"Agora"

[Pitbull]

Sunt inconsecvente numai la o privire superficialä.
...Apropo, cum definesti nirvana?
(Propun sä continuäm la "Credeti în Dumnezeu?" http://www.cinemagia.ro/forum/showth...10#post1490810 Discutia s-a abätut de mult de la subiectul threadului, concentrându-se asupra problemelor teologice de ordin general.)

[manwithamoviecamera]

* windom, tata:
<< crede si nu ceceta>. sunt aberatziile alea comunist-marxiste. religia in ultimul timp NU mai respinge shtiintza ca in evul mediu. din contra, medicii, teologii, cercetatorii colaboreaza. potzi fi un geniu shtiintzific si un bun creshtin, sa incerci sa intzelegi taina, sa incerci, pt ca nimeni nu intzelege, poate doar sfintzii....asta e.tzutzea se referea la curatzenia sufletului, la umilintza( nu la autodepreciere), la lumina din noi, etc. e alegerea fiecaruia. n-am timp de discutzii.
dar discutziile teo sunt ontopic, pen'ca am ajuns in punctu' in care, dupa 2000 de ani, o femeie ca hypatia- agora film- n-ar mai muri azi in chinuri in numele shtiintzei si religiei-n-am vazut filmu', nu sunt f documentat-

[Alex Leo Serban]

@manwiththemoviecamera:

1 da, (si) pt mine religia = poezie; probl e k e 'explicabila' prin ceva la fel de inefabil = sufletul... e k un cerc vicios: dzeu exista pt k exista suflet; sufletul exista pt k exista dzeu... prea multe imponderabile, totusi
(k si cu 'pariul lui pascal': e frumos mai mult k ipoteza matematica (nu degeaba bunul blaise era matematician!), dar - in practica - postuleaza o imposibilitate, pt k el spune k, daca mizezi pe 'asul' dzeu, cistigi 'in the long run'... well, nimeni nu traieste 'in the long run', nu avem parte - aici pe pamint - decit de 'the short run'...)
4 da, asta in teorie; in realitate...

@danT: 'trendul la moda' - surely nu la noi?! la noi, e 'trendy' sa fii misticoid, ortodoxist (preferabil: si legionaroid), 'danpuricist' etc
Re: 'non-evidenta' dumnezeirii (k 'argument' pt credinta) - vezi ce spuneam si mai sus: totul e f frumos, poezie, abur, mister etc etc, daca esti inclinat spre asa ceva! daca nu, nu
eu, personal, vad 'necesitatea' transcendentei k o infirmitate de a te bucura de aici & acum - de simturile tale, de gusturile tale etc... un fel de nevroza facuta sa-ti aminteasca, tot timpul, k hedonismul e 'wrong'... well, some find it good enough!

@windom: ideea cu 'baba' e k nu conteaza curatenia fizica (se stie k taranii nu prea le au cu igiena...), ci aia 'sufleteasca', blabla.
well, i beg to differ: intre cineva 'curat la suflet' si cineva curat pur si simplu, eu prefer a 2-a varianta

[Pitbull]

n-am vazut filmu', nu sunt f documentat-

N-ar strica sä-l vezi (ca spectacol vizual, e drägut). Oricum, sunt foarte curios cum l=-ai comenta în cunostintä de cauzä (si nu numai la nivel de continut, ci si ca formä).
Altfel, v-am urmat si eu la continuarea pe fond a discutiei, în Cafenea > Credeti în Dumnezeu?

[ElenaDulgheru]

Văd că sunt citată (un articol de-al meu şi eu) în mod repetat pe topicul ăsta. Că un text stârneşte reacţii, e foarte bine, de-aia există presă şi bloguri şi forumuri. Nu am de gând să îl apăr în faţa celor ce-l califică cu termeni extremi, fiecare are dreptul la ochelarii săi de lectură. Şi la umorile sale şi la lecturile sale...

Dar văd că tot aici mi se reinventează biografia, în ipoteze cât se poate de elucubrante (#38). [“dar e.d. (care mi-a fost studenta) era notorie, printre colegii ei, pt 'naivitatile' senine care stirneau, invariabil, hohote de ris..”]

Nu e prima dată când A.L. Serban face acest lucru, amestecând 1 dram de realitate (“mi-a fost studenta”) cu N % ficţiune, obţinând, potrivit algebrei sale, 100% obiectivitate!! Ficţiune invariabil ignară, situată la limita calomniei şi invariabil emisă (potrivit regulilor bunului simţ şi ale “deontologiei didactice”, nu-i aşa?) “pe la colţuri” (pe forumuri sau prin obediente găşculitze de breaslă), în absenţa persoanei în cauză. Cu un constant şi maladiv cinism şi cu o maximă poftă de trafic de influenţă, spre denigrarea unei colege care, dpdv “ideologic”, nu-i e pe plac şi căreia, atunci când o întâlneşte (ceea ce se întâmpla destul de des înainte de spectaculoasa-i plecare), refuză să-i răspundă chiar şi la “bună ziua”. Este foarte interesant cum, în aceste condiţii, se prevalează de forumuri în mod repetat de faptul că i-am fost studentă şi de calitatea sa de profesor (cadru didactic asociat, mă rog, aflat în scurtă trecere prin facultate…). Dar e josnic să săpăm în biografiile colegilor de breaslă pentru a căuta aspecte denigratoare, nu-i aşa?!… Şi mai josnic e a le inventa, atunci când ele nu există şi a le pune pe forumuri. Şi nu cadrează nici cu calitatea de student (cu toate că aceştia au tot timpul circumstanţe atentuante), dar şi mai puţin cu cea de profesor (?!) şi cu aceea de om. Ateu, creştin sau agnostic. Doar sentimentul penibilului m-a făcut să amân acest răspuns şi să omit să-i dau replica cu alte ocazii.

Cât despre Eliade, Pasolini, doctorate în religie ş.a., cred că vă descurcaţi şi fără mine. Există destulă literatură şi experienţe de viaţă lămuritoare pentru toţi cei ce caută.

[Alex Leo Serban]

mda; sursa nemultumirii dnei dulgheru se afla in aceasta recenzie

http://www.dilemaveche.ro/old/arhiva...nt=numant1.htm

si inca 4 precizari:
1 a afirma ceva dspr cineva pe un forum nu se poate numi 'pe la colturi', cita vreme forumul este public
2 faptul k stirnea ilaritate in clasa este 'secretul lui polichinelle' printre colegii ei de an; cum dinsa se aseza insa - invariabil - in prima banca, normal k nu putea sa vada care era 'atmosfera' din spate
3 trecerea mea prin uatc a fost fix cit mi-am dorit eu sa fie
4 pt a 'raspunde' la 'buna ziua' tbuie mai intii sa-ti fie data 'buna ziua'

[Pitbull]

Welcome to CineMagia, Elena!
Asa cum ti-am spus si miercuri, dupä vizionarea cu "Looking For Eric": sper sä te acomodezi rapid în aceastä comunitate de nebuni frumosi... si mai urâti, si mai blânzi, si mai räi, si mai elevati, si mai trogloditi.

[ElenaDulgheru]

Bună ziua, domnule A.L. Serban! Sau, bună seara!

4. Din câte ne aducem aminte amândoi, de fiecare dată când ne întâlnim vă dau “bună ziua”, chiar dacă exact în acel moment vă vine deodată să treceţi pe celălalt trotuar sau să vă examinaţi vârful pantofilor. Minima politeţe mă face să ignor uzanţele româneşti, prin care se presupune că bărbaţii dau bineţe femeilor… chiar dacă planează între ei certuri.

2. Din câte ne aducem iarăşi amândoi aminte, la cursurile (sau seminariile) dumneavoastră atitudinea mea constantă era aceea de “Caracudă”: nu am intrat nici în discuţii convergente, nici în polemici. De ce? Răspunsul nu v-ar avantaja. Iar informaţiile absorbite de dvs. “pe la colţuri” (tot revenim la acele “colţuri” şi probabil vom mai reveni, căci văd că sunt o sursă de date preferată pt dvs.) sunt la fel de deformate ca în bancul acela cu furtul bicicletei (în care victima este confundată cu hoţul, dar e confundat şi obiectul furtului…). Cu alte cuvinte, nu se ştie cine râdea de cine şi care era motivul ilarităţii (profesorul sau studentul sau femeia de serviciu sau spectacolul de pe geam…), ca să nu mai vorbim că râsul nu e totdeauna semn de IQ, ci şi dimpotrivă. Detalierea acestor rememberuri nu i-ar avantaja nici pe “informatorii” dvs.

0. Vă mai amintiţi de recenzia din “Dilema”?! Şi încă nu vă este jenă de ea? De încercarea ratată de a demola ceva ce nu înţelegeţi?! Nu e incriminatorie neînţelegerea – chiar dacă vă supără acest cuvânt şi nu vreţi să îl acceptaţi - , ci obstinaţia de a comenta cu orice preţ (chiar şi cu acela al descalificării intelectuale) o perspectivă căreia nu îi stăpâneşti regulile. Bine, vă voi aminti răspunsurile, pe care la vremea respectivă “Dilema” a refuzat să le publice, dar pe care le ştiţi şi din care n-aţi învăţat nimic.

Este interesant că în toată această polemică eu am încercat să vă protejez, de dragul bunului simţ şi-al decenţei, abţinându-mă de la răspunsuri abrupte şi demolări futile şi inutile, pe când dvs (fostul profesor), pe mine (fosta studentă) încercaţi, cu tot dinadinsul, să mă demolaţi! Maladivă situaţie. Şi umorală 100%. Iar de moralitate, ce să mai vorbim…

Chestiunea cea mai neplăcută este că dvs transformaţi disputa de idei într-un atac la persoană, refuzând orice dialog deschis şi extrăgându-vă argumentele polemice din rufele “adversarului” (atât cât aveţi acces la ele, eventual inventând sau apelând la ajutoare), tolerând în jurul dvs doar yes-mani şi tratându-i pe cei ce gândesc altminteri decât dvs drept duşmani personali. Umoral 100%! Diktatorial 100%! Fair-play 0%!

Aveţi grijă, dragi cinefili, pe cine vă alegeţi drept guru!

[Pitbull]

Elena, îti multumim pentru precizärile detaliate (dar, în fond, deloc surprinzätoare) de mai sus. Dar, dupä cum cu sigurantä stii si tu, nu meritä... Si, oricum, administratia Cinemagiei nu agreeazä cultivarea conflictelor de acest gen pe forum; asa-zisul täu interlocutor e tratat cu relativä îngäduintä numai în amintirea unor vremuri de mult apuse, când reusise sä se comporte aproximativ decent. Prin urmare, te asigur cä am luat cu totii notä de replica ta (cäreia aceia dintre noi care sunt mai informati îi recunosc credibilitatea), si propun sä nu generäm o nouä controversä, care iar ar duce la injurii, calomnii, proteste si, mai ales, punerea administratorilor nostri în ingrata pozitie dintre ciocan si nicovalä.
De asemenea, nu lua în seamä rangul de "guru" - e un automatism dependent exclusiv de numärul mesajelor postate.

[corinka]

http://www.dilemaveche.ro/old/arhiva...nt=numant1.htm

Ce recenzie? In ce numar apare? Un titlu ne dai?

[danT]

Probabil ca asta :

http://www.dilemaveche.ro/old/arhiva...15/Alex.Le.htm


(Mie imi place de doamna Dulgheru. Nu neaparat cum scrie, dar cum gindeste...

Mi-am ales deja si guru-ul - e Gorzo! Doar ca nu prea mi-s cinefil - adica iubesc filmul, dar nu ma mai duc sa-l vad - ca sint Agora-fob... )


P.S.

S-au mai mutat/sters postari de pe aici (parca vazusem niste nuante cu Chiril & Nestorie, pe care nu le mai regasesc - au visat-am io azi-noapte?


L.E.

danT a dat link la alta cronica

Pai nu-mi mai aduceam aminte articolul originar, ca sa zic asa, si link-ul tau ciuntit (chiar, cine - si de ce - ne-a trimis in balarii?) dadea in februarie 2003, unde doar Caranfil (senior) era "relevant" - si anume prin faptul ca ii cam dadeai in cap cu caramizile alea. M-am gindit - in inocenta mea - ca poate demolarea unui maestru iubit e cauza supararii doamnei Dulgheru (si nu "atacul" direct la "persoana" sa si a celuilalt maestru). Comisei deci, dintr-o "anamneza" gresita, viceversa la maestri... Sorry daca i-am tras si pe altii dupa mine...

[Pitbull]

Nu am stire despre vreun mesaj on-topic sters de-aici... (Doar de la Cafenea > Credeti în Dumnezeu? s-au trimis vreo trei off-uri la Azil.)
...Cât despre textul linkuit: multumesc - si prefer sä nu zic nimic, ca sä nu-mi aud iar cä eu întretin conflictele pe-aici. (Oricum, vorbeste de la sine - si-mi dovedeste câtä dreptate am avut si avem: si Elena, si eu, si altii.)
Sper ca de-aici încolo sä rämânem cu totii (sau mäcar majoritatea) civilizati si on-topic.

[danT]

Nu am stire despre vreun mesaj on-topic sters de-aici...

Da, nu era off-topic, ci unul de bun-simt (intelectual). Si n-am retinut nici userul (ma interesa sa vad ce a mai scris). Dar poate totusi am visat - desi nu am dormit...

[Pitbull]

Am verificat: da, Amantul_taciturn îl postase, si si l-a sters singur (nu stiu de ce).

[danT]

Marsim, m-am mai linistit un pic (ma gindeam eu ca s-ar fi putut sa si-l stearga singur...) - inseamna ca n-am luat-o razna (inca)...

[Alex Leo Serban]

@corinka: nu stiu dc s-a postat un link ciuntit (danT a dat link la alta cronica - aceea la dictionarul lui tudor caranfil)... recenzia la cartea elenei dulgheru a aparut in ‘dilema’ in aprilie 2002 (nr. 476). si nu, nu am inclus-o in cartile mele dspr cinema.
iat-o din nou :

"Un artist sovietic

Apărută la începutul anului la Editura Arca Învierii şi salutată ca unul din cele mai eclatante debuturi în literatura de specialitate, cartea Elenei Dulgheru Tarkovski. Filmul ca rugăciune (O poetică a sacrului în cinematograful lui Andrei Tarkovski) impune în primul rînd prin seriozitate: este nu doar cea mai consistentă contribuţie românească la exegeza tarkovskiană (266 pag.), dar şi o pasionată pledoarie pentru a vedea, în miezul acestei opere, acel sîmbure de religiozitate (ortodoxă) care ar defini, consideră Dulgheru, creaţia marelui artist. Rîvna autoarei nu cunoaşte odihnă, şi ei îi datorăm un foarte informat capitol introductiv (intitulat, cu modestie, "Schiţă a unei biografii artistice") care povesteşte faptele cele mai semnificative ale vieţii şi carierei lui A.T., un capitol-anexă cuprinzînd scrisoarea adresată preşedintelui Goskino (extrem de util pentru a înţelege decizia lui A.T., din 1984, de a se exila), "Cuvîntul despre Apocalipsă" rostit de cineast în biserica Saint-James din Londra, în acelaşi an (care-l situează limpede pe Tarkovski în context creştin) şi cele 6 poeme ale tatălui, Arseni T., "rostite în filmele fiului" (Oglinda, Călăuza şi Nostalghia) şi publicate bilingv, cu versiunea românească asigurată de autoare; acest lung epilog este completat de "Opinii ale spectatorilor", filmografie şi o listă a premiilor... Aşadar, pe lîngă analiza propriu-zisă a filmelor - structurată în trei grupaje principale: "Spaţiul sacrului", "Motivul Timpului" şi "Motivul christic", cuprinzînd şi o riguroasă selecţie iconografică -, există în Filmul ca rugăciune această parte solidă de document, care reuneşte lucrurile cele mai bune din carte: orice încercare monografică viitoare trebuie să treacă prin informaţiile puse la dispoziţie, cu generozitate, de Dulgheru.
În prefaţa volumului, prof. univ. dr. Manuela Cernat - căreia Elena Dulgheru i-a fost studentă (ca şi mie, de altfel) - salută "anvergura europeană" a cărţii (la origine, o teză de licenţă), descriind-o drept "cea mai adecvată, mai profundă şi mai pertinentă" interpretare a operei lui A.T. Recenziile apărute sînt cam în acelaşi ton, trecînd sub tăcere cîteva carenţe ale cărţii - căci ele există; mă văd silit, aşadar, să le amintesc, fără a mai analiza - din motive de spaţiu - calităţile ei (amplu comentate în tot ce s-a scris pînă acum).

O primă obiecţie (nu cea mai importantă!) se leagă de parti-pris-ul declarat al lui Dulgheru - de a pune între paranteze influenţele cinematografice ale cinematografului tarkovskian. Ca să dau doar două exemple: nu cred că un film ca Oglinda - în mod cert, cel mai intim film al lui A.T., ar fi străin de influenţa lui Bergman; Călăuza - în care mulţi se încăpăţînează (Dulgheru inclusiv) să vadă un fel de apoteoză a creaţiei lui Tarkovski - este mult mai puţin "personal" decît pare, aglutinînd "împrumuturi" (cinefile şi literare) variate, de la Orfeu al lui Cocteau ("Zona" apare şi acolo!) la Călătoria în Orient al lui Hesse... A impune imaginea unui Tarkovski "rupt" de orice rădăcini cinematografice riscă să-l transforme într-un soi de cineast "recent"! Dulgheru pune o surdină polemică pe această evidenţă (care ţine de istoria filmului), interesul său - repetat - fiind acela de a-l recupera, religios, pe A.T. Este o tactică-bumerang: pe de o parte, ea îi permite autoarei să avanseze - speculativ, şi cu o bună cunoaştere a domeniului - într-o zonă neexplorată pînă acum, cu toate avantajele pionieratului care decurg din asta; pe de altă parte, acest demers strict circumscris problematicii sacrului riscă să-l "închidă" pe cineast într-un spaţiu de reflecţie căruia îi poate fi asimilat (cartea o dovedeşte, iar mărturisirile lui A.T. o îndreptăţesc), dar care nu mai comunică - decît adiacent - cu practica şi teoria cinematografică... (Vezi, în acest sens, şi opinia unui spectator, citată de E.D.: "Filmele sale ne trimit mai degrabă la biserică decît la cinema"; eu văd în asta un eşec al cinematografului, nicidecum un cîştig.) "Adecvarea" de care vorbeşte M. Cernat e o capcană (o formă de redundanţă: dublare a intenţiilor artistului cu "extensiile" analistei...), cum nici ideea de interpretare "pertinentă" nu mi se pare fertilă: în materie de hermeneutică, abordările "impertinente" sînt, îndeobşte, cele care rămîn.

Carenţa majoră a cărţii este ceea ce aş numi "dublarea ţintei". Pînă la un punct, ea se vrea - şi este, ţinînd cont de calităţile incontestabile de hermeneut al vizualului dovedite de Dulgheru - o introducere simpatetică în opera lui Tarkovski, revelînd relaţia dintre "rimele interioare" şi "planul de ansamblu"; de la un punct încolo însă, ea se vrea - şi este - altceva: un manifest patetic, adesea stîngaci, în favoarea unei înglobări a Artei în Sacru (şi invers)... Capitolul explicit în acest sens este "De la arta icoanei la un cinematograf creştin", în care autoarea pledează pentru "misiunea apostolică a artei în lumea de azi", dar frînturi ale acestei idei străbat întreaga carte - de la vocabularul utilizat ("pogorămîntul jertfelnic" etc.) la "stop-cadre" intempestive ("Toţi eroii tarkovskieni au umerii grei de povara istoriei şi de păcatele lumii", "Nu este timp de şedere în slavă în acest veac, cînd tot sufletul sîngeră" ş.a.m.d.). Asemenea "aparteuri" inabile (nu doar stilistic) grevează asupra demonstraţiei. Mai mult, atunci cînd scrii (Dulgheru are curajul, sau poate naivitatea, s-o facă): "Numai prin Biserică şi Hristos ne cîştigăm mîntuirea; dar, dacă există oameni pentru care ritul a devenit de neînţeles, oare găsirea unui limbaj mai direct, care să vorbească despre Frumos, Bine şi Adevăr - nu stă tocmai în sarcina artistului?" (subl.m.), credincioşii ar avea toate temeiurile să considere afirmaţia o erezie, iar ceilalţi (agnostici, ca mine) să se îndoiască de "pragmatismul" unei astfel de soluţii-ersatz...

O ultimă rezervă, în fine, se leagă de chestiuni de "detaliu". Dulgheru - în largul ei cînd vine vorba de nume ca Berdiaev, Florenski, Uspensky etc. - gafează comic atunci cînd, în sprijinul analizelor sale, citează, pêle-mêle, autori precum Antoine de Baeque, Blaga sau... "psihologul Alexandru Horia"! Ideea istoricului francez (de B. e la origine istoric, şi-abia apoi critic de film), potrivit căreia "copiii tarkovskieni sînt oribili pentru că sînt frumoşi", trebuie pusă în legătură cu poetica baudelaireiană şi cu versul lui Rilke: "Orişice înger este înspăimîntător" (în fond, angelismul - sau sfinţenia - sînt "aberaţii" în ordinea umană, constituind excepţia exemplarităţii!); a o taxa drept necanonică, ba chiar "cutremurătoare", e o ingenuitate... Cît despre părerea autoarei că "Nostalghia este filmul... cel mai nostalgic" al lui Tarkovski, sau că Oul de şarpe ar figura printre "cele mai reuşite" filme ale lui Bergman - aici putem avea, desigur, opinii diferite; în ce mă priveşte, consider Oglinda "cel mai nostalgic" film tarkovskian (Nostalghia e cel mai disperat...), iar Oul de şarpe, un eşec al lui Bergman (care e suficient de lucid s-o recunoască singur!).

Încă o remarcă - legată de A.T., de astă dată. Mă tem că impresia pe care o lasă scrisoarea adresată preşedintelui Goskino este alta decît cea dorită de autoare; departe de imaginea autorului detaşat şi "christic", Tarkovski se dezvăluie ca un contabil tenace al propriilor merite şi al ingratitudinii celorlalţi - un om amar şi obosit, dar care nu încetează, nici în ceasul al doisprezecelea, să invoce ataşamentul faţă de un cinema sovietic (vezi şi citatul din titlu) care nu l-a preţuit cum se cuvenea... "De ce să nu asociem o eventuală victorie la Cannes cu o victorie a cinematografiei sovietice, în general? (...) Aceasta mi se părea logic şi legitim. (...) Întrebare: de ce trebuia trimis la Cannes B. (Bondarciuk, n.m.), a cărui «dragoste» pentru Tarkovski o cunoaştem, şi nu altcineva? (...) În douăzeci de ani de carieră în ţara mea, nu am primit nici o recompensă, nici un premiu, nu am participat la nici un festival sovietic! (...) Cînd am fost spitalizat în urma unui infarct, nimeni nu m-a vizitat. (...) Actualmente, aici, la Roma, primesc numeroase propuneri profesionale (...) Mi-ar face plăcere să lucrez aici, alegînd, bineînţeles, dintre propunerile acceptabile din punct de vedere al conţinutului de idei. (subl.m.) Rămîn fidel patriei mele, atît ca om, cît şi ca artist sovietic, care nu numai că nu are intenţia să o prejudicieze, ci, dimpotrivă, să «ridice cît mai sus importanţa cinematografului sovietic pe scena internaţională»."

P.S. La pag. 258, autoarea îmi mulţumeşte "pentru material video"; din cîte ţin minte, a fost vorba mai curînd de o listă bibliografică (monografia lui de Baeque, cartea lui Schrader despre Ozu, Dreyer, Bresson etc.)... Îi apreciez onestitatea intelectuală de a nu menţiona decît cărţile pe care le-a citit.


@elena dulgheru: ooo, dar inteleg f bine! este omenesc (prea omenesc) sa-ti ‘amintesti’ numai lucrurile convenabile – sau pe cele care, intr-o privire retrospectiva, se preteaza la cosmetizari, reinterpretari, rearanjari (te replasezi in avanscena in loc de fundal, iti atribui o vorba de duh spusa de altcineva etc). o sa marturisesc atunci – din capul locului – ca lucrul care m-a facut sa-ti pun definitiv cruce (ca sa zic asa) a fost acea pagina de ‘multumiri’ din finalul cartii tale dspr tarkovski, in care mi-ai multumit pt... ‘material video’! (!?) jenanta minciuna! convenabila ‘coafare’ a adevarului! stiu f bine ca eu ti-am dat (cu larghetea care ma caracterizeaza) ceva mult mai pretios: o lista de titluri (obligatorii) ale unor carti – fie dspr tarkovski, fie dspr cinema-ul ‘metafizic’. nu le-ai citit, asta e, sau le-ai citit si n-ai inteles mare lucru (vezi cartea lui antoine de baeque dspr tarkovski), nu asta e grav; grav este ca ai mintit in legatura cu sursa listei bibliografice. din acel moment, ‘onestitatea’ ta (intelectuala si nu numai) a luat o lunga pauza... care continua.
sint convins ca aceeasi ‘recadrare’ retrospectiva te face sa afirmi – cu serioasa seninatate – ca, atunci cind ne intilnim, ‘trec pe trotuarul celalalt’ sau ‘imi examinez virful pantofilor’; o data ca, practic, e greu de crezut/vizualizat ca cineva, fix in momentul in care ar trebui ‘sa dea binete’, traverseaza brusc strada (imaginea vrea sa fie revelatoare, dar este ridicola), a doua oara pt ca nu obisnuiesc, dar chiar niciodata!, sa-mi ‘examinez virful pantofilor’ (alta imagine ratata)... evident, adevarul adevarat este cu totul altul: dupa 2 (doua) ocazii in care ti-am dat ‘buna ziua’ si ai privit prin mine ca prin sticla, am renuntat – logic – sa te mai salut, punind nepolitetea ta pe seama recenziei mai-sus postate.
acelasi lucru il constat si in privinta ‘amintirilor’ tale studentesti.
bun, inteleg ca nu erai deloc populara printre colegii tai pt ca iti cultivai, cu sirg, o imagine de ‘geniu neinteles’, care nu ‘socializeaza’ cu oricine, intr-o izolare cvasi-autista... sau poate doar complexata. stateai intotdeauna, in clasa, la distanta de acestia, in prima banca si, cursurile mele fiind absolut informale & incurajind dialogul cu studentii, erai tot timpul cu mina sus pt a intreba una-alta (lucruri pe care colegii tai le vor fi inteles deja – dupa cum vor fi citit in comportamentul tau dorinta de a ‘peria’ tipica tocilarilor...). bun, hai sa zicem ca nu o faceai pt ca nu intelegeai (declansind, cum spuneam – iar tu nu vedeai – ilaritate), ci pt a arata profesorului, intr-un mod strident & stingaci, cit de atenta & de silitoare esti. or daca, ‘inteleg’ acum, nu erai de acord cu ceea ce predam, ce te impiedica sa spui acest lucru in clasa?! toti studentii mei stiu ca incurajez polemicile argumentate si ca n-a existat niciodata distanta intre pozitia mea la catedra si banci... cine vorbea despre ‘yesmen’? (pardon: ‘yeswoman!) sau ar trebui sa vorbim – pe romaneste – pur si simplu despre ipocrizie?...
in acelasi arsenal de trucuri intra, probabil, si faptul ca veneai dupa mine, la finele tuturor orelor, pt a ma mai intreba una-alta (‘pe la colturi’, intr-adevar!); mi-am spus atunci (si i-am confirmat si ‘mentorei’ tale, manuela cernat) ca esti, in mod evident, o fata care vrea sa-si depaseasca conditia, ambitioasa & harnica (lucruri care s-au vazut si in cartea ta dspr tarkovski). ca, acum, iti convine sa te pui intr-o lumina de prima donna in care tu straluceai, iar noi, restul (profesorul si toti ceilalti studenti) eram niste idioti irecuperabili, este – cum spuneam – omenesc, prea omenesc. intr-adevar, e ca in bancul cu masina/bicicleta lui shostakovici. dar in ceea ce te priveste.
in privinta recenziei mele – lucrurile stau fix ca acolo, ma tem... poate ca n-am ‘inteles’ toate arcanele pravoslavniciei in care-l scufunzi pe tarkovski ca-ntr-un al 2-lea botez (si, cu siguranta, nu am inteles/gustat exprimari de genul ‘pogoramintul jertfelnic’ sau ‘nu este timp de sedere in slava in acest veac, cind tot sufletul singera’... cartea este plina de asa ceva!), dar un lucru tot am ‘inteles’: faptul ca incercai sa-l recuperezi (ortodoxist) pe tarkovski. iar demersul tau este atit de strident si de monolitic (sau monomaniac) incit nu mai lasa loc de nimic altceva. sentimentul este ca tarkovski e doar un pion – sau un pretext – pt o vasta operatiune pravoslavnica de un gust f dubios (mi-a amintit metode din epoca de trista amintire...) si da, ‘inteleg’ ca sintem la etaje culturale diferite: tu nu-l intelegi pe antoine de baeque, eu nu inteleg cum e cu ‘pogoramintul jertfelnic’; dar de baeque se ocupa de cinema, ‘pogoramintul’ – din cite stiu -, nu!

in concluzie: este comic ca s-a ajuns la aceasta escaladare out-of-proportions pornind de la un biet, nevinovat detaliu (usor verificabil printre cei care i-au fost martori) – anume, faptul ca intrebarile tale stirneau ilaritate printre colegi... poate ca, intr-adevar, ei nu-ti ‘intelegeau’ geniul – sau erau, mai stii, ‘invidiosi’ pe tine, nefiind (cu totii) atit de plini de calitati crestinesti... dar, de aici, a ajunge la ‘calomnii’, ‘pe la colturi’, ‘nu intelegi nimic din perspectiva mea’, ‘atac la persoana’, insistenta (cred ca l-ai folosit de cel putin 3 ori) pe cuvintul ‘maladiv’ si – mai ales – acest ‘sfat’ ultimativ & neverosimil (in patetismul sau) : ‘Aveţi grijă, dragi cinefili, pe cine vă alegeţi drept guru!’ (!!) este o distanta ca de la cer la pamint.

te las pe tine insati sa stabilesti daca esti mai aproape de cer sau de pamint prin tot ce ai spus.

ps daca as fi vrut sa fiu ‘guru’ nu as fi renuntat la aceasta profesie & nu as fi plecat din tara - cred (sper) ca e destul de logic! nu mi-am dorit niciodata aceasta pozitie (pe care fara voia mea o am, totusi, printre destui) din simplul motiv ca individualismul meu (+ constiinta faptului ca sint unic & irepetabil) nu se pot ‘acomoda’ cu respectiva postura. dimpotriva: am facut, intotdeauna, tot ce mi-a stat in putinta pt a fi un anti-guru!

[Pitbull]

Cer insistent ca forumul Cinemagia sä nu devinä câmp de luptä pentru räfuielile altora din presä, si nici pentru lobby (direct sau indirect) în favoarea unor site-uri care ne înjurä - altfel, vom fi nevoiti sä recurgem iar la bannäri - si de astä datä, pe termen lung, cum se cuvine.
Elena, te rog, nu-i mai da atentie. Stii bine cä nu meritä.

Case closed.
Orice continuare a acestui conflict extra-forumistic va fi raportatä administratorilor, pentru bannare.
Back to topic - pentru cine are ceva de zis despre film.

[Alex Leo Serban]

cer la fel de insistent sa mi se permita a raspunde 'scrisorii deskise' a elenei dulgheru pe acelasi forum pe care a fost postata!

orice interdictie de a o face este lipsita de fair-play si poate fi considerata un abuz

[Pitbull]

Ai räspuns.
Gata.

[Pitbull]

Topic închis temporar.
Userul Alex Leo Serban nu se astâmpärä, pläteste polite, se încäpätâneazä sä continue conflictele desi i-am atras atentia sä se cuminteascä. Cer bannarea pe termen de câteva luni.

L.E.
O.K. L-am redeschis, la sugestia lui Cori.
Avertizez, însä, cä orice mesaj off-topic, si mai ales provocator, poate fi moderat färä crutare - iar ale userului Serban cu o severitate sporitä, întrucât deja a recidivat repetat si insistent, inculsiv dupä consumarea dreptului la replicä, si e pasibil de bannarea pe termen lung.
Pe Elena o rog sä se abtinä - oricum nu ne spune nici o noutate, stim la ce ne putem astepta din partea acelui personaj; comportamentul lui de aici, de pe forum (si nu numai), e elocvent.
Pentru litigii, aveti Condica de sugestii si reclamatii > Reprosuri pentru moderatori.

Back to topic - pe bune!