Westworld, sezonul 2: aşteptări, surprize, promisiuni

de Ştefan Dobroiu în 12 Apr 2018
Sezonul al doilea al superhitului HBO se lansează pe 22 aprilie

Dacă e să alegem un singur serial nou care a făcut vâlvă în ultimii ani, cu siguranţă Westworld ar fi acela. O poveste violentă şi ambiguă, un mister complex şi câteva întorsături de situaţie imprevizibile i-au făcut pe mulţi să aştepte cu sufletul la gură episod după episod, primul sezon devenind cel mai urmărit sezon din istoria HBO. La aproape un an şi jumătate de la debutul serialului, iată că ne pregătim de lansarea sezonului secund, pe 22 aprilie. Iată mai jos ce ne dorim noi de la acesta.

Detalii despre Samurai World
Este probabil cel mai discutat aspect al sezonului doi. Ştim deja că Hiroyuki Sanada şi Rinko Kikuchi, doi actori japonezi cu o lungă carieră în producţii hollywoodiene, vor juca roluri importante. Mai ştim de la creatorul serialului, Jonathan Nolan, că un întreg episod va avea acţiunea în Samuraiworld, cu dialoguri aproape exclusiv în japoneză. Ne aşteptăm la o lume cel puţin la fel de violentă ca cea din Westworld. Fanii serialului se vor bucura, cu siguranţă, să descopere asemănările şi deosebirile dintre cele două lumi.

O incursiune în lumea exterioară
Dacă acţiunea din sezonul întâi se desfăşura exclusiv în Westworld şi în sediul Delos, sunt toate şansele ca sezonul al doilea să ne ofere o călătorie şi în exterior. Serialul a fost până acum extrem de zgârcit cu detaliile despre exterior, ceea ce a provocat o mulţime de discuţii în mediul online despre localizarea parcului (unii au spus că acesta se află pe planeta Marte), dar şi despre anul când are loc acţiunea. Cât de îndepărtat de prezentul nostru este prezentul personajelor? Este dificil să răspundem la această întrebare, dar probabil că până la sfârşitul sezonului doi vom şti mai multe.

Explorarea celorlalte parcuri
Inspirata campanie de promovare a noului sezon a dezvăluit faptul că Delos controlează nu mai puţin de şase parcuri de distracţii. Pe lângă Westworld şi Samurai World, creatorii serialului au mai dat indicii despre Roman World şi Medieval World. Să nu uităm că acestea erau incluse şi în filmul Westworld din 1973, scris şi regizat de romancierul Michael Crichton. Nu avem nici cea mai mică idee dacă aceste două parcuri vor fi explorate în sezonul doi şi nici dacă vom afla mai multe despre ultimele două locaţii. Comentatorii online sunt de părere că una dintre ele ar putea fi Futureworld, prezentă în sequelul filmului Westworld, dar această aşteptare nu a fost confirmată de echipa serialului.

Istoria parcurilor
În primul sezon, detalii despre începuturile Westworld şi relaţia dintre Robert Ford (Anthony Hopkins) şi Arnold, partenerul său, formează o parte importantă a poveştii. Într-unul din cadrele trailerului pentru sezonul doi o vedem pe Dolores (Evan Rachel Wood) purtând o rochie de seară, iar asta ne face să credem că sezonul doi va oferi mai multe detalii despre zorii Delos.

Confruntări între androizi şi reprezentanţii Delos
Ştim deja că Dolores este pregătită să adune o armată pentru a lupta împotriva celor care au ţinut-o prizonieră în Westworld. Mai ştim că evenimentele din ultimul episod al sezonului întâi fac ca Delos să trimită o adevărată armată în Westworld, pentru a se asigura că gazdele ostile sunt eliminate. Nu este greu să presupunem că aceste două armate se vor întâlni într-o confruntare violentă şi ne întrebăm cum va face Dolores şi aghiotanţii ei să recupereze dezavantajul tehnologic dintre cele două armate.

Al doilea sezon Westworld se va lansa pe 22 aprilie şi va putea fi văzut şi în România pe HBO. Primele cronici ale sezonului vor apărea în acest weekend.

Urmăreşti Westworld? Ce surprize crezi că oferă sezonului doi?

Exploreaza subiecte similare:

Westworld, Anthony Hopkins, Jonathan Nolan, Evan Rachel Wood, Hiroyuki Sanada, Rinko Kikuchi

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells