Corneliu Porumboiu, despre cel mai recent film al său

Pentru fanii lui Corneliu Porumboiu, lansarea celei mai recente producţii din cariera sa, Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism este cu siguranţă unul dintre evenimentele cinematografice ale toamnei. Premiera filmului cu Bogdan Dumitrache şi Diana Avrămuţ în rolurile principale este programată pentru 20 septembrie. Iată mai jos cum îşi prezintă regizorul filmul:

Întrebat despre importanţa îndoielii şi dacă tema centrală în Metabolism ar fi nehotărârea, Corneliu Porumboiu spune: “Da, e situaţia în care se află acest regizor: nu poate lua o hotărâre. Îmi place să lucrez cu acest interval de timp, cu acest gol temporal... Filmele mele nu presupun revelaţii spectaculoase, îmi place în schimb să descriu aceste mici clipe din viaţă care în cele din urmă se schimbă puţin. Aici am decis să plonjez direct în mijlocul unor filmări, ca într-un microorganism. Filmul înaintează prin detalii, prin reflecţii... Regizorul o ia razna, dar acţiunile şi îndoielile sale ne dau o idee despre întreg: despre corpul său, viaţa sa şi oraşul său, inseparabile.”

Porumboiu a decis să spună o poveste mai degrabă abstractă, în acelaşi timp plăcîndu-i şi aspectul său tragicomic. Poveste care cumva arată nonsensul profesiei de regizor. Când aşteptările care te antrenează sunt mari este important ca, în cele din urmă, să înţelegi latura absurdă a realizării unui film, spune regizorul.

“Cinema-ul (...) este un mod de a privi lucrurile. Mi s-a părut mai important să arunc o privire în culise şi să arăt pauzele lungi, momentele petrecute în aşteptare, decât să spun o poveste propriu-zisă. Cred că toate filmele mele se preocupă de această stare intermediară. În A fost sau n-a fost?, personajele sunt suspendate între trecut şi prezent. În Poliţist, adjectiv, personajul pendulează între carieră, legea pe care ar trebui s-o aplice şi propriile credinţe şi dorinţe.”

Despre personajul principal, Paul, jucat de Bogdan Dumitrache
“Urmărim personajul observându-i limbajul trupului. De asemenea, am ţinut ca el să fie exclusiv ancorat în prezent. Nu este descris prin acţiunile sale, ci prin situaţii şi dialoguri. Apoi înţelegem că în sinea lui se dă o luptă permanentă: este sfâşiat între filmul său şi relaţia sa cu actriţa, între ambiţiile sale profesionale şi viaţa sa reală, între bucătăria orientală şi cea occidentală. Filmul meu reflectă schizofrenia regizorului: trupul său bolnav care face parte dintr-un organism şi mai mare, lumea înconjurătoare. Acest personaj nu tinde spre eroism.

În filmele mele, dialogurile lungi generează o anume tensiune. Dar un film bazat pe personaje excepţionale aflate într-o situaţie excepţională nu e pe gustul meu. Toate filmele mele spun poveştile unor oameni aflaţi în stări tranzitorii. Filmele mele jonglează cu această frustrare. În filmul meu anterior, Poliţist, adjectiv, un anume tip de deznodământ se lasă aşteptat, ca într-un thriller, pentru ca finalul să survină apoi printr-o discuţie, în loc de o scenă de acţiune.”

Despre titlul Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism
“Propoziţia 'Când se lasă seara peste Bucureşti' denotă pentru mine acest sentiment de existenţă mereu liminală, într-o stare intermediară, în căutarea a ceva. În acelaşi timp, cuvântul “metabolism” evocă trupul, fizicalitatea existenţei. Niciodată nu vedem vreo imagine care să ilustreze acest titlu. Această dublă referinţă îmi face filmul mai abstract, şi totodată mai absurd.”

Despre Bogdan Dumitrache, actorul din rolul principal:
“Îl cunosc pe Bogdan Dumitrache (Paul, regizorul) de 10 ani, a lucrat la multe din filmele mele ca director de casting. ştiam că e un tip cerebral. Iniţial, am scris scenariul pentru cineva care semăna prea mult cu mine. Din fericire, Bogdan a venit şi cu alte aspecte: mobilitate, fragilitate şi acea dezintegrare a limitei dintre minte şi trup care îl caracterizează atât de bine pe personaj.”

Despre Diana Avrămuţ, actriţa din rolul principal
“Diana Avrămuţ (Alina) este actriţă de teatru. După o lungă perioadă de casting-uri, ea m-a convins printr-o înţelegere profundă a textului şi un limbaj al trupului foarte corect. Filmul marchează debutul ei într-un lungmetraj, cum e şi cazul personajului întruchipat de ea - aşa că felul în care căuta mereu să-i facă pe plac lui Paul, regizorul ei în film, a rezonat la fix.”

Porumboiu, cadrele lungi şi publicul său
Porumboiu mărturiseşte că intenţia sa e ca, prin “cadrele-secvenţă”, să obţină un fel de obiectivitate, o energie anume între actori. Vrea să arate relaţiile dintre trupuri fără a se concentra exclusiv pe dialog. Nu vrea să dea prea multă mână liberă montajului în ghidarea spectatorului, ci doar ca tăietura să indice trecerea timpului, să ajungă mai aproape de ritmul real al timpului. În cadrele lungi se poate detaşa şi lucra cu materialul brut.

La întrebarea Te-ai temut că spectatorii cărora le-a plăcut A fost sau n-a fost? - şi au acceptat convenţia aceea de burlesc, vor respinge Poliţist, adjectiv şi Când se lasă seara peste oraş sau Metabolism, în care elementele de comedie sunt mai puţine?, Corneliu Porumboiu răspunde:

“Sincer, nu mă interesează aspectul acesta. Nici când am făcut A fost sau n-a fost? nu am flirtat cu publicul. Era o preocupare de-a mea, o poveste care venea din mine şi pe care o ştiam din ’99, când am văzut emisiunea respectivă, şi care a lucrat în capul meu. Chiar când am făcut filmul, mulţi actori m-au întrebat: Cum poţi să vorbeşti aşa despre Revoluţie?! În anii ăia nu prea se mai vorbea de subiectul ăsta, iar Revoluţia rămăsese ceva sacru. Am auzit reproşul ăsta şi de la unii spectatori cu care am discutat, mai ales de la cei mai în vârstă, care îşi motivau existenţa în jurul acelui eveniment istoric. Niciodată nu am avut în vedere reacţia publicului când am lucrat la filmul acela, cum nu m-a interesat nici la Poliţist, adjectiv şi nici la Metabolism. E un tip de demers pentru care ai un public, mai mare sau mai mic. Unora nu le-a plăcut A fost sau n-a fost? şi poate le-a plăcut Poliţist, adjectiv.

Nu-mi pun problema în termenii ăştia. Dacă o să-mi pun problema vreodată aşa, o să fac un film de gen, cu termeni precişi, respectând regulile, în care totul e distanţat. Eu mă gândesc la un spectator al filmelor mele care îmi e asemănător, filmul meu e ca o discuţie, sau intermediază un anumit tip de comunicare. Asta înseamnă că eu îmi respect spectatorul şi consider că poate să vadă fără probleme un cadru cu durata de zece minute. Şi oricum nu înţeleg ce înseamnă cinema de public în România, unde totul e derizoriu la acest nivel. Dacă vreau să fac asta, mă duc în Statele Unite ale Americii sau în Franţa, şi joc după regulile dictate de industriile respective.” (Interviu din revista Film Menu, ianuarie 2013, autori: Andrei Rus şi Gabriela Filippi)

Corneliu Porumboiu despre Corneliu Porumboiu
“Până la 18 ani am locuit în Vaslui. Am dat după aceea la ASE, în Bucureşti, unde am şi intrat. Pe atunci eram un consumator oarecare de cinema – vedeam multe filme pe casete video, din zona Bruce Lee, filme de acţiune etc. În liceu citeam literatură clasică (Cehov, Dostoievski), dar nu scriam beletristică, nu eram implicat în nimic creativ. Nu mă gândeam că o să ajung să fac cinema. În perioada petrecută în Vaslui aveam acces exclusiv la cinema popular. Aveam un aparat video şi mai veneau prietenii cu filme pe la mine. Apoi, mai ţin minte că toate chefurile din liceu începeau doar după ce se termina episodul din „Twin Peaks”, serial difuzat o dată pe săptămână, în weekend-uri. Eu nu eram fan, dar ceilalţi insistau să ne uităm la serial şi abia apoi să petrecem. Cam astea sunt în mare amintirile mele legate de cinema.

Aveam un verişor în Bucureşti, care urma să plece chiar atunci în Canada, şi cu el mai petreceam câtva timp prin capitală. El m-a dus la un moment dat pentru prima oară la Cinematecă şi am văzut „La dolce vita” (n.r.: 1960), al lui Fellini. Nu îmi plăcea ASE-ul, era prin 1994-95, aşa că am ajuns să mă duc regulat la Cinematecă (o dată, sau de două ori pe zi). La început nu am structurat nicicum ce vedeam, nu îmi făcusem un plan în legătură cu asta, dar îmi plăcea să văd filme, îmi plăcea ca experienţă în sine.

(...)

Era, altfel, o perioadă în care nu prea aveam acces la filmele momentului şi singurul spaţiu cinefil era Cinemateca. În cinematografe veneau aproape numai filme americane, nu erau festivaluri aproape deloc, nu exista internetul. Nu am intrat la ATF (n.r.: astăzi se numeşte UNATC) de la prima, ci de la a doua încercare. Am vrut în anul de pauză dintre terminarea ASE-ului şi intrarea la Film să mă angajez la Media Pro, dar nu a mers; aşa că am stat şi am mai scris scenarii, am văzut filme.” (Interviu realizat de Andrei Rus şi Gabriela Filippi pentru revista Film Menu, ianuarie 2013)

Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, după Poliţist, Adjectiv şi A fost sau n-a fost, participă zilele acestea la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto. Festivalul se desfăşoară în perioada 5 - 15 septembrie, iar pelicula lui Porumboiu a fost selectată în competiţia oficială, secţiunea “Contemporary World Cinema”, alături de alte 64 de filme.

Anul acesta, filmul lui Corneliu Porumboiu a participat la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno (7 - 17 august) şi la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului de la Sarajevo (16 - 24 august). Spre sfârşitul lui octombrie, filmul va merge la New York, fiind selecţionat în competiţia oficială a celei de-a 51-a ediţii a Festivalului de Film de la New York (27 septembrie - 13 octombrie).

Corneliu Porumboiu se regăseşte pe lista celor 20 Directors to Watch / 20 de tineri regizori care merită să fie urmăriţi în viitor, alcătuită de The New York Times şi publicată în 5 septembrie.