Turneul Forumistilor: marcusARCUS ne propune Japon

Film: Japon

Propus de: marcusARCUS

Perioada de votare: 22 iulie 2012 - 29 iulie 2012

Oricine vede filmul poate vota fie Thumbs up fie Thumbs down, cu conditia sa comenteze alegerea. Pentru Thumbs down e suficienta vizionarea primelor 60 de minute.

[MinRep]

Am vazut filmul in urma cu cateva saptamani, ca reactie la prezenta (si premiul) lui Reygades la Cannes anul acesta.

Cu siguranta, "Japon" este un film care place ochiului. Grain-ul peliculei se simte in fiecare cadru si Reygades surprinde prin compozitiile sale, prin peisajele pe care le filmeaza (cateodata la nesfarsit) si prin formatul pe care l-a ales. Am citit despre comparatii cu filmele lui Tarkovski si vreau sa spun ca ele se justifica pe deplin in secvente precum cea in care personajul principal se intinde in iarba langa un cal mort sau in ametitorul cadru final. Raygades mai foloseste un truc interesant (mai Antonionian, parca) construind mai multe cadre mobile pe parcursul filmului dupa un anume tipar: miscarea camerei descrie un arc de cerc in care mai intai intra un personaj (care de obicei merge intr-o anumita directie), apoi - cand acesta iese din cadru - un peisaj, dupa care personajul reintra in cadru (de obicei asezat, contemplativ) odata ce miscarea camerei ajunge la destinatie. De asemenea, parca am detectat un usor aer de Sokurov, lentilele anamorfice distorsionand usor imaginile si, bineinteles, un pic de Kiarostami in secventa in care un grup de muncitori vorbesc despre berile care le sunt oferite de catre echipa de filmare.

Per ansamblu, insa, filmul este usor opac din punctul meu de vedere. Nu am reusit sa cuplez cu drama personajului principal si nici sa inteleg prea bine situatia femeii care il gazduieste. Nu ar fi neaparat o problema acest lucru (pentru mine), dar am avut impresia ca Reygades a ratat sansa de a pune cu adevarat in discutie cateva teme pe care de-abia le atinge in produsul final - moartea, intoarcerea inspre origini, forta creatoare etc. Ramanem cu imaginile frumoase si cu un stil lucrat, in care exista un sistem de imagini si un anume fler pentru experiment, dar care parca nu reuseste sa se concretizeze intr-o opera de arta adevarata. Asta ca sa nu mai vorbim ca de multe ori ai impresia ca Reygades is over-doing it (secventa fanteziei erotice, muzica corala de pe coloana sonora, filmarile din elicoper etc.)

Nu mi-a fost usor sa ma decid cum o sa votez. Pana la urma, cred ca Reygades avea ceva de spus cu acest film, dar nu a mai ajuns sa o faca. "Japon" este imbibat de referinte din toate partile si functioneaza in primul rand ca o creatie vizuala, in care puterea imaginilor si peisajelor surprinse de a crea atmosfera si de a induce o anumita stare de spirit primeaza asupra naratiunii si personajelor. La limita, dar are din partea mea un Thumbs Up.

[White1]

Eu unul sunt foaaarte curios sa aflu ce motive l-au impins pe MarcusArcus sa ne propuna minunatia asta de film.

White, asta e genul de film cu care mergi la sigur. E un exemplar remarcabil de Film de Arta pentru Cinefili. Majoritatea oamenilor nu s-ar uita la asa ceva nici picati cu ceara, asa ca elimini din start thumbs down-urile. Iar Cinefilii care se uita dau thumbs up automat, din motive care merita dezvoltate pe scurt.

Cinefilul e o persoana care are un fetis vizual. Asemenea unui adolescent, pe care orice decolteu pe jumatate decent il aduce in extax, Cinefilul nu are nevoie decat sa vada imagini in miscare. Orice alt aspect al filmului e practic irelevant, nu exista nici o limita de ridicol care sa nu fie tolerata atata timp cat imaginile il gadila placut. Un indiciu ca ai intalnit un Cinefil e faptul ca nu prea poti purta o discutie cu el despre film: e ca si cum ai cere cuiva sa-ti explice culoarea albastra. Daca insisti, Cinefilul se bosumfleaza si se retrage in bogata sa lumea interioara de imagini.

Un exemplu e cronica de mai sus a lui MinRep. Citind-o observam ca filmul e "usor opac", un eufemism pentru "de neinteles". De altfel MinRep chiar ajunge la concluzia ca "Reygades avea ceva de spus cu acest film, dar nu a mai ajuns sa o faca". Sa nu ne incurcam insa in detalii, filmul nu trebuie sa spuna ceva. Alas, cronicarul nostru remarca ca si stilul e cam overdone. Fear not insa, stilul nu e esential!! Iata ce e important: "un truc interesant (mai Antonionian, parca) construind mai multe cadre mobile pe parcursul filmului dupa un anume tipar: miscarea camerei descrie un arc de cerc in care mai intai intra un personaj (care de obicei merge intr-o anumita directie), apoi - cand acesta iese din cadru ". Si astfel, imaginea saves the day si thumbs up-ul se ridica victorios.

[Liviu-]

M-ai descris perfect.

Pentru lamuriri suplimentare un citat gasit pe la omuldindulap:

“I don’t care about stories. I never did. Every story is the same. We have no new stories. We’re just repeating the same ones. I really don’t think, when you do a movie that you have to think about the story. The film isn’t the story. It’s mostly picture, sound, a lot of emotions. The stories are just covering something. With Damnation, for example, if you’re a Hollywood studio professional, you could tell this story in 20 minutes. It’s simple. Why did I take so long? Because I didn’t want to show you the story. I wanted to show this man’s life.” Béla Tarr (born July 21, 1955)

Pentru asta de mai sus mi-a placut filmul, printre favoritele mele din turneu de pana acum. Au fost momente in filmul asta cand am simtit emotii reale. Ce vrei sa discuti cand e vorba de emotii? Le simti sau nu le simti, asa cum ziceam si la Spirit of the beehive unde n-a fost sa fie pentru mine.

PS: Tineti-o tot asa si o sa va jucati singuri.

PPS: Votati si voi totusi, ca poate nu mai pune marcus alt film, daca o mai vrea...

[MinRep]

@Twinsen:
Da, "Japon" e un film facut pentru "cinefili" cu C mare. De aceea este un film problematic. Chiar daca accept ca nu imi spune nimic (nou), nu pot sa nu recunosc ca am tresarit de cateva ori si ca nu m-am lasat purtat de imagini pe parcurs. Retroactiv, sunt tentat sa gasesc anumite sensuri in ceea e am vazut, dar nu sunt convins de niciunul dintre acestea, asa ca nu am de gand sa bat campii... Adevarul - si ceea ce am incercat sa spun mai sus - este ca filmul mi-a placut. Nu am invatat nimic, dar m-am simtit mai bine dupa ce l-am vazut.


Edit: intre timp am vazut si ce a scris Liviu- si ma bucur ca nu sunt chiar singurul care a gasit ceva worthwile in filmul lui Reygades.

PS: Tineti-o tot asa si o sa va jucati singuri.

Lol, esti complet opac la faptul ca voi va jucati singuri. Eu unul nici macar nu pot sa vad filmul de saptamana asta, ar fi o tortura. O imagine buna NU exlude o poveste si NU exclude un scenariu bun. Toata ideea turneului asta era sa exista un pic de empatie, nu sa te gandesti numai la tine si la ce iti place tie.

[Liviu-]

Jucam asa cum dicteaza votul. Uita-te la filmul de saptamana trecuta, au fost 6 persoane carora a placut si doar doua de cealalta parte. Invers exista constant atacuri directe la persoana care a pus filmul.

In fine, imi retrag votul de saptamana asta. Si va rog frumos sa votati, vreau sa aflu odata care-i tipul de film care se pliaza pe turneul asta pentru ca sincer eu sunt in ceata rau.

[rvn]

as zice ca sunteti toti trei destul de inteligenti incat sa lasati impunsaturile si ironiile deoparte.
nu este important motivul pentru care noi alegem filmele. important este ca, sa dam ocazia celorlalti sa-si spuna parerea (favorabila sau nefavorabila) despre ceea ce noi am considerat ca merita vazut.
ar fi bine sa mai reduceti tirurile, iar sagetile otravite sa le inlocuiti cu unele din tolba lui Cupidon, ca e vara si e placut sa vezi filme, mai ales unul ca acesta de-a fost propus saptamana asta...

@T.,
fiecare user inscris in concurs are afinititati, cultura cinematografica (mai mult, sau mai putin bogata) si ca atare propune ce are el chef. eu as zice sa ne rezumam la a comenta filmele, aspectele lor placute si neplacute si sa renuntam la a ne intreba ce-a fost in capul celui care l-a propus. pana la urma, diversitatea naste opinii diferite si daca toti am fi propus acelasi gen de filme n-ar mai fi existat nici un pic de "excitement", ne-am fi plictisit ingrozitor.

in fine, il felicit pe Marcus pentru ce-a de-a doua propunere. sunt a treia persoana care apreciaza filmul mexicanului. si mi-ar placea sa cred ca nu din snobism "cinefilic" ci. cum spunea si Liviu, dar cu alta expresie, am simtit "ceva" in timpul vizionarii. pe scurt, as spune viata. de care? va povestesc maine, ca acum sunt moarta de somn.

Liviu, fa ce vrei. E cel mai simplu lucru din lumea asta sa judeci si sa actionezi dupa emotii, impulsiv si egoist. Dificil e sa te stapanesti, sa gandesti rational si sa vezi lucrurile din perspectiva altora. Si pe threadul de saptamana trecuta, eu ma refeream strict la film, tu ai fost cel care ai facut atacul la persoana din senin. Iar pe threadul asta n-am scris cu rautate despre cinefili a fost doar un text umoristic, usor sarcastic. Chiar tu ai spus ca te regasesti in descriere si daca stateai un pic sa te gandesti ai fi inteles ca eu insusi am vazut multe filme de imagine si nu mi-au displacut toate. Raspunsul tau ca "Tineti-o tot asa si o sa va jucati singuri." a fost din nou de o agresivitate nejustificata.

[rvn]

se pare ca-mi racesc gura de pomana....

[Mercutio]

dati-mi si mie o sursa la filmul acesta va rog, daca aveti! merci!

subsriu la mesajul lui rvn!
Twinsen, cei care comenteaza filme aici sunt cam aceiasi, un numar destul de restrans, daca observi.
faptul ca sunt activi la discutii arata ca sunt pasionati de filme, deci cinefili.
asa ca, vrei nu vrei, jocul acesta tot cu cinefili se joaca. altfel ar fi trebuit sa propui un joc la care toata lumea sa participe fara sa comenteze.

rvn, de la un punct incolo te saturi sa tot primesti bobarnace si sa ti se reproseze ca tot tu esti cel agresiv.

Si inca ceva: never ever nu se va intampla ca la un film propus de mine sa nu raspund cand sunt intrebat de ce l-am ales.

[rvn]

nu intotdeauna reactionam asa cum isi doresc altii s-o facem. de-aia exista toleranta.altfel, ne-am scoate ochii din orice.

[zeno.marin]

Imi vine greu sa dau o nota acestui film. De ce Japon? Nu stiu de ce, nici dupa doua ore de film terminat si ingropat. Definitiv.

Ametitor de lent (pana si derulat cu viteza maxima), el da de-a dreptul impresia unei filmari cu camera fixata pe spinarea unui melc care se plimba in cerc. De mult n-am mai avut senzatia asta... Dar nu e singura senzatie pe care am avut-o, pentru ca fara doar si poate filmul lasa o senzatie. Nu una buna sau placuta insa, ci o combinatie intreaga de senzatii stanjenitoare incepand e la plictiseala de moarte - ca tot veni vorba, de dezgust, din nou de plictiseala, de contemplare di descompuere, din nou de plictiseala, de mizerie si saracie simpla si orice alteceva, dar din nou de plictiseala... Vreau asa ceva? Nu stiu. Nimic frumos, nici macar in natura, cu toti cei cativa mii de kilometri de pelicula plimbata prin tufisuri, bolovani si mortaciuni.

Conteplativ, contemplativ, meditativ si inexorabil, implacabil si accidental, fatal si in orice fel. Mizerie si mizerabil necontenit si o liniste care emana miasme fetide prin ecran, totul de dragul unei naturaleti pe care nu mi-am dorit-o, dar care e parca o conditie pentru ca un film sa fie considerat arta. La fel si interminabilul nimic, care bantuie de la un cap la altul acest "ceva" care fortat poate fi extins catre orice metafora. Spun asta pentru ca ma tem ca multi cad in plasa periculoasa a suprainterpretarii metaforice a unor scene care se pretau mai degraba la un film de scurt metraj.

O nota buna totusi pentru actorii care dupa toate probabilitatile nu sunt actori, ci figuranti surprinsi si implicati exceptional in acest ceva care se numeste - complicat si in continuare inexpilcabil - Japon. In ce ma priveste, hors-concours desigur -
Thumbs down.. E doar optiunea mea.

[White1]

Totusi, mi se pare un lucru de bun simt sa justifici (macar) motivul pentru care ai ales filmul. Mi se pare foarte usor sa faci chestia asta pentru ca, fara indoiala, ai stat o vreme sa te gandesti la ce titlu sa propui si ai cantarit cu atentia motivele pro si contra pentru care un film merita sau nu propus. Pe mine de exemplu m-a deranjat atitudinea lui varu, care nu s-a mai obosit nici macar sa explice alegerea lui "The Spirit..." pt ca apoi, dupa cate vad, sa se retraga cu totul din turneu.
Cat despre acest film, ma mai gandesc daca sa scriu ceva despre el pentru ca ceea ce voi scrie va fi foarte jignitor pentru film si, probabil, si Marcus se va simti lezat, si asa mai ramanem fara un concurent.

[marcusARCUS]

Poate toata lumea sa dea un thumbs up sau thumbs down ca sa inteleg si eu un punctaj pana acum.Nu am avut timp sa citesc chiar tot.

[Malombra]

muahahahaha, dacă vouă o hand-held camera şi nişte filmări ale naturii care vezi doamne, sunt lente, şi care faţă de diaz şi bartas au rapiditate de videoclipuri vi se par ARTĂ , mă întreb la ce filme vă uitaţi de obicei. două pe an şi acelea noir. nu că aş avea ceva cu noir-ul. raţionalii lu' peşte.

[White1]

Daca, chiar te intereseaza la ce filme ma uit de obicei poti sa verifici intr-un mod foarte simplu. Oricum, sper ca ai te gand sa participi la discutie intr-un mod mai consistent decat niste atacuri abjecte de genul asta.

[Malombra]

Pentru mine japon e un film religios. Voi explica de ce.

Avem una bucată bărbat, care se hotărăşte să moară. Nu ştim de ce, deşi după unele dezvoltări ale filmului, cum e momentul masturbării sau cel al sexului cu bătrîna, putem presupune că tragedia omului s-ar putea să fie cea din White a lui kieslowski, adică bărbatul nu poate duce un act sexual pînă la capăt şi se cunoaşte cîtă greutate are stigmatul unei potenţe slabe în lumea contemporană, unde sexul este peste tot şi e una din componentele obligatorii ale unei personalităţi complet mobilate. Nu cred că acesta ar fi motivul, ci doar unul din ingredientele distructivului cocktail molotov, pe care-l poartă în el. În fine, omul vrea să moară, dar nu pur şi simplu, ci într-un canion, situat nu se ştie pe unde. Pînă acolo e mult, deci omul nostru o ia la pas, la ia-mă , nene, ca să ajungă unde trebuie. Ce mi-a plăcut la film este că scapă de clişeele frank-capriste cu care ne-a învăţat filmul zeci de ani, anume că omul care se hotărăşte să moară află, pe ultima sută de metri, că viaţa e frumoasă, că oamenii sunt frumoşi, că florile sunt frumoase şi porumbeii la fel şi atunci merită să trăieşti. Brusc, fiinţele care fac ca viaţa să fie suportabilă apar de peste tot în roiuri, de unde pînă atunci stăteau ascunse în cutii la subsol. Foarte credibil, dacă mă întrebaţi pe mine.. Aici nu. Oamenii sunt cretini, lacomi, sexişti, fricoşi, înfumuraţi, batjocoritori, chiar şi pe ultima sută de metri. Nimeni nu se oboseşte să vadă îngerul morţii pe umărul bărbatului, ca să-i zică şu, dihanie, zboară, de acolo! Oamenii sunt preocupaţi de vieţile lui minuscule, bravii bărbaţi cu o obezitate accentuată preferă să dărîme o casă şi să-i ia pietrele, decît să cumpere sau să scoate altele din stîncă. Oh, frank capra, where art thou? Nicăieri. Îngropat sub mii de kilometri de celuloid ipocrit. Sărăcie încăpăţînată, faţă de care pînă şi femeile din Ossos-ul lui Costa au aer de capitalişti întreprinzători. Filmul are o grămadă de close-upuri ale unor texturi naturale, sau imagini remarcabile. Reygadas are însă grijă să ne ţină departe de concluzia că omul nostru redescoperă frumuseţea realului şi astfel caută căi ocolite de a se agăţa de viaţă, de a căuta măcar în sălbăticimea indiferentă motive de a nu-şi face seama. Natura e feroce în nepăsarea ei totală, dar măcar nu direct ostilă, deci ascetismul m-ar putea salva. Nici pe departe. Omul nu redescoperă nimic, efervescenţa cromatică şi diversitatea de forme a lumii îl lasă rece. Filmul dă o explicaţie scurtă, care taie orice speranţă de a interpreta filmul în această direcţie – omul e pictor, a observat texturi şi forme o viaţă, excursia printre cactuşi nu-i aduce nimic nou. Vrea să moară. Punct. Cu toată hotărîrea asta neclintită, sunt declicuri în el care amintesc de părintele serghei al lui tolstoi. Pe scurt, omul vrea să fută. Cu toată amărăciunea, handicapul fizic, decizia de a-şi încheia socotelile cu tot şi cu toate, omul vrea să fută. Aici intervine femeia.
Avem una bucată femeie care stă departe de sat şi aduce apă cu măgarul. Are o casă, al cărei sprijin şi apărare contra vînturilor alpine este hambarul său făcut din blocuri masive de piatră. A-i dărîma hambarul înseamnă a-i condamna casa şi celelalte anexe, făcute din chirpici sau aşchii de piatră, la o ruină sigură şi rapidă. Dar catastrofa vine. Lipsită de această a doua piele în care trăieşte, casa, femeia merge la împărtăşanie. Oricum nu mai are pentru ce şi cum trăi. E împărtăşania ultimă, şi ultimul dar pe care îl poate face trupului său lipsit de acoperiş, de protecţie. Apoi îşi oferă acest trup străinului sinucigaş. Mie mi se păare importantă această succesiune, mai întîi împărtăşania, apoi renunţarea sacrificială la trup, pentru vindecarea străinului. Astfel , actul nu mai poate fi considerat păcat carnal. Dacă s-ar fi dat lui înainte de euharist, prin euharist s-ar fi debarasat şi de el, ca de o eroare umană, l-ar fi inclus şi pe el (actul sexual), în seria de greşeli umane care i-au compus viaţa. Aşa însă, acceptarea sexului, care mie mi s-a părut că are şi accente comice, este renunţarea la trup, aruncarea lui, pentru că trupul nu mai are importanţă. I-a fost violat o dată, cînd i-au dărîmat casa, acum şi-l oferă singură. L-a acceptat pe străin în casă, acum îl acceptă şi în această casă a sufletului, corpul, la care a renunţat prin euharist.
În fine, de ce e film religios? Nu pentru muzica lui arvo part, care e printre puţinii, dacă nu singurul în muzica modernă, care menţine prezenţa lui dumnezeu mereu prezentă, nechestionabilă, ci datorită finalului. În acea acuplare cu bărbatul, femeia înţelege mai mult decît a vrut acesta să-i spună. Înţelege poate şi că acesta o roagă să se culce cu el , pentru că el nu va mai merge în nici un loc în care vreo femeie să fie de acord să se culce cu el. Punctul final al călătoriei lui e apropae. Femeia înţelege că recluziunea lui nu e căutarea purităţii, a apropierii de stihiile naturii sau de zei, ci sfîrşitul asumat al vieţii. Şi că apropiindu-se de acest sfîrşit, omul vrea să simtă din nou una din plăcerile fundamentale ale vieţii – sexul. O roagă pe ea nu din dorinţă neostoită, ci deoarece canionul se află la unul sau două sate mai încolo. Ce face femeia este să facă o schimbare de destin cu bărbatul. Îşi ia pe umeri misiunea morţii. Pleacă cu pietrele pe ultimul drum şi nu se ştie cine petrece pe cine, ea pietrele, sau pietrele pe ea. Apoi, scena finală, unde pietrele care serveau ca acoperiş pentru viaţă, devin pietre de mormînt, pentru demolatorii împrăştiaţi ca nişte cîini în şanţuri. Bătrîna moartă, bărbatul rămas în urmă, legat de casă, măcar şi din recunoştinţă. Apoi mi-am amintit de o vorbă de-a bunică-mii : *dumnezeu nu bate cu băţul.*.

THUMBS UP fără nici o ezitare.
marcus, îţi mulţumesc că în acest turneu nu te-ai gîndit numai la tine. e clar că poţi empatiza cu publicul.