Asia extrema

[bellhop]

1.Prepare a pen and a piece of paper;
2.Two people should sit across and lightly clasp hands with the four fingers on their right hands. Not hold hands tightly but try to create a space between their hands;
3.Then place the pen between both hands and call upon the spirits; No one should open their eyes during the seance;
4.After calling the spirit several times, speak to it. If the spirit is present, the pen between their handswill stand and write on its own; This is how the spirit answers;
5.Ask questions that can simply be answered by yes or no;

(caution: don't do this at home, sau s-ar putea sa va treziti cu spiritul lui Bunshinsaba ca va ia la pipait :shock: )

in buna traditie a coridorelor bantuite din liceele koreene, Bunshinsaba (2004) de la regizorul lui Phone, Ahn Byung-Ki, care este echivalentul lui Shimizu in Korea in materie de horror; sperieturile sunt acceptabile, singele in cantitati suficiente, dar totusi cum horrorul nu e meseria de baza a filmmakerilor koreeni, nu straluceste prin originalitate, lipsindu-i elementul de baza, o poveste mai cu greutate, spre final degenereaza intr-o chestie gen Mumia, spiritul se reincarneaza si lichideaza tot stabilimentul local..;

fatucile sunt zglobii insa cu ochii bulbucati si capetele arzinde, si contrastul actiunii cu backgroundul de asezare urala tihnita;


=========

senzatii tari insa la Hypnotyzed aka Faceless Beauty, aka Ulgool Upnun Minyeo (2004), thriller psihologic de maxima intensitate, are o singura scena horror spre final dar e de-ajuns sa te rascoleasca, tensiunea insa e permanenta pe toata durata filmului, imagini extraordinare si un storyline care se despica si se recombina ca un sir de ADN, abia in final realizezi care era informatia de baza, dar sensul si firul logic ramin la discretia interpretarii spectatorului..;

in rolul principal cea mai sexy actrita koreeana, Kim Hye Soo, regia un nebun numit Kim In-Shik.. 8) ;

"I will burn his babies that i bear inside of me and I will buy two canaries and feed them the ashes";

[bellhop]

Mapado (2005)
About Hemp and Widows

sau despre cânepa si vaduve; adaptare koreeana dupa o poveste de Ion creanga; in rolul lui Nica, Lee Moon-sik, mare panarama de actor, care da noi dimensiuni termenului "sekiya"; nu fura pupaza dar are o tentativa de a da atacul la stupul cu miere, printre alte ispravii..;

un gangster si un fost politai, deveniti recuperatori de ocazie (Moon Sik unul din ei) in cautarea unei fatuci care a fugit cu biletul de loto castigator al gangsterului-sef, ajung pe o insula rupta de lume populata de cinci cumetre vaduve care cultivau canepa si..se adapteaza la mediu, ca Robinson Crusoe, insa nu fara a trece prin multe faze de risu-plinsu;

dupa toate peripetiile prin care trec, vine si fatuca disparuta in ploaie cu biletul castigator, vine si gangsterii peste ei, in final cei doi "eroi" ajung sa se ataseze de cumetre against the mobsters, ideea cu greutatile traite in comun care ii solidarizeaza pe oameni;

amuzante situatii comice gen Stan si bran, interpretarea de nota zece bashca imaginile outdoor splendide, un film de toata frunusetea...s-a descurcat frumusel la incasari in Korea last summer; solutia cu biletul expusa (for dummies )in final m-a distrat, un plus de frumusete si originalitate;

una din cele mai hodoronc-tronc faze la care am ris, se trezeste tovarasul lui din convalescenta si-i spune ca-i e cam frig, Chun-soo zice: "am niste cola, daca vrei o incalzesc" :lol: ;

[bellhop]

Antarctic Journal aka Namgeuk-ilgi (2005)

-film despre puterea vointei care il inalta pe om, invingand obstacolele in calea victoriei...ba nu, asta era prin alte filme;
-despre curaj in cucerirea spatiului inaccesibil...nici asta, ca s-a mai vazut.
-thriller despre experiente stranii traite de un grup de exploratori in tinutul arctic, unde au loc fenomene paranormale, cu posibile creaturi monstruoase sau extratereste pe dedesubt...perimat;
something more original, maybe..? :?
ce mai ramane..drama unor oameni in atingerea unui aproape ipotetic Pole of Inaccessibility (P.O.I.), care nu numai ca nu le garanteaza nemurirea sau celebritatea, dar nici macar siguranta revenirii teferi acasa; pe scurt, the basic question: do we really need to do that?

avind doar doua luni (pina la lasarea intunericului) pentru a strabate cei 4-500 de kilometri, in conditii extreme de temperatura si teren, cei sase membri ai echipei trebuie sa mearga mereu legati unul de altul, din cauza crevaselor ascunse si sunt conectati prin satelit la un checkpoint, cu care comunica inclusiv video streams...;

asta la inceput insa, cand totul e bine si frumos, pe masura ce expeditia avanseaza, incep sa apara fisurile, atit in teren cat si in relatiile dintre exploratori, se termina si comunicatiile si totul o ia razna, de la suspiciuni, pina la halucinatii si degradare fizica ...;

drama e colectiva, dar blestemul tragic se pare ca il poarta seful echipei Captain Choi (Song Gang-ho, unul din cei mai tari actori koreeni ai momentului), genul de lider autoritar, cu experienta, cu vointa si tot arsenalul de calitati, dar si cu o experienta personala tragica din familie..veriga slaba; este visul lui sa atinga POI-ul antarctic, fixatia si iluzia lui ca o data ajuns acolo isi va gasi izbavirea, mistretul lui cu colti de argint...;

filmul e are la baza ideea ca spatiile izolate si imensitatea altereaza psihicul si perceptia, dinstictia pare insa a fi in calitatea experientei; daca in deserturi sinele se contracta lasand loc revelatiei divine, in tinutul de gheata este sinele individului cel care se releva, in adevarul si goliciunea lui, par a sugera autorii filmului; mediu septic prin excelenta, in Antarctida nu exista microbi, nimic nu putrezeste si nimic nu poate ramane ascuns, totul se conserva si chiar daca temporar poate fi acoperit de zapada si gheatza, tot se descopera la un moment dat;
asadar, este demersul sincer si dezinteresat, sau unul egoist-ascuns? totul se releva..in final, la apus de soare;

realizarea filmului n-as zice de exceptie, dar impresionanta: cu un cost de productie urias peste 8 milioane de dolari, o echipa de staruri (Song Gang-ho din Mr Vengeance si Hye-jeong Kang din Oldboy in rolurile principale), scenariul si regia alte doua nume cunoscute, Bong Jjoon-Ho si Yim Pil-Sung, filmari on-location in tinuturi dificile si costisitoare (NZL);

exceptionala insa e coloana sonora, de nimeni altul decat Kenji Kawai (Ghost in the Shell anyone?) inca de la generic te trec fiorii pe niste aerial views de-ti taie rasuflarea;

extreme bits: faza cu ochiul in inghetzata si circuitul integrat or whatever it was mestecat si inghitzit... :shock:

so, what wuz that line going like ?
Un prinþ din Levant îndrãgind vânatoarea... :sleep:

[bellhop]

Heaven's Soldiers aka Chungoon (2005)

nu atat de caterinca cum credeam la inceput, de fapt in final devine chiar deadly serios si touchy;

povestea e cam de genul "Un Yankeu la Curtea Regelui Arthur" (cartea lui Mark Twain) combinat cu "Ultimul samurai" (filmul cu Tom Cruise), adica un grup de soldati din prezent (care carau si o bomba nucleara) se treezesc teleportati in timp in Evul mediu...unde intalnesc un erou national in devenire si il ajuta sa apere un sat de tzarani impotriva unei armate de barbari..;

originalitatea/gaselnita filmului e combinatia de soldati nordisti-sudisti teleportati in timp together si dinamica relatiilor dintre ei, foarte interesant; mi-a placut in special curajul si destoinicia nordistilor in momentele cheie, dincolo de de devotamentul lor afisat fatza de maretzul lor "conducator" si toate stereotipiile pe care le aveau in cap.

trecand peste povestea in sine destul de naiva, realizarea intruneste toate normele ISO 9000 cu care m-am obisnuit deja la koreeni, remarcat in special secventele de lupta cu focuri de arma automata filmate/editate la mare detaliu ca-n faza cu bomba din Swordwish, cu traiectoria descriptibila a fiecarui glontz si shrapnel..

extremes not quite, ceva detalii grafice in scenele de lupta, in rest just funny shit ei cu night vision goggles printre bordeie, iar in final ei secerand la barbari cu automatele; scena de imagerie: colonelul nord-korean in uniforma comunista fumand o ultima tigara printre razesi inainte de batalia de la Posada.. 8)

[bellhop]

Sympathy for Lady Vengeance aka Chinjeolhan geumjassi (2005)

uf, daca ar fi lasat-o Chan-wook Park pe Geum-ja la bucatarie si si-ar fi vazut singur de treaba cu scenariul filmului si tablitzele povestii, ce bine ar fi fost, asa a iesit o salata crispy romaine facuta la patru maini, cu mult dressing pe deasupra si putina verdeata actually.. ;

nu ca filmul nu ar fi destul de enjoyable, dar dupa Oldboy sa vii cu o asemenea poveste plata, cu scene scene ca decupate din benzile manga, accente comice in momente nepotrivite si fara un twist major...mi se pare subtzire; explicatia cu semnificatia spirituala pe care spune Park ca a vrut sa o dea filmului nu tzine si pare mai mult o justificare, nici gaselnitza cu ospatzul colectiv prin analogie cu meseria de baza a eroinei - bucatar, ce semnificatie si deliverance sa gasesti in scena omorului ritual al raufacatorului;

flashurile cu perioada de puscarie comercial stravezii cu tot pitorescul lor, nu-i de mirare ca filmul nu a scapat ochiului extrem de avizat al criticii koreene, este de la inceput pana la sfarsit un film comercial, facut cu ochiul mintzii la asteptarile spectatorilor si cu alt ochi la storyboardul de care regizorul recunoaste ca nu se poate desparti;

la fel recunoaste Chan-wook, scenariul ii "apartine" si actritei (Yeong-ae Lee), desi e semnat doar de el, impreuna au lucrat foarte "apropiat" la fiecare scena si dialog, si se veede asta din self-suficienta actritei in fiecare cadru care nu reflecta deloc porecla de Geum-ja "cea cumsecade" asa cum e titlul filmului in original, mai degraba "cea parshiva", greu de simpatizat, for what? replica fetitei la un moment dat e poate singura inteeligenta din tot filmul: "What do you need that for (i.e. the revenge), if we are happy together now?"

all in all, bine ca s-a terminat trilogia, A Bittersweet Life ramane cel mai tare (revenge) movie dupa Oldboy, SLV ramane cu entuziasmul cu care a fost primit pe la festivalurile internationale, iar Chan-wook poate sa inceapa sa lucreze la ceva mai serios si inspirat, mai ales dupa ce a pierdut selectia pt Oscarul 2006, altul mai mare (ca buget si box-office) si mai frumos va reprezenta Korea.. 8) ;

[Longshot]

A Bittersweet Life aka Dalkomhan insaeng (2005)
daca e sa reprosez ceva, asteptam totusi un twist/apogeu spre sfarsit, nu final gen Lock, Stock... unde fiecare isi primeste glontzul lui

mda. necesar totusi.
insa finalul in sine e meserias rau, cu imaginea reflectata a tipului si cu orasul in fundal, el boxand cu sine, inainte ca viata lui sa turneze spre bitter.
dar si picaturile alea cazand pe ecranul mobilului. :love:

[bellhop]

season clearance la korean movies, niste horroruri de prin primavara-vara cred, trei la leu ,
Red Shoes (2005), Cello (2005) si Gabal (2005)

toate trei modelate pe aceeasi idee de blestem fetisist, i.e. o asociere intre un eveniment/sentiment nefast si un obiect material, in cazurile de fata o pereche de pantofi, un violoncel si o peruca; toate trei penduleaza pe aceeasi idee de blestem/revenge prin intermediul obiectelor..; Red Shoes e mai de doamne ajuta pentru oarecare atmosfera fin de la siecle and some blood, in rest clisee;

fall season expected to bring some better stuff from the seventh economic power of the world

[Ambra Blu]

A Bittersweet Life aka Dalkomhan insaeng (2005), cel mai asteptat film al anului, special treat for Sky-Lounge walkers, busboys and girls, sharks and fishes. de sarbatoare. de referinta, de clasa ...8)

L-am vazut si eu ieri. Din punctul de vedere al scenelor de violenta, se pisa pe orice film semnat John Woo, Quentin Tarantino sau Chan Park Woo (incluzind aici supra-apreciatul Oldboy), pe oricine. E atit de spectaculoasa si veridica, incit am tot dat repeat la secvente: bataia de pe autostrada, showdownul final din casa mafiotilor, baletul lui cu torta aprinsa in mina, so on and so forth. E clar, mai bine de atit n-am mai vazut in nici un film, ever. Pe de alta parte, aici mi s-a parut ca ar rezida core-ul filmului, si nu in povestea de dragoste intre el si domnisoara cu pricina, amanta sefului sau. N-am simtit-o, n-am avut timp, ca fata era mai tot timpul cu altii: ba cu seful, ba cu amantul, ca sa-i mai lase lui mult timp de dragosteli. De asemenea, ocupatia ei, violoncelista si toata atmosfera aia de cultura inalta venita sa contrabalanseze duritatea vietii lui, mi s-a parut putin trasa de par (ca si capacitatea lui de regenerare; il hacuieste ala cu cutitul, aia il ingroapa de viu, nimic, el merge mai departe, ca Uma Thurman). Ma rog, in afara de circotelile astea mici, n-am nimic sa-i reprosez. E action flick, da, dar de calitate premium, cu imagine bestiala si trade mark HOK cum zici tu, plus un asasin la fel de trist-amuzat (hence the title) ca si Killerul din Fallen Angels. M-a tinut prins cap-coada, amazed at how good it could get. Il plasez peste Oldboy, dar sub Sympathy for Mr Vengeance.

Your conclusion says it all.

anyway, a greatly enjoyable visual experience, real feast!

[bellhop]

SPL aka Sha Po Lang (2005)

asteptat cu nerabdare dupa ce citisem niste cronici ravisante dupa festivalul de la Toronto, nu este deloc revolutionar si nici nu vad cum ar putea trezi industria hong-kongheza din letargia de action-flickuri cliche cu politzai corupti si mafioti cu sentimente; cu atat mai mult cu cat Wilson Yip, regizorul avea la activ si alte chestii mai diversificate, de unde aceasta revenire la cliche? sau probabil coontribuie doar cu numele ca sandra brown...;

singurul lucru bun scenele de bataie, facand abstractie de prezenta grasanului mafiot (Sammo Hung, tipul din serialul de la ProTV..) doua prestante excelente: Donnie Yen, in rolul detectivului razbunator si Wu Jing, pustanul cutzitar de partea mafiotului..some moves, foarte convingatori, se vede ca stiu ceva baietii, cel putin duc mai departe mostenirea artelor martiale, ceea ce e un lucru bun;

[bellhop]

in lipsa de Munich, doua chineze foarte decente, numai bune pt perioada de hibernare cand nu te grabeste nimeni..;

Everlasting Regret aka Changhen ge (2005)
de Stanley Kwan, regizor foarte apropiat de WKW cinematografic, reconstituire nostalgica a Shanghaiului de alta-data, conceput ca un set de fonograme vizuale (pe muzica de patefon) prin ochii unei femme fatale din perioada interbelica si a barbatilor care i-au trecut prin viata si s-au dus in lume, rand pe rand, iar ea a ramas cu tov. Mao si revolutia culturala...mai mult soarta decat dragostea de Shanghai, asa cum ar vrea sa ne convinga filmul;

conceput fara resentimente sau iz politic, shimbarea de regim si implicit de situatie sociala de la high-life la regim proletar doar sugerata si mai ales ce-mi place mie la chinezi fara explicatii inutile; atmosfera nostalgica, personajelor si daca nu altceva, cel putin vocea tipei (Sammi Cheng) fac un duios film de atmosfera..;

Election aka Hak seh wui (2005)
ultimul film al lui Johnnie To, probabil cel mai reusit produs hong-konghez al anului si nu e plotul sau actiunea spectaculoasa, e substratul psihologic si complexitatea relatiilor care se dezvolta in lupta de putere pentru preluarea sefiei societatii mafiote..mai complexa ca un stup de albine ; totul se desfasoara aproape shakesperian -- am mai sessizat asta pe la hong-konghezi, o fi influenta britanica?, intentia unei actiuni dintr-o discutie iar in urmatorul moment deja actiunea in desfasurare sau
incheiata, faza cu lingura de portelan mancata de tanarul mafiot apostrofat si hacuirea cu piatra de invingator a fostului rival in final, dupa ce devenisera best buddies, trimitere la comuna primitiva ca reflex conditionat al capeteniei care simte o umbra de amenintare la pozitia detinuta..isi merita cele doua ore; numarul relativ mare de personaje si mai ales o replica spre final foarte de efect de genul "if you decide to stay in the Triad, make sure you get the absolute power" ...I smell sequel 8) ;

[bellhop]

Welcome to Dongmakgol (2005)

"pod de flori" korean cu motive si secvente copiate (la propriu!) din alte cateva filme recente (Mapado si Chungoon/Heaven's Soldiers numai doua care lea-am vazut eu) si o coloana sonora aproape plagiata dupa Going w. the Wind, altminteri imagini superbe ca din calendarele-stampe chinezesti si multa fuziune de lirism in partea melo..;

cinematografie la cele mai inalte cote, o imagine de clestar, fluturasi adaugati in post-prod, colorizari, pasteluri si boabe de roua, adevarata pornografie a detaliului .. si un procedeu inovativ, infuzie de dramatism prin slideshow de imagini la incetinitor, in scena vanarii mistretului, m-a trimis imediat cu gandul la scena scarilor din Potemkin :o , deh studiosi koreeni astia;

desi lipsit de originalitate si de un real beat, pentru necunoscatori s-ar putea sa aiba ceva efect, asa ca poate ajunge in selectia top five foreign films la Oscar, dar nu poate fi considerat Korea's best movie of 2005;

concluzia principala: industria de marketing sud-koreeana a ajuns sa atinga, daca nu sa depaseasca performantele productiei de filme in materie de eficienta, considerind recordurile de box-office atinse de acest film;

[bellhop]

eastern flicks with killer chicks: :o

Hasami otoko aka Scissor Man (2005)

plot contorsionat, filmat ca la scoala primara, imagini austere o coloana sonora care zgarie urechea, niste politzai spasmodici ancheteaza o serie de crime cu fatuci gasite cu foarfeci infipte gat, un cuplu fantomatic apare la fiecare scena a crimei, pana totul se reduce la o personality disorder, nu merita efortul de a-l urmari pana in final;

Princess Aurora, aka O-ro-ra Gong-joo (2005)
mai tare Lady Vengeance - gagica+interpretarea (Uhm Jung-hwa), pacat ca plotul nu e prea sofisticat si nici prea mare actiune nu are;
facut de o regizoare! fosta actrita (Bang Eun-Jin), devine si mai interesant analizat din perspectiva feminina - abuzare, motherhood, imagine si editare mai mult decat Ok: broboane se sange, crimele relativ ingenioase si bloody enough, dozate bine intre raw violence si stil feminin - bataia cu avocatul in apartament cea mai reusita paarte -, personaje colorate si bine imbracate, acordurile flamengo, o sub-intriga love intre politai si mademoiselle - dar si alunecarea spre melodrama TV din final;
scena cu ultima razbunare sa mai atenueaza din surogat, too bad for the own throat cut... though genuinely korean as antiredemption;

[anthropophagus]

Ca sa fiu sincer nu am citit prea multe posturi de pe discutia voastra incediara despre Asia Extrema.

Iubesc filmele asiatice, sunt leacul perfect anti-Hollywood, si nu ma refer la filmele cu fetite cu parul ud care ies din televizoare cand te uiti la nustiuce caseta.
Nu m-am straduit sa retin prea multe nume de referinta din cinematograful asiatic, doar Takashi Miike ca el imi e mai drag.

Cele mai tari filme asiatice care le-am vazut au fost Oldboy, Battle Royale si Ichi the Killer (my favourite). Altele ar fi Audition si Visitor Q.

Cea ma impresioneaza la Miike este faptul reda o nuanta de umor unor filme extrem de violente (Ichi the Killer) sau depravate (Visitor Q).

Visitor Q, de ex, nu cunoaste intelesul cuvantului Taboo, filmul are de toate : crima, necrofilie, incest, violenta domestica, viol, droguri. Dar tot reuseste sa fie unul din cele mai amuzante filme care le-am vazut.
La fel si cu Ichi the Killer, filmul e o explorare a violentiei, sadismului si masochismului, avem scene brutale de tortura, prostituate batute cu bestialitate si multe altele, dar filmul reuseste sa mentina un ton comic prin personaje de-a dreptul absurde.

[Ambra Blu]

Vezi ca am scos poza, era prea mare si se navigheaza greu pe pagina.

[bellhop]

Perhaps Love aka Yu guo. Oi (2005)

love still sells :love: ;

asteptat cu nerabdare, mai ales dupa ce citisem numele lui Doyle la imagine (desi in credits nu apare deloc), pare cam filmul hong-konghez al anului dupa cat buzz s-a facut in jurul lui, propus si la Oscar, ma imbracasem si la tzol festiv..;

cam mult totusi, trecand peste infuziile de love story drama, e cam pueril..iti vine sa rizi aproape openingul de dans si voie buna aproape heirupist ca ca-n productiile bollywoodiene - pe urma am citit tot in credits numelee coreografului, un indian sau malayesian - partea cu povestitorul mi-a placut insa si la inceput si la sfarsit; deci ca musical - cam varza;

povestea - the love triangle din care pana la niciunul nu ramane cu persoana iubita, se stie, s-a frecventat, totusi inca tine si se vinde bine..oricat de lungita inutil si cam slow repetata chiar si ca refren, la distanta de doua scene; chestia cu film in film nu cupleaza foarte bine; imaginile sunt frumoase totusi, dublate si de muzica care devine mai normala pe parcurs, excluzind vocalizele de jale ca in Fantoma la opera;

actorii: Kaneshiro si Jachy Cheung foarte ok, tipa mai putin, puteau gasi una mai vampa pt. rolul de diva ce-l avea de indeplinit; funny guy povestitorul, care mai a tenueaza din tensiunea care se acumuleaza treptat..bune si folositore subtitrarile;

all in all, enjoyabil, pentru o zi de relax, dar numai in momentul vizionarii, nu atat de convingator incat sa comunica o emotie de durata;

~~~Happy Chinese New Year!$#%^^^

[anthropophagus]

Vezi ca am scos poza, era prea mare si se navigheaza greu pe pagina.

No problem.

[Ambra Blu]

Sympathy for Lady Vengeance sau ce are el in comun cu Kill Bill si Lady Snowblood. Cind vad femei in roluri de justitiari, imi vine sa inchid calculatorul. Cind ele au, in plus, si aure de sfinte, vorbim deja de filme sexiste. Cam asta e granita de-a lungul careia se orienteaza astea trei filme: un sexploitation in reverse, stilizat si singeriu. N-am putut sa empatizez cu doamna tinuta pe nderept in inchisoare, caci crima pusa in circa domniei sale e vizualizata prea tirziu in poveste, oarecum demonstrativa. Oh, tu, martira cu brat de foc. Tot filmul mi se pare o alta variatiune pe aceeasi tema, a razbunarii, in acorduri de clavecin (deh, se cerea dupa Vivaldi din Oldboy). Ca imagine, regie & shit, a royal treat, as always. Ca sentiment, o inima cu valva din plastic. Mai bun ca Oldboy, mai prost ca Sympathy for Mr Vengeance.

PS: Ctrl + F disturbing images such as two female inmates going at it. Underwater.


Top 5 cadre favorite ale luiChan Park-wook, cules de pe cinemastrikesback.com

1 The Foul King (2000)
Dir: Ji-Woon Kim

In this early film from the director of A Bittersweet Life (out now), a man sits in a metro station, devastated after his girlfriend has dumped him. Dressed in a business suit and pro-wrestling mask, he draws strange looks from people passing by. "The scene combined comedy and pathos, in a way that hadn't been done before, and gave a hint of the incredible director Kim would become," says Park.

2 The Housemaid (1960)
Dir: Ki-young Kim

A married man and the maid with whom he is having an affair enter a suicide pact but, after taking poison, he decides he wants to die by his wife's side. The jealous maid tries to stop him, hanging on to his leg as he staggers down the stairs, her head thudding against each step on the way down. "That one bizarre moment," says Park, "is the origin of grotesque humour in Korean film."

3 Memories of Murder (2003)
Dir: Joon-Ho Bong

"This is a film that comes very close to perfection," says Park. "And its ultimate high-point is a beautiful long-take of the detectives standing in a paddy field examining the murder scene. The movement of the actors, the camera and the sheer energy of the scene all help make it a moment of pure cinematic orgasm."

4 Last Witness (1980)
Dir: Doo-yong Lee

"At the time of its release, this hard-boiled detective story was drastically censored by the government," says Park. "But I was lucky enough to see it before it was cut and I remain convinced that it is one of the greatest films ever made in Korea. The final scene, in which the detective shoots himself in the mouth, expresses the awful frustration of Korean cinema at that time."

5 Joint Security Area (2000)
Dir: Chan-wook Park

Out of his own oeuvre, Park picks a moment from this moving thriller set in the demilitarised zone, in which an unlikely friendship between two guards from North Korea and two from the South ends in tragedy. "The final image is a chance snapshot taken by a tourist, and includes all four of the guards. It gives the film a poignant ending, but really I put it there so that the editors couldn't remove the earlier scene from which it is taken - in which a US tour guide makes a cynical remark about the Korean security act. I was proud to get that comment past the censors."

[bellhop]

Top 5 cadre favorite ale luiChan Park-wook, cules de pe cinemastrikesback.com

looks like exclusive home-made stuff, baiatul asta nu se uita si el la filme straine!?

apropo de secvente memorabiloe, un top al celor mai tari cinci scene din premierele annului 2005 (cules de pe Hancinema):

http://www.hancinema.net/korean-movie-news_4767.php

la care as adauga de la mine, on top of everything else, scena evadarii din A Bittersweet Life 8) ;

[obvious]

subscriu.

[bellhop]

Blue Swallow, aka Cheong yeon (2005)

tearjerker pana la moarte, dar cu substanta narativa, nu de dragul de a da apa la crocodil, ca Sad Movie;

filmul are o gramada de atuuri care il recomanda din start: personaj real si inedit, epoca istorica interesanta reconstituita, fascinatia zborului, relatiile koreano-japoneze;

nu devine un omagiu adus primei femei aviator din istoria Koreei, pentru ca nu a fost un personaj triumfator, meritul filmului e ca reuseste sa transmita un sentiment inaltator dintr-un destin tragic si fara patriotardisme sau resentimente, din pozitie nepartizana: filmul e vorbit poate jumatate in japoneza, japonezii au si oamenii lor buni pe langa tortionari -- colega japoneza (amanta ministrului) cu care devine prietena si la un moment dat intrebarea, care ii este adresata eroinei: ce a facut patria pentru tine ca tu sa te simti indatorata? si cu toate astea... comunica un sentiment de mandrie nationala;

realizarea e OK, prima jumatate cu partea biografica curge mai expeditiv si superficial, ca si scenele aviatice propriu-zise -- nu e Aviatorul totusi, pentru ca in partea a doua sa se ocupe mai mult de latura sentimentala, bine socotit, scenele de tortura taiate scurt la montaj, dar destul de explicite, parca devin si mai crude alternate cu momentele de respiro, imaginea super ca de obicei;

all in all inca un plus la capitolul film recuperator si un castig in general pentru cinematografia koreana, prin perspectiva obiectiva abordata;