Cinematograful iranian este un caz particular între cinematograful țărilor musulmane. Dacă vorbim de contextul politic de țară relativ izolată față de Occident, Iranul pare cu un pas în față vizavi de țări islamice ale lumii a treia (Afghanistanul) sau țări în care femeile nu au voie să conducă mașina precum Arabia Saudită. În schimb, față de țări mai deschise precum Egiptul (care în sine are o tradiție cinematografică solidă) sau Turcia, lumea persană pare o enigmă oscilând între libertate și fanatism, între Orient și Occident. În mijlocul ei se derulează acțiunea lui Salesman.
Cele două personaje principale sunt actori și joacă într-o piesă de teatru occidentală - Moartea unui comis-voiajor, de Arthur Miller (e drept, admisă poate în țara Revoluției islamice numai datorită tonului sumbru în care prezintă capitalismul). Pe scena teatrului, Emad şi Rana (interpretați de Shahab Hosseini, deținătorul - de-a lungul carierei - a unui Urs de Argint în 2011 și Premiu la Cannes în 2016 pentru interpretare și Taraneh Alidoosti, câștigătoarea unui Leopard de Argint) joacă rolul unui comis-voiajor şi al soţiei acestuia. Iar în viaţa personală, fără să realizeze, urmează să se confrunte cu un comis-voiajor şi familia sa şi să-i hotărască soarta.
Ceea ce marchează filmul este ritmul său lent, acumularea de tensiune, cadrele lungi. Orientat către personaje și către psihologia lor introvertită, subiectul filmului se poate petrece oriunde în lume: un cuplu, Rana și Emad Etesami, rămâne fără un acoperiș într-o situație de urgență, se mută într-o altă locuință unde vechea locatară, o femeie despre care înțelegem că era prostituată, fără ca acest cuvânt să se folosească în film, le creează indirect probleme nebănuite. Atunci când Rana (Taraneh Alidoosti) este agresată și rănită de un intrus misterios în apartamentul în care tocmai s-a mutat, este pusă la încercare însăși soliditatea cuplului.
Filmul evoluează către o investigație polițistă - e vorba de un delict și de un vinovat care se cere găsit. Întreaga galerie de emoții și reacții ale celor două personaje este pe atât de variată, pe atât de enigmatică și complexă. Oare bărbatul va căuta și va pedepsi vinovatul? Oare evenimentul le va afecta celor doi viața și modul în care se raportează la cei din jur - de pildă, Emad la elevii pe care îi învață? Ce îi mai ascunde soția din cele întâmplate în ziua agresiunii? Cei doi protagniști se trezesc într-o situaţie care dezvăluie aspecte neaşteptate ale personalităţii lor.
Camera face mare parte din film: în scene lungi, surprinde gesturile aparent banale ale personajelor. Semne ale furiei care clocotește în ei. Memorabil este cum personajele vorbesc mult mai mult prin tăcere și gesturi involuntare decât prin cuvinte. O cronică a unei relații tăcute, poate a unei lumi tăcute - dar cu siguranță nu sărace în emoții.
Și comportamentul personajelor are unele aspecte stranii. Nu îl vedem pe Emad tandru cu soția lui - însă acest lucru se explică poate prin cenzura sau tradiția dintr-o țară islamică. Pe de altă parte, soțul, imediat după agresiune, nu cheamă poliția și preferă o anchetă proprie. Până la urmă, vinovatul va fi descoperit, însă acel moment nu va avea nimic în comun cu filmele polițiste pe care le știm, în care eroii negativi sfârșesc fie violent, fie pe bancheta din spate a mașinii de poliție cu girofarul pornit. Simultan cu investigația, personajul principal își interpretează pe scena teatrului rolul, cel al tragicului comis-voiajor din piesa omonimă. The Salesman a luat Oscarul anul acesta, în categoria Cel mai bun film străin.
