Parodii - Spoofs !

[alali]

Farce of the Penguins (2006)



Sa privesti Farce of the Penguins (2006) ca pe o parodie, e posibil sa iti dauneze in viitor atunci cand vei auzi din nou de acest gen, unul relativ ok, cu titluri bune si unde gasesti propuneri interesante. Sa vezi filmul pentru valoarea lui documentara, descrierea faunei arctice ori ca pe un mocumentar, iarasi e nociv; dupa asa un fiasco, nu cred ca vei mai dori sa auzi macar de minunatia numita La marche de l'empereur (2005), film pe care rateul de fata doar incearca sa-l parodieze, nereusind in fapt absolut nici o cat de mica apropiere umoristica de varianta originala. Are March of the Penguins (2005) mai mult umor, cat despre calitate, nu exista grad de comparatie. Samuel L. Jackson se dovedeste si el a fi naratorul potrivit in locul nepotrivit. Pe langa multitudinea de truisme ce incearca sa fie ridicate la statutul de gluma: lungul drum realizat de aceste pasari pentru imperechere, frigul extrem ca doar suntem la pol sau schimbarile climatice dramatice ce afecteaza planeta albastra, vizibile cel mai clar in Antartica, mai apare si cel rostit de povestitorul insusi: "De-abia astept sa se termine de inregistrat porcaria asta pentru a ma putea duce apoi sa joc golf.". Nici ca putea careva dintre noi eticheta mai corect ceea ce tocmai am vazut!
Foarte putine glume merg si pot fi tolerate fara a-ti da indigestie, majoritatea dintre ele fiind stricata de nivelul scazut al limbajului si al lipsei de inventivitate cu care puhoiul de invective / trivialitati se folosesc. Orice grimasa ar fi reusit sa iti smulga o replica anterioara, este stopata din fasa de o mizerie venita imediat dupa ea. Sincer, nu stiu cum asemenea actori destul de ok daca e sa tinem cont de cv-uri, ce au acceptat sa isi imprumute vocea pentru a realiza pelicula de fata, nu au sesizat grotescul situatiei, nivelul infect si calitatea reprobabila a ceea ce tineau in mana pentru a fi citit la microfon.
Realizarea propriu-zisa a intregului materia lasa si ea multiple semne de intrebare. Nu tu imagini impresionante, nu tu detalii interesante si captivante din viata acestor animale. Orice alt documentar legat de continentul inghetat cu a sa fauna are o serie de curiozitati si de secvente mult mai interesanta comparativ cu tot ceea ce a aparut aici. Folosirea unei singure secvente si derularea ei inainte si inapoi, lasa o impresie de lipsa acuta de material. Parca ai privi diferite montaje de proasta calitate ce circula in aceasta perioada in mediul online. Nu e acceptabil ca o productie de asemenea amploare sa nu aiba material brut cu care sa lucreze si sa trebuiasca sa repete aceeasi bucata de cateva ori. Imagini cu aceste interesante si adorabile pasari sunt cu duiumul, vorba aia. Aveau de unde alege ceea ce le trebuia lor. In fond, montajul scenelor nu e unul extrem, in care interlocutorii animalute sa dea impresia ca ei chiar vorbesc sau mai stiu eu ce alte efecte vizuale complicate. Totul e alcatuit pe principiul telepatiei. Asadar, nu existau motive sa se faca o asa mare economie de imagini si sa se intinda o bucata de material doar pentru a umple intreaga scena.
Am gasit rubrica "quotes" de pe rettentomatoes.com, mai amuzanta decat toate glumele rasuflata ce apare in intregul film, la un loc. Precizarea: "There are no approved quotes yet for this movie." e edificatoare pentru intregul montaj. Nu e nimic care sa merite sa fie retinut din tot filmul, nimic publicabil cel putin, asta bineinteles, daca te respecti ca brand.
Concluzie: Cu un limbaj de ghetou, filmul se dovedeste atat de dezgustator incat iti trebuie stomac sa rezisti pana la sfarsit, sfarsit care te face sa te simti intr-o oarecare masura sodomizat. O pleiada de voci celebre, mai mult sau mai putin, nu reusesc sa salveze catusi de putin de la dezastru acest incest, un esec atat financiar, (incasari putin peste 3 milioane de dolari raportate la un buget de 5 milioane), cat si unul de critica. Este acel gen de film care ii uneste pe toti in gandire si in pareri si ii determina sa declare la unison ca tocmai au vizionat o porcarie. Rar un asemenea consens in randul acestei bresle.
Nota 2,99!

[alali]

High Anxiety (1977)
by Mel Brooks



Titlul review-ului nu este doar o simpla figura de stil. Marea Neliniste chiar este o pelicula ce contine o dedicatie inca din deschidere. "Acest film este dedicat maestrului suspansului, Alfred Hitchcock"; nici ca se poate aduce un omagiu mai evident. Si da, filmul parodiaza tot ce este reprezentativ din cariera marelui regizor. Incepand cu The 39 Steps (1935) se merge pana la cea din urma creatie hitchcockiana, Family Plot (1976). Sa spunem ca lipseste poate un singur titlu pe care nu l-am identificat explicit in lista de gag-uri, din operele de referinta ale cineastului englez, The Man Who Knew Too Much (1934). Dar probabil ca si acesta, elemente din el ce mi-au scapat sau macar un anumit stil regizoral ori modul prin care se creaza tensiunea si ceva tot se regaseste si din aceasta realizare in tot acest potpuriu de titluri si trimiteri.
Din pacate, prea putin umor si prea multa seriozitate pusa in intregul proiect. Putine momente se ridica cu adevarat la nivelul calitatii altor situatii intalnite in parodiile considerate ca fiind cele mai bune ale acestui gen. Nici macar la nivelul altor creatii marca Brooks, iar pe regizor, fara a-i diminua nimic din maiestria cu care reuseste sa satirizeze situatii sau alte creatii, nu l-am suspectat niciodata cum ca ar fi debordat de umor. Filmele lui sunt mai mult critici aduse societatii si breslei, intepaturi in zone sensibile si destul de greu de tolerat pentru cei ce cad victime discursului veninos al acestui om de film.
Un moment, cel al satirizarii lui The Birds (1963) trebuie sa faca paragraf separat fata de toate celelalte. Ceea ce gaseste Mel inspaimantator in ideea de a fi inconjurat de un stol de pasari e si ceea ce ne da fiori noua, tuturor celor ce facem o plimbare prin parc si ajungem in zona dedicata porumbeilor. Gainatul sau rahatul lansat de aceste zburatoare, de sus, pot sa iti strice ziua. Iar High Anxiety marjeaza la aceasta idee. Nu pasarea in sine terorizeaza aici ci proiectilele lansate de acestea. Genial moment!
Filmul Vertigo (1958), o alta discutie meninta sa fie individuala, ofera si scheletul a ceea ce vom vedea ca naratiune. Titlul insusi realizeaza o evidenta trimitere catre aceasta frica convulsiva de "high", de inalt. Iar pentru ca momente importante din acest film sunt preluate in intregime, era normal sa apara si punctul culminant din productia lui Hitchcock, urcusul treptelor spiralate, pana in varful turnului. Doar ca mai nimic din tot ceea ce trebuia sa constituie tensiunea maxima nu e ilar. Se exagereaza cateva crampei din faimoasa urmarire, dar fara prea mult talent.
La un cu totul alt nivel si extrem de dibace e comunicarea actorilor cu publicul, momente pe care Brooks le-a mai introdus si cu alte ocazii in filmele sale. Insa acum, aidoma camerelor care sparg feamuri sau darama pereti, aceasta comunicare a actorilor nu se mai margineste doar la noi, privitorii. Ea continua si cu echipa de productie sau cu cei de la muzica. Orice moment cu maxim de suspans este dublat de muzica aferenta si, desigur, de atentia actorilor care privesc spre difuzoare. Iar cameramanii, asa cum spuneam, isi dau in petec distrugand intreg decorul cu miscarile lor suave. Scena dineului in care obiectivul intra direct prin ochiul de sticla e geniala. Felul in care conversatiile se intrerup si toti se intorc mutandu-si atentia catre echipa, nu are cum sa nu iti starneasca zambete.
Concluzie: High Anxiety e un moment vesel, marca Mel Brooks. Cuprinzand ca un omagiu, cam toata munca regizorului Alfred Hitchcock, filmul devine uneori prea serios. Avem chiar si o crima si apoi o ucidere in legitima aparare, momente deloc umoristice. De mentionat si prezenta lui Brophy, (Ron Carey), un limbut care stie sa provoace rasul fara prea mare efort scenic, doar accentuandu-si liniile de scenariu ce ii sunt atribuite rolului sau. Nota 7,62!
Ps. Exista si episodul in care protagonistul, Richard Thorndyke, aka regizorul, scenaristul si producatorul acestui film, canta. Si canta chiar bine, un cantec cu dedicatie, de aceasta data pentru filmul in sine. Ia sa vedem, ghiciti cine a compus si scris acest moment? Exact, Meeeeeel Broooooks!

[1MicuCelUmilSiViril]

The Intelligence Men (1965)
Excelent, daca rumegi putin!