Sean Bean și Miranda Richardson se alătură distribuției filmului Cravata galbenă

de Cinemagia în 7 Iun 2023
Filmul va explora viața veneratului, dar și controversatului dirijor Sergiu Celibidache

Miranda Richardson, dublu nominalizată la premiile Oscar, și Sean Bean, câștigător a două premii BAFTA, completează distribuția filmului Cravata galbenă, despre care s-a confirmat recent că intră în etapa de producție, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Alături de aceștia se va afla câștigătorul a două premii Oscar, John Malkovich, a cărui prezență a fost anunțată încă de anul trecut.

Sean Bean a câștigat primul premiu BAFTA în anul 2018, pentru rolul principal din serialul Broken, iar pe cel de-al doilea în 2022, pentru rolul din serialul Time. Fanii actorului îl știu de asemenea pentru rolul său din celebrul serial Game of Thrones.

Miranda Richardson a fost de două ori nominalizată la premiile Oscar, pentru rolurile din Tom & Viv și Damage.

Filmul este unul biografic și va explora viața veneratului și, totuși, controversatului dirijor de muzică clasică Sergiu Celibidache. În rolurile principale sunt actorii Ben Schnetzer (The Book Thief) și Kate Phillips (Downton Abbey). Din distribuție mai fac parte Anton Lesser (Game of Thrones) și Charlie Rowe (Rocketman).

Pelicula este regizată de fiul dirijorului, Serge Ioan Celebidachi, după un scenariu co-scris alături de James Olivier. În echipa de realizatori a filmului îi regăsim și pe cineastul Peter Menzies Jr. (A Time to Kill), designerul de costume Alessandro Lai (Django), designerul de coafură și machiaj Lynda Armstrong (101 Dalmatians) și scenograful Vlad Vieru (Django). Muzica originală este semnată de Kathryn Kluge și Kim Allen Kluge (Silence), iar Des Hamilton și Georgia Topley (Jojo Rabbit) conduc castingul internațional.

Producătorii filmului sunt Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobrițoiu, Andrei Boncea, Christopher Milburn și James Olivier și Robert W. Cort (Mr. Holland’s Opus) ca producător executiv.

Filmările încep în luna iunie și vor avea loc în București.

Exploreaza subiecte similare:

The Yellow Tie, Miranda Richardson, Sean Bean, John Malkovich, Broken, Time, Game of Thrones, Tom & Viv, Downton Abbey, Charlie Rowe, Kate Phillips, Ben Schnetzer, The Book Thief, Serge Ioan Celebidachi, Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobrițoiu

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells