"Ryna"

[StefanDo]

Prezentat in cadrul festivalului "Privind copiii" si cu premiera saptamana viitoare: "Ryna", al Ruxandrei Zenide, producator Catalin Mitulescu, actrita principala Dorotheea Petre.

Mie mi s-a parut un frate mai mic al lui "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" si mi-a lasat impresia ca Mitulescu a facut multe aici, iar Zenide a stat undeva in stuf, cu picioarele bagate in apa, privind la cum altcineva ii face filmul... :? Imagine misto, Ryna Dorotheei Petre este aproape identica cu Eva aceleiasi Dorotheea Petre, in ciuda look-ului a la garçonne. Lent, oarecum neinchegat (aceeasi senzatie suparatoare de cadre puse alandala laolalta, ca si la "CMPSL", chiar daca aici povestea are totusi un inceput, un mijloc si un sfarsit), nu extrem de convingator, dar cu atmosfera. Nu l-as revedea, dar prima oara a fost a fost ok.

[Pitbull]

Trebuia sä ajung si eu, insistase Vali Popescu sä vin, dar n-am reusit, cä-n acelasi timp a fost si concertul de lansare Trupa Veche, în Art Deco. Oricum, Vali mi-a spus cä-n 25 noiembrie (dac-am retinut bine), e proiectia pentru presä, asa c-am sä-l väd atunci. Mä face curios comparatia asta cu C.M.P.S.L., precum si ipoteza cä Mitulescu, producätor fiind, si-a vârât coada si-n regie, Ã* l'Américaine... Sä vedem...

[distroe]

No ca am vazut si filmul asta, intr-adevar pare facut de Mitulescu, nu numai prin faptul ca are aceeasi actrita.
N-as da mai mult de 8-9, insa e interesant ca dispare aici aerul balcanico - romanesc din mai toate filmele de la noi,mai ales ale lui Pintilie. Si personajele,si numele sunt oarecum internationale, si benzinaria tatalui Rynei pare desprinsa din desertul Arizona. Ca de altfel,si Sulina orasul 'no man's land'
Mi-a placut soundtrackul.Melodia cred ca e de la Semnal M. Muzica buna nu moare

[Pitbull]

"Ryna" - Le Grand Phâsss

"Ryna" s-a flescäit în metrou.
În tot timpul proiectiei de la premierä, precum si la agapa aferentä, mä tot întrebam: De ce...?
De ce m-a plictisit un film cu subiect interesant?
De ce mi-a pläcut un film plicticos?
De ce mi-a displäcut un film frumos?
De ce, de ce, de ce...?
Lucrurile au început sä se clarifice în statia de la Romanä, când mi-am amintit cä luasem de la Cinema Studio si un flyer publicitar, asa cä l-am scos din "24-FUN" si ce-am väzut?
"Povestea unei fete de 16 ani pe care tätal (sic) o vrea bäiat."
Bingo!
Sau, mai bine zis: zbârci!
De aici s-a tras cam tot räul.
Da, Vasile îsi vrea fiica bäiat, si face tot ce poate în sensul ästa (adicä o tot tunde cazon de cum se iteste primul zuluf - si atât). Dar nu despre asta e vorba în propozitie. Scenariul filmului încearcä (încearcä!) sä spunä o cu totul altä poveste. Nimic nu aprofundeazä si nu amplificä acea crizä de identitate a copilului/adolescentului invertit ca urmare a obsesiilor pärintesti. Pe lângä cä e tunsä, Ryna umblä îmbräcatä bäieteste într-un mediu (Delta Dunärii) unde oamenii oricum se îmbracä säräcäcios si pragmatic, färä fasoane de gen, face munci bäietesti (reparatii auto) tot într-o lume unde se munceste cam orice ca sä ai din ce träi, si-n rest nimic. Fixatia lui Vasile e explicitatä în secventa tunsului si câteva conversatii familiale, si gata. Nu duce nicäieri, nici în planul destinului eroinei, nici la nivel semnificativ sau estetic.
Mai departe, Ryna e râvnitä de pustanii Deltei, de fostii tovaräsi de joacä, de postas, de primar, de antropologul francez... (destule "de"-uri pentru ca extrapolarea sä intre în functiune: de tot ce miscä-n tara asta, sau mäcar în Deltä). De ce? Din nici un motiv. E urâticä, fortamente cam asexuatä, moderat aträgätoare, färä nici o sugestie de senzualitate. Nimic nu justificä iuresul de hormoni pe care-l stârneste în jur, de parc-ar fi ultima femelä de homo sapiens supravietuitoare în pustietatea stufärisului. (Ciudat, în film nu apar mai deloc fete de vârsta ei, sau alte tinere localnice...) Fata îi trateazä cam cu siktir pe toti, cocheteazä amical-platonic cu postasul, graviteazä incert în jurul francezului si-l lasä pe primar în drum (la propriu). Sä zicem, o atitudine normalä pentru o adolescentä mai preocupatä de arta fotograficä decât de sex. Nimic special, nimic substantial.
Cum spuneam, pe la începutul filmului o vedem fotografiind stuf si vaci, cu un aparat sofisticat. Pe ici pe colo, mai mosmondeste cu câte un rolfilm, sau vorbeste despre niste planuri de a se face fotograf la Tulcea, de a-si amenaja un studio, de a merge la Bucuresti. Bun - si? Mai departe? Ce rost are, în film, pasiunea ei pentru fotografie? "Vede altfel" lumea? Devine mai profundä, mai subtilä, mai analiticä, mai plasticä, mai artistä? Descoperä vreun pistol iesind din päpuris, vreun cadavru pe miriste? N-am retinut.
Drept pentru care, avem de-a face doar cu o fatä interesantä (atât ca fizionomie, cât si ca personalitate), care träieste o viatä neinteresatä (atât ca realitate, cât si ca povestire), în ambianta platä si la propriu si la figurat a Sulinei - Sulina ca oräsel, ca lume, sau capät de lume. Cam asta ar fi miza dramaticä a filmului - viata oamenilor Deltei, rupti de societate, izolati, scosi parcä în afara timpului. Si ar fi trebuit sä fie al doilea pol al relatiei "dacä / dar dacä": dar dacä (fata doritä de tatäl ei bäiat) träieste în lumea aspatialä si atemporalä a Deltei? Dar nu e. Nu e, pentru cä toate aceste träsäturi sunt prezente strict la nivel imagistic. Nimic nu exprimä esenta acelui tip de viatä, starea de a fi astfel ostracizat, abisala distantä pânä la civilizatie, apäsarea strivitoare a cerului greu peste orizontul plat, simplificarea si mecanizarea relatiilor dintre oameni, putini, imobili si cunoscându-se între ei si pe fatä, si pe dos... Filmul se plimbä, observä, si trece mai departe... färä sä pätrundä. Degeaba descoperä Ryna cä averea economisitä de bunic într-o cutie constä din bancnote expirate; dramaturgia nici mäcar n-a stiut sä încarce anterior aceastä revelatie.
Aceeasi dramaturgie bâjbâie cu tot atâta gratie încercând sä compunä alte câteva pusti cehoviene färä munitie. Pe la începutul filmului, Ryna, într-un elan de feminizare, îsi face gäuri în urechi. Numai cä e hemofilä, asa cä pe urmä are probleme cu hemoragia. Nu-i nimic, se rezolvä. Simetric, spre sfârsit, e violatä - si, din nou, hemofilia îi creeazä probleme. Nu-i nimic, se rezolvä si de data asta, cä vine bunicul si doneazä sânge. Bun - si?
(Complet nedramaturgic, dar foarte expresiv imagistic - si, ca atare, mult mai percutant - violul e prefigurat prin secventa eviscerärii pestelui, într-un plan detaliu naturalist în finalul cäruia observäm cä bietul animal mai träia; personal, îl consider cel mai bun moment al întregului film.)
O altä polaritate ratatä a filmului este relatia dintre traditionalism si modernism, dintre obiceiurile lipovenilor, ale pescarilor si barcagiilor din Deltä, si tentatiile mercantile ale societätii contemporane. Prima parte sträluceste prin absentä (portretul colectiv al comunitätii fiind doar schitat palid si nesigur), iar cea de-a doua se compune din câteva locuri comune: benzinäria cu atelier service, sabotarea masinilor ca sä aibä Vasile clienti, reînnoirea licentei, ispita concertului... Mai era ceva? Parcä nu.
Nici existenta francezului nu rezolvä mare lucru. Ca o oarecare ciudätenie, avem acest cercetätor venit la Sulina pentru studii antropologice asupra locuitorilor, în speranta de a dovedi teza conform cäreia tracii ar fi strämosii popoarelor latine. Frumos. Interesant. Si nu duce nicäieri. Nici asta.
(Ce-i drept, se întâlneste cu hobbyul Rynei, pe care antropologul o roagä sä-i fotografieze subiectii. Si-i fotografiazä. Si atât.)
Îl mai avem pe postasul tânär si nätântol, îndrägostit degeaba de Ryna si luat la trei päzeste, cu regularitate, de Vasile. Personajul existä mai mult pentru secventa în care merge cu bicicleta prin apa micä de la marginea märii, glumind cä: "Uite, merg pe apä, o s-ajung în Turcia!" Nostim. Plastic. Bun. Si?
Si, evident, primarul - unul dintre cele mai cumplite clisee de mic demnitar local adus pe ecran. Urât, antipatic, limitat, poltron si violator - ca sä fie tacâmul complet. Îi face curte fetei cât îi face, pânä ajunge la concluzia cä ce s-o mai lungim, hai sä ne-mbätäm la serbare si s-o violäm în microbuz, pe când tatäl doarme beat afarä. A doua zi, la spital, se sperie cä va fi demascat. Dar Ryna îl iartä, inventând un violator necunoscut, de un metru optzeci, dintr-o salupä. Bun... Ää, nu. Nu "bun". Aici e de-a dreptul räu, pentru cä în sfârsit se coagulaserä toate liniile directoare ale actiunii într-o situatie dramaticä - iar regisoarea o rateazä voios si prompt: cea mai bogatä si mai tensionatä secventä a filmului se expediazä-n câteva replici banale, dupä care Ryna / pleacä din Sulina / pe jos nu cu masina - si generic final. Adicä, destin: tatäl a vrut-o bäiat, primarul a violat-o, ea si-a revenit, acum se duce-n lume sä-si facä un rost. Bun - si mai departe? Mai departe, scrie-n carte.
Una peste alta, "Ryna" îsi rateazä sansa prin câteva tare fundamentale:
Un scenariu dezlânat, lacunar si structurat ezitant, plin de intentii duse pânä la sfertul drumului - nici mäcar la jumätate.
Nestiinta de a povesti cinematografic; secventele sunt construite arbitrar, cu deschideri si închideri conventionale si articulatii banale, färä capacitatea de a acumula tensiuni nici în interiorul lor, nici la nivelul ansamblului dramaturgic.
O lipsä totalä de ritm (cu precizarea cä prin "ritm" nu întelegem numaidecât Zemeckis sau Terry Gilliam; sä nu-l uitäm pe Koncealovski, în "Un cuib de nobili", pe Mihalkov, cu "...Oblomov" - mamä-Doamne ce mai ritm contemplativ, apäsätor, interior, aveau!). Întru totul asemenea ulteriorului "Cum mi-am petrecut sfârsitul lumii" (cu care seamänä suspect de mult - poate pentru cä producätor este Cätälin Mitulescu?), "Ryna" bälteste în aceeasi neputintä de a vorbi despre banalitate nefiind banal, despre plictisealä färä a fi plicticos, despre trenant färä sä treneze.
Si atunci, ce mai rämâne?
Slavä Domnului, câte ceva tot rämâne.
În primul rând, o remarcabilä expresivitate plasticä a imaginii (atât din partea operatorului, cât si din compozitiile gândite de Ruxandra Zenide). La nivel fotografic, atmosfera de no man's land, de disjunctie, de microcosmuri adunate în mijlocul pustiului, are un impact deloc de neglijat. Färä a cädea în päcatul de a aräta "frumusetile Deltei" cu ilustrativism de carte postalä, aparatul stäruie asupra stufului ars de soare care scrâsneste uscat în vânt (bile albe si pentru coloana sonorä!), asupra cerului ca un capac de plumb sau ca o frescä de nori cu compozitii incredibile, asupra caselor obosite ale localnicilor si gospodäriilor adunate din te miri ce, asupra valurilor metalice de pe canale si tumultului lipsit de pitoresc turistic al brizantilor märii. Simpla bucurie vizualä pe care o däruiesc atâtea dintre cadrele filmului compenseazä în bunä parte plictiseala narativä.
Despre Dorotheea Petre am vorbit deja, mäcar în context fizionomic - si se impune sä revenim pentru a consemna din nou expresivitatea rarä a acestei tinere actrite ce pare sä aibä în fatä sansa unei cariere extrem de consistente. Incomparabil mai nuantatä si mai profundä decât ulterioara Eva din "Cum mi-am petrecut sfârsitul lumii", Ryna dovedeste cä Dorotheea Petre stie sä se aplece asupra unui personaj, sä-l aprofundeze si sä-l îmbogäteascä, folosindu-si din plin imaginatia creatoare (adesea, chiar cu elemente absente din scenariu, cäci portretul actoricesc al actualei eroine depäseste cu mult schematismul textului). Tot ce i-as dori acum tinerei actrite ar fi un rol care sä plesneascä de feminitate si de cât mai multä normalitate - si, evident, cu plete pân-la fund (nu de alta, dar de prea multe ori am väzut asemenea strälucite debuturi în registrul stranietätii esuând ulterior în manierism).
Un splendid tandem cu ea compune exceptionalul Vali Popescu, despre care spuneam, apropo de "Cum mi-am petrecut sfârsitul lumii", cä începe în sfârsit sä fie redescoperit - un actor de o complexitate si robustete artisticä greu de egalat. Ca un punct pentru el: tiranicul Vasile are dimensiuni umane tangibile, este adesea simpatic si tusant (mai ales când înjurä, cu o dezinvolturä nu prea des întâlnitä la actorii români); punct în minus pentru scenariu si regie: închistarea tatälui în despotism si desuetudine e insuficient sustinutä dramaturgic, si se clatinä îngrijorätor sub acest contraatac al farmecului omenesc.
Si am fi nedrepti dacä l-am neglija pe Coti Praida, care dupä zeci de ani în care a jucat îndeobste roluri secundare de maistri întelepti si unchesi hâtri, alternativ cu câte-o lichea turnätoare, acum are sansa de a domina planul întâi al filmului cu un bunic cärnos, sarmant si vulnerabil, din nou situat vizibil mai sus decât îl plasa varianta scrisä a personajului.
În fine, pentru a conchide în aceeasi notä optimistä, as sublinia cä "Ryna" se situeazä în zona de mediocritate onorabilä jalonatä deja de "Legäturi bolnävicioase" si "Cum mi-am petrecut sfârsitul lumii": trei filme nu amorfe, nu neglijabile, nu inutile, ci distinse prin semnificative combinatii de calitäti si defecte - tinere talente în cäutarea autodefinirii. În fond, dacä nu ar exista acestea, pe ce fundal s-ar profila strälucirea unor Muntean, Porumboiu si Cristi Puiu?

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
24 noiembrie, 2005, h. 15:30-16:55
Bucuresti, România

[Eisuke]

Am avut ocazia sa vad filmul Ruxandrei Zenide la avanpremiera. Dar istoria filmului a inceput pentru mine inca mai devreme de a ma aseza in sala. Primul lucru care m-a frapat a fost titlul. A trebuit sa mi se repede de mai multe ori ca sa inteleg ca numele unei fete simple din Delta poate fi Ryna. Am inceput sa ma gandesc ca ar putea fi o alta productie facuta pentru piata de afara. Sunt destule filme romanesti produse in ultimii ani care nu au avut un public romanesc ca tinta, mai bine zis, au exclus romanii din target. Inteleg asta dintr-o perspectiva - filmele romanesti nu se vand in Romania, oricat de bune ar fi ele... 20,000 de spectatori este un succes greu de reprodus, in vreme ce un festival de film european poate aduce unui film romanesc cateva mii de spectatori la o singura proiectie. -1 pentru Romania inca din titlu. Sa mergem mai departe.

Ruxandra Zenide este o tanara regizoare care a avut ocazia sa ii prezinte lui Catalin Mitulescu un scenariu la care a lucrat impreuna cu Marek Epstein (o mare necunoscuta pentru mine dar un colaborator al regizoarei si in proiecte anterioare). Lui Mitulescu i-a placut scenariul si asa s-a nascut Ryna, spune povestea oficiala. Despre implicarea lui Mitulescu in regia filmului care arata suspect de mitulescian nu se stie sau nu se spune nimic. Ne imaginam ca nu a existat aceasta implicare, indiferent la ce ne poate duce cu gandul vizionarea filmului.

Cred ca mai simplu decat sa raspundem la intrebarea "despre ce e vorba in filmul asta" ar fi sa analizam despre ce nu e vorba in Ryna.

Filmul nu este despre "fata sau baiat", o non-problema care nici nu este exploatata coerent de catre scenariu, ne intalnim vag si irelevant cu un mini-conflict care are ca piesa centrala obsesia/regretul lui Biris de a fi crescut un baiat si nu o fata. Biris este preocupat de tunsoarea Rynei, vestimentatie si lipsa de contact cu sexul opus in activitati care ar putea sa o apropie de baietii de varsta ei (Ryna nu a fost niciodata la un concert). De ce suntem martorii acestor manifestari nu putem spune pentru ca filmul este opac in ceea ce priveste istoria acestei familii.

Filmul nu este despre Delta si oamenii sai. Filmat integral in locatie in Romania (Sulina si imprejurimi) filmul ar fi putut sa aiba un puternic profil local, sa reuseasca sa integreze o locatie unica intr-o poveste cu o tema universal umana. Totusi, produsul final nu are prea multa legatura cu timpul sau spatiul real. Pornind de la o realitate spatiala concreta (Delta) si de la o perioada nespecificata dar pe care o banuiesc a fi situata undeva pe la mijlocul anilor '90, filmul se translateaza oarecum fortat intr-un "no man's land" greu sau imposibil de identificat. Conglomeratul de baraci care le este casa Rynei si familiei ei) si statia de benzina se recunosc a fi construite special pentru film si au un aer de artificial in structura si caracteristici. Orasul exista ca un set de decoruri cu putine locatii si diversitate. Dincolo de reactia instinctual critica cauzata de faptul ca nu am vazut specificul local si nu am recunoscut regiunea, orasul, oamenii doar prin ce imi ofera camera, remarc un lucru care este valoros - filmul respira, traieste autentic pe propriile-i picioare, nu are nevoie de o imagine documentarista de un realism tragic ca sa functioneze.

Din fericire, eu nu am cautat realismul si acuratetea in acest film pentru ca daca as fi facut-o, probabil ca ar fi constituit o dezamagire. M-a interesat povestea care este una simpla dar puternica asa cum se construieste ea lent dar cert spre un final greu de ignorat.

Deci despre ce este vorba in acest film? De la un punct incolo a inceput sa nu ma mai preocupe intrebarea asta pentru ca mi-a devenit clar ca stilul este mai important pentru realizatori decat continutul. Altfel nu imi explic mai multe lucruri. Mai multe posibile cai de dezvoltare a personajului principal si a actiunii au fost abandonate pe parcurs. Nu am mai aflat mare lucru despre pasiunea Rynei pentru fotografie sau despre istoria familiala, despre mama ei si ce anume o face sa plece asa de brusc la sora ei la Bucuresti. Cine este bunicul Rynei si cat de mult influenteaza destinele acestei familii, in continuare. Eu cred ca personajul lui este doar prea putin dezvoltat banuiala care mi-a fost confirmata de cateva pasaje cheie in care batranul dezvaluie o forta interioara si claritate neasteptata (vezi scena in care Ryna este adusa acasa de tatal ei dupa noaptea serbarii-festival).

Filmat in cinemascope, Ryna are parte de o imagine impecabila. Dublat de efecte sonore la inaltime (este primul film romanesc in care remarc existenta efectelor de sunet, deci nu doar a muzicii). Camera stagneaza deseori sau paneaza lent peste peisaj dar totul se integreaza foarte bine in atmosfera pe care reuseste sa o imprime. Avem o lume la capat de lume, nu numai izolarea Sulinei, dar mai departe de oras, o "bula" in care Ryna si familia ei sunt cel putin la fel de departe de pseudo-civilizatia Sulinei cum e Sulina fata de Bucuresti. Am zambit de fiecare data cand este mentionata capitala in acest film. Reactia tuturor fata de Bucuresti este exagerata in contextul realitatii dar este perfect explicabila din perspectiva scenariului care are nevoie de acest conflict de imagine. Exagerarea cu caracter comic se poate vedea cel mai bine in scena in care francezul trece in revista studiile sale antropologice dintre care unul fusese prezentat la Sorbona si apoi mentioneaza ca a discutat la Bucuresti despre proiectul sau pe care vrea sa il desfasoare printre locuitorii deltei. Bucuresti rings a bell pentru primar, este extaziat, Sorbona nu provoaca nici o reactie.

Revenind la imagine, sunet si stilul pe care il imprima acestea, filmul este o incantare. Rar mi-a mai fost dat sa vad o asemenea desfasurare de coerenta vizuala, intensitate subtila a efectelor de sunet, claritate de prezentare a unei lumi care nu este Delta aceea din campaniile firmelor de turism, dar cu atat mai valoroasa cu cat lumea creata de imagine, sunet, umbre si culori o integreaza foarte bine pe Ryna, un mic ecosistem care graviteaza in jurul ei. Camera insista pe Ryna, o invaluie cu caldura a firescului, chiar daca trec secunde bune si nu se intampla nimic, naturalul pe care il exhiba Doroteea Petre este ceea ce tine camera in loc, in cele din urma.

Despre actori, numai de bine. Doroteea Petre isi joaca rolul cu naturalete si onestitate, reuseste sa aduca personajului forta interioara de care acesta are nevoie si in acelasi timp sprijina cu subtilitate si o latura fragila care reuseste sa iasa la suprafata prin gesturi mici si in scene obisnuite de viata. Fragilitatea devine mai evidenta in partea a doua a filmului, pe masura ce ne apropiem de final o vedem pe Ryna iesind treptat din personajul baiat, o evolutie fortata si imperfecta care ne-o prezinta dezbracata de salopeta masculina, lipsita de marota ei protectoare, Ryna apare firava si vulnerabila, in cele din urma complet expusa pericolulul prevestit de intreaga desfasurare a actiunii de pana atunci.

Vali Popescu de asemenea intr-un rol foarte bun, personajul sau este un tata sever, impasibil in aparenta, dificil, vicios dar are sensibilitati pe care nu le poate ascunde, el intuieste pericolele care ii ameninta familia, incearca sa le preintampine, cauta rezolvarea problemelor acute dar adevarul este ca domnia sa ca si cap de familie este pe sfarsite la fel ca si integritatea familiei sale si viabilitatea afacerii pe care o desfasoara. Momente de tragism surd sunt cele in care recurge la alte metode decat cele legale sau morale in disperarea sa de a prelungi prin cele cateva guri de aer asigurate de actiunile sale viitorul impreuna al acestei familii, situatie metaforic prezentata intr-o imagine puternic sugestiva de scena in care pestele este preparat in timp ce inca mai respira, scena care este si ultima masa a familiei impreuna. Lumea lui Biris se naruie si incercarile lui disperate de a face ceva nu aduc mai mult decat o amanare a dezastrului.

Nicolae Praida joaca un rol secundar de substanta, personajul sau este salvat in extremis de la tipologizarea crunta care este de obicei rezervata batranilor simpli, "de la tara" in majoritatea filmele romanesti. Reactiile sale (in afare celor care intra in sfera unei melancolii absolut normale pentru personajul in cauza) au un caracter de liant pentru familie, aduce substanta celorlalte personaje, sprijina credibilitatea catorva scene esentiale ale filmului. Este cald si protector fata de Ryna, are puterea sa i se opuna lui Biris, jocul sau este credibil si impresionant.

Celelalte personaje sunt destul de slab prezentate, sunt in general putin dezvoltate, uni-dimensionale, asigura continuitatea firului epic si cam atat. In aceasta privinta, aleg sa ma mentin pe o pozitie moderata din punct de vedere critic. Desi mi-as fi dorit mai multa actiune in zona aceasta a personajelor secundare, inteleg decizia care a fost in aparenta luata si anume o concentrare pe rolurile principale si exploatarea dramatica a conflictului principal in mod direct.

Am inceput deja sa ne obisnuim cu filme romanesti care obtin importante premii internationale. Ryna nu este o exceptie. Ca si multe alte filme produse in ultimii ani, Ryna pare sa fi impresionat mai mult in strainatate decat in Romania si anume exact in partea aceea de lume in care cinematografia este la ea acasa si nu doar parte a unui experiment pe care l-au reusit doar o mana de realizatori romanii in ultimii ani. Ryna este o productie cinematografica de care aveam nevoie, o poveste simpla si credibila, un film onest care atinge sensibilitati profunde fara a face un scop din asta. Ryna nu-i despre mari adevaruri istorice sau complexe probleme sociale. Cate filme valoroase din ultimii ani pot sa spuna asta? Iata in sfarsit un film care se sprijina exclusiv pe sine in timp ce se contruieste iar rezultatul este remarcabil.

[Pitbull]

Da' cine esti tu, Eisuke, de le zici asa de bine?
(Cronica ta si a mea s-ar putea cununa cu succes!)
Welcome to CineMagia, si mai zi, mai zi, nu te da pierdut(ä).

[Eisuke]

Da' cine esti tu, Eisuke, de le zici asa de bine?
(Cronica ta si a mea s-ar putea cununa cu succes!)
Welcome to CineMagia, si mai zi, mai zi, nu te da pierdut(ä).

Multumesc pentru apreciere si pentru "bine venire". Eisuke este un avatar transpus pe pelicula al unui personaj de roman (stiu, am tendinta de a ma complica) si in ceea ce ma priveste interfata unei obsesii. L-am gasit instrumental pentru scopurile mele si de aici ar trebui sa se inteleaga ca iubesc filmele si cartile. Out of sheer passion pentru filme am scris chestia asta, nu sunt un profesionist al recenziilor decat in masura in care atunci cand aleg sa scriu despre ceva imi cer aceleasi lucruri pe care si un profesionist si le-ar cere.

Parte din motivul post-ului sta la tine pentru ca m-a intrigat ce ai scris si m-a incitat sa raspund (indirect). Ma mentin consecvent cu chestia asta si in masura in care ce se intampla pe forumul asta ma implica personal, voi reveni cu parerile mele. Dar cum ma vad in companie buna, astept sa confirm cu prezenta.

Bonne continuation!

[Pitbull]

Excelent, exceptional, excelsior!
Te mai asteptäm.