Cripta, în cinematografe din 12 septembrie

3 Sep 2014
Al doilea lungmetraj semnat de Cornel Gheorghiţă îl are în rolul principal pe Serge Riaboukine

Cripta, al doilea lungmetraj regizat de Cornel Gheorghiţă, va intra în cinematografe din 12 septembrie. Premiera de gală din Bucureşti va avea loc vineri, 12 septembrie, ora 19.00, la Cinema Studio. Filmul va rula în prezenţa regizorului Cornel Gheorghiţă şi a echipei filmului.

În Cripta, Leduc (Serge Riaboukine), om de afaceri francez, pregăteşte renovarea unui vechi cartier din staţiunea Băile Herculane pentru realizarea unui nou proiect imobiliar. În subsolul unei clădiri descoperă o veche frescă datând probabil de pe vremea romanilor. Aceasta ar putea fi clasată în patrimoniul naţional, iar lucrările de renovare ar putea fi întârziate sau chiar abandonate. De unul singur încearcă să se descotorosească de ea, dându-i foc. Rămâne însă blocat în incinta imobilului. Va reuşi el să supravieţuiască de unul singur, precum Robinson pe insula lui, găsindu-şi calea către libertate?

Serge Riaboukine, actor cu zeci de filme (Comme une image, Capone, Angel-A sau Peau d’homme coeur de bête, pentru care a câştigat premiul de interpretare la festivalul de la Locarno în 1999) şi piese de teatru în portofoliu, face un rol memorabil în Cripta.

Cripta este o dramă în regia lui Cornel Gheorghiţă, după un scenariu de Jean Samouillan. Din distribuţie fac parte: Serge Riaboukin  (Leduc), Camelia Pintilie (Cătălina), Constantin Florescu, Gabriel Spahiu (Popescu) şi Sanda Toma. Imaginea filmului este semnată de Dorian Drăgoi, scenografia îi aparţine lui Mihnea Tăutu, iar montajul lui Nathalie Mougenot.

Cornel Gheorghiţă este regizor, producător şi scenarist, şi predă cursuri de cinema din 1991 la ESAV (Ecole Supérieure d’Audiovisuel, Univ. Toulouse II), iar  din 2001 la ESMA (Ecole Supérieure des Métiers Artistique) Toulouse. Primul lungmetraj de ficţiune al lui Cornel Gheorghiţă, Europolis (2010), a câştigat Menţiunea Specială a Juriului la Montréal World Film Festival 2010, Premiul Ecumenic al Juriului la Golden Apricot Film Festival Yerevan 2011, Menţiune Specială a Juriului la Kimera International Film Festival 2011 şi premii pentru Cea mai bună actriţă (Adriana Trandafir), Cea mai bună imagine (Ovidiu Mărginean), Cea mai bună muzică (Diego Losa şi François Petit) şi Cele mai bune decoruri (Bogdan Ionescu) la Cyprus International Film Festival 2011.

Printre documentarele realizate de Cornel Gheorghiţă se numără Fanfaron Fanfaron (2007), un film documentar despre fanfarele ţărăneşti din Moldova, şi Mascarade, un film despre mascaradele de iarnă moldoveneşti.

Cripta este o producţie RO DE FILM (România) şi Milonga Productions (Franţa), susţinută de Centrul Naţional al Cinematografiei, Eurimages, Societatea Română de Televiziune,  Région Midi-Pyrénées, ESAV Toulouse si Paradox Film.

Exploreaza subiecte similare:

cripta, Europolis, Serge Riaboukine, Cornel Gheorghiță

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells