"Inception"

[Frank]

Cea mai buna cronica la The Inception este, dupa parerea mea, cea lui CTP, ”Fuga in vis”. De fapt, despre asta este filmul: despre dorinta omului de a evada din cotidian, din realitate, intr-un ”avatar” sau intr-o lume a viselor.
Spunea cineva /Pitbull cred/ ca filmul The Inception nu ar avea un antagonist real. Enumerand mai multe personaje din film /Fisher, Browning, Mal/, Pitbull ajunge - in sfarsit! - la antagonistul pe care mizase de fapt Nolan: cel noologic, al subconstientului care, la un moment dat, iti poate spune ca lumea viselor este cea reala, iar realul este un vis, mai urat sau mai frumos. Acest Adversar puternic iti poate sugera la un moment dat sa faci ceea ce facuse si personajul Mal: sa te sinucizi adica, alegand o lume a oniricului in locul celei reale /sau invers, in viziunea lui Mal/.
Probabil multi dintre noi s-au trezit odata dintr-un vis cu sentimentul ca ar dori ca acel vis sa continue. Majoritatea dintre noi am ramas constienti ca acest lucru nu este posibil /realul este real si visul este vis!/, dar exista persoane pentru care granita dintre vis si realitate incepe sa se subtieze.
Unii incearca sa forteze voluntar aceasta granita, asa cum spunea si CTP - cu droguri, alcool /in cazuri nefericite/ sau cu filme, carti /cazurile fericite/. Altii ajung sa o forteze involuntar, dezvoltand schizofrenii si depresii sinucigase. Fenomenul a putut fi remarcat din plin după lansarea filmului Avatar: tineri cu porniri suicidale care isi doreau sa traisaca acolo, in albastrul frumos al lumii imaginate de Cameron.
Acelasi este si mesajul filmului The Inception. In acest sens, as spune ca Nolan ”sadeste” in subconstientul spectatorului o idee pe care unii şi-ar putea-o asuma-o ulterior ca personala, preferând sa ingroape ”titirezul conştiinţei” intr-un seif abandonat si sa se lase prada lumii viselor.
Nu spun ca filmul este o capodopera, dar cred ca te incita la vizionari repetate, poate si pentru ca iti doresti sa intri din nou in lumea onirica a lui Nolan. In acest sens, cred ca intentia regizorului chiar prinde radacini.

[rifa]

Tocmai am venit de la a patra vizionare...

Imi sustin parerea ca Inception este o capodopera Hollywoodiana si nu m-ar mira ca pe viitor sa ajunga un clasic al genului.

Recitind criticile unora am ajuns la o singura concluzie: au trecut cu vederea peste multe detalii legate de continuitate, de scenariu sau tehnice, au trecut peste diferite interpretari sau personaje... Filmul nu poate fi degustat doar la o prima vizionare. Este genul de film ce necesita macar doua vizionari si sunt sanse foarte mari ca la a doua vizionare sa te impresioneze mai mult toate aceste detalii pe care le pierzi prima oara.

Filmul este o trimitere indirecta catre evadarea din cotidian cum spunea cineva mai sus sau macar dorinta de a evada. Filmul nu cere decat atentie, in schimb ofera raspunsuri pentru mintea fiecaruia sau mai bine zis in functie de personalitatea fiecaruia... Poti sa-l iei ca pe un simplu heist-movie, ca pe un summer-blockbuster sau poti sa vezi arta din spatele povestii...

Consider ca scopul filmului este acela ca audienta sa se regaseasca in aceeasi nesiguranta in care se afla Cobb fata de lumea in care traieste (traim). Nu exista un deznodamant 100% adevarat pentru ca nu ne este oferit unul. Ne sunt oferite o sumedenie de detalii pe care noi, audienta, le dezbatem, insa nu putem aduce argumente incontestabile in favoarea oricarei variante. Finalul poate sa faca parte din lumea reala sau poate sa faca parte din lumea reala visata de Cobb. Audienta in schimb, datorita detaliilor si atmosferei create in film, cauta raspunsul la aceeasi intrebare pe care Cobb si-o pune mereu: suntem sau nu suntem intr-un vis? Nesiguranta si curiozitatea devin astfel factorii comuni iar audienta devine "subiectul" sau mai bine zis devine Cobb.

Dupa cum a zis si Richard Roeper, filmul provoaca intelectul fiecaruia dintre noi iar asta este de laudat. Intr-un fel Inception impartaseste aceeasi baza cu Synecdoche, New York.

[Pitbull]

Cea mai buna cronica la The Inception este, dupa parerea mea, cea lui CTP, ”Fuga in vis”. De fapt, despre asta este filmul: despre dorinta omului de a evada din cotidian, din realitate, intr-un ”avatar” sau intr-o lume a viselor.

De acord cu tine, partial: C.T.P.-ul e într-adevär un cronicar excelent (Gorzo mentiona recent cä e personalitatea care-l "incitä cel mai mult", din critica românä de film a momentului actual - si nu pot sä-l contrazic) dar, asa cum spuneam, articolul lui îsi propune o perspectivä prea märginitä - nu e o analizä de film propriu-zisä, ci mai mult un comentariu personal. Sunt de acord cu ceea ce spune el acolo, însä limitele sus-amintite împiedicä textul, totusi, sä poatä fi considerat "cea mai bunä cronicä".
Mult mai mult îmi place, atât ca putere de cuprindere cât si ca profunzime analiticä, a lui Lucian Maier:

Vise plăcute - Inception

Lucian Maier
iulie 2010

Ruinele circulare e o povestire scrisă de Borges, parte a volumului Grădina cu cărări ce se bifurcă din 1941, volum inclus în colecţia de povestiri Moartea şi busola, apărută la Polirom în 2006 (Ruinele pot fi găsite la pagina 400). Un mag se retrage pe o insulă, călăuzit de un scop supranatural, unul realizabil însă. Voia să viseze un om, să-i modeleze toate detaliile imaginabile şi să-l impună realităţii. Era atît de pătruns de acest plan al său încît nici numele nu era în stare să şi-l spună dacă era întrebat. După zile şi nopţi de chin, în care nu ajunge la niciun rezultat, magul hotărăşte să întoarcă foaia. Alungă toţi oamenii strînşi să urmărească evoluţia planurilor sale şi, pentru a se feri de privirile localnicilor şi de iscodirile unor posibili învăţăcei, îşi face un culcuş în spărturile zidurilor unui templu străvechi, ars de mînia zeului care nu şi-a primit ofranda la timp, şi o lună de zile caută să se elibereze de fantomele delirului avut pînă în acel moment. Odată scurs timpul acesta, într-o bună zi, magul se purifică în apele rîului din apropiere, invocă zeii, rosteşte o mantră şi se culcă. Şi imediat visează o inimă care pulsează puternic. Visul său continuă ani de zile şi fiecare detaliu al viitorului corp e modelat cu minuţiozitate. Magul creează în vis, se întoarce asupra creaţiei în acelaşi vis, judecă munca sa şi o perfecţionează.

Dar omul său era ca o statuie, nu prindea viaţă. A invocat toate spiritele pămîntului şi rîului, însă nici care nu l-a putut ajuta. Atunci s-a închinat efigiei acelui templu. Zeul a venit şi i-a spus că numele sub care e cunoscut pe pămînt e Focul. Şi că îl poate ajuta, că îi va anima fiinţa visată încît nimeni în afara lor nu va şti că acea fantasmă nu este om. Dar va trebui să îndeplinească porunca sa. Şi anume: va trebui să îl instruiască pe visat, să îl iniţieze în rituri, apoi să îl trimită într-un alt templu, distrus şi el, unde să-l preamărească pe zeu. Magul a acceptat şi imediat a visat cum omul său prinde viaţă şi vine în realitate. A respectat porunca dată de zeu, cu toate că îl durea nespus despărţirea de creaţia sa. Într-o zi a aflat de la oameni că într-un templu vecin e un preot care poate călca pe jar fără să se ardă. Magul s-a temut atunci că fiul său ar putea medita asupra condiţiei sale şi, fiind un iniţiat în tainele zeului focului, ar putea descoperi că el e numai un simulacru, o plăsmuire a visului unui om. Ar fi fost o umilinţă imensă. Grija purtată fiului său nu l-a părăsit ani de zile. Şi cum istoria e scrisă în cercuri, templul în care se oprise magul s-a aprins iarăşi, după cum prevestiseră anumite semne. Magul a vrut iniţial să se retragă în apă, dar s-a răzgîndit şi, dorind să curme zilele sale de nelinişte, s-a îndreptat spre foc. A păşit în foc, acesta la cuprins cu flăcările sale, fără să-l ardă însă. Cu groază, omul a constatat că el însuşi este o plăsmuire, este visul unui alt om.

Povestea lui Borges este o reprezentare a ceea ce neuropsihologia tratează în conceptul de vis lucid. Un vis în care cel care visează este conştient că visează şi poate controla atît întîmplările din vis cît şi scenografia visului său. Conceptul care numeşte această formă de activitate psihică a fost introdus în limbajul ştiinţific de psihiatrului olandez Frederick van Eeden într-un studiu asupra visurilor din 1913. Conceptul acesta a fost utilizat de Richard Linklater în Waking Life, o rotoscopie cu discuţii filosofice realizată în 2001, iar acum e motorul principal al noului film al lui Christopher Nolan, Inception.

Am insistat asupra Ruinelor lui Borges pentru a sublinia faptul că scriitorul sud-american reuşeşte în şase pagini de povestire să sublinieze sau să trimită spre zone importante ale culturii şi ale moralei: Ruinele circulare discută diferenţa dintre realitate şi vis, reliefează demnitatea pe care o are realitatea în faţa visului, discută despre însemnătatea participării la realitate, la făurirea ei. Aici e şi răsturnarea provocată de Borges - arată cît de teribil este procesul creaţiei artistice. Creaţie care poate părea reală, poate căpăta accentele nobile ale existenţei aievea şi poate fi trăită ca atare, ca experienţă capitală, ca experienţă de viaţă. Christopher Nolan, cu toate că îşi construieşte proiectul cinematografic pe acelaşi concept, al visului lucid, nu ridică nicio întrebare semnificativă vreme de două ore şi jumătate. Nolan e interesat doar de acţiune. Una atît de abundentă şi atît de spectaculoasă că îţi ia ochii, însă nu şi mintea!

Inception e un film complicat şi plat. Singura idee ce va rămîne în urma vizionării e că s-ar putea să nu ştim dacă ceea ce trăim e vis ori realitate.

Cobb (Leonardo di Caprio) fusese angajat al guvernului SUA, însă a trebuit să plece din ţară pentru a scăpa de o condamnare pentru o presupusă crimă. El este conducătorul unui grup de smulgători de gînduri care operează în ilegalitate în diverse zone ale lumii. Victimele acestui grup sînt aduse într-o împrejurare confortabilă, sînt răpite, adormite şi li se induce un anumit vis construit de arhitectul cetei conduse de Cobb. În vis se petrec tot felul de lucruri în urma cărora Cobb şi ai săi trebuie să ajungă la secretul căutat şi trebuie să pună mîna pe el. Problema lui Cobb e că are copiii în State şi nu-i mai poate vedea. Pe asta se bazează un magnat japonez, Saito (interpretat de Ken Watanabe), atunci cînd îi cere lui Cobb să se angajeze într-o misiune extremă: nu are de furat secrete din mintea cuiva, ci trebuie să planteze o idee în subconştientul unui afacerist rival, pentru ca Saito să cîştige o poziţie economică privilegiată. Dacă va reuşi, Cobb se va întoarce acasă fără probleme. Odată acceptată misiunea, Cobb îşi alcătuieşte echipa de lucru şi începe operaţiunea. Pe o muzică scrisă de Hans Zimmer, a cărei temă principală e un mix între mugetul tripozilor din War of the Worlds al lui Spielberg (un muget construit cu instrumente clasice) şi un rock-atmosferic inspirat. Dacă reuşeşte să insereze acea idee, echipa lui Cobb va construi o nouă origine, o cauză pentru ideile din prezent ale personajului vizat, treabă desemnată de termenul care dă numele proiectului, inception / început.

Din primele secvenţe ale filmului ştii că vei urmări o super-producţie hollywoodiană convenţională: Cobb, personajul lui di Caprio, e întîns în apă, la malul mării, camera urmăreşte în relanti starea mării şi starea bărbatului. Imagine spectaculoasă, filmare care îţi taie respiraţia. Ăsta e filmul în întregul său: o înşiruire de imagini excelent construite, efecte speciale halucinante şi cam atît. Revenind la ideea filmului - că visul şi realitatea pot fi confundate -, problema nu e că gîndul ăsta circulă prin lume de cînd au apărut Platon, Matrix sau Dallas (erau multe episoade fără Bobby, care s-au dovedit a fi un coşmar al Pamelei şi al milioanelor de fani ai serialului), problema e că Nolan o spune exact aşa cum, după nici jumătate de oră din film, veţi intui că o va face. Singura surpriză reală provocată de film e ameţeala care te cuprinde din cauză că nu mai ştii exact în ce nivel al visului joacă personajele (că visele au vreo patru niveluri) şi nu ai pe marginea ecranului un indicator precum cele din lifturi, care să îţi arate la ce etaj oniric se derulează acţiunea. Altfel, subtilitatea ideatică a peliculei reiese din numele pe care le poartă personajele feminine de pe ecran: Ellen Page e Ariadne, membru al echipei lui Cobb, cea care trebuie să construiască labirintul oniric în care vor evolua personajele; Marion Cotillard e Mal (rău în franceză), soţia lui Cobb, un personaj negativ, o prezenţă care îi perturbă acestuia visele, aşadar munca.

http://agenda.liternet.ro/articol/11...Inception.html

* * *

De remarcat si schimbul de replici atasat analizei:

chiar asa?
Catalin Ionete, 05.08.2010, 00:48
Ca sa-ti dai seama de intrebarile pe care le ridica Inception, e nevoie de o profunzime care pare ca lipseste in totalitate autorului acestui review* (si altora asemenea lui). Nolan se joaca cu realitatea si visul intr-un fel in care nu s-a mai jucat nimeni pe marele ecran si nu stiu daca macar in literatura s-a mai dus cineva atit de departe cu joaca. Tendinta asta de minimizare a maretiei a ceea ce nu intelegem!

RE: chiar asa?
Lucian Maier , 05.08.2010, 14:23
Înaintea lui Nolan s-au mai jucat cu problema realitate-vis sau cu dinamica visului şi Richard Linklater (în Waking Life, pe care îl pomeneam în text), şi David Lynch în Mulholland Drive, Akira Kurosawa în Dreams (Yume) sau fraţii Wachowski în Matrix. Dacă doriţi să găsiţi rădăcinile acestei probleme – relaţia realitate-vis în cinema, - puteţi merge pînă la The Cabinet of Dr. Caligari, filmul lui Robert Wiene din 1920, o poveste în ramă care sădeşte în cinema un twist pe care îl va folosi şi Radu Mihăileanu, de exemplu, în Train de Vie. Pentru filmele care îşi edifică discursul pe realitatea onirică – într-un film întreg, cum e cazul lui Lynch şi al lui Linklater -, sau, parţial, Kubrick în Eyes Wide Shut - structurarea demersului (cu accent pe subconştient, refulări sau pe rolul compensatoriu al visului în realitate) îşi are originea în lucrările lui Freud despre Id, Ego şi SupraEgo (cele două studii de la începutul anilor douăzeci, 'Dincolo de principiul plăcerii' + 'Ego şi Id').
În literatură, viziunea onirică e o convenţie folosită sute de ani (de la 'Visul lui Scipio', cartea a şasea a lucării 'De re publica' a lui Cicero, pînă la 'Divina Comedie', să zicem) pentru a accesa zone ale universului uman şi divin la care muritorii nu ar ajunge fără ajutorul unei muze care îl conduce pe narator în vis.
Ceea ce vreau să spun prin enumerarea aceasta e că Nolan nu vine cu ceva nemaivăzut ca idee (suprapunerea realitate-vis). Eventuala noutate e la nivel de subiect, însă aici mi-e teamă că trataţi complicaţiile narative ca profunzimi ideatice. Faptul că dezvoltă povestea pe patru niveluri onirice, cărora le adaugă realitatea, şi că foloseşte tot felul de gadgeturi pentru a trece de la un nivel la altul, asta nu înseamnă că povestea are profunzime, ci doar că e complicată. Puteţi vedea în acest sens zecile de discuţii de pe forumuri, în care munca principală a iubitorilor filmului lui Nolan e aceea de a explica firul temporal al acţiunii şi de a descoase straturile filmului. Descîlcirea firului poveştii nu înseamnă profunzime, e doar o încercare de a simplifica un demers complicat. Odată desconstruit firul narativ al pelicului, ce rămîne? Rămîn idei majore care să menţină filmul acesta în galeria marilor proiecte cinematografice? Eu cred că rămîne doar un entertainment de calitate, care a avut un marketing fenomenal, în urma căruia puteai crede că vei vedea un film capital.
__________________________________________________ __________
* - A-l acuza pe "autorul acestui review" de "lipsä de profunzime", e cam totuna cu a acuza vara lui 2010 de "lipsä de caniculä" (cel putin la Bucuresti, nu la Ushuaia! (n.Pb.)

[rifa]

De-acord cu tine Pitbull, insa idei majore care sa mentina un film din ziua de astazi in galeria marilor proiecte cinematografice este aproape imposibil. Multe idei sunt reciclate. Este foarte greu sa vi cu ceva complet original in 2010. Problema e ca unii critici (acum depinde ce se intelege prin critici) compara Inception cu opere cinematografice din anii '20, '30 sau '40... Mi se pare lipsit de logica. In al doilea rand, tot vad mentionat Matrix... Matrix are mai multe hibe fata de Inception ca sa nu adaugam faptul ca Matrix a impresionat nu numai prin poveste ci si prin efectele speciale care au fost revolutionare la vremea respectiva. Inception nu a venit cu un astfel de pachet de efecte speciale ci a venit cu o idee "simpla" pastelata intr-un mod ingenios pe pelicula de 65 de milimetri folosita de Wally Pfister. In al treilea rand urasc aceasta comparatie intre filme din generatii diferite chiar daca la baza au aceeasi idee. E ca si cum as compara pe Pele cu Ronaldinho. Eu as spune ca Ronaldinho e mai bun, altii Pele, fiindca el ar fi facut o arta din fotbal. Totusi, nu exista intre cei doi diferente, ambii fiind cei mai buni pentru generatiile respective. Totul se rezuma la pareri strict personale iar singura diferenta dintre cei doi poate fi statistica. La fel e si-n industria cinematografica. Matrix a fost senzatia anilor 90, Inception este senzatia generatiei actuale... Ca unora nu li se pare atat de "cool" Inception pentru ca sunt trecuti prin 40 de ani de cinematografie sau pentru ca au o cultura cinematografica vasta asta este altceva si pana la urma tot la gusturi si pareri personale ajungem nu la o critica exacta. Sunt critici care aduc argumente convingatoare in favoarea filmului iar altii il desfiinteaza. Subiectivismul domina si printre critici deci nu exista o critica exacta (pro sau contra). Totul este relativ...

PS: Pentru cei care cauta raspunsuri... Dileep Rao (Yusuf) ni le ofera (nu pe toate ).

http://nymag.com/daily/entertainment...o_answers.html

[miercuri]

Ieri l-am vazut a treia oara, m-as fi multumit si cu doua vizionari, dar m-au luat niste prieteni pe sus. Imi place mult in continuare, dar parca a mai palit din entuziasmul pe care l-am avut prima oara, acum ca am terminat de ros un creion despicand firul povestii in patru. Pentru ca intr-adevar, in afara de despicarea firului in patru, in rest se jongleaza cu elemente cam necoapte, vagi. Jongleria asta la nivelul plotului insa, e pana la urma construita cu multa finete. Leitmotiful scarii lui Penrose pare sa domine cel mai bine structura filmului. Oricat ai incerca sa o iei intr-o directie, culegand indicii care sa-ti dezlege deznodamantul, dai de ceva care nu se leaga. Daca pornesti in directia cealalta, patesti la fel. Ramene bineinteles posibilitatea de a alege o tabara, dar dupa trei vizionari, m-am cam convins ca goana dupa teorii inceptioniste e a wild goose chase.
Citeam undeva ca Nolan a declarat despre Inception ca e "his Bond film", daca asta si-a dorit, cred ca i-a iesit foarte bine.
Altfel, The Dark Knight mi se pare in continuare mult mai zdravan, mai ales ca impact emotional. Mi-am dat seama de asta de prima oara cand am vazut Inception, dar acum mi-e mult mai clar. Prin comparatie Inception pare usor ezitant, cu toate ca e asa de milimetric masluit, se simte ca Nolan experimenteaza, nu executa.

[ricutza]

Cum ai cercetat visele si stiinta din spatele lor? Lumea pe care ai construit-o e de-a dreptul fascinanta.

Nu fac prea multa munca de cercetare cand scriu. Am abordat Inception in acelasi fel in care am abordat si in Memento memoria si pierderea memoriei, astfel ca tind doar sa examinez propriul meu proces – de a visa in acest caz – in cazul lui Memento era memoria – si incerc sa analizez cum functioneaza si ce ar putea fi schimbat si manipulat. Cum un set de reguli ar putea rezulta din propriul meu proces. Daca cercetarea intra in contradictie cu ceea ce vrei sa faci, tinzi oricum sa continui si sa realizezi ce ai inceput. Asa ca, la un anume punct am realizat ca, daca incerc sa atrag un public, a fi cat mai subiectiv posibil si a incerca sa scriu ceva total neprefacut este alegerea corecta. Serios, e inspirat din propriul meu proces de visare, din experienta proprie.

Citeam mai mult sau mai putin atent postarile de pe forum de pana la momentul acestui mesaj, si nu-mi puteam da seama cum in general lumea a comparat Inception cu o multime de filme, mai putin cu cel care mi se pare cel mai relevant, respectiv Memento.

Avem acelasi personaj principal masculin, cu diverse probleme psihologice, suspectat de a-si fi omorat sotia, care continuie sa-l bantuie si de imaginea careia nu poate scapa. Iar in final spectatorul trebuie sa se confrunte cu aceeasi dilema: vis sau relitate. Prietenul meu mi-a zis inca din primele 5 minute ca: "sa vezi ca si asta se termina ca Memento si in final o sa vezi ca totul e un vis".
Nu stiu din ce motive ati mers voi la film, dar eu clar m-am dus in ideea ca voi vedea ceva in stil Memento dar mult mai spectaculos si cu un buget mult mai mare.
Si intr-adevar, premisa filmului este peste The Dark Night, si alte filme de actiune, dar confirma zicala ca "banii n-aduc fericirea", lui nolan neiesindu-i un film comparabil valoric cu Memento.

Problema cea mai mare pe care o am eu, este ca nu ma intereseaza daca totul e vis sau realitate. Nu ma intereseaza daca titirezul se opreste sau nu. Pentru ca daca totul e un vis (ca sa citam din clasici), atunci cine viseaza? Adica la Memento erau totusi doua optiuni: fie el era Sammy si atunci si-a omorat sotia cu injectiile de insulina, fie nu era Sammy si atunci sotia lui a murit violata. Deci, dupa ce se temrina filmul, avea rost sa te intrebi pe care din variante ar trebui de fapt sa o alegi. Dar aici, de vreme ce daca totul e un vis, nu stim nimic despre Cobb, care e sensul? Poate ca de fapt nici nu e visul lui, poate ca e al lui mal, poate ca nici nu are sotie si copii, nu e nimic in film car epoate fi luat ca certitudine.
Asa ca pentru a nu face experienta acestui film total inutila, eu aleg sa consider (desi vad niste semene ca lucrurile ar putea sta si altfel) ca titirezul se opreste, bazandu-ma in special pe faptul ca in plan sonor jucaria incepea sa dea semene de incetinire, poticnire si o viitoare oprire.

Una peste alta, n-as putea spune ca nu mi-a placut deloc filmul, si este oricum mult peste majoritatea block-bustere-lor din prezent. Dar mi se pare ca totul e un pic prea limitat si conventional. Sau cum ar zice profa mea 'cuminte".

[ricutza]

si pentru ca tot vad ca e o drama cu traducerea titlului in romana, eu nu pricep de ce nu s-a optat pentru o varianta pornind de la "concepere' sau "origine"... trebuia sa inceapa tot cu "i" sau cum? Ca sa nu mai zic ca mie mi s-ar fi parut interesant sa se numeasca "conceptie" desi se schimba un pic sensul, dar nu cred ca m-ar fi deranjat in contextul filmului...oricum mult mai interesant decat "inceput" si "insertie" (care desi defineste ceea ce facea de fapt echipa lui Cobb, nu defineste ceea ce vroiau ei de fapt sa faca).

[Judex]

Sau 'La origini', Ricutzel, cum am spus acum cateva zile.

[marius_em]

De-acord cu tine Pitbull, insa idei majore care sa mentina un film din ziua de astazi in galeria marilor proiecte cinematografice este aproape imposibil. Multe idei sunt reciclate. Este foarte greu sa vi cu ceva complet original in 2010. Problema e ca unii critici (acum depinde ce se intelege prin critici) compara Inception cu opere cinematografice din anii '20, '30 sau '40... Mi se pare lipsit de logica. In al doilea rand, tot vad mentionat Matrix... Matrix are mai multe hibe fata de Inception ca sa nu adaugam faptul ca Matrix a impresionat nu numai prin poveste ci si prin efectele speciale care au fost revolutionare la vremea respectiva. Inception nu a venit cu un astfel de pachet de efecte speciale ci a venit cu o idee "simpla" pastelata intr-un mod ingenios pe pelicula de 65 de milimetri folosita de Wally Pfister. In al treilea rand urasc aceasta comparatie intre filme din generatii diferite chiar daca la baza au aceeasi idee. E ca si cum as compara pe Pele cu Ronaldinho. Eu as spune ca Ronaldinho e mai bun, altii Pele, fiindca el ar fi facut o arta din fotbal. Totusi, nu exista intre cei doi diferente, ambii fiind cei mai buni pentru generatiile respective. Totul se rezuma la pareri strict personale iar singura diferenta dintre cei doi poate fi statistica. La fel e si-n industria cinematografica. Matrix a fost senzatia anilor 90, Inception este senzatia generatiei actuale... Ca unora nu li se pare atat de "cool" Inception pentru ca sunt trecuti prin 40 de ani de cinematografie sau pentru ca au o cultura cinematografica vasta asta este altceva si pana la urma tot la gusturi si pareri personale ajungem nu la o critica exacta. Sunt critici care aduc argumente convingatoare in favoarea filmului iar altii il desfiinteaza. Subiectivismul domina si printre critici deci nu exista o critica exacta (pro sau contra). Totul este relativ...

PS: Pentru cei care cauta raspunsuri... Dileep Rao (Yusuf) ni le ofera (nu pe toate ).

http://nymag.com/daily/entertainment...o_answers.html

Matrix e mai coerent, mai rigid, si nu are atat de multe hibe. Si nu, Inception nu e senzatia generatiei actuale, cum a fost Matrix la inceputul 2000-ilor. Senzatia actuala ramane celalalt Nolan, TDK-ul.

[marius_em]

si pentru ca tot vad ca e o drama cu traducerea titlului in romana, eu nu pricep de ce nu s-a optat pentru o varianta pornind de la "concepere' sau "origine"... trebuia sa inceapa tot cu "i" sau cum? Ca sa nu mai zic ca mie mi s-ar fi parut interesant sa se numeasca "conceptie" desi se schimba un pic sensul, dar nu cred ca m-ar fi deranjat in contextul filmului...oricum mult mai interesant decat "inceput" si "insertie" (care desi defineste ceea ce facea de fapt echipa lui Cobb, nu defineste ceea ce vroiau ei de fapt sa faca).

Da, "conceptie" ar fi mers. Insa tot cred ca si "Inceput" e un titlu bun. Respecta atat etimologic, cat si ca sens, intentia lui Nolan. Pentru ca, nu stiu de ce, lumea crede ca "Inception" inseamna insertie. Are exact acelasi sens in engleza ca si in romana, si in logica filmului creaza aceeasi senzatie de nepotrivire.

[rifa]

Matrix e mai coerent, mai rigid, si nu are atat de multe hibe. Si nu, Inception nu e senzatia generatiei actuale, cum a fost Matrix la inceputul 2000-ilor. Senzatia actuala ramane celalalt Nolan, TDK-ul.

Asta este parerea ta. Sunt alte sute de mii care te contrazic... cum am zis, totul e subiectiv... Cum tu spui ca senzatia actualei generatii e The Dark Knight... sunt multi altii care spun ca Batman Begins a fost un film mult mai bine executat... In consecinta, trebuie sa facem diferenta intre ceea ce ne place noua si ceea ce este placut de catre o intreaga audienta sau cel putin majoritatea acesteia. Acea majoritate considera Inception ca fiind cel mai bun block-buster al ultimului deceniu... Sa corectezi tu lumea, sa spui ca nu e asa e ignorant si tine de subiectivism. Corect era sa formulezi un pic altfel... "Si nu, Inception nu e senzatia generatiei actuale, cel putin nu e pentru mine..." ... era altceva. In concluzie, eu cand afirm ca Inception este senzatia generatiei actuale ma bazez pe o majoritate, iar cand afirm ca Inception este o capodopera Hollywoodiana a ultimului deceniu, ma bazez pe experienta proprie si aici pot fi subiectiv. Daca vrei sa fi un critic bun trebuie sa sti sa faci diferenta intre "facts" si "personal opinions"...

[Judex]

Rifa, m-ai pierdut de la 'asta e parerea ta'. Si sunt sute de mii, chiar milioane, care considera ca manelele romanesti inseamna muzica si ca meltenii sunt oameni.

[rifa]

Rifa, m-ai pierdut de la 'asta e parerea ta'. Si sunt sute de mii, chiar milioane, care considera ca manelele romanesti inseamna muzica si ca meltenii sunt oameni.

Majoritatea nu considera ca manelele romanesti inseamna muzica si ca meltenii sunt oameni... Exagerezi inutil si fara sens... Si daca majoritatea ar accepta manelele romanesti ca fiind muzica atunci inseamna ca maneaua este vazuta ca fiind o muzica pe care eu nu o inghit si nici nu o inteleg... iar asta ar fi "parerea mea"... Nu stiam ca e atat de greu sa se faca diferenta intre "subiectivism" si "obiectivism"... sau intre "date exacte" si "pareri personale"...

[Judex]

Mai lipsea sa bagi 'parera mea' si era perfect.

[rifa]

Mai lipsea sa bagi 'parera mea' si era perfect.

Cam multa caterinca infantila venita din partea unui om "trecut" prin trei decenii... Ma rog, in Romania cam totul e la caterinca, inclusiv replicile si aroganta asta aruncata in zeflemea pe forumuri...

[Judex]

Bineinteles. Ies acum sa beau o bere cu prietenii.

[victor]

Hai ca ma bag si eu ca musca-n lapte.

In primul rand pentru ca nu am vazut filmul si apoi pentru ca am carente mari in cultura cinematografica.

Totusi intreb si eu ce e ala filmul unei generatii ? Faptul ca un blockbuster mai are si ceva bun in el il face filmul unei generatii ? Ce ne facem cu filmele care au valoare mult mai mare decat un Matrix , Dark knight sau mai nou Inception ? Pai daca cantitatea dicteaza influenta unei generatii de ce nu manelele?
Adica Matrix a marcat generatia 90 ? NBK,Pulp fiction, Fight club pe cine a impresionat?

Scriu asta in primul rand pentru ca The Dark Knight mi se pare un film de duzina si daca au fost oameni impresionati, marcati sau mai stiu eu ce de el apoi nu vreau sa mai aud recomandarile lor. Ma voi baza pe alte opinii.

[miercuri]

Scriu asta in primul rand pentru ca The Dark Knight mi se pare un film de duzina si daca au fost oameni impresionati, marcati sau mai stiu eu ce de el apoi nu vreau sa mai aud recomandarile lor. Ma voi baza pe alte opinii.

Iti recomand opniile lui Armond White

[rifa]

Hai ca ma bag si eu ca musca-n lapte.

In primul rand pentru ca nu am vazut filmul si apoi pentru ca am carente mari in cultura cinematografica.

Totusi intreb si eu ce e ala filmul unei generatii ? Faptul ca un blockbuster mai are si ceva bun in el il face filmul unei generatii ? Ce ne facem cu filmele care au valoare mult mai mare decat un Matrix , Dark knight sau mai nou Inception ? Pai daca cantitatea dicteaza influenta unei generatii de ce nu manelele?
Adica Matrix a marcat generatia 90 ? NBK,Pulp fiction, Fight club pe cine a impresionat?

Scriu asta in primul rand pentru ca The Dark Knight mi se pare un film de duzina si daca au fost oameni impresionati, marcati sau mai stiu eu ce de el apoi nu vreau sa mai aud recomandarile lor. Ma voi baza pe alte opinii.

Ai dreptate dar vorbeam de block-bustere nu de Pulp Fiction sau Fight Club... Nu a zis nimeni ca Matrix a marcat generatia anilor 90 din punct de vedere cinematografic ci doar ca a fost senzatia anilor 90... Sunt filme mai bune ca Inception si The Dark Knight dar acele filme nu le poti considera block-bustere...

Cat despre Armond White, este o persoana inteligenta dar in acelasi timp un ipocrit care nu-si doreste altceva decat sa atraga atentia. In momentul in care scrii cronici poztive si ridici in slavi filme precum (si-aici am sa dau multe exemple) Jonah Hex, Grown Ups, The Losers, The Last Song (Miley Cyrus), G.I. Joe, Transformers: Revenge of the Fallen, Land of the Lost, Dance Flick, Confessions of a Shopaholic sau Transporter 3 si lista poate continua, iar Inception, Toy Story 3, A Prophet, Up In The Air, The Messenger, An Education, Inglorious Basterds, District 9, Up, The Curious Case of Benjamin Button, The Reader, Synecdoche New York, There Will Be Blood sau Assassination of Jesse James sunt ridiculizate si desfiintate iti pierzi orice credibilitate...

Daca Armond White e de urmarit, Roger Ebert, Richard Roeper, Peter Travers, Kenneth Turran sau Todd McCarthy ce mai sunt ? Am uitat de Rex Reed un alt fundas care a ajuns critic...

[omudindulap]

Cat despre Armond White, este o persoana inteligenta dar in acelasi timp un ipocrit care nu-si doreste altceva decat sa atraga atentia. In momentul in care scrii cronici poztive si ridici in slavi filme precum (si-aici am sa dau multe exemple) Jonah Hex, Grown Ups, The Losers, The Last Song (Miley Cyrus), G.I. Joe, Transformers: Revenge of the Fallen, Land of the Lost, Dance Flick, Confessions of a Shopaholic sau Transporter 3 si lista poate continua, iar Inception, Toy Story 3, A Prophet, Up In The Air, The Messenger, An Education, Inglorious Basterds, District 9, Up, The Curious Case of Benjamin Button, The Reader, Synecdoche New York, There Will Be Blood sau Assassination of Jesse James sunt ridiculizate si desfiintate iti pierzi orice credibilitate...

Daca Armond White e de urmarit, Roger Ebert, Richard Roeper, Peter Travers, Kenneth Turran sau Todd McCarthy ce mai sunt ? Am uitat de Rex Reed un alt fundas care a ajuns critic...

Miercuri este ironica.