Spy/Master: toți oamenii tovarășului secretar

de Mihai Șerban în 21 Mai 2023
Noul serial HBO Max, un thriller politic de spionaj plasat în România anilor `70, oferă publicului internațional prima portretizare a cuplului dictatorial

Protagonistul este mâna dreaptă a lui Ceaușescu, consilierul său cel mai apropiat, Victor Godeanu. Precum corespondentul său istoric, Ion Mihai Pacepa, Godeanu decide ca în timpul unei misiuni diplomatice în Germania, să ceară azil politic în SUA până nu e deconspirat ca agent dublu, riscând astfel viața familiei sale rămase în țară în favoarea Istoriei cu I mare.

Între 1972 și 78, Ion Mihai Pacepa a fost consilierul lui Ceaușescu pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică, precum și prim-adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe și secretar de stat la Consiliul Securității Statului. Așadar, trădarea lui Pacepa nu putea decât să zguduie din temelii Securitatea, deconspirându-și „fantomele”, adică mai toți agenții sub acoperire din lume. Și, în primul rând, pe Ceaușescu însuși l-a expus lumii, jucând un rol (disputabil de important) în căderea lui.

Însă spre deosebire de o altă miniserie istorică HBO, Cernobîl, aici nu mai poți recunoaște personajele reale având ansamblul de actori drept reper. Ba dimpotrivă, aspectul fizic și manierismele cuplului Ceaușeștilor în interpretarea lui Claudiu Bleonț și Elvira Deatcu evocă un posibil motiv pentru care cineaștii români nu s-au înghesuit până acum să îi reprezinte pe marele ecran. E nevoie de mai mult decât de gesturi ample și de vocea rârâită pentru a da viață unui asemenea personaj. În același timp, nu vorbim de un serial făcut exclusiv pentru publicul autohton – deși prin scurta lecție de istorie din pregeneric, în care apar imagini de arhivă cu adevăratul Ceaușescu, pare că și străinilor le poate deveni dificilă anularea necredinței.

În privința actorului principal, Alec Secăreanu (God`s Own Country), personajul pe care îl întruchipează e mai ușor de crezut, în primul rând fiindcă îl cheamă Godeanu și nu Pacepa. Se tutuiește cu Ceaușescu, e mâna lui dreaptă, un ins calculat și ascuns și mereu suspect, însă opacitatea intențiilor și griul moralității sale îl fac ținta nesigură a empatiei noastre, iar aspectul de spion macho și catwalk-urile lui din ambasade sunt mai aproape de un James Bond românesc decât de Orizonturi roșii HBO.

Altfel, serialul se simte ca un thriller de spionaj stilizat. Regizorul Christopher Smith, cunoscut pentru filme horror ce frizează pulp-ul (Severence, Black Death, The Banishing) optează aici pentru un suspans discret, operând cu un rețetar fidel genului: urmăriri și jocuri de intimidare, schimburi de focuri, negative incriminatoare, mesaje și microfoane ascunse, sosii asasinate, o coloana sonoră misterioasă și, desigur, fata Bond de la ambasada Germaniei (Svenja Jung).

Scenaristele Kirsten Peters și Adina Sădeanu au pus cap la cap o poveste acronologică, un du-te-vino iscoditor în jurul celei mai importante săptămâni din viața lui Godeanu. Rezultatul e un mix între evenimente reale și o dramaturgie cu diverși ași în mânecă – înainte de plecarea lui în Germania, într-o partidă de vânătoare cu Ceaușescu, Godeanu se îndepărtează de grup, pregătit să apese pe trăgaci și să omoare marele urs, căruia îi șoptește printre dinți: „Du-te, mă, prostule, cât încă ai timp!”; ca mai târziu să îi dea o lecție de viață fiicei lui necoapte (pe care va fi nevoit să o lase în țară), explicându-i logline-ul serialului, că „puterea e un animal periculos”.

Însă în ciuda neajunsurilor, Spy/Master merită văzut, poate tocmai pentru subiectele sensibile pe care își propune să le exploreze, pentru reprezentarea internațională a unei istorii românești încă purulente și pentru mecanismele prin care creatorii serialului își propun să ambaleze această istorie pentru publicul larg.

Exploreaza subiecte similare:

Chernobyl, Spy/Master, Claudiu Bleonţ, Elvira Deatcu, Alec Secăreanu, God's Own Country, Christopher Smith, Severance, Black Death, The Banishing, Svenja Jung, Kirsten Peters, Adina Sădeanu

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells