"Pescuit sportiv"

[E.Floares]

Nu e mare pierdere daca nu-l vedeti.
Nu spune nimic interesant.
E filmat intr-o maniera interesanta, dar nu reusesc sa-mi dau seama de ce a trebuit sa aplice tehnica unghiului subiectiv pe tot parcursul filmului.
Ar fi iesit mai bine ca scurt-metraj.
Poza aia cu Maria Dinulescu parea atat de promitatoare...

Deocamdata, Adrian Sitaru nu a spus mai nimic interesant in filmele pe care le-a facut, sau daca a facut-o poate ca pentru mine nu a fost interesant.

[Proletar]

Nici n-o sã vezi performanþã prea curând la noii regizori români.
Mai ales atâta timp cât vor copia minimalismul lui Puiu ºi Mungiu.
Vãzând Joi, mi-am dat seama de aceastã direcþie greºitã a cinematografului românesc, care crede cã poate filma la nesfârºit cadre fixe cu discuþii banale ºi muieri care se piºã la budã.

[E.Floares]

cadre fixe cu discuþii banale ºi muieri care se piºã la budã.

Nimic din toate astea nu bate secventa cand isi spala Dragos Bucur p**a in Boogie. :lol:

[Led-Ze-Pencil]

Nu e mare pierdere daca nu-l vedeti.

dar unde l-am putea vedea?

[E.Floares]

Eu l-am primit pe DVD de la un prieten.
O sa apara in cinema-uri la noi prin Februarie parca.

[mirodoni]

Revin imediat !

[films4all]

Nu e mare pierdere daca nu-l vedeti.
Nu spune nimic interesant.
(...)

Glumesti nu?
Ma gandeam eu...
Cred ca filmul merita numai laude. Dialoguri bune, comicul de situatie, personaje comice. Cadrele subiective se sustin singure. Nu mai ai nevoie de altceva.

Insa la imagine se mai intampla ceva f interesant.
Deci, doua personaje stau la discutii. Daca aveai plan si contra plan, in mod logic distanta dintre personaje ramane aceasi (punem situatia in care personajele nu se deplaseaza). Distanta nu se schimba, in cazul lui Sitaru luam doar fragmentul in care Ana/Violeta discuta cu Mihai jos pe presulet. Insa la Sitaru si unghiurile subiective se intampla ceva f inteligent; din ungiul lui Mihai, Ana/Violeta poate fi observata la PP-(larg) insa din unghiul Anei/Violetei (reamintesc ca distanta dintre personaje a ramas aceasi) Mihai e la un GP-strans. In mod normal treaba asta n-ar trebui sa se intample, pentru ca Ana/Violeta nu se aproprie de Mihai si nici zoom cu ochii nu poate sa dea . Insa faza tot ramane in picioare.
La prima vede asta poate sa fie gresala, insa nu e! Ceea ce Sitaru vrea sa ne comunice aici este nimic altceva decat sinceritatea cu care vorbeste Ana/Violeta si mai mult decat atat... seriozitatea, atentia pe care i-o acorda lui Mihai. Stim cu totii ca atunci cand suntem foarte atenti cu privirea pe un anumit obiect/om nu mai vedem nimic altceva decat acel obiect sau fata respectivului. Ba mai mult de atat, se creaza acea senzatie de zoom, un fel de iluzie optica, in care obiectul respectiv pare mai mare/ mai aproape de noi.
Sitaru nu vrea sa imite minimalismul lui Puiu! Dovada clara sta in faptul ca el vine cu ceva nou; curajul de a face un film [cap - coada] doar din unghiuri subiective.
Felicitari si tot asa!

PS: Daca stam sa ne gandim Puiu i-a cam croit drum catre Palm D'or lui Mungiu. Dar nu se pune problema asa. Fiecare isi are meritul lui. ('Joi' nu merita bagat in seama aici pentru ca toti si-au dat seama de prostia filmului, mai putin criticii care iubesc sexul in film, nuditatile si pornografiile)

[E.Floares]

Glumesti nu?
Ma gandeam eu...

Nu prea glumesc, am spus in continuarea mesajului ca nu spune nimic interesant din punctul meu de vedere...adica...nu ma atrage cu nimic pe mine, personal.
Filmul e bun, am gresit cand am spus ca nu e mare pierdere daca nu-l vedeti...l-am vazut a doua oara si am inteles mai multe...va recomand sa-l vedeti.
Voi reveni si eu cu o cronica mai pe seara.

[films4all]

Te inteleg.
Dar atunci cand spui ca nu conteaza daca-l vedem sau nu doar pentru ca tie nu-ti spune nimic... eh, faza asta imi cam da senzatie ca mai ai(si trebuie) [de] batut mult drum pe calea catre veridicitate si corectitudine in afirmatii. Mai ales cand vine vorba de filme...
Deci... te grabesti sa faci afirmatii gratuite.

Voi reveni si eu cu o cronica mai pe seara.

Nu stiu daca o sa se mai poata numi cronica, ce ai sa scrii, dupa o asemenea afirmatie. :hmm:

[mirodoni]

PESCUIT SPORTIV – premise false
Un bãrbat obiºnuit, spãtos ºi cam burtos, iese pe o uºã obiºnuitã a unui bloc obiºnuit, ca în toate filmele noastre româneºti cu care deja ne-am obiºnuit. Unghiul de filmare, cu importanþã majorã în construcþia dramaturgicã, este unul neobiºnuit, crede regizorul, directorul de imagine, sau cine o fi avut ideea de a filma din acel unghi. Adicã subiectiv, ca ºi cum camera de filmat s-ar afla în ochiul/ochii unuia dintre personaje. Ca urmare, individul din cadru este filmat din spate ºi e pregãtit sã meargã la pescuit. Dupã titlu. Bãrbatul, care între timp vedem cã are barbã, ajunge la o maºinã obiºnuitã ºi depune ustensilele obiºnuite în portbagajul acesteia. Aici auzim ºi vocea “ei”. Adicã a soþiei, bãnuim noi, dar e o pistã falsã, vedem mai încolo. Aici înþelegem cã (scuzaþi) camera de filmare se aflã în ochii soþiei, care îºi urmeazã soþul îndeaproape, deci îl vede din spate. Numai cã nu poate þine capul drept, din cauza greutãþii, probabil, ºi imaginea se tot bâþâie în sus ºi în jos, la stânga ºi la dreapta. Ajunºi la maºinã, speram ca unghiul subiectiv sã se termine, dar cred cã, datoritã bugetului redus, echipa nu a fost dotatã cu trepied, aºa cã tot filmul a fost tras din mînã. Ca urmare, a trebuit sã mã mut pe ultimul rând de scaune, ca sã nu vomit.
Pe parcurs aflãm cã nu era soþia ci amanta. De fapt el era amantul, pentru cã ea era cãsãtoritã, el nu ºtim dacã era cãsãtori, ºi nu vom ºti vreodatã. Din aceastã perspectivã, înseamnã cã ea venise la blocul lui, deci, dacã (scuzaþi) camera de filmat se afla în ochii ei, trebuia sã-l vadã pe bãrbat din faþã, când acesta ieºea. Dar, în sfârºit, sunt probleme pe care un spectator obiºnuit nu poate sã le judece.
Vreau sã trec mai repede peste drumul strãbãtut prin oraº pâna la iarba verde, ceea ce la vizionare mi-a fost destul de greu. Pe acest traseu, însã, aflãm lucruri importante. Tot aºa, bâþâind camera de filmat aflatã pe capotã, cã, v-am spus, trepied nu aveau, ba spre ea, ba spre el. Uitam sã spun, nu ºtiu de ce, nu l-a lãsat pe el la volan. Acum ºtiu de ce, dar nu spun, deocamdatã. Dintr-o discuþie obiºnuitã ca între un soþ ºi o soþie, care nu mai erau aºa de tineri, ne dãm seama cã nu rezultã cu ce se ocupa ea, dar nici nu avea importanþã, ºi cã el era profesor de matematicã, dar avea principii ºi îºi dãduse demesia pentru cã scorpia de directoare nu-l lãsa sã lase repetenþi. Cine lucreazã în învãþãmânt ºtie cã o directoare coruptã n-are ce-i face unui profesor titular, mai ales dacã acesta are principii. Dar nu toatã lumea lucreazã în învãþãmânt. Sau poate era suplinitor, ºi nu-i dãdea continuitate, asta, da. Dar în acest caz nu mai era cazul sã-ºi dea demisia. În fine, aºa e filmu’.
Problema e cã ea loveºte cu maºina, la o vitezã de cca 20 km/h, o prostituatã, aflatã nu pe centurã, ci pe un drum forestier. Nu noapte, nu ceaþã, nu tufiºuri, nu nimic, ºi poc, o loveºte. ªi o omoarã, ce mai. Profesorul îi ia pulsul la carotidã, la încheietuta mâinii, îi pune oglinda la nas, sã vadã dacã o abureºte, dar nimic. Acum înþelegem de ce nu trebuia sã fie el la volan, pentru cã urmeazã propunerea sã ia totul asupra lui, aºa de mult o iubea. ªi mai înþelegem de ce trebuia sã fie de matematicã, cã (scuzaþi) ãºtia-s mai proºti. Profesorii de biologie, de exemplu, nu dau greº la recunoaºterea semnelor vitale. Aveau douã posibilitãþi: s-o abandoneze pe fatã, sau s-o ducã la spital ºi el sã se predea. Ea nu acceptã, pentru cã ºi ea îl iubea enorm, dupã cum declarã, dar nu concepe sã afle soþul cã ea era în pãdure cu amantul, care o tot stresa sã promitã cã-i va spune soþului de relaþia lor. Aºa cã o abandoneazã în pãdure. Dar, brusc, instantaneu ºi dintr-o datã, fata îºi reviene. Eu am mai vãzut asta, la televizor. Personajul era interpretat de Dem Rãdulescu. Îl loveºtre cu maºina pe Radu Gheorghe, care era mergãtor-pe-jos, ºi îl abandoneazã la marginea drumului. Tocmai când conºtiinþa învinge ºi se hotãrãºte sã se predea, îi apare în casã Radu Gheorghe, viu ºi nevãtãmat, în carne ºi oase, nerupte. Prietenii ºtiu despre ce e vorba.
Prostituata îºi revine, dar problema nu se rezolvã, dimpotrivã. Fata îi putea ºantaja pe cei doi amorezi. Asta, în mintea lor. A lui de profesor de matematicã, a ei de nu-ºtiu-ce. Pentru cã în mintea prostituatei, dupã cum declarã, era limpede cã nimeni n-ar fi crezut-o, mai ales în lipsa totalã a martorilor. ªi totuºi, îi ºantajeazã. Refuzã banii, pentru cã banii nu aduc fericirea. Lui îi propune sã facã dragoste cu ea. De fapt, e prea mult spus “dragoste”, sã “i-o punã”, atât. Iar pe ea vrea sã o pipãie, cã se pricepe mai bine decât bãrbaþii. Ceea ce ºi face. Pe el se duce ºã-l aºtepte în pãdure.
Se lasã seara. El se pare cã n-a ajuns în pãdure. Sau poate c-a ajuns. Fata era prin mijlocul bãlþii ºi striga dupã ajutor. Nu ºtim dacã a salvat-o cineva. Se poate cã da, sau s-a salvat singurã, sau s-a prefãcut, pentru cã la sfârºitul filmului avea camera de filmat în ochi ºi o tot bâþâia printre copaci urmãrind maºina cu cei doi amorezi care se îndepãrta prin hârtoape.
Oricum, prostituata, care nu era de lux, de hotel de 7 stele, nici mãcar de centurã ci de drum forestier, reuºeºte, cu inteligenþa sa nativã, sã demaºte ipocrizia celor doi, termen necunoscut ei, din propriile-i declaraþii. Le zdruncinã acestora încrederea reciprocã ºi îi face sã se certe, deºi de la începutul filmului s-au tot certat. El chiar îi spune cã o iubeºte, ce tot p…la lui îl tot suspectezã, ºi ce pz..da mãsii nu înþelege. La care se adaugã vreo 4 perechi de palme.
Filmul a fost apreciat pentru bugetul redus, nu are decât trei personaje principale, nu are personaje secundare, cele care mai apar prin film fiind în plus.
Senzaþia mea este cã filmul se bazeazã pe niºte premise false, unele mai greu, altele mai uºor de evitat. Accidentarea fetei nu este verosimilã, nu e convingãtoare ºi nici mãcar, cum spuneam, originalã. Despre amant, ce sã mai zic ! Un tip burtos, cu faþã de bidon turtit, sã mã scuze interpretul, ºi pãros pe deasupra ºi ºomer, dar cu principii. ªi nici mãcar nu e un tip înþelegãtor. ªi n-ar fi nimic, dar nici nu prea i se mai scoalã.

[E.Floares]

Te inteleg.
Dar atunci cand spui ca nu conteaza daca-l vedem sau nu doar pentru ca tie nu-ti spune nimic... eh, faza asta imi cam da senzatie ca mai ai(si trebuie) [de] batut mult drum pe calea catre veridicitate si corectitudine in afirmatii. Mai ales cand vine vorba de filme...
Deci... te grabesti sa faci afirmatii gratuite.

Nu stiu daca o sa se mai poata numi cronica, ce ai sa scrii, dupa o asemenea afirmatie. :hmm:

films4all, ti-am mai spus si iti mai spun: nu ma mai baga in seama, lasa-ma in prostia mea, te rog.

[films4all]

PESCUIT SPORTIV – premise false
Un bãrbat obiºnuit, spãtos ºi cam burtos, iese pe o uºã obiºnuitã a unui bloc obiºnuit, ca în toate filmele noastre româneºti cu care deja ne-am obiºnuit. (.......................)sã mã scuze interpretul, ºi pãros pe deasupra ºi ºomer, dar cu principii. ªi nici mãcar nu e un tip înþelegãtor. ªi n-ar fi nimic, dar nici nu prea i se mai scoalã.

dude.. Bollshit. Big Bollshit!
Ideea e ca ceea ce ai scris tu este egal cu zero. Se pare ca n-ai reusit sa vibrezi cu filmul si nici sa-i intelegi substraturile si dau doar un exemplu:
Directoarea ii propune profesorului de matematica sa nu lase repetenti. Vorbim de oameni aici nu? Bun... deci un robot (profesor) ar face ce zice directoarea sau daca ar fi fost un robot setat sa lase corigenti atunci discutia dintre robot si directoare nu s-ar mai purta.
Dar nu! Profesorul e om si are si el principiile lui. Despre asta e vorba. E logic faptul ca profesorul... indiferent de materie se mai sfatuieste cu directoarea din cand in cand, daca sa lase sau nu corigenti, bineinteles, isi subliniaza si principiile lui insa directoarea are alte principii si cum ea e sefa el cam este nevoit sa faca ce vrea ea. Insa el e mandru si tine la principiile lui si nu vrea sa se lase calcat in picioare si atunci se gandeste, doar sa gandeste nu si face... deci se gandeste sa-si dea demisia, lucru pe care si eu l-as face/gandi. Pai nu? Ma duc acolo unde principiile imi sunt respectate. Pentru el ...decizia asta era mai mult ca pozitiva si nu doar o decizie; sunt n scolii [BUNE] care l-ar primi.
Dar nu se pune accent pe treaba asta. In final... e vorba de oameni, situatii de viata, rasturnari de situatii, mentalitati ... PRINCIPII. = in final proful nostru invata sa renunte la principiile lui si nu-si mai da demisia.
Si asta era doar un exemplu. Te rog sa incerci sa te abtii cand devii prea personal.

films4all, ti-am mai spus si iti mai spun: nu ma mai baga in seama, lasa-ma in prostia mea, te rog.

Dude.. n-am cum sa te las in prostia ta pentru ca imi esti prieten si vorbersti despre filme nu despre politica/sport/ etc.
Apoi... cand imi ceri diferite lucrui... atunci nu-mi mai zici sa nu te bag in seama? Incep din ce in ce mai mult sa-mi dau seama ce fel de om esti; esti un om fals. Pe interes.
Imi pare rau pentru tine atunci...
Bine! Nu te mai bag in seama! Insa , sa tii minte: cand ai sa scrii despre filme si o sa am si eu ceva de zis atunci nu am sa te bag pe tine in seama ci cuvintele pe care le scrii.
In rest... Bafta!

[E.Floares]

Esti un nesimtit sa spui ca eu sunt "pe interes". Te-am rugat sa-mi faci rost de un dvd acum douazeci de ani, nu ai facut rost, iar acum ma jignesti.
Du-te invartindu-te, ca nu am nevoie de prieteni ca tine.

[films4all]

Esti un nesimtit sa spui ca eu sunt "pe interes". Te-am rugat sa-mi faci rost de un dvd acum douazeci de ani, nu ai facut rost, iar acum ma jignesti.
Du-te invartindu-te, ca nu am nevoie de prieteni ca tine.

:lol: stricam saracul topic
Ma duc... ma duc. Ideea e ca tu tot asa ai sa ramai din cate vad.
Si nu era doar dvd-ul... din cate imi aduc aminte.
Ma rog, cu ocazia asta afli dc nu ti-am facut rost de dvd [si ce mai era( uit' ce bine se leaga lucrurile :happy: )] : incepusem sa-mi dau seama who you realy are! That's it! Nothing more.
Aici e dovada in scris who you are!

[E.Floares]

incepusem sa-mi dau seama who you realy are! That's it! Nothing more.

Ok. Asta inseamna ca nu o sa ma mai bagi in seama?
Atat iti cer, nimic mai mult.
Merci!

[films4all]

Cu placere!
Altadata nu mai cere! :lol:

[Gloria]

Motanule Mirodoni, pe langa faptul ca e foarte savuroasa compunerea ta, ceea ce ai punctat este corect, valabil, dar partial, lasandu-ne impresia ca esti partinitor. N-ai spus de jocul psihologic foarte smart construit replica dupa replica de Sitaru, un spectacol in sine, nici de modul in care evolueaza personajele - cel al lui Titieni o lasa la sfarsit pe prostituata sa se inece (cel putin asa crede el) desi la inceput spunea ca viata oricarui om conteaza, "ce daca este prostituata"...

2. Cum adica Titieni nu arata a amant? Arata a om obisnuit, ca si Iubi; Sitaru cred ar fi cazut in formalism sa puna un baRbat, genul gigolo/june-prim/sex animal in acest rol. Si iubi poate s-a indragostit de el pentru principiile lui. Sitaru cred ca a vrut un personaj care sa atraga prin latura interioara, psihologica. Admit insa ca ce am vazut era un cuplu care functiona ca sot si sotie; cu amanta nu te duci la picnic, ci te duci sa i-o tragi; dar poate ca Sitaru a vrut sa mentina genul asta de mister asupra raportului in care sunt cele doua personaje pana la marturisirea provocata de Ana.

films4all,
1. ai facut o observatie foarte buna cu unghiul de filmare si cat de strans era cadrul pe Ana si Mihai
2.

Te rog sa incerci sa te abtii cand devii prea personal.

De cand esti asa sententios?

3. Pentru afirmatia adresata lui mirodoni:

Ideea e ca ceea ce ai scris tu este egal cu zero.

esti banat pana luni la ora 11.45

[mirodoni]

@Bogdan.Andro ºi ceilalþi
Cred cã ai înþeles greºit, pentru cã nu m-am exprimat corect/complet. Era o ironie, care abia la sfârºitul paragrafului este evidentã. Adicã nu cred cã o prostituatã de rangul celei din film poate sã ducã la o astfel de rãsturnare de situaþie. Care, oricum, era rãsturnatã, dupã cum spuneam, adicã cei doi nu prea se înþelegeau.

@films4
Cum adicã sã mã abþin dacã sunt prea personal ? Asta înseamnã cã am personalitate, am pãrerea mea. Tu vorbeºti din cãrþi ºi din ce te-au învãþat profesorii tãi, nu eºti personal, eºti accelerat. Te dai mare la apã micã. Ai ales cel mai nefericit exemplu, despre care tu nu ai habar, nu eu. De unde ai înþeles tu cã nu-ºi mai dã demisia?
Vino cu argumente la exemplul acesta:
Senzaþia mea este cã filmul se bazeazã pe niºte premise false, unele mai greu, altele mai uºor de evitat. Accidentarea fetei nu este verosimilã, nu e convingãtoare ºi nici mãcar, cum spuneam, originalã. Despre amant, ce sã mai zic ! Un tip burtos, cu faþã de bidon turtit, sã mã scuze interpretul, ºi pãros pe deasupra ºi ºomer, dar cu principii. ªi nici mãcar nu e un tip înþelegãtor. ªi n-ar fi nimic, dar nici nu prea i se mai scoalã.

@Gloria
Crezi cã l-am atacat la persoanã pe films4 când i-am zis cã se dã mare la apã micã ?
Sã mã scuze. Ce zice el, atunci când are dreptate, þine de alfabetul cinematografic. Vãd cã-l încurajezi, e bine, dar începe sã se umfle în pene.
Cum bine ai observat, eu nu am scris o cronicã a filmului. Este opinia mea, pe care corect ai numit-o compunere, uneori îi spun text. Nu am comentat jocul actorilor sau evoluþia personajelor, las asta altora, dornici de afirmare. Dacã n-am spus nimic, înseamnã cã e de bine.
Cât despre intenþiile lui Sitaru, cam mulþi “poate”. Poate a vrut sã spunã asta, poate a vrut sã spunã astalaltã. Dacã a vrut sã arate latura interioarã, atunci s-o arate. Eu comentez ce am vãzut. Evident cã ar fi cãzut în formalism, dacã angaja un gigolo. Evident cã, dacã era vorba de o familie, aparent perfectã, ºi apãrea o prostituatã care le demonstra cã sunt ipocriþi, cãdea peste alt film. De fapt alte filme, care au fost fãcute deja. Sunt convins cã sunt persoane capabile sã le ºi numeascã, numai cã nu au vãzut încã filmul lui Sitaru. Nu înseamnã cã a salvat sitaþia renunþând la tiparul amantului ºi recurgând la antiamant. A þinut figura cu antieroul, gen Colombo, fãrã muºchi, aparent prostãnac, dar inteligent.
Nu rezultã, cum zici, cã o lasã pe prostituatã sã se înece. ªi nici nu era cazul sã se înece. Nu-l vãd în stare s-o salveze, asta merita spus.
Nu e vorba cã Titieni nu aratã a amant, aici am exagerat puþin, evident. E vorba cã nu este amant. Oricât am vrea sã evitãm ºabloanele, femeia trebuie sã gãseascã la amant ce nu gãseºte la soþ. Inclusiv bani, nu neapãrat tandreþe ºi înþelegere. Nu înseamnã, cum sugera Bogdan.Andro, cã dacã poþi prinde peºte de dragul pescuitului sportiv, poþi avea un amant, doar aºa, ca sã te aflii în treabã.
Dacã plecãm de la premisa cã “poate” Sitaru a vrut sã facã un film despre proºti, atunci a reuºit. Filmul este adevãrat, este real, este veridic, este perfect. Mult mai greu este sã faci un film despre oameni inteligenþi. Chestia cu oameni obiºnuiþi e cam puþin.
În ce-l priveºte pe films4, ai fost prea durã. E suficient “mustrare în faþa clasei”. Nu trebuie eliminat. Eu cred cã nu e chiar aºa rãu. Te rog sã-i dai drumul, cã nu muºcã. Vorbesc serios. Dacã are argumente, sã-mi despice textu-n patru ºi sã-mi comenteze fiecare parte. De luni nu cred cã voi mai fi aºa disponibil.

[Proletar]

Excelent textul tãu, Mirodoni!

[Pitbull]

"Pescuit sportiv" - Un nou pariu câºtigat
Cuþitul în apã... danubiano-ponticã

Printre reuºitele "generaþiei minimaliste", sau cum s-o numim, "pariurile" par sã se afle la mare cãutare: cuplul claustrat din "Elevatorul" lui Dorobanþu, talk-show-ul lui Porumboiu din "A fost sau n-a fost", amãgitoarea platitudine din "Boogie" al lui Radu Muntean, lentorile lui Cristi Puiu, în "Moartea domnului Lãzãrescu", dezinvoltura de moravuri din "Legãturile bolnãvicioase" ale lui Giurgiu, sau fineþea banalitãþii lucrate în filigran din bijuterii de scurt-metraj ca "Lampa cu cãciulã" de Radu Jude, "Joi" de Hadrian Marcu, "Ajutoare umanitare" de Hanno Höfer, ori absurdul delirant din pastilele lui Igor Cobileanski... Nu e de mirare, aºadar, cã Adrian Sitaru are curajul de a pune ºi el un pariu iconoclast cel puþin incitant, propunându-ºi un film compus sutã la sutã din unghiuri subiective. Drept pentru care, consider cã ºi analiza sa meritã o abordare mai puþin convenþionalã, pornind tocmai de la acest element formal, pentru a pãtrunde abia ulterior în fondul filmului.
Avem de-a face cu trei personaje principale, angajate într-o relaþie dinamicã, instabilã ºi care, pornind din start de pe un palier de tensiune înalt, ajunge la intensitãþi extreme. În jurul lor, graviteazã pasager ºi câteva figuri episodice, cu roluri strict auxiliare. E foarte interesant felul cum Sitaru împrumutã cu precãdere camerei perspectivele celor trei protagoniºti (în ciuda atitudinii sale adverse, ar fi totuºi cam greu s-o etichetãm pe Ana-Violeta ca "antagonistã", triunghiul având un echilibru în continuã miºcare), iar în momentul când intervine ºi câte un alt personaj (Ionuþ, pãdurarul, ºoferul de camion, etc.), i se substituie ºi acestuia, reuºind astfel sã cuprindã în cadru întregul trio central, ºi oferind deschidere ºi elasticitate viziunii de ansamblu. Examinând cu atenþie profesionalã filmul, vom remarca rigoarea cu care autorul îºi urmãreºte procedeul, atât la nivel tehnic, cât ºi în plan estetic - de la detaliile meticuloase ale coborârii ochilor spre mâini, volan, brichetã, etc., pânã la construirea relaþiilor de privire între personaje ºi implicarea în stãrile lor afective (inclusiv prin folosirea focalei lungi, cu cadrul strâns la prim-plan sau grosplan, atunci când concentrarea personajului substituit o justificã, deºi distanþa fizicã e mai mare - un elocvent exemplu de polivalenþã asumatã conºtient ºi creator a noþiunii de "unghi subiectiv"). Desigur, la fel de conºtient (ºi creator) îºi asumã autorul ºi neajunsurile acestui tip de perspective, prin mobilitatea complet neortodoxã ºi dãtãtoare de vertijuri a camerei - e inevitabil rapelul la "Blair Witch Project" ºi "Cloverfield", cu precizarea cã acolo chiar aparatul de filmat în sine era personaj (iar de aici, ar merita sã dezvoltãm o întreagã disertaþie despre implicaþiile multilaterale ale acestui tip de convenþie, în diversele sale forme). În majoritatea cazurilor, imperfecþiunile inerente ºi voite ale procedeului dau rezultatele scontate, starea de ameþealã (resimþitã efectiv la nivel fizic de unii spectatori) suprapunându-se peste creºterea inexorabilã a tensiunii ºi terorii suferite de cei doi (anti)eroi. Totuºi, am senzaþia cã ar fi fost loc ºi pentru o calibrare mai atentã a acestor miºcãri deconstructiviste, spre a menþine disconfortul la limita idealã dintre legitim ºi inestetic - deºi, recunosc, s-ar putea sã fiu super-cusurgiu; avem de-a face aici cu acel tip de dozaj farmaceutic al mijloacelor de expresie propriu ºi minusculelor imperfecþiuni pe care le-am identificat (sau, cel puþin, aºa cred), la opere ca "Moartea domnului Lãzãrescu" sau "Patru luni, trei sãptãmâni ºi douã zile".
Unul dintre principalele motive pentru care semi-artificiul lui Sitaru reuºeºte atât de bine, fiind pe cât de precis coordonat, pe-atât de solid justificat, constã în sistemul de relaþii ale actorilor - cu partenerii de joc, cu regisorul, cu scenariul. Din capul locului, personajele se disting printr-o construcþie meticuloasã la nivelul identitãþilor, temperamentelor ºi detaliilor, oferind partituri extrem de solide - realiste, absolut credibile, precum ºi, totodatã, insolite (prin aceasta, Sitaru confirmându-ºi ºi talentul dramaturgic - cu precizarea cã scriptul dezvoltã o idee a lui Radu Jude). În continuare, scenaristul/regisor ºi-a ales cu mare scrupulozitate interpreþii, pe parcursul unor probe de casting exigente, dupã care au insistat cu toþii o varã întreagã asupra repetiþiilor - un mod matur ºi ideal de a lucra, aflat la antipodul însãilãrilor penibile ale atâtor fãcãtori de filme care conteazã mereu, motivat dar cel mai adesea ne, pe improvizaþiile la filmare. Când în sfârºit au dat "motor", triunghiul personajelor dobândise cea mai solidã consistenþã, iar "starea" actorilor vibra la intensitate maximã - ceea ce se simte permanent pe ecran, în cel mai bun sens, potenþând aºa cum spuneam jocul unghiurilor subiective.
Evident, se impune sã subliniem ºi rolul decisiv al directorului de imagine Adi Siliºteanu, care dincolo de înnebunitorul tur de forþã al substituirilor (nu e nevoie de un efort prea mare de imaginaþie ca sã deducem ce înseamnã pentru un operator sã filmeze subiectivul ºoferiþei în mers, de exemplu), surprinde cu acuitate atât prozaismul ambianþei urbane din primele secvenþe, care fixeazã de la început concepþia realistã a filmului, cât ºi detaliile decorului natural în care se desfãºoarã partea principalã a acþiunii: în faþa camerei lui, pãdurea, malurile lacului, drumurile de þarã, devin spaþii incerte ale unui labirint de unde pândesc ameninþãri vag definite - cu atât mai paranoide, cu cât obiectivul identificã ºi speculeazã cu stil ºi ironicã savoare, în cheie antiteticã, "poezia naturii": o poieniþã luminatã pieziº printre coroanele copacilor, prelingeri printre ierburi înalte ºi flori de câmp, contemplãri ale cerului albastru cu scame de noriºori albi ºi pufoºi, toate acestea permeate de senzaþia continuã a unui ºtreang care se strânge inexorabil în jurul gâtului. (Unul dintre cele mai inspirate momente, în acest sens, e cel al “învierii” Anei-Violeta: compoziþia cadrului din miºcare, în timp ce tânãra crezutã moartã se ridicã treptat, mimând buimãceala, vãzutã din spate, efectiv îþi dã fiori – ca ºi cum din pãmânt s-ar înãlþa treptat o forþã teluricã si distrugãtoare…)
Contribuþii discrete îºi aduc compozitorul Cornel Ilie, a cãrui muzicã fuzioneazã pânã la auto-estompare cu ambianþa ºi starea de ordin general, ºi scenografia, relizatä în tandem de regisor ºi operator (cu participarea actorilor la alegerea costumelor), completând fãrã ostentaþie umanitatea personajelor prin compunerea unor þinute banal-caracteristice (în special cea a prostituatei, evident, cu stridenþele sale inerente, armonizându-se discordant cu hainele de picnic ale celor doi - plus coordonarea atentã a vestimentaþiei celor câteva personaje de plan secund), completate cu elemente de recuzitã economice ºi subtile. La fel ca George Dorobanþu, în "Elevator" (film cu care "Pescuit sportiv" se înrudeºte strâns, prin specificul de proiect independent, digital ºi virtualmente fãrã buget), Sitaru ºi-a montat singur materialul, completându-i astfel atât hurducãturile schismatice, proprii fracturilor de tensiune în crescendo, cât ºi fluenþa de fond; din pãcate, se remarcã pe alocuri ºi câteva scãpãri de racord sau "sãrituri de montaj" nefericite (capcanele pariului cu ambiþia subiectivelor, de!), însã puþine la numãr ºi atât de fine încât un ochi mai neavizat poate luneca peste ele fãrã probleme.
În orice caz, e indiscutabil cã toate aceste virtuozitãþi certe riscau sã cadã în teribilism superficial, dacã n-ar fi avut suportul unui strat uman atât de solid ºi bogat în sensuri - zona în care autorul filmului ºi cei trei actori exceleazã cu adevãrat. De mult aºteptam sã-l mai vãd pe Adrian Titieni într-un rol pe mãsura datelor sale actoriceºti: inteligenþã a abordãrii, rafinament matur al mijloacelor de expresie ºi, evident, fizionomia sa atât de ofertantã, de bãrbat urâþel-simpatic, cu o stranie combinaþie de aparentã încremenire peste o mare mobilitate interioarã. Personajul sãu combinã într-un echilibru instabil ºi, de aici, dinamic, generalul cu individualul, obþinând una dintre acele rare instanþe ale particularului (monadã supremã a esteticii), aici la nivel caracterologic. Mihai e profesor de matematicã la o ºcoalã, om cu principii morale în care crede sincer (a preferat sã-ºi piardã slujba, mai degrabã decât sã treacã niºte corijenþi la instigarea directoarei, ºi insistã ca relaþia amoroasã ilicitã sã porneascã totuºi spre recunoaºtere ºi oficializare), dar pe care i le va pune amarnic la încercare neaºteptata evoluþie a weekendului în care spera sã se relaxeze cu amanta - amantã, în treacãt fie spus, puþin cam cãsãtoritã... În rolul ei, Ioana Flora îºi justificã datele actoriceºti afirmate la debutul din "Marfa ºi banii", creionând din tuºe subþiri ºi precise o Mihaelã (semnificativã stereotipie onomasticã) acru-chichiricioasã, senzualã ºi cam labilã nervos, vulnerabilã dar ºi cinicã. De pe tot parcursul evoluþiei sale interpretative, urmãritã cu siguranþã ºi o rarã dezinvolturã, am reþinut în special prima izbucnire istericã, în momentul imediat anterior încercãrii de a se debarasa în pãdure de presupusul "cadavru", ºi mai ales secvenþa de lesbianism, în care actriþa sugereazã cu o admirabilã economie de mijloace conflictul emoþional al personajului: a acceptat compromisul printr-un târg de o moralitate mai mult decât îndoielnicã, suportã scrâºnind din dinþi tuºeurile vaginale ale prostituatei, dar în acelaºi timp nu-ºi poate reprima primele tresãriri de excitaþie fizicã... Sau, ca detaliu realist de compoziþie a personajului, ticul verbal “despre asta-i vorba” – preluat cu sarcasm semi-constient, în final, ºi de Ana-Violeta…
Fãrã doar ºi poate, însã, greul îi revine Mariei Dinulescu, care dupã un parcurs pe cât de bogat, pe atât de sinuos - douãzeci de roluri în opt ani de carierã, oscilând între extreme ca "Dincolo de America" ºi "California Dreamin' (nesfârºit)" - atinge aici primul pisc cu adevãrat superlativ. Personajul e atât de cotoios, încât pariul (din nou un pariu, actoricesc de astã datã) nu prea lasã loc pentru jumãtãþi de mãsurã: sau strãluceºte orbitor, sau se pierde în gaura neagrã a penibilului. Rar am întâlnit o atât de adecvatã încarnare (ºi definire) a ceea ce înseamnã perversitatea: Ana-Violeta îºi "pescuieºte sportiv" victimele (evident, ei îi aparþine acþiunea din titlu - semnificatvã fiind ºi varianta internaþionalã a acestuia: "Hooked" / "Agãþat", "Prins în cârlig") numai ca sã se joace cu ele ca o pisica, sau mai bine zis ca un pescar care, încântat nevoie-mare cã peºtele a muºcat, nici mãcar nu-l mãnâncã, aruncându-l înapoi în apã - adicã, sadism gratuit, deghizat cu imperialã ipocrizie în "sportivitate". Cu o splendidã ironie a scenariului ºi dialogurilor, personajele converseazã inconºtient pe aceastã temã, explicitând fãrã pic de ostentaþie universul semantic ºi conþinutul de idei al întregului film. Din aceastã perspectivã, personajul se impune de bunã seamã ca unul dintre cele mai izbutite din filmul românesc: situatã intelectual la nivelul acelei irezistibile isteþimi intuitive pe care o dezvoltã "ºcoala strãzii" (aici, ºi la propriu, ºi la figurat), Ana-Violeta îi manipuleazã instinctiv pe Mihai ºi Mihaela, cu o incredibilã voluptate a fãþãrniciei, prinzându-i mereu pe picior greºit cu oscilaþiile ei vertiginoase între pisicisme dulcege ºi maºinaþii perfide, care inspirã un insuportabil amestec de seducþie ºi respingere. E fermecãtoare ºi slinoasã, stârneºte dezgustul ºi totuºi nu poþi scãpa din cârligele ei. Forþa personajului, atât din scriitura ºi creaþia regisoralã ale lui Sitaru, cât ºi datoritã talentului de o cuceritoare naturaleþe, dublatã de o penetrantã capacitate de aprofundare, al Mariei Dinulescu, devine aºa de mare, încât reuºeºte sã acopere unele goluri de dramaturgie - în special închiderea cercului în final, când Ana-Violeta, satisfãcutã, ºi-a "aruncat peºtii în apã" ºi-ºi pregãteºte cârligul pentru o nouã prizã: deºi formulaic ºi cam neverosimil, trucul îºi atinge totuºi efectul scontat, în primul rând prin felul cum actriþa ºi-a potenþat personajul: ultimul ei unghi subiectiv, privind din pãdure plecarea celor doi ºi pândind apropierea altei maºini, respirã aproape aceeaºi teroare ca a cadrelor similare din "The Evil Dead" al lui Sam Raimi.
Iar cea mai stresantã e tocmai deplina gratuitate a jocului: face totul de amorul artei, probabil absolut inconºtientã, ºi cu siguranþã fãrã sã-i pese de revelaþiile precipitate prin aceste spulberãri ale mãºtilor. În fond, tocmai de aici se revendicã substanþa moralã a filmului: puþin o intereseazã pe ea strâmbãtãþile ºi putreziciunile pe care le scoate la ivealã de sub aparenþele de respectabilitate ale victimelor - nouã, spectatorilor, ne revine rolul de a judeca... sau, mai bine zis, de a medita.
Pentru cã, în ultimã instanþã, marele merit al "Pescuitului sportiv" constã în eleganþa cu care, fãrã sã-ºi aroge aere condescendente faþã de propriile sale personaje, predispune la meditaþie obiectivã. Atât în acest sens, cât ºi la nivel (evident!) de setup, asemãnarea cu "Cuþitul în apã" e semnificativã - ºi, categoric, cât se poate de onorabilã! E prematur sã spunem dacã cinematografia româneascã s-a îmbogãþit cu un Polanski carpato-dâmboviþean, dar nu încape nici o îndoialã cã, în galeria Mungiu, Puiu, Porumboiu, Muntean, Dorobanþu, Jude and (illustrious) Company, se înscrie de-acum, cu drepturi depline, ºi Adrian Sitaru.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
25 ianuarie, 2009, 00:30-02:21
Bucureºti, România