Turneu Iconoclast: Brink of Life (1958) - Ingmar Bergman

[Mercutio]

http://www.imdb.com/title/tt0052017/
Sistemul de notare:
4 stele = 4 puncte - excelent
3 stele = 3 puncte - bun
2 stele = 2 puncte - merita incercat
1 stea = 1 punct - slab
1 bila neagra = 0 puncte - groaznic

Mentionez ca in afara de cei inscrisi cu un film oricine are dreptul sa participe la comentarii si poate nota un film, cu conditia de a argumenta, macar in cateva fraze, nota acordata.

[Windom]

Ăsta-i un film mai de muieri, prin urmare l-am privit așa, mai reținut, într-o ipostază de Al Bundy. Așadar, doamnelor și domnișoarelor, aveți dreptul la un discurs mai în temă și detaliu.
Avem de-a face cu trei tipuri de muieri – copila lipsită de experiență și destul de miserupistă, apoi femela model, numai bună de pus pe afișele de propagandă naziste și cea de-a treia, catalizatorul angoaselor bergmainene...
Poate-s eu parșiv, dar titlul îmi apare nițel ironic, cu dublu înțeles. Pe de o parte, descrie situația avortonului ajuns la hotar, incapabil să-l mai treacă. Pe de altă parte, descrie situația cuplului năpăstuit, care lasă în urmă, ca urmare al nefericitei (?) întîmplări, întinderile înghețate ale relației de cuplu și încep să „trăiască”. Începe comunicarea (scurtă și la obiect, precum un blitzkrieg).
Paradoxal, doar în momentul în care se află, neajutorată, pe patul de spital, Cecilia se impune în fața soțului, recurgînd la șantajul emoțional. După cum ea însăși afirmă, pierderea copilului are și partea sa pozitivă – îi garantează simpatia celorlalți, salvînd-o dintr-un tărîm sterp al angoaselor, unde pare că trăise în cele două luni cît purtase copilul. Fiindcă îți dai seama din primele momente că lucrurile nu stau pe roze. Primul sfert de oră aduce a horror. În momentul în care ai dat cu ochii de păpușa aceea sinistră, îți dai seama că totul se va sfîrși rău. Soțul se spală pe mîini în momentul în care o predă doctorilor. Totul depinde acum de ei, l-au eliberat de povară, nu se mai simte gîrbovit de greutatea vinei. Inevitabilul se produce, sarcina nu mai există, iar cei doi își pot da frîu liber la gură. Acuze, reproșuri, într-o confruntare mult prea scurtă, avînd în vedere că avem de-a face cu Bergman. E un film feminist, bărbații joacă un rol minor. Apare von Sydow, protagonist al unui moment Kodak, contrapondere la ceea ce am urmărit anterior. Dar fericirea e de scurtă durată, vajnica blondă pierde copilul și se transformă într-un zombie debusolat.
Apoi, atipic pentru Bergman, o strîngere de mînă, o discuție cu mămica și un final optimist...

3 stele

[klaudya_e]

si ai mai putut sa-l simti daca te-ai detasat catalogandu-l ca fiind un film pentru femei?

[Windom]

Nu. Si il provoc pe acel barbat care s-a simtit implicat emotional sa iasa la rampa. Noi nu prea avem cum sa 'simtim' filmul asta, de-asta asteptam comentariile voastre, ale sexului frumos, fiindca sunt mult mai pertinente in cazul de fata. Tocmai pentru ca 'simtiti'. Noua ne-a dat Bergman vreo 5 minute timpi de emisie. And he made us look pretty bad.
Henry Spencer I dig. Domnisoarelor, asta e Eraserheadu' vostru...

[klaudya_e]

atunci de ce nu l-ai privit din postura barbatilor implicati in viata celor 3 femei? chiar daca nu apar decat f. putin(daca-mi aduc aminte bine doar la Bibi Andersson nu vine nimeni in vizita si doar vb la telefon cu mama ei), noi stim ca ei exista. La filmul asta mi s-a parut ca Bergman nu se opreste doar la povestea celor 3 femei, strict in camera de spital. Stiu ca la un moment dat Eva Dahlbeck ii arata "avantajele" de a avea un copil singura. Imediat am facut paralela cum se implica statul roman si m-am gandit ca poate Bergman a luat in considerare aspectul asta. Sau am extrapolat eu Nu stiu cand o sa vreau sa-l mai revad, stiu doar ca atunci cand l-am vazut nici nu s-a terminat bine si l-am si sters de pe calculator. Apasarea constanta pe care o simti pe tot parcursul filmului nu o mai simtisem de la Cries and Whispers, dar nu m-am grabit sa-l sterg, ci din contra. Si asta in cdt in care nu am nicio legatura cu subiect, cu exceptia faptului ca sunt femeie. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar reactiona o alta femeie care ar fi direct implicata. In filmul asta Bergman (si aici se vede talentul lui) mi s-a parut mai crud ca de obicei.

3 stele

[Windom]

L-am privit din postura bărbatului, însă perspectiva e limitată. Filmul, după părerea mea, nu are profunzimea lui Cries and Whispers, că tot ai amintit de el. Terenul de pe care se cultivă ideile nu e atît de fertil...

[Igor12]

Windom spunea ca e un film mai degraba pentru femei. Eu as zice ca e un film adresat in primul rand barbatilor. Filmul reda atat de bine ceea ce simte o femeie cand asteapta un copil, dorit sau nu, starile fizice si psihice provocate de asteptarea unui copil sau momentul nasterii incat ar putea schimba perspectiva unui barbat cand se afla in postura de a deveni tata. Pentru barbati, venirea pe lumea a unui copil e fie un moment de mandrie cu care te poti lauda vecinilor sau prietenilor asa cum te-ai lauda cu o masina ultimul model, fie un impediment in realizarea proiectelor personale ("as fi vrut intai sa-mi termin teza si apoi sa ne fi gandit la a avea un copil"), fie rezultatul nefericit al unei aventuri.Sunt foarte bine conturate personajele, trairile fiecareia sunt extrem de fidel redate, e singurul film in care am vazut expuse atat de realist durerile nasterii. Nu prea mi-a placut finalul, parca a fost abrut si cu "happy-ending fericit".

3 stele

Filmul asta e mult prea depresiv atat pentru tema care o abordeaza, maternitatea, cat si pentru subtirimea ideilor pe care le expune. In esenta e un horror feminin (nu feminist) de prost gust. Nasterea e un fel de slasher, care ameninta iminent personajele izolate in materninate de lumea exterioara. Si macar daca am avea ceva personaje... Dar nu, avem doar Depresiva, Mamica si Vagaboanta (ulterior Fata Buna).

Depresiva e trista. Dintodeauna a fost asa. Desi i se pare ca o fost o vreme cand nu era chiar asa depresiva. Gresit! Ea a fost mereu tru, dar acum e mai tru ca niciodata. E suparata ca a pierdut copilul pe care nu-l voia. Ba il voia! Ba nu, de fapt nu il voia! In sufletul ei il voia... Oricum, a pierdut copilul. Sotul nu o iubeste. Life sucks.

Mamica e un stereotip de optimism si fericire. Apoi vine buhuhuuu.... nasterea.... si copilul moare. Mamica devine o carcasa fara viata, nu ca pana atunci ar fi fost altceva personajul ei.

Bagaboanta o fugit de acasa, s-o incurcat cu un barbat si o ratat un avort provocat. Cuprinsa de groaza cand vede ce se intampla cu Depresiva si Mamica decide sa devina Fata Buna intr-un happy end la fel de stupid ca si restul filmului.

1 stea

[Mercutio]

pare a fi un film de televiziune. realizat cu mijloace minime. aduce a piesa de teatru. totul se petrece aproape in intregime in salonul de spital. nu e prima data cand Bergman foloseste metoda aceasta de a pune impreuna o serie de personaje, determinandu-le mai mult sau mai putin sa interactioneze intr-un spatiu restrans: o insula, o casa. prin urmare istoria unui personaj, situatia in care se afla, e evocata mai mult prin vorbe decat prin fapte. aflam povestea femeii aduse la urgenta din dialogul ei cu sotul venit in vizita sau cu sora medicala. interpretarea actoriceasca joaca un rol important aici, daca pot spune asa. insa Bergman o pondereaza in asa fel incat sa nu para teatrala (interpretarea) si folosind la maxim mizanscena reuseste sa dea filmului acea tusa de realism caracteristic lui (scena nasterii e cea mai realista scena de felul acesta pe care am vazut-o vreodata).
iar prin faptul ca prezinta trei personaje legate intre ele de acelasi eveniment important din viata, te face sa meditezi la nastere ca fenomen uman. nasterea devine un referent universal.

3 stele

[Windom]

Exact asta voiam sa spun si eu despre scena nasterii. Teribila. Probabil cel mai terifiant moment din intregul film.

[MinRep]

”Brink of Life” e un film pe care ajungi sa il vezi dupa cel putin o trecere serioasa prin filmele mari ale lui Bergman. Desfasurandu-se aproape in intregime intr-un salon de spital si avand ca protagoniste 3 femei care au fiecare o perspectiva diferita asupra maternitatii, ”Brink of Life” prefigureaza anumite secvente din ”Persona” - atat in ceea ce priveste austeritatea sanatoriului, cat si una dintre temele pe care o regasim in capodopera sa din 1966. In rolurile principale le regasim pe abonatele Ingrid Thulin, Bibi Andersson si Eva Dahlbeck.
Desi am amintit de ”Persona”, nu cred ca filmul de fata este la fel de complex, iar Bergman pare mai interesat de a varia tema prin intermediul celor trei personaje, decat de punerea ei in scena (ceea ce nu explica neaparat de ce a primit premiul pentru regie de la Cannes - singurul din cariera sa). Totusi, ”Brink of Life” are momente care iti raman intiparite in memorie, in special imaginea Evei Dahlbeck intoarsa inspre aparat, implorand medicul sa nu foloseasca forcepsul, inainte de a fi adormita cu o batista cu cloroform.

2 stele

[Mercutio]

Bine ai venit MinRep! daca te intereseaza link-uri pentru celelalte filme, avem deja o lista.

[MinRep]

Thanks. Cred ca ma descurc cu link-urile... Cel putin deocamdata.

[White1]

Nu mi s-a parut chiar deprimant desi atmosfera e destul de inghetata. Poate de vina e si mediul in care se petrece toata actiunea. Rece, auster, cum zice MinRep, antiseptic si aproape dezolant. Cu orele de vizita fixe si regulile stricte aduce a inchisoare. Daca mai adaugam medicamentele si starea psihica instabila a pacientelor ne apropiem de imaginea unui altfel de spital. Si toate astea se rasfrang si asupra personajelor. De parca emotiile si reactiile lor ar ajunge la noi reflectate de un geam protector, la fel cum siluetele personajelor se reflecta in geamul de la usa spitalului chiar la inceputul filmului.Fie ca e un efect cautat sau nu, din punctul meu de vedere asta e o bila neagra pentru film. Fara sa ma simt legat in vreun fel de personaje (cel mai disponibil personaj din punctul asta de vedere e sora Brit, dar apare prea putin) am urmarit filmul destul de detasat, chiar agasat pe alocuri de abundenta dialogului ( personajul lui Ingrid Thulin nu se mai opreste la un moment dat) si de momentele de exuberanta ale Stinei (false si nelalocul lor, cel putin eu asa le-am simtit). Dar per total filmul nu a fost o experienta neplacuta, din contra. Ezit intre doua stele si trei, i-as da 2,5 daca s-ar putea dar o sa fac abstractie de numele regizorului:
2 stele.

[anaemona]

Mi se par oarecum comice comentariile facute de baieti. Ele de fapt reflecta, superficial, exact personajele masculine prezentate mai mult sau mai putin de Bergman, personajele din spatele celor 3 femei, care sint motorul actiunilor si angoaselor celor 3.

Sotul Ceciliei este un copil mare, care specific unui copil, nu poate analiza si intelege un fapt care nu s-a petrecut inca, respectiv aducerea pe lume a unui copil. El nu stie daca isi doreste sau nu copilul pentru ca nu poate sa compare experienta respectiva cu nimic din trecutul lui. Este mai mult inocent decit vinovat de acuzatiile pe care i le pune in spate Cecilia si lipsa dialogului, dictat in special de raceala de suprafata a relatiei dintre ei, il face incapabil sa exprime ceea ce simte pentru ea. Mi s-a parut cea mai naturala si veridica interpretare si in acelasi timp cel mai elaborat si complex personaj, datorita schimbarilor permanente de atitudine, spre deosebire de evolutia liniara a tuturor celorlalte personaje.

In spatele lui Hjordis este un barbat care nu-si asuma responsabilitatea actiunilor lui, un barbat care nu numai ca nu-si doreste o familie, dar nici macar o relatie stabila. Hjordis, plecata inca copila din casa parintilor, dornica de a primi si oferi afectiune e destul de imatura sa-si doreasca copilul dar in acelasi timp destul de matura sa nu vrea sa-i ofere o viata lipsita de o familie adevarata, asa cum i-o contureaza doctorita care-i explica “avantajele” de a creste singura un copil. Finalul era cit se poate de previzibil in privinta ei.

Stina e prototipul mamei, al femeii care traieste pentru a avea grija de altii. Isi trateaza sotul ca pe un copil si amindoi sint multumiti de ce-si ofera unul altuia. Max von Sydow intelege la fel de putin ca Anders ce inseamna venirea unui copil in familie, dar spre deosebire de primul cuplu, intre el si Stina e o relatie calda, deschisa, in care cei doi se bucura impreuna de tot ce-i inconjoara, de aici si bucuria nedisimulata a unei noi experiente impreuna. Bergman insista cel mai putin pe familia fericita, ceea ce-l preocupa in mod deosebit e prapastia la care au ajuns Cecilia si Anders, dar din pacate momentumul nu e aprofundat pe masura.

Mi-a placut austeritatea filmului, lentoarea lui, luminile, filmarile din umbra, dar din punct de vedere al explorarii dramelor celor implicati mi s-a parut superficial. Aducerea in final a sorei lui Anders, pentru ca toata povestea sa ramina in aer, inversarea balantei in favoarea povestii lui Hjordis si ignorarea dramei lui Stina mi se par toate minusuri ale filmului dar atmosfera si imaginea compenseaza destul ca sa spun ca filmul mi-a placut.

In privinta scenei nasterii nu comentez, am vazut citeva pe viu, nici una nu se aseamana cu ce a fost aici dar groaza si disperarea Stinei sint excelent prezentate. O scena care m-a distrat (am vazut ca pe toti v-a cam apasat filmul ) e cea in care sora aduce copiii la alaptat, cum ii scoate rind pe rind din sertare, cum unii din ei zbiara, altii sint de nederanjat de gesturile oarecum brutale ale asistentei. Mi-a placut autenticitatea scenei, plus momentele alea intime ditre mame si copii. Oricum, distractia vine din 2 motive, un episod din Seinfeld in care Kramer ii trezeste pe niste japonezi deschizind rind pe rind sertarele unui dulap imens si sertarul in care i-am tinut pe pisoii mei cind s-au nascut, singurul loc din casa pe care l-a acceptat pisica, dupa ce prima ei optiune a fost patul in care dorm eu

Daca se accepta cu jumatati i-as da filmului 2 stele si jumate, daca nu, ramin la 2 stele.

[anaemona]

atunci de ce nu l-ai privit din postura barbatilor implicati in viata celor 3 femei? chiar daca nu apar decat f. putin(daca-mi aduc aminte bine doar la Bibi Andersson nu vine nimeni in vizita si doar vb la telefon cu mama ei), noi stim ca ei exista. La filmul asta mi s-a parut ca Bergman nu se opreste doar la povestea celor 3 femei, strict in camera de spital. Stiu ca la un moment dat Eva Dahlbeck ii arata "avantajele" de a avea un copil singura. Imediat am facut paralela cum se implica statul roman si m-am gandit ca poate Bergman a luat in considerare aspectul asta. Sau am extrapolat eu Nu stiu cand o sa vreau sa-l mai revad, stiu doar ca atunci cand l-am vazut nici nu s-a terminat bine si l-am si sters de pe calculator. Apasarea constanta pe care o simti pe tot parcursul filmului nu o mai simtisem de la Cries and Whispers, dar nu m-am grabit sa-l sterg, ci din contra. Si asta in cdt in care nu am nicio legatura cu subiect, cu exceptia faptului ca sunt femeie. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar reactiona o alta femeie care ar fi direct implicata. In filmul asta Bergman (si aici se vede talentul lui) mi s-a parut mai crud ca de obicei.

klaudya, tu nu-i dai o nota filmului?

Mi se par oarecum comice comentariile facute de baieti. Ele de fapt reflecta, superficial, exact personajele masculine prezentate mai mult sau mai putin de Bergman, personajele din spatele celor 3 femei, care sint motorul actiunilor si angoaselor celor 3.

Esti sigura ca ai vazut acelasi film? Sau ca ai citit comentariile "baietilor"?

[klaudya_e]

eu am scris din ce mi-am adus aminte si nu stiu daca am voie sa pun o nota. in schimb, vreau sa pun o nota comentariului care o sa-mi placa cel mai mult. parca se propusese asta, nu?

[Mercutio]

eu am scris din ce mi-am adus aminte si nu stiu daca am voie sa pun o nota. in schimb, vreau sa pun o nota comentariului care o sa-mi placa cel mai mult. parca se propusese asta, nu?

poti pune nota pentru film klaudya, esti binevenita.
cat despre nota pentru cel mai apreciat comentariu, nu am stabilit o procedura.
poate la sfarsit de turneu... nu stiu, mai astept propuneri.

[Malombra]

eu nu ştiu dacă reuşesc să văd filmul azi. pînă diminaţă, poate, dar nu cred.