"Australia"

[Pitbull]

"Australia" - Filmul ºi sechela la un loc
Ultima noapte de mânare, întâia noapte de rãzboi

A þinut morþiº Baz Lurhmann sã facã filmul ãsta - aºa a vrut omu', poþi sã-i faci ceva? Nu poþi. A scris povestea, a scenarizat-o (împreunã cu Stuart Beattie, Ronald Harwood ºi Richard Flanagan), ºi i-a fãcut ºi regia. Spre norocul lui, a mai gãsit ºi un copil extraordinar (Brandon Walters), natural, sensibil, expresiv, capabil sã ducã în cârcã celãlalt copil - copilul lui de suflet, filmul însuºi. Pãcat numai cã, de-atâta iubire, de-atâta "al meu e cel mai bun, cel mai tare ºi mai mare", de-atâta îndopare ºi giugiulire, copilul-film s-a-ngrãºat pânã la o sutã ºaizeci ºi cinci de minute, ca o amoebã obezã, pierzându-ºi orice formã recognoscibilã. ªi zãu dacã nu-i pãcat de Dumnezeu - fiindcã-n prima jumãtate se þinuse chiar copãcel pe picioare!
Premisele erau generoase: povestea unei tinere vãduve care-ºi ia în primire ferma de vite din nordul Australiei, în condiþiile ingrate din prima jumãtate a secolului trecut (concurenþã acerbã cu vecinii, relaþii ambigue cu aborigenii discriminaþi, prejudecãþi rasiale cât cuprinde, etc. - ºi, colac peste pupãzã, spectrul celui de-Al Doilea Rãzboi Mondial la orizont, gata sã-ºi trimitã peste coastele continentului bombardierele japoneze). Deºi schematicã ºi previzibilã, configuraþia dramaturgicã oferea mãcar vectorii unei bune dezvoltãri epice - care ºi funcþioneazã, cam pânã la mijlocul filmului. Cele mai interesante ºi dramatice sunt episoadele legate de "mânare", profesiunea centralã a tramei - aceea de a mâna cirezile prin deºert, de la ferme pânã în porturile unde sunt vândute ºi îmbarcate - iar punctul culminant rãmâne, indiscutabil, secvenþa alungãrii turmei spre prãpastie, de cãtre concurenþi, ºi eforturile eroilor noºtri de a o opri (dacã efectele digitale n-ar fi fost cusute cu o frânghie atât de albã, am fi avut chiar un moment de antologie). Nu-s rele nici secvenþele de tensiune din rezervorul de apã, dramatice în conþinut ºi filmate spectaculos-justificat, ºi nici deznodãmântul din port, cu îmbarcarea vitelor în ultima clipã - articulat precis ºi plin de suspense.
Din pãcate, cu asta filmul se terminã - filmul, dar nu ºi proiecþia (care-i abia la jumãtate)! Teoretic, povestea cam luase sfârºit - ba încã, un sfârºit lung, luuung de nu se mai termina, risipit prin numeroase finaluri succesive, care de care mai siropoase. Atâta numai cã unele probleme mai puþin esenþiale rãmãseserã parþial nerezolvate - dar cum la nivelul plotului central chiar nu avea ce sã se mai întâmple (nici ce, ºi nici de ce!), singura concluzie era ipoteza unei neglijenþe scenaristice. Adevãrul însã, vai, era mult mai cumplit...!
Cãci, asemeni unui autor cãruia i-a plãcut atât de mult ce-a fãcut încât mai vrea, Baz Luhrmann s-a pus sã facã ºi continuarea - în acelaºi film! Jumãtatea a doua se distinge prin toatã insipiditatea ºi inutilitatea unei sechele heirupiste. Lucrurile stau cu atât mai grav, cu cât taman atunci începe rãzbelu', cu bombardamente, refugiaþi, abuzuri, tot tacâmul - pe firul neîntrerupt al unei plictiseli sinistre (asta, da, performanþã!). Dupã cum am ºi spus, tot necazul pleacã din dezlânarea ºi redundanþa scenariului - dar, ca ºi cum atâta lucru n-ar fi fost de ajuns, regia e mai expozitivã, pateticã ºi sãlcie decât a lui Victor Fleming în "Gone With the Wind". Pãcat de imaginea lui Mandy Walker, de o splendidã concepþie plasticã, expresivã ºi plinã de conþinut (atât în peisajele deºertice din prima parte, cât ºi prin panoramele portului bombardat, spre final). Pãcat ºi de Nicole Kidman, care reuºeºte sã fie surprinzãtor de convingãtoare - deºi complet superficialã, în parte din vina partiturii - ca Doamna ªefã, cum îi zice micul aborigen, pe calea (previzibilã) de la tânãra lady ridicol de scorþoasã, la aspru-lucida fermierã hârºitã prin multe. Pe lângã ea, în rolul mânãtorului de vite, Hugh Jackman e el însuºi - adicã material de palpitaþii pentru cuconetul spectator ºi nimic mai mult. David Wenham se screme zadarnic sã dea credibilitate unui antagonist jalnic de inconsistent - iar în rest, puzderie de roluri ºi roliºoare oscilând între cliºee, schiþe ºi caricaturi în tuºe groase (mai ales madamele snoabe din lumea bunã a oraºului portuar, ºi mârlanii de la cârciumã). Dar, mã rog, falsitatea galeriei umane se revendicã, în parte, ºi de la ambiþia lui Luhrmann de a transplanta în anii '30 preocupãrile ºi mentalitãþile luminate ale unor decenii cu mult ulterioare (aici, solidaritatea antirasistã cu bãºtinaºii, evident). La Mircea Drãgan ºi Eugen Mandric, care-i puneau pe ªtefan cel Mare ºi Mihai Viteazul sã citeze din tezele ºi extemporalele lui Nea Nicu, hai, mai treacã-meargã - da' Luhrmann ce scuzã are?

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
24 decembrie, 2008, h. 00:25-01:06
Bucureºti, România

[VICTORLAND]

Corect ai grait.
Am fost la Cinema Pro si unii au plecat - in fine, erau probabil adusi cu pluta, dar cei care au ramas, au aplaudat, au facut glume, au fost cu adevarat un public super educat, chiar daca au mancat floricele fosnind pungile si evident, au sunat telefoanele: "Sunt la film!!!"
Aceeasi remarca la sfarsit. Oameni obositi, inselati, ingaduitori totusi si cu remarci de genul: Cel mai lung film, fara sfarsit, mergem la metrou?
Am mers la metrou si chiar chiar ca m-am distrat in seara aia - trecuse si ultimul tren. Am luat un taxi si acasa am baut un whisky - Australia!!!! Uite canguri, ce frumosi, ia uite cum sar, ce draguti!!!
A fost o seara foarte lunga.
Inainte cu cateva seri am vazut la Jay Leno o intalnire cu N. Kidman despre Australia - oameni seriosi, am crezut ca ar fi civilizat sa merg sa vad filmul - pacat!
Australia???
Mai bine nu!