(Cassavetes) Shadows vs. (Leigh) Naked vs. (Kiarostami) Taste of Cherry

[Liviu-]

Meci: (C1. John Cassavetes) Shadows vs. (C1. Mike Leigh) Naked vs (C2. Abbas Kiarostami) Taste of Cherry

Rezultat: 0 - 1 - 1

Perioada de votare: 5 decembrie 2011 - 11 decembrie 2011

Topicuri utile:

Turneu regizori - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

[Windom]

Naked e un film necesar, de văzut CEL PUȚIN o dată în viață. Mai ales de către cei care trăiesc cu capul în nori și au nevoie de o trezire la realitate. E un film care nu face compromisuri, o privire pe cît de pesimistă, pe atît de realistă, în abis. O fabulă cenușie despre alienare și însingurare, despre viața dezgolită de orice artificiu. David Thewlis face rolul vieții, în pielea predicatorului apocalipsei existențiale. Există o scenă în film în care acesta întîlnește o tipă debusolată, care spune mai mult despre ceea ce înseamna să fi singur decît întreaga prestatie a eroinei din filmul lui Ray de săptămîna trecută. Aproape fiecare replică din film te lovește ca un baros, drept în moalele capului. Pe scurt, o lecție esentiala de viata, cel mai bun film al lui Leigh and one of my all time favorites (l-am vazut de vreo 4 ori și, probabil, o să-l mai revăd o dată).
Do not miss this one, fellas.

[MinRep]

Mda, foarte tare meciul de saptamana aceasta. Nu o sa imi fie foarte usor sa aleg intre cele trei filme. Primul instinct imi zice sa votez cu "Naked", dar cred ca mai am nevoie sa cuget un pic. Cateva cuvinte despre celelalte doua filme, intre timp, care imi sunt mai proaspete in memorie:


Shadows
Primul film al lui Cassavetes este un portret al societatii new-york-eze in ajunul anilor '60, care vor aduce revolutia sexuala si schimbarea statutului minoritatilor. "Shadows" este unul dintre primele filme care prezinta o relatie intre un barbat alb si o negresa intr-un mod realist si este o critica dura a rasismului si prejudecatilor. Lasand acestea la o parte, filmul se remarca prin coloana sonora care evoca excelent epoca si stilul improvizational al interpretarii. Dar Cassavetes stie exaxct unde vrea sa duca filmul si ii reuseste foarte bine, chiar daca realizarea este usor rough around the edges.
Ceea ce imi place cel mai mult la el este faptul ca este un film cu adevarat independent (spre deosebire de asa-zisele indie-uri de astazi, finantate sau macar distribuite demarile studiouri si cu cel putin un star in distributie, care isi face eventual canonul pentru salariul gras pe care l-a primit ca sa apara in partea a treia a blockbuster-ului care l-a facut celebru sau macar bogat). New-York-ul pare sa fie mediul propice pentru acest tip de cinema, iar "Shadows" si restul filmelor lui Cassavetes au fost start-ul unui val care ni i-a dat, printre altii, pe Scorsese, Ferrara, Spike Lee; un val care continua si in ziua de astazi, cu miscarea asa-zisa mumblecore, fratii Safdie etc.


Taste of Cherry
Aici lucrurile sunt mai simple, apoi devin mai complicate. Personajul principal vrea sa se sinucida si se plimba cu masina incercand sa recruteze un ajutor. Primii doi pasageri pe care ii ia, un soldat si un seminarist, refuza sa il ajute, dar al treilea, un batran taxidermist, accepta. Si omu nostru merge sa se sinucida, dar in loc de deznodamant avem o bizara secventa de vreo zece minute, care prezinta imagini video de la filmari, in care Kiasrostami da indicatii actorilor si echipei. Adjani, presedinta a juriului de la Cannes, este extaziata si ii da lui Kiarostami la Palme d'Or. Din juriu face parte si Mike Leigh... Awkward...
Imi place filmul foarte mult, dar nu sunt sigur daca il inteleg. Este un film despre viata pur si simplu, dar si despre ce te poate impinge sa iti iei viata. Banuiesc ca meseriile celor trei personaje nu sunt alese la intamplare si Kiarostami probabil face un statement politic sau macar isi exprima dezamagirea fat de institutii ale statului iranian - Armata si Biserica (sau cum se numeste aceasta din urma). Nici oamenii de stiinta nu ies prea bine, fiind reprezentati de un taxidermist care accepta sa primeasca bani pentru a-l eutanasia pe eroul nostru. Oricum, nu vrea sa speculez prea mult. Imi place cum este filmat "Taste of Cherry", imi place pacing-ul filmului (o lentoare apasatoare, dar nicidecum plictisitoare), imi place faptul ca motivele personajului principal sunt ambigue si nu stim prea multe despre acesta si apreciez curajul de a executa un astfel de final.

[charles]

Naked, nu l-am vazut. Filmul lui Kiarostami, lamaie-n ochi. Preconizez un vot pentru briliantul lui Cassavetes.
LE: am vazut ca Naked a fost scos de Criterion si are ca extra comentariul lui Leigh. Il are careva (comment-ul nu dvd-ul)?

[Windom]

Cînd s-a apucat de Shadows, Cassavetes nu intenţiona să facă un film pentru public. Era un experiment pesonal, în urma căruia încerca să afle anumite chestii. Lucrase şi pînă atunci în domeniu, era conştient de posibilităţile pe care mediul respectiv le oferă, dar nemulţumit de restricţii şi inflexibilitate. Spunea că asistase la turnarea unui film, unde actorul avea trasat cu cretă locul de unde să pornească şi unde să ajungă, pentru a se afla mereu în lumina reflectoarelor. Rata cu 2 cm, scena era reluată, iar săracul avea permanent în minte reflectorul, nu personajul pe care îl interpreta. Cassavetes a vrut pur şi simplu să încerce altceva – să vadă ce se întîmplă dacă actorul e lăsat de capul lui, iar tehnica il urmează. Şi în Shadows toţi improvizează – regizor, actor, cameraman. Pînă la un punct însă, fiindcă folosind improvizaţia, Cassavetes şi-a dat seama şi de limitele acesteia. Actorul îi dictează cameramanului mişcările, rezultatul fiind un tip de naturaleţe pe care n-ai putea să o obţii altcumva.
Shadows aduce a documentar prin look, există însă o diferenţă majoră , filmul lui Cassavetes reuşind să fie chiar mai realist decît un documentar, dintr-un anumit punct de vedere. Pentru că în orice documentar, regizorul intervine prin alegerile pe care le face. Cassavetes nu intervine deloc, personajele sînt lăsate de capul lor, astfel încît ele ajung să dicteze „povestea” şi nu invers, cum se întîmplă de obicei.
Nu cred că principala preocupare a lui Cassavetes a fost să pună pe tapet problema rasială, nu ţinteşte nici un moment spre nivelul macro al lucrurilor, îl interesează efervescenţa la nivel personal, iar „rasismul” este tratat chiar în cheie comică si folosit doar în măsura în care ajută la conturarea unor situaţii ancorate mai degrabă în „monden” decît în „politic”.
Este probabil cel mai greu de digerat film al lui JC, mai ales pentru neiniţiaţi. Si, din pacate, concureaza cu Naked...

[MinRep]

"momentul adevarului"...

Naked este, intr-adevar, cel mai bun film al lui Leigh (bine, nu le-am vazut pe toate, dar cred ca le-am vazut pe cele care conteaza). Eroul sau, Johnny, care pare sa fie undeva la intalnirea lui Hamlet cu un decazut dickensian (sau Boudu al lui Jean Renoir), este un filosof vagabond, un evident inadaptat social (si, daca e sa judecam dupa tuse, migrana, dieta si aspectul jigarit, cu siguranta mai are si alte probleme de sanatate). Filmul este probabil o reactie la regimul Thatcher, dar acest personaj pare universal, atemporal (nu degraba seria de discuti despre timp si univers). In acest rol, David Thewlis este exceptional. Momentul meu preferat este cand Johnny o intreaba pe Maggie (?) ce varsta crede ca are. Ea zice 40, iar el ii raspunde, sec, cu o expresie patetica: "Am 27 de ani". Aceasta scena mi se pare ca reprezinta cel mai bine tonul filmului si starea de spirit a personajului (si, eventual, a epocii).

In plus, stiu ca am mai zis-o de doua ori de cand a inceput turneul, dar Dick Pope este unul dintre cinematographer-ii care imi plac cel mai mult, iar "Naked" e probabil cel mai bine filmat film al sau. Dincolo se schema, "pesimista" si bogata in acelasi timp (se pare ca exista destul de multe nuante de gri, negru si albastru inchis), Pope este foarte abil in a folosi decoruri, in a lumina cadrule si in a alege lentilele si unghiurile potrivite. Iar in special cadrele statice au o anumita intensitate, care este dublata de privirea incrancenata a lui Thewlis si ritmul ametitor in care cuvintele ies din gura acestuia.


Vot: Naked (este, totusi, cu un cap deasupra competitiei si cam multe superlative: cel mai bun film al lui Leigh, rolul esential al lui Thewlis etc.)

[Windom]

Taste of Cherry

O bijuterie de film. Am rămas din nou mut în fața naturaleței personajelor, ce pune la respect pe oricare superstar hollywoodian. E imposibil să construiești așa ceva, e o naturalețe ce provine din amatorism, dar nu e acel amatorism forțat al lui Bresson, e un realism dezbrăcat de fițe. Kiarostami nu instruiește spectatorul, nu oferă lecții de morală, ignoră structura narativă de tip clasic care ar putea conduce spre acest lucru. Sincer, mi-a fost teamă că filmul ar putea derapa spre o asemenea lecție de morală, pe la jumătate, atunci cînd apare bătrînul cu pilda sa, în care-și află rădăcinile titlul filmului. Urmează apoi o etapă în film în care frumusețea pare a prevala în fața disperării, culminînd cu contemplarea acelui apus de soare de către personajul principal. În acele momente te gîndești, firesc, la o schimbare de planuri, te gîndești că predica bătrinului și-a atins scopul, determinîndu-l pe Badii să se răzgîndească. Și rămîi cu strîngerea asta de inimă pînă în momentul în care Badii închide ochii. Apoi urmează cîteva momente de întuneric în care ai răgazul să meditezi la ceea ce ai văzut pînă atunci dar și la ceea ce va urma (și DACĂ va urma ceva). Apoi, Bang!, lovitura de grație – ecranul se luminează din nou, din același unghi din care am asistat la „coborîrea în underworld” și în acel moment mi-am zis: „Fuck, m-a tras pe sfoară, uite un alt film de excepție cu un final moralist de rahat”. Însă, din nou surpriză, n-am avut nefericirea de a asista la o răzgîndire a personajului, fiindcă, vezi doamne, „Viața merită trăită!” Nu, am avut parte de un „afterlife cinematografic”, un limbo în care viața reală și cea imaginată își dau mîna. Moartea și viața își dau mîna în singurul mediu care face posibil acest lucru – cinema-ul.
Spre surprinderea mea, filmul mi s-a părut cel puțin la fel de bun ca Naked, e și motivul pentru care o să votez cu Kiarostami. Trebuie să recunosc, în meciul ăsta Cassavetes e cu doi pași în urmă...

Am rezistat doar pana la jumatate la Naked. E un film cu un senariu rezonabil de inteligent, dar o drama care e non-stop depresiva devine obositoare. Vorba lui Gary Oldman: "I take no pleasure... in taking a life... if it’s from a person who doesn't care about it."

[Windom]

Why care when there's nothing to care about?

Why should I care about this movie if there's nothing to care about?

[anaemona]

Twinsen, sa recapitulam. Cind vezi un tip inteligent care si-a pierdut orice dorinta de a participa activ la viata nu e nimic de vazut. Cind vezi adolescenti care-si petrec viata pe nu stiu ce retea de network, se sinucid, fac violuri, omoruri etc., aia e ceva ce merita vazut. Iar drama adolescentilor cum e, inaltatoare, exuberanta?

Twinsen, sa recapitulam. Cind vezi un tip inteligent care si-a pierdut orice dorinta de a participa activ la viata nu e nimic de vazut.

Unde am zis ca nu e nimic de vazut? Am zis doar ca devine obositor si monoton dupa o perioada. Si ca e greu sa-ti pese de cineva caruia nu-i pasa de nimeni si nimic.

Cind vezi adolescenti care-si petrec viata pe nu stiu ce retea de network, se sinucid, fac violuri, omoruri etc., aia e ceva ce merita vazut. Iar drama adolescentilor cum e, inaltatoare, exuberanta?

E emotionanta, pentru ca adolescentii aia sunt niste oameni care traiesc si lupta si au mandria de a se sinucide daca simt ca pierd lupta. Pentru ca iubesc si au ceva de oferit celor din jur. Pentru ca All About Lily Chou Chou e si lumina si intuneric, nu doar bezna care apare cand ai legatura depresiei si egoismului peste ochi.

[aniela07]

mi-am f... Windows-ul de-acasa. Asa as fi vrut sa votez cu Taste of Cherry snif.

[Chambord]

Taste of cherry & Shadows are mountain peaks. Un meci la care mi-as fi dorit sa votez.