Karlovy Vary 2005

[Nae]

thanks for the reading, and for the close listening...
daca doriti un raspuns, daca vreti ceva descris mai detaliat, daca aveti dorinte speciale si vreti sa va spun impresia mea despre un film care este in festival si la care inca nu m-am decis sa ma duc, just go ahead and write...

p.s. am vazut-o pe Sharon Stone this morning... hehe, make-up is the best thing invented yet.

[obvious]

Lost and Found e in Karlovy???
do tell more.

yhaaaaaaaaaaaa! 8)

[Nae]

deci si prin urmare...
one film down, two to go! si am inceput direct cu filmul cel mai prost, un film din competite, insa care nu stiu ce fel de sperante are, fiind de-a dreptul mizerabil

Igor Stenk: Tuning
un film din slovenia, facut dupa un scenariu la care a lucrat si dragul de Sinisa Dragin, si care este cam la fel ca Faraonul, pentru cei care l-au vazut.
povestea este a unui cuplu din slovenia, care au doua fete si bani destui, si care traiesc o viata cat de cat fericita. insa sigur ca da, daca totul este ok, trebuie sa fie o problema, si aia in casnicie. el se duce la curve cam pe peste tot unde e, si ea are o relatie cu un poet caruia ii publica poeziile de amor, etc.
problema este ca desi nu se mai iubesc nu pot traii impreuna, dar nici separat, ceea ce complica lucruriile, si face plot-ul filmului.
povestea ar fi putut fi buna de alta, daca se puneau accentele pe starea lor interoara, si nu se plimba atat prin tot mediul in care se afla. asa ca filmul a devenit un bulameci, ceva fara cap si coada, fara o tema principala si fara sa aiba nici un fel de miez care sa te fascineze, nici un mister sentimental sau ceva de genu asta. personajul principal a fost ales gresit dupa parerea mea... el este ca personaj, din scriitura deja, mediocru, insa nu este regizat sa apara in felul asta, adica etse fara continuitate... ea este ceva mai bine, si ca actrita dar si din scriitura, si asta ar face-o dupa parerea mea personajul care ar fi trebuit sa duca povestea in spate.
insa nu a fost asa, si filmul este plin de burti, gauri, si scene lipsite de sens, sensibilitate si sentiment. filmat cu curu si taiat la fel, filmul este o catastrofa pentru cei care asteapta o opera cinematografica mediocra.
ca mai exista si scene in care in oglinda se vede juma de echipa de filmare, sau ca obiectivul intra in lumina si se vad contururiile, ca exista o multime de greseli de racord, deh, asta este ceva care se poate intampla, insa asa de des cum a fost aici mi-a aratat ca filmul a fost facut la futu-i ma-sa.
culmea este ca titulul a fost ales bine, tuner, de la piano-tuner, insa desi se poate interpreta usor si se poate pune in relatie cu plot-ul, ai nevoie de multa imaginatie ca sa se poata explica.
all in all, un film care trebuie eviatat, un film fara sperante in concurs, un film pierdut intr-o imaginate prea bogata a unui regizor care a avut succes la un moment dat in viata, si care acum se crede tarkovsky sau cel putin kubrick... 3,5/10

[Nae]

Lost and Found e in Karlovy???
do tell more.

yhaaaaaaaaaaaa! 8)

yep, Lost and Found in Karlovy Vary...
frumos a fost ca am primit ordin de la sef sa fac un reportaj ceva despre film, si asta in context cu festivalul, sigur cu accente pe Turkey Girl. pentru asta am fost neoit sa-mi cumpar bilet, ca sa fiu sigur ca intru, insa... nici ieri seara pe la 22:30, filmul nu ajunsese in Karlovy Vary, si deja se credea pirdut.
insa azi, la ora 8 si ceva cand am ajuns si eu aci, am mai verificat o data, si uite, l-am gasit, mi-am luat bilete, si o sa ma duc. la 16:30 in Grand Hotel Pupp, cel mai mare, renumit, scump si frumos hotle de p-aci.
mai este un screening si pe 7.7 la la 10:30 la un cinematograf la dracu-n praznic, asa ca persupun ca in seara asta o sa fie full.
te tin la curent obvious.

[Airlight]

filmat cu curu si taiat la fel, filmul este o catastrofa pentru cei care asteapta o opera cinematografica mediocra.

nice one mate

[obvious]

thankies.

...

[Nae]

apart from all the gorgeous women i've seen here (si credeti-ma baieti, stiu despre ce vorbesc), am mai vazut si un film, asa ca, two down, one to go...

Fow Pyng Hu: Paradise Girls
un film despre trei destine, care la sfarsit ajung impreuna. cam asa suna si ce scrie in descriptia filmului din ghidul festivalului, si de aia m-am dus...
insa a fost altfel. filmul povesteste trei povesti a unor fete din societati diferita, care fiecare au problemele lor. ca sa intalnesc la sfarsit, it's purely coincidental, si n-are nimic de facut cu restul destinelor... ele ajung in locul ala, undeva pe insulele Bali, si asista ca un shooting pentru o reclama.
despre show-biz este si povetse uneia dintre protagoniste. ea este model si semi-actrita, si trebuie sa munceasca din greu ca sa-si poate permite o operatie pentru fiul ei, care este grav bolnav de inima. povestea ei se termina bine, bazandu-se pe ideia: "life is about helping eachother". in rest, singura critica pe care o aduce este a lumii brutale si necrutatoare a show-biz-ului.
povestea a doua este despre o fata care nu stie ce sa faca cu dragostea pe care o simte. e este in tokyo, el ese in danemarca sau asa, si se intalnesc numai din cand in cand pentru un futai ceva intr-un hotel mic si ieftin din orasul ei natal. povestea ei arata numai scietatea in care se misca ea, una naiva si copilareasca, care se bazeaza pe principiile hedoniste ale societatii de entertainment din japonia. cand insa ea incearca sa se desprinda de lumea asta, este lovita de dezamagiri, si fuge pe insulele Bali.
ultima poveste este a unei fete din olanda sau asa, tot asiatica, care isi ajuta tatal intr-un imbiss cu specific chinez. lumea ei este una izolata, unde toti se stiu intre ei, si unde nimeni nu se desprinde de comunitatea lor mioritara. incestuozitatea asta o face sa fuga, si pentru ca tatal ei isi vandu-se imbisul pentru a se intoarce in china, ea are bani si pleaca in vacanta pe insulele Bali.
singura chestie care uneste cele trei filme, inafara de ultimele si primele scene, este critica adusa de regizor kitsch-ului din lumea asiatica. totusi, filmul nu atinge, nu impresioneaza, si nu emotioneaza in nici o frma. este banal, si se tine numai printr-o prestatie mediocra a actritelor principale pentru o apa furtunoasa.... de la mine, cu multa bunavointa (desi mult mai bine decat primul film de azi): 6,3/10

bine, hai ca trebuie sa fug din nou ca sa vad Lost and Found, si ca sa-i pot povestii lu' obvious. eu l-am vazut oricum deja, asa ca stiu ce ma asteapta... sunt curios cum o sa fie primit si aci.
salutare

[Nae]

hai sa incep cu inceputu', pentru ca este mai usor de inteles. cum ziceam mai devreme, adica acu' 3 zile, orasul asta care infloreste o data pe an, primeste si o imaginea noua. peste tot in pras apar niste postere imense, care arata care un cadru' din fiecare film care este aratat. pentru ca acuma trebuie sa vorbesc de Lost and Found, m-am dus si l-am cautat.
nu departe de centru, intr-un loc vizibil bine, apare si poster-ul Lost and Found. cine este in cadrul din film? Turkeygirl cu curcanu' Nastase (cititi cu grije genericele)...

ajung la sala, in grand hotel pupp, unde deja cu 45 de minute inaintea proiectiei se ingramadeau 20-30 de oameni care asteptau sa intre, neavand bilete. asta e normal la un film din festival, existand posibilitatea sa intrii intr-un film chiar daca nu ai bilete si mai sunt si locuri libere.
eu am avut niste treaba, dar am iesit la o tigare cu vreo 20 de minute inaintea filmului... ce zaresc? 60 de oameni stateau deja, asteptand nerabdatori sa intre. am zambit.
asezandu-ma deja pe locul meu, am mai deschis o data ghidul festivalului, si m-am uitat la Lost and Found... cine-ar fi ghicit ca pe poza tot Ana Ularu cu Nastase se afla... deh.
sala este mare, in Jugend-stil, si este folosita des pentru bauri, concerte sau vizionari de filme. in ea incap ca. 450-500 de oameni numai pe scaun, insa mai este loc sa se intre si pe balcoane, deci inca vreo 50. si cu 2 minute inaintea inceperii, balcoanele au fost deschise penrtu cei care mai vroiau sa intre, si s-au umplut.
publicul, cu o varsta medie la cam 28 de ani (i've got good eyes) a stat si a asteptat speach-ul filmmaker-ilor de la inceput, insa dezamagindu-ma pe mine, care ma asteptam la aparitia lu' Cristian Mungiu, nu au venit decat regizorul, producatorul si art-director-ul de la Bulgari. speach-ul lor a fost dezamagitor, si asa ca atunci cand a inceput filmul, lumea s-a bucurat.

Lost and Found
toate filmele au tema din titlu, dar titlul al doilea este: Six Glances of a Generation. asa ca filmele astea prelucreaza si conflictul intre generatii, si schimbarea sistemului de dupa '89 in mai toate tariile (Bulgaria, Romania, Serbia-Montenegro, Ungaria Bosnia-Herzegovina si Estonia).
Nadezda Koseva: The Ritual (Bulgaria)
filmul asta este despre o nunta care este tinuta in felul traditional bulgaresc, cu 2 fanfare, cu multi oameni, cu multa muzica, si cu tot ce se face la tara pentru o nunta. mirele si mireasa insa trebuie sa vina de undeva, si ei vorbesc intre ei franceza, ceea ce arata ca traiesc in strainatate. cand totul este gata, si nunta incepe, se poate vedea cuplul fericit fiind in Canada, la cascadele Niagara. de acolo isi suna familia si sarbatoresc impreuna.
conflictul din acest film este usor de inteles. generatia tanara se desprinde de obiceiurile traditionale, si merge pe drumul ei.
Cristian Mungiu: Turkey Girl (Romania)
povestea din filmul asta ets eun pic mai complicata, fiind de fapt povestea unei fete de la tara care ajunge in bucurestik, pentru ca mama ei este bolnava si trebuie sa fie operata. impreuna cu banii pentru doctor, tatal ii mai da si curcanul, care este pentru dom. doctor. din pacate, curcanul asta este animalul preferat al Tatianei, si asa ca ea incearca sa-l protejeze cat de bine poate... insa: "Curcanii nu zboara."
dupa cateva intamplari mai mult sau mai putin mistrioase, filmul se termina cu un final optimist, si cu titlul pe care il merita filmul asta de fapt.... ■ ● ... (patrat/cerc)
inafara de rolul ecelent pe care il face Ana Ularu, filmul asta face o radiografie perfecta a sistemului Roman. in ghidul festivalului scrie asa ceva: "the Romanian film demonstrates how deeply rootet bribery is in the country"...mda. filmul arata si dimensiunea asta, insa tema principala se concentreaza pe relatiile umane (nu numai intre om si om, ci si intre om si animal).
Jasmila Zbanich: Birthday (Serbia-Montenegro)
un semi-documentar aratand viata in orasul Mostvar, care a fost despartit de razboi in doua orase diferite. prin distrugerea unui singur pod nu se schimba numai peisajul, ci si felul in care oamenii gandesc, mentalitatiile, si prioritatile morale.
toata povestea acestiu oras este insa arata prin intermediul unor fete, una din est, cealalta din vest. prin niste intrebari bine plasate, spectatorul vede ca in primul rand oamenii nu se mai cunosc, si nu comunica intrei ei, desi podul este reconstruit, si ca generatia noua (fetele au intre 9-11 ani) nu mai stie de razboiul care a fost, de ura care a trecut si de razboiul care i-a despartit.
finalul este un montaj intre cele doua fete, cum una ii pune o intrebare celailalte, si aia ii raspunde prieteneste.
Kornel Mundruczo: Shortlasting Silence (Ungaria)
filmul cu cea mai buna imagine din ciclul asta. povetsea este a unui baiat care se ocupa de persoanele care au sanse sa devina sinucigasi, si se intoarce la casa parinteasca intr-o noapte pentru ca decedase ma-sa. acolo descoperim ca el avuse o relatie cu sora lui, si ca aceasta a incercat sa se inuida de cateva ori. aflam la fel de bine ca lumea din satul asta il uraste, si crede ca si-a vandut sufletul diavolului. dupa ce aude aceste lucruri de la sora lui care este vazuta drepta nebuna de oamenii din sat, el se retrage inaoi in viata urbana, si isi lasa sora in urma.
filmul arata deci fenomenul cel mai infricosastor din ungaria: sinuciderea. in acelasi timp arata si fata negativa a satului, insa asta nu direct, ci prin vorbele sorei protagonistului. filmat si rgizat cu o doza de thriller-ism, filmul asta are o putere incredibila, insa te lasa nesatisfacut. totusi, fara intrebare, unu din filmele cel mai reusite din seria asta.
Stefan Arsenijevici: Fabulos Vera (Bosnia-Herzegovina)
filmul cu povestea cea mai tampita, dar facut cu cel mai mult umor de prost gust, si astfel iubitul publicului. povestea unei controluare de bilete dintr-un tramvai, a carei fiica vrea sa plece dupa un barbat in Cuba, insa mama n-o lasa. dupa diferite discutii, mama se urca la volanul tramvaiului si porneste cu viteza maxima. din pacate nu functioneaza frana, si asa ca nu se paoate oprii. politia este trimisa sa faca lucrul asta, si intr-o faza care se crede haioasa, tramvaiul se opreste, si protagonsita pleaca cu bunicul ei senil la statia de politie... desigur, politia este la fel de mult caricaturizata ca restu'.
ideia filmului este buna, si descrie din plin mentalitatea din tara aia: daca ceva etse trist sau dezamagitor, atunci fa misto de el. in felul asta, si cu povestea intre fiica si mama, ideile din titlu si sub-titlu sunt aratate, si lumea pleaca fericita... ... ...
daca acuma cineva se intreaba care este treaba cu Estonia, sau, cum au fost unite filmele astea asa de diferite, raspunsul este simplu: prin ce-a facut
Mait Laas: Animatiile (Estonia)
desi ele se unesc numai intr-o ideie, cea de apa ca aducator al vietii, cele 6 mici bucati de animatie merg bine cu filmele, si impart ideile diferite. aceasta animatie este ciudata, si pentru unii chiar vulgara, insa felul in care este facuta merge bine cu tot restul, si poate fii numita chiar artistica.

all in all, expermentul Bavaria-Films pentru Berlinale din 2005 a fost reusit. cele 6 tari sau prezentat bine, chiar unele foarte bine, si ideia a fost prelucrata cu grije si caldura... astfel, Lsota and Found da o imagine a tariilor din Balkan, cele care se lupta sa se desparta definitiv de umbra si trecutul comunist. 9.5/10

bine deci, this would be it for tonight folks... sper ca te-am satisfacut obvious, insa daca nu, i'll try again.
pentru azi am terminat, si ma duc acasa... hurray, inca cateva ore cu autobuzu. maine: Ernst Abdyshaparov: Sartan / Alexander Payne: About Schmidt / Zhu Wen: Yun de Nan Fang / Mohammad Rasoulof: Jazire Ahani.

good fight, good night!

[Nae]

dupa putie ore de some, eu arat ca ultimul somnanbul in orasul asta de festival, care acuma este ploios. bleah. totul grii si urat, totul ud si rece...
la 12 intru la primul film, si apoi am un program incarcat, asa ca nu stiu cand o sa scriu din nou... poate in noaptea asta, ramanad aici, dormind intr-o sala de sport care acuma s-a transformat in sala de dormit... toti la un loc, ieftin, ok.
asa ca, salutari.

[Nae]

din pacate nu am timp sa scriu acuma mai nimic. si nu reusesc nici sa intru la ultimul film pe care il aveam de azi, din cauza ca se va termina mult prea tarziu, si n-o sa pot ajunge acasa. din cauza asta o sa dau biletul unei fete simpatice, si o sa ma duc acasa... promit ca o sa scriu maine insa despre cele 3 filme vazute azi, care au fost din multe puncte de vedere foarte interesante.
salutari, si multumiri celor care ma mai citesc din cand in cand.

[Nae]

hai, pentru un film am timp:

Ernest Abdyshaparov: Saratan
nu stiu dece, dar nemtii au o manuta buna in as-i alege regizorii care sa le faca filmele. acest regizor este din kirgistan si a facut si el acolo un film, care dupa parerea mea i-a reusit.
o poveste clasica, despre un sat undeva la capul lumii, cu oamenii bine cunoscuti, cu tipologiile cunoscute, si cu intrigile de rigoare. personajul principal este un primar, care si el randul lui este tipic: se cred cel mai shmecher, incoruptibil si destept, insa de fapt nu are nimic de spus.
filmul este lucrat cu mult umor, si in felul asta reuseasca sa treaca peste diferite plictisei cinematografice. personajele la randul lor sunt la fel de haioase, fiecare avand cate ceva care urca doza de umor din film.
de la viziunea politica pana la viziunea religioasa, de la theoriile despre viata pana la facutul de bani, totul este caricaturizat in filmul asta.
povestea este urmatoarea: orasul este plini de lenesi si prosti, si numai un om are bani. este primavara, si mai toti trebuie sa inceapa munca pe camp. dar nu-i diesel pentru tractoare pentru ca: "now that russia has separated from us and are independent..." cu bancuri de genu' asta filmul se tine bine, si chiar si povestea ajunge la un final, care insa nu este clar de loc... totusi, fiind un film filmat complet neprofesionist, si cu foarte putini bani, el reuseste sa arate o imagine completa, sa critice, si sa te tina in scaun pana la sfarsit...
un film de 7,8/10, penrtu ce-a reusit sa faca regizorul dintr-o poveste slaba, si fara actori.

mai am inca doua pentru maine... hai ca tre sa fug. salutare

[Nae]

a inceput si ziua a sasea, si eu inca mai am sa va povestesc de filmle pe care le-am mai vazut ieri. azi soarele este din nou pe cer, lumea este din nou imbracata mai lejer, si situatia este din nou sub un control comercial absolut.

Alexander Payne: About Schmidt
un film cu un buget imens de 32 mil. de dollari, care insa critica la greu societatea americana prezenta. cum a spus regizorul la sfarsitul filmului, filmul se bazeaza pe o tema umana, cea despre felul in care poate simtii un om, dar in acelasi timp critica mediocritatea unei societati care se crede deschisa, si a unui sistem spune ca este perfect.
filmul, cum zice titlul, este despre Schmidt, Warren Schmidt, si este construit classic, in 3 acte. exista 2 plot-point-uri care indica pauzele, si care schimba cursul povestii. primul este moartea sotiei protagonistului, si felul in care reactioneaza Warren Schmidt (jucat extraordinar de Jack Nicholson)... descrierea sentimentelor lui este facuta prin intermediu unui copil pe care el il ajuta financiar cu suma de 22 de cent pe zi, si caruia ii scrie, un fel de self-therapie.
scrisul de scrisori copilului astuia dintr-o tara indepartata devine si o excursie in interiorul omului asta, care in fiecare scrisoare isi varsa sufletul, isi spune problemele, si injura ingrozitor atunci cand ceva il enerveaza. desi totul este facut cu mult umor, montajul este excelent, si felul lui Nicholson de-a inton lucrurile este genial, se vede clar intentia regizorului de a critica un sistem mediocru, si de a arata singuratatea si tristetea unui om la o varsta inalta, care a reusit sa ajunga ceva in viata.
totusi, plot-point-ul doi vine si el, care este felul in care omul asta decide sa nu se mai lupte cu sistemul care il enerveaza si il face sa se simta prost, ci sa se conformizeze, si sa devina averadge. scena care arata lucrul asta, inafara de ultima scrisoare pe care o scrie micului Ndugu, etse scena speach-ului lui la nunta fiici lui impotriva caruia a fost pana la sfarsit. atitudinea protagonistului poate fi inteleasa foarte bine, fiind facuta cu mult umor in nenumarate scene, insa adevarul care este ascuns in spatele rasului, este unu trist si dureros.
scenele de final sunt cele mai critice. prima este secventa in care Schmidt ii scrie lu' Ndugu, si povesteste despre cat de incredibil de frumoasa este america, si istoria acestei tari. a doua scena este cea care devine si cea mai sentimentala, sio unde multi in sala au plans. protagonistul primeste prima lui scrisoare de la Ndugu, in care baietelul ii ureaza o viata cat de fericita se poate. cele scrise stau in contrast urias cu ceea ce descrie Nicholson de fapt in scrisoril lui, si felul de a arata asta este numai cu un plan detaliu pe fata lui Nicholson. ca la sfarsit mai este aratat si un desen a micului Ndugu pentru Schmidt face toata povestea cu atat mai trista, si mai critica inca un pic ceea ce este idolizat la sfarsitul filmului: America.
un film care a fost extraordinar, plin de scene frumoase, si plin de o critica subtila. 9,8/10

Zhu Wen: Yun de Nan Fang (south of the Clouds)
un film chinez care descrie viata unui om care a iesit la pensie in tara aia, si care acuma incearca sa-si implineasca un vis. felul in care este povestit devine destul de plictisitor, si nu poti spune ca este chiar viewer-friendly, insa numai in felul asta poti arat povestea asta.
inceputul descrie numai o viata de zi cu zi, cu micile ticuri sle societatii chineze. mentalitatea este caracterizata bine in multe scene, insa mai ales in cele in care se vorbeste despre importanta trupului si a sufletului, relatia intre ele, si felul in care sa le ingrijesti. desi scenele par aberante de multe ori, si te fac sa razi, ele sunt adevarate si pline de putere.
conflictul filmului este cel intre generatii, protagonistul avand o fiica care incerarca sa puna pe picioare o afacere proprie. desi el vrea sa o ajute, nu prea poate, si la un moment dat fuge intr-o alta arte a tarii uriase. acolo el incearca sa isi indeplinesca un vis pe care l-a avut de la varsta de 20 de ani, si acuma, dupa40 de ani in sfarsit reuseste.
acolo este intampinat de un prieten al fiici sale, si cu el ajunge la Plant 51. de aici filmul incepe sa arate de fapt sistemul chinez, cu toate probelemele si cu toate greselile lui. Plant 51 este o fabrica intr-un ras de muncitori, unde el ar fi putut ajunge daca nu s-ar fi casatorit. din punctul asta al filmului, povetsea arata de fapt obsessia pe care o facute protagonistul cu orasul asta, si ajungand aici, el se linisteste si gaseste o pace interna. scena care explica lucrul asta este una de vis, unde el se vede in partea aa a tarii, si povesteste unei fete destinul lui.
cand se trezeste se intalneste cu o curva, care si ea are are nevoie sa-si poveseasca destinul, si cand o face, el vrea sa fie bun, si ii da niste bani de care ar fi avut nevoie. in momentul in care fata vrea sa-i multumeasca in singurul fel in care stie, ei sunt prinsi de politie.
de aici incepe povestea lui cu politia si justitia, si cum un om care nu a facut nimic, ajunge sa devina prizonier. ramanand inchis in inchisoare, si nevrand sa spuna ca a avut relatii sexuale cu o curva, el trebuie sa stea prins pentru un timp nedefinit. imprietenandu-se insa cu seful politiei, el reuseste sa fie mutat in hotelul lui, insa n-are voie sa iasa. acolo se imprieteneste cu alti oameni, si afla diferite destine.
desi partea asta a filmului este incredibil de plictisitoare, ea este facuta sa fie asa, pentru ca arata exact sentimentele pe care le ate protagonistul. scena de final vine foarte abrupt, numai cu un planset din partea lui. desi filmul nu a avut succes deloc la public, el surprinde ceva care nu poate fi explicat in alt fel. inafara ca critica sistemul comunist chinez, el arata si felul in care visele se pot sparge, si felul in care poti ramane prizonierul visului propriu.
un film greu, dar bun, fara fineturi, dar puternic. 7,8/10

azi am mai multe filme, si daca dorm diseara aici o sa am si mai multe... vad eu...
salutari.

[Nae]

m-am cazat deci, si acum pot sa vad chiar mai multe filme, ole ole. asa ca acuma o sa fug la Bin-Jip a lu' Kim Ki-Duk, si apoi o sa ma duc la inca doua, trei... vedem.
oricum, am vazut deja filmul de Wim Wenders: Don't Come Knocking, insa nu am timp sa scriu acuma mai nimic. mai deva de lucru' serios, si apoi, candva noaptea tarziu, o sa monologhez mai departe.
salutari calduroase din orasul asta cald.

[Ambra Blu]

Ba, niciodata nu am citit cu atentie ce postai, except for now. Imi place stilu' asta impiedicat si repezit cu care vrei sa acoperi cit mai multe filme. Bravo.

[Nae]

merci, ambra. apreciate that.
so back after a whole day, full of movies, and yet still one more to go... hai sa incep cronologic...

Wim Wenders: Don't come Knocking
pentru toti fani Wenders, filmul asta ar trebuii sa fie un vazaut ca un esec. insa nu etse asa, daca incerci sa intelegi intentia unui regizor experimentat, care a intrat intr-un fel de rutina, din care spera sa iasa. si pentru asta, wenders a ales povestea asta, simpla, fara artifici, aratand o viata ceva mai complicata.
daca te uiti atent in film, gasesti o singura scena care explica titlul ceva mai bine, si care lasa chiar spatiu pentru o a doua interpretare: Don't come Knocking, if the trailer's Rocking. lucrul asta este scris in trailer-ul protagonistului, un om care a fost o data vedeta de cinema, si care acuma mai joaca numai in filme de mana a doua, fara public, fara fans.
povestea lui este simpla, si nici nu se complica: un om la 60 de ani, mare vedeta o data, care acuma este jos, si care fuge de la set-ul de filmare. el ajunge la mama lui, care ii spune ca a auzit de mai multi ani de excesele lui, si ca a vorbit chiar cu o femeie care a zis c-ar avea un fiu de la protagonist. acesta pleaca asadar sa-si caute fiul pierdut, si il gaseste, si mai gaseste si inca o fata care zice ca este fiica lui. el este insa cautat de un tip care vrea sa-l aduca inapoi la set, si asa ca finalul este unu' lacrimogen.
filmul ar fi un flop complet, daca n-ar fi facut de Wim Wenders. in stilul lui bine cunoscut, el reuseste sa aduca o doza de misticism si de transcendenta, care pentru un film care seamana rau de tot cu un western, este rar si surprinzator.
deja scena de inceput arata lucrul asta, fiind un colaj, care arata intr-un fel ca doi ochi prin care se vede cerul. apoi insa, filmul devine un western titpic, cu muzica de rigoare, si cu calaretul in vant bine cunoscut. in felul asta regizorul se ascunde de genre-ul pe care il face de obicei, si incearca ceva kitschos si tampit, si arata ca poate sa-l faca si pe asta. totusi, the Wenders that lives in him iese la iveala de multe ori, aducand acele personaje tipic wendericesti, care dau nota suprarealista a filmului: mama lui, prietena fiului, antagonistul, indianul si diferite alte personaje pe langa care trece povestea. o astfel de scena este cea in care protagonistul isi asteapta fiul pe o canapea cu desene de femei goale, si pe langa care trec tot felul de indivizi ciudati.
desi filmul se tine de o ideie, cea care seamana cu un initiation-story, wenders reuseste sa arate si lumea in care se afla protagoniste, care insa acuma se schimba din cauza varstei inaintate. astfel Las Vegas-ul, orgiile si diferite alte situati normale incep sa fie o experienta ciudata.
filmul este tinut intr-o nota de western, si asta ascunde de fapt frumusetea acestui film, care nu sta cu nimic in umbra lu' "Der Himmel ueber Berlin".
ultima scena m-a uns pe suflet din multe puncte de vedere, pentru ca desi arata o masina care pleaca pe o strada normala, ea trece pe langa un street-sign: Divide 1 / Wisdom 52...
genial. 10/10

Kim Ki-Duk: 3-Iron
felul in care povesteste acest regizor ma uimeste de fiecare data. nici in filmul asta nu se foloseste de mediul comunicari verbale, ci ramane numai pe comunicarea vizuala.
personajul principal este un baiat care intra in casele oamenilor cand sunt plecati in vacanta, si sta acolo cateva nopti, le spala hainele, face reparatii, si pleaca apoi neschimband nimic. se intampla sa fie prins, insa scapa de fiecare data usor. povetsea lui se schimba atuncai cand se incurca cu o sotie, si o ia cu el, se lasa prinsi, si ajunge la inchisoare, de unde filmul incepe sa devina asa cum ne asteptam deja de la Kim Ki-Duk.
titulul vine de la "betele" de golf care sunt folosite des in film in diferite feluri, mai mult sau mai putin normale.
protagonistul, dupa interpretarea mea, este un fel de inger pazitor, care incearca sa-si gaseasca identitatea, intrand in viata unor oameni pe care nu ii cunoaste. acest obicei, care de fapt nu etse daunator, ajunge insa sa il bage in inchisoare, unde confrontat cu o duritate nemaiintalnita, devine invizibil. felul in care este arata "transformarea" asta, este in 4 scene, unde el gasest modalitatea de a se ascunde de oameni, si astfel, a devenii invizibil. inafara ca scenele sunt filmate genial si au culoarea si compozitia aia asiatca inredibila, ele sunt un fel de calatorie formidabila in alter-ego-ul masochist al protagonistului.
desi toate filmele lu Kim Ki-Duk au dimensiuena asta metafizica, aici nu-i gasesc explicatia. sigur, dorinta baiatului de a fi cu sotia antagonistului este mare, insa si dorinta lor dupa o viata normala este la fel de puternica. poate numai asa sa se explice metamorfoza protagonistului intr-un "spirit"...
nu stiu, insa, filmul mi-a placut mult... 9/10

Tod Solondz: Palindromes
in carte scria asa: The central narrative concept isn't simple, outdoing even Bunuel and Godard, si asa ca m-am gandit sa-l vad.
filmul este povestea unei fete, care ramana insarcinata, este obligata de ma-sa sa faca un avorn, isi pirde in operatie fertilitatea, si asa ca fuge d-acasa. pe drum se intampla diferite lucruri mai mult sau mai putin surrealiste si asa ca ea se intoarce, descoperind ca nimic nu s-a schimbat.
ceea ce este asa de interesant la filmul asta ca sa fie comparat cu Bunuel sau Godard, este faptul ca protagonista este jucata de 8 fete diferite, de diferite varste, si ca setting-ul este ciudat. inafara de asta, fiecare parte din viata ei etse un episod in film, cu un titlu', si cu o semnificatie pentru ea.
Dawn... una din actrite se trezeste, si tipa pentru ca avut un cosmar. in discutia cu mama ei descoperim ca a fost o inmormantare si ca o fata murise care era insarcinata. fata atunci spune ca nu vrea sa ajunga asa, pentru ca ea vrea multi multi multi copii, ca sa aiba pe cine iubii toata viata.
Judah... episod in care vedem un baiat care se uita mult la porno-uri, pe care nu-l intereseaza reguli morale sau ethice, si care n-are respect de nimic. protagonsita (acuma jucata de alta actrita), ii povesteste de visul ei, si el propune sa o faca. inafara de asta, descoperim o societate distrusa si distortionata, care insa este neglijata.
Henry... arata consecventele unui futai de 3 secunde, si pune intrebari daca abort, da sau nu. de aici, intrebarea asta devine un fel de plot-line. in episodul asta auzim punctul de vedere al mamei, care este pro-abortie, si vedem numai o fata speriata, care iubeste acel copil in ea. asa ca dr. Fleischer incepe treaba.
Herietta... aici auzim explicatia titlului: un cuvant care se poate citii din toate partiile, si tot acelasi cuvant reiese. in acelasi timp o vedem pe protagonista fugind d-acasa, dupa o discutie cu mama ei, in care aflase ca si ea ar fi avut insa un copil, un baiat, Henry, daca n-ar fi facut abort-ul. de aici protagonista isi schimba identitatea in herietta si pastreaza numele asta pana la sfarsit.
Huckelberry...fuga ei, care de aici devine misterioasa si simbolica. mai intai o cresa in apa, apoi un fel de barca semanand cu arca nui Noe, si apoi diferite elemente de puritate ca viteii, turme de oi, boboci, etc.
Mama Sunshine... de aici filmul se poate compara cu Bunuel, pentru ca personajele pierd din contura si devin suprarealiste rau. intalnim impreuna cu protagonista the Sunshines, o familie mult prea draguta, care insa are numai copii cu handicap in familie. sigur, nu toti sunt cu aceiasi parinti, dar toti sunt adoptati. aflam ca toti copii au o poveste ciudata in spatele lor, si ca au ajuns aici din motive diferite... pe toti ii uneste insa tema abotie, multi fiind copii nedoriti. aici jocul actoricesc este extraordinar, si desi povestea devine morbida, cu bancuri de prost gust, si cu multe uratenii, este si foarte sentimentala. in acelasi timp, singurul copil cu care se imprietneste protagonista este Peter Paul (aluzie la biblie), si asta o uce la plimbare: la un gunoi unde se arunca copii neinascuri, cei sufocati dupa nastere, greselile genetice, copii malformati masacrati de parinti, si cei care n-au fost doriti. personajul asta este poate cel mai grotesc din film.
Bob... reintalnirea cu un tip care a futut-o cand inca mai era pe strada o faca sa-si doreasca alta viata decat cea de la the Sunshines. intr-o discutie cu acest om, ei vorbesc despre dragoste si desre dorinta de a fi iubit. cand Earl (sau Bob) trebuie sa plece sa faca ceva (sa-l omoare pe dr. Fleischer) ea fuge cu el. Bob insa a incercat sa se schimbe, si asa ca nu doarme cu ea in noapte aia. cand ajung la executarea dr-ului, Bob trage pe langa, si face un head-shot curat fiici dr-ului.
Mark... in episodul asta protagonista se reintoarce acasa adusa de politia care l-au impuscat pe Bob. asa ca familia organizeaza o petrecere. inafar de critica destul de dura la societatea americana, ea mai arat si felul in care lumea judeca oamenii. protagonista este vazuta drept curva, si un alt prieten drept pedofil. numai ei doi stiu ca nu este asa, insa asta nu ajunge.
Aviva... numele protagonistei adevarat. intoarcerea acasa n-a fost buna, n-a facut bine. se revede cu tatal presupusului copil, si el vrea sa-i dovedeasca ca s-a schimbat. dar inafara ca conduce un porsche, tot asa de prost e, si ii propune sa doarma cu ea, adica sa incerce sa faca copii.
scena asta este cea mai reusita din film, cea mai dura, cea mai putrnica. montata in asa fel incat sa poata aparea oricare din actrite sub baiatul asta care se chinuie la futai, filmul arata pirderea de identitate... totusi, atunci cand el termina, actrita care se intoarce spre camera este fata de la inceput, cea mai mica si fragila dintre actrite, si care spuna acelasi cuvinte care le-a spus la inceput... vrea sa aiba multi copii.
filmul se ascunde sub un umor misto, desi grotesc. totusi, dupa al 4-lea episod filmul devine chiar morbid, si cateva scene sunt mult prea urate... un film de iconoclast care loveste multe si arata ceva ce nu vrem sa vedem, dar care nu ajunge, constient, la nici o concluzie.
merita vazut, desigur... pe mine m-a atins rau... 9,5/10

mai am un film azi. tre insa sa plec acu...
salutare, si multumiri celor care ma mai citesc, asa ca ambra.

[BeNnY]

protagonista este jucata de 8 fete diferite

Heh, 7 fete si un baiat.

[Ambra Blu]

Tod Solondz: Palindromes
...
filmul se ascunde sub un umor misto, desi grotesc. totusi, dupa al 4-lea episod filmul devine chiar morbid, si cateva scene sunt mult prea urate... un film de iconoclast care loveste multe si arata ceva ce nu vrem sa vedem, dar care nu ajunge, constient, la nici o concluzie.
merita vazut, desigur... pe mine m-a atins rau... 9,5/10

Lol. Chiar despre Palindromes o sa fie ultimul articol din Iconoclast - Cinemagia.

si el vrea sa-i dovedeasca ca s-a schimbat. dar inafara ca conduce un porsche, tot asa de prost e, si ii propune sa doarma cu ea, adica sa incerce sa faca copii.

Si aici am ris, grav, ai scris ca in brosurile Martorii lui Iehova.

[nume]

Ba, niciodata nu am citit cu atentie ce postai, except for now. Imi place stilu' asta impiedicat si repezit cu care vrei sa acoperi cit mai multe filme. Bravo.

Same here. Relatarile lui depasesc cu mult pe cele ale notarilor cu patalama in ale filmului, care arunca 3 posturi bashite de pe la festivalurile lumii (cu o greata de nedescris) si care se mai numesc si critici de film. :sick: Siktir !

[herbert]

Si aici am ris, grav, ai scris ca in brosurile Martorii lui Iehova.

wow, ce-am mai ras! (de formulare, dar si de comentariul lui Ambra)

bai Nae, nu te mai obosi... parca ai relata de la summitul oligofrenilor. scrie mai putin si mai ingrijit (daca poti), ca imi provoci rasul si-mi scapa mesajul, ideea...
dupa vacanta, din toamna, poate organizeaza BeNnY niste cursuri de perfectionare pentru voi.

[Nae]

bai herberte, chiar n-am chef sa-mi schimb felul in care scriu. nu ma obosesc, o fac de placere, si sa stii ca nu ma intreseaza felul in care gandesti... eu vad filme, si in cele 10 minute intre ele vin si mai scriu si eu aici ceva, pentru cei care nu reusesc sa ajunga la festivale... daca nu te intereseaza, nu te obosi sa citesti, si du-te si culca-te, ok?
anyhooz, aseara am mai vazut si Last Days de Gus Van Sant, insa n-o sa scriu acu, pentru ca nici nu mi-am baut cafeaua matinala, si nici prima tigare nu este fumata... asa ca tre sa mai asteptati un pic.
salutari.

p.s. pentru cei care se amuza cititnd ceea ce scriu: nu va obositi sa raspudeti, ca n-ar rost.

@benny:
huh? you're right my friend... sorry.
dar hai, fii serios si spune-mi ca ala care joaca in 'Huckelberry' nu arata ca o fata? but you're right... seven girls, one boy.