"Elizabeth - The Golden Age"

[Pitbull]

"Elizabeth - The Golden Age" - O continuã ridicare din umeri
[size=18]A enºpea confirmare cã Blanchett are talent[/size

Acum nouã ani, Cate Blanchett i-a dat pentru prima oarã chip Reginei Elizabeth I - ea personal, cã pân-acum rolul l-au mai jucat pe ecran vreo cincizeci ºi cinci de actriþe, de la Sarah Bernhard (1912), Flora Robson (1937, 1940) ºi Bette Davis (1939, 1955), pânã la Dame Judi Dench (1998), Margot Kidder (2001) ºi mai ales Glenda Jackson (1971-72 - dupã umila mea pãrere, cea mai elizabethanã Elizabeth ever). În filmul din 1998 (scris de Michael Hirst ºi regizat de Shekhar Kapur), buna ºi frumoasa Cate întruchipa o Elizabeth la tinereþe, înconjuratã de alde Ducele de Norfolk, Sir William Cecil, zburdalnicul Leicester ºi onerosul Walsingham. Anii au trecut, Elizabeth ºi Cate au mai crescut (despre ladies nu e frumos sã spunem "înaintat în vârstã"), aºa cã acum aceiaºi Hirst (plus William Nicholson) ºi Kapur ne oferã o paginã mai coaptã a domniei, ºi anume perioada conflictului cu Spania ºi a procesului lui Mary Stuart. ªi, într-adevãr, singurul rost al filmului este acela de "filã întoarsã", cãci altfel nu aduce nimic nou. Cate e la fel de expresivã ca în primul film, Geoffrey Rush e la fel de Walsingham, iar Clive Oven (Sir Walter Raleigh) nu e nici de departe la fel de interesant ca-n "Shoot'em up!". Speriaþi, pesemne, sã nu pice-n didacticism, Hirst ºi Kapur au cãtat o oarece "umanizare" a subiectului, insistând în primul rând pe relaþia reginei cu Raleigh, ºi complicaþiile iscate de-aici. Pe de altã parte, au pedalat apãsat, la modul cel mai politically correct, în ton cu directivele de partid ºi de stat ale Noii Ordini Mondiale, pe anticatolicism, în contextul ambiþiei lui Filip al II-lea de a învinge Anglia pentru a o readuce sub cârja papalã, via Mary Stuart. Nu degeaba, în final, când de Armada s-a ales praful, sunt filmate insistent ºi patetic o mulþime de cruficixuri scufundându-se au ralenti în adâncul mãrilor, pe fundal de flãcãri sus la suprafaþã.
Rezultatul e un scenariu haotic ºi care ºchioapãtã la tot pasul, plin de fleacuri supralicitate ºi esenþe expediate. Toatã relaþia cu Mary Stuart, concurenþa la tron, intrigile, procesul, etc., e confuzã ºi suptã din deget (trebuie sã fi citit istorie ca sã înþelegi ce se întâmplã acolo), în schimb secvenþa decapitãrii e overreacting pân-la Dumnezeu - ºi pân-la punctarea finalã cu neapãratul hârºti, atât de la modã în lumea soundtrackurilor naturaliste din zilele noastre. De reþinut ºi cã Samantha Morton, cu tipologia ei de lãptãreasã din Obor, seamãnã cu Mary cum semãn eu cu Chivu Stoica.
Pe partea cu spaniolii, au fãcut ditamai personajul conotativ din Infanta Isabella (Aimee King), care ei-ce-sã-þi-povestesc numai cu-o pãpuºã Elizabeth îºi gãseºte sã se joace, ºi la-nceput, ºi la mijloc, ºi la sfârºit (de bunã seamã, un fel de premoniþie a francizei Barbie!). Regalu-i tãtâne, Jordi MollÃ*, aratã bine-n rol ºi joacã extrem de cabotin (dar o cabotirie lipsitã de farmecul acelui Filip al II-lea pe care-l compusese Mircea Diaconu la Icoanei acum treizeci de ani, în "Elizabeth" a lui Paul Foster).
Totuºi, duda filmului este, din pãcate, taman Armada, despre care se vorbeºte încontinu ca despre a opta minune/catastrofã a lumii (depinde cine vorbeºte), ºi care-i prezentã mai sãrãcãcios ºi mai neconvingãtor decât se întâmpla pe vremea bãtãliilor navale filmate în baie (pânã ºi-n corãbiile lui Erroll Flynn arãtau mai credibil). Mãreaþa luptã finalã e abulicã, foarte economic filmatã ºi-n genere ambiþioasã sã ia zmeura pentru anti-climax. Nu tu "formaþie vultur", nu tu strategie navalã, nu nimic - concluzia fiind cã englezii au învins fiindcã erau luminaþi la minte ºi democraþi avant-la-lettre (copioasã secvenþa introductivã când Elizabeth declarã cã nu-ºi va închide supuºii pentru delicte de opinie - zici cã-i Burebista citând din Ceaºcã), pe când nesimþiþii de spaniolii asupreau poporul cu Inchiziþia. Nu lipsesc nici loviturile de tun care fac diverºi corãbieri sã moarã graþios printre flãcãri ºi cioturi de lemn, pe tânguieli corale, semn cã pân-aici le-a fost.
De fapt, coralele abundã în tot filmul, însoþind de regulã filmãrile de pe travelling circular. Cum þine sã ne comunice cã "e groasã, nene!", Kapur pune camera sã se-nvârteascã-n jurul actorilor, unghiulatã în contre-plongé, pânã ne ia pe toþi cu ameþeli, iar la mixaj bagã cor care face: "Aaaaaa...!" Cel mai irezistibil efect e-n secvenþele epilogistice, când pânã ºi Elizabeth se-aruncã-n niºte piruete din-astea de te miri cã nu-i ia vântul peruca. (Sau poate nici nu era perucã, totuºi, cã prea naturel îi fâlfâiau pletele când se juca de-a Jeanne d'Arc, cãlãrind în armurã în fruntea trupelor ca sã le þinã o un spici monblizator - asta le-a plãcut aºa de mult cum a ieºit, c-au pus-o ºi pe afiºul filmului!)
Dac-ar fi sã alegem ºi ceva de soi din aceastã continuã ridicare din umeri (cum zicea Maiorul ªtefan þeapã cã e þara lui), ar fi, pe lângã a enºpea confirmare cã Blanchett are talent, o scenografie de decoruri ºi costume realmente frumoasã, ºi o fotografie de foarte bunã calitate, discret-expresivã ºi folosind iscusit culorile ºi lumina (mai ales în chiaroscuro) - cu condiþia sã uitãm felul cum o-mbucã regia cu scenariul, pentru cã atunci începe sã gliseze prin forþa împrejurãrilor spre kitsch. ªi cam atât.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
5 noiembrie, 2007, h. 22:00-22:56
Bucureºti, România