Priyanka Chopra Jonas a fost pentru prima dată plătită egal în cariera de actriță, pentru Citadel, noul serial marca Amazon

de Gloria Sauciuc în 13 Mar 2023
Actrița joacă alături de Richard Madden în Citadel, care debutează pe 28 aprilie

Egalitea la plată între genuri, la actori, a fost o problemă care s-a menținut de-a lungul timpului la Hollywood, cazuri mediatizate fiind, printre altele, cele ale unor Kirsten Dunst sau Jennifer Lawrence. Și, chiar pentru o stea internațională precum Priyanka Chopra Jonas, care a jucat la Bollywood și apoi la Hollywood în ultimii 22 de ani, onorariile au fost sub cele ale colegilor de platou bărbați. Cel puțin până acum, scrie publicația IndieWire.

În cadrul South by Southwest, în prima zi a festivalului, Chopra Jonas a participat la o masă rotundă unde a declarat că la noul ei serial, Citadel, pentru Amazon Prime Video, a fost plătită egal cu colegii de platou bărbați - iar asta este prima dată în cariera ei.

Actrița joacă alături de Richard Madden în serialul de spionaj produs de către compania AGBO a fraților Russo. Chopra Jonas consideră că meritul pentru egalitate vine din faptul că lucrează cu studiourile Amazon, conduse de către Jennifer Salke, care este în poziție de autoritate.

„Oare motivul este faptul că studioul la care lucrez este unul dintre puținele unde o femeie deține poziția de autoritate? Mă întreb dacă lucrurile ar fi mers la fel dacă nu o femeie era persoana de decizie”, relata actrița, apoi continuă: „Partea ușoară cu studiourile Amazon este atunci când ei zic: Este meritul tău. Sunteți ambii actori principali, și așa e corect. Și aveți dreptate, așa e cinstit. Este prima dată când aud asta de 20 de ani încoace...”

Chopra Jonas declara în decembrie că, pe când lucra la Bollywood la filme în limba hindusă, câștiga doar 10% din salariul colegilor de platou bărbați. Și asta nu era singura inegalitate. În conferința de vineri, a povestit cum făcuse ea însăși numeroase cascadorii în Citadel, și asta pentru că se obișnuise din trecutul în India unde producătorii de Bollywood nu bugetau dubluri pentru ea, în vreme ce bărbații aveau trei sau patru.

În cadrul panelului, Chopra Jonas a spus că atunci când vine vorba de egalitate, ea se referă și la „egalitate de șanse”, sau despre a putea avea libertatea acelorași uși deschise pentru femei ca și pentru bărbați, să poată vorbi liber și să nu simtă o presiune în plus în programul de lucru. „Râdem de asta, dar e o nebunie. Investesc același timp de lucru, aceeași cantitate de muncă, și sunt plătită mult mai prost”, declara ea. „Fie că este vorba de ceva concret ca salariul, de ceva real ca deciziile, e vorba despre a avea femei în fața camerei de filmat sau în spatele ei, sau în poziții de decizie. Acolo vine schimbarea. Acolo cineva are ceva de spus, și nu e (întotdeauna) bine. Sunt ambii actori principali, ar trebui ambii plătiți la fel. Tratați la fel. Să aibă aceleași condiții. De ce sunt tratați diferit dacă joacă aceleași roluri? Însă acestea sunt conversații dificile. Erau discuții la care nici măcar nu ne gândeam până când nu au existat femei în poziția lui Jen”.

Cei doi actori principal au recomandat Citadel drept un serial cu adevărat „global”, în care personajele lui Chopra Jonas și Richard Madden parcurg întregul glob și, mai important, în locuri precum India sau Italia, toate legate de povestea de bază a filmului. Chopra Jonas îl vedea drept un exemplu clar de „globalizare” ce vine ca rezultatul unei viziuni globale, iar cineva din Italia ar putea căuta și vedea serialul în limba hindusă cu subtitrări.

„Cred că diversitatea globală contează aici”, a mai zis ea. „Toți au nevoie să fie auziți. Nu e vorba doar de modul în care arăți în entertainment, diversitatea este și despre vocea ta, despre ce vorbești, despre limba pe care o folosești, despre țara unde ai crescut.” Citadel are premiera pe Amazon Prime Video pe 28 aprilie.

Exploreaza subiecte similare:

Priyanka Chopra Jonas, Richard Madden, Citadel

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells