Harry (Daniel Auteuil), un bancher singur, încearcă să își ducă mai departe rutina sisifică după ce soția (Miou-Miou) și cu fetițele lui l-au părăsit și nu mai vor să îl vadă pe tatăl, respectiv soțul dezamăgitor de fantomatic. În fiecare dimineață, alarma îl trezește la aceeași oră, Mercedes-ul îl duce prin aceleași bușoane în trafic, către aceeași clădire de sticlă. Și, în timp ce propria lui viață alunecă în neant, Harry le ține conferințe altor bancheri despre comportamentul exemplar al unui vânzător, predicând despre un zâmbet și o dezinvoltură pe care el abia le mai poate afișa.
Harry a ajuns deci în situația în care doar un miracol îl mai poate salva; un miracol precum întâlnirea accidentală cu Georges (Pascal Duquenne), un bărbat cu sindromul Down care a fugit de la clinica în care era instituționalizat. Acești doi oameni, atât de diferiți unul de celălalt, devin inseparabili. Fiindcă prin ochii naivi ai lui Georges, Harry va reînvăța să trăiască.
Regizorul Jaco Van Dormael surprinde tușele fantastice ale acestei drame comice. Filmul începe cu o secvență alegorică, un fel de geneză după Georges (de unde și titlul), în care acesta ne introduce în universul său fascinant de distorsionat, însă de un joie de vivre contagios. Această perspectivă ne va purta până la final, luminând sistematizarea rece a lumii lui Harry cu înțelepciunea nebunului, valoroasă prin simplitatea și totodată prin ininteligibilitatea lui. Georges e ca un copil scăpat de sub control, un om incapabil să își poarte singur de grijă, care îl pune pe Harry în situații fie comice, fie rușinoase, fie înduioșătoare. Precum într-o secvență în care Harry îl lasă un minut pe Georges singur în mașină, ca apoi să îl regăsească într-un magazin de încălțăminte, deja pe punctul de a întoarce tot locul pe dos, cerând-o insistent pe vânzătoare în căsătorie.
Pascal Duquenne, un actor belgian cu sindromul Down, face aici un adevărat tur de forță, trecându-ne cu o dezinvoltură captivantă prin toată absurditatea felului în care percepem alteritatea cuiva. E o prestanță provocatoare, fiindcă ne invită să ne reconsiderăm propriile definiții ale normalității, ale constructurilor și normelor sociale. Iar dacă acest lucru a avut un impact profund în anii `90, când cinemaul reflecta febra anticapitalistă (prin filme precum Matrix sau Fight Club) și când zeitgeist-ul era încapsulat în relația dintre un bancher rigid și însingurat și un astfel de personaj la limita fantasticului, un „nebun arhetipal”. Astăzi, e cu atât mai prețioasă perspectiva pentru felul în care ne-am reconsolidat rigiditatea normelor sociale, ca efect secundar al corectitudinii politice.
Pentru duetul lor, Duquenne și cu Auteuil au fost recompensați cu un premiu ex-aequo la Cannes, în 1996, pentru cel mai bun actor. Filmul a fost nominalizat și la Palme d'Or, precum și la un Glob de Aur, pentru cel mai bun film străin.
Le huitième jour / A opta zi (1996) va fi difuzat duminică, 2 octombrie, la ora 22:00, doar la TV5 Monde.
