moscow Noir, Nox sau Secretul celor cinci, care sunt disponibile în biblioteca VOD din aplicația Focus Sat.

Exploreaza subiecte similare:

Jodie Whittaker, Emun Elliott, Dan Sefton, Broadchurch, Venus, Trust Me

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells