Yesterday: premisa face muzica

de Gloria Sauciuc în 14 Iul 2019
O poveste despre un muzician care-și aduce aminte de muzica celor de la The Beatles într-o lume în care toată lumea a uitat-o, văzută de Cinemagia în avanpremieră specială, la Grand Cinema & More din Băneasa Mall

Yesterday propune o premisă extrem de interesantă - „Cum ar fi viața fără Beatles?", dar - în loc să exploreze premisa interesantă a unei lumi contemporate lipsite de una dintre cele mai importante influențe - el se limitează la un artificiu narativ care generează o comedie dulceagă obișnuită, în care mesajul este că nu avem nevoie de altceva pe lume decât de iubire.

Jack (Himesh Patel) este un cântăreț și compozitor care tot încearcă să se lanseze. La început, cânta în săli goale în fața unor oameni dezinteresați, fapt ce-i afectează încrederea și îl face să se întrebe dacă nu ar fi mai bine să se reapuce de predat. Când conștientizează că trăiește într-o lume în care The Beatles nu au existat, Jack se găsește în dilemă. Până la urmă decide să transmită muzica lor ca și cum ar fi a lui, astfel captând atenția lui Ed Sheeran.

În timpul turneului cu Ed, Jack devine un fel de superstar, și deși își trăiește visul, apar foarte multe complicații. Lily James îl însoțește pe Patel în călătoria prin universul creat de regizorul Danny Boyle și scenaristul Richard Curtis, interpretând-o pe profesoara/managera/prietena Ellie.

 Indiscutabil, muzica și versurile din „Yesterday” facilitează depănarea firului narativ. Muzica în sine creează un arc narativ al călătoriei lui Jack.Punct central al călătoriei emoționale parcurse de Jack este orașul Suffolk, locul unde filmul începe și se termină, atât literal cât și metaforic.

Și în Liverpool sunt filmate câteva scene care-l surprind pe Jack, întorcându-se din L.A. pentru a se conecta cu spiritul trupei chiar în orașul unde s-a format.

Ed Sheeran apare în film ca el însuși, un artist cu vânzări record și un număr impresionant de premii, fiind talentul responsabil pentru unele dintre cele mai răsunătoare cântece din istorie.

Exploreaza subiecte similare:

Yesterday

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells