Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Valentin Hotea spune povestea unui individ aflat într-o criză de vârstă mijlocie ca la carte: confuzie amoroasă, divorț, regresii și redescoperiri adolescentine. Intriga se consumă în primele minute cu rapiditatea unui trailer. Aflăm că Ducu (Mimi Brănescu) urmează să divorțeze de Andra (Ioana Flora) printr-un cameo cu subînțeles, în care producătoarea-veteran Ada Solomon o joacă pe avocata care arbitrează duelul post-amoros al acestui cuplu. În orice caz, împărțirea nu e atât de complicată, fiindcă el ia pisica iar ea restul. Copii n-au.
Imediat după, aflăm că Ducu lucrează la o oarecare publicație, unde un coleg (Alin State) îi propune să meargă într-o rezidență artistică în locul unui alt coleg de-al său. Chemarea la aventură nu prea îi pică bine acum cu divorțul, dar când aude că e la Berlin, parcă se aprinde ceva în el.
Ulterior, vom afla și că Ducu este un scriitor care încearcă să își exorcizeze angoasele într-un viitor roman de debut. Îl vedem tastând în fața laptopului, deși nu pare el genul care ar poseda un nebănuit talent literar. Cel mult ar trece drept un gazetar sportiv.
Pe parcursul filmului, Ducu e curtat când de niște fantezii puerile, când de niște coșmaruri pseudo-mistice. Spre exemplu, în avion, în urma unor turbulențe care cresc pulsul filmului, deodată totul se calmează brusc, pasagerii dispar și se instalează o liniște paradisiacă, punctată de o baie de lumină, iar Ducu se aruncă pe ușa deschisă a fuzelajului, intrând cu zâmbetul pe buze într-un picaj liber printre niște norișori ca într-o reclamă. Ducu așteaptă bucuros o schimbare.
Cum ajunge în Berlin, această capitală a libertății pentru un român cu porii acum deschiși, Ducu o vizitează pe Giulia (Ana Covalciuc), o fostă iubită de-a lui care între timp a rămas o mamă singură și locuiește într-un sat eco, Lebensdorf. Aici trăiește o comunitate escapistă, cu un aer ușor sectant, care duce un stil de viață liniștit, rudimentar și ecologic, reciclând inclusiv evacuările lor și transformându-le în compost, aruncând cu un fel de nisip în loc să tragă apa, ca o pisică la litieră.
În timpul șederii sale rebele, Ducu păstrează totuși legătura cu partea feminină de acasă. Are conferințe video cu soția și cu mama lui (Victoria Cociaș) care, în această criză a lui de identitate, ajunge să îl trateze ca pe un copil neastâmpărat, care intră în jocurile acestei comunități și participă la o seamă de parade și performance-uri berlineze neobrăzate, în timp ce încearcă să stoarcă inspirație pentru romanul său, despre care încă nu știm nimic.
Fosta lui relație cu Giulia se reaprinde rapid, alimentată și de gelozia pentru un guru local care pare că-i face competiție, iar acum Ducu se vede prins într-o cumpănă: să reîncălzească ciorba cu soția, sau cu fosta? Iar în caz că nu ne e clară dilema lui morală, un vis în care Ducu se află prins între cele două într-un pat alegoric ne-o subliniază tautologic. Apare și maică-sa pe acolo, ca să încununeze triunghiul într-un soi de ritual păgân, pesemne o reciclare mentală din noua sa experiență sectantă.
Imaginea semnată de Alexandru Solomon arată ca un serial filmat pe un aparat foto tip dslr. „Roxanne”, primul film al lui Hotea, are o imagine ceva mai puțin deranjantă, dar e decupat cam la fel de anost. E de înțeles, fiindcă Hotea vine din televiziune, unde a regizat, printre altele, episoade ale unor seriale douămiiste precum „Fetele miliardarului” sau „Serviciul omoruri” și știm deja de la filme precum „Mo” al lui Radu Dragomir, și el școlit în televiziune prin sitcom-ul hit „La Bloc”, că acest mediu lasă o amprentă greu de șters dacă vrei să tranzitezi către cinema. Aceeași deformare profesională pare valabilă și în cazul co-scenaristei Ileana Muntean (o colaboratoare veche a lui Hotea), care a scris și ea pentru televiziune. O simțim în replici ca: „Noi doi nu mai împărțim nimic. Zero, nada, niente!” (așa îi spune Ioana Flora soțului în timp ce îi trântește dosarul de divorț pe masă), precum și în opacitatea acestui protagonist care nu prea își împarte intimitățile sau măcar emoțiile cu noi, oricât de talentat ar fi Mimi Brănescu (dacă e dirijat de cineva precum Cristi Puiu).
Altfel, dacă vrei să mergi la cinema de Valentine`s și să vezi un film românesc fără să ieși din sală prea gânditor, „Lebensdorf” ar putea fi o alegere justă. Și amuzantă.
Lebensdorf (2021), acum în cinematografe!
