James Cameron e mai interesat de alte proiecte decât de regia ultimelor filme Avatar

de Gloria Sauciuc în 5 Iul 2022
Regizorul a relatat că filmele „consumă resurse” şi că are alte proiecte de care este interesat

James Cameron o fi creat planeta Pandora, dar e foarte probabil să nu semneze regia tuturor filmelor din seria Avatar.

După primul film, care a fost un deschizător de drumuri, Cameron a decis să continue saga Avatar cu încă patru povestiri, dintre care prima, Avatar: The Way of Water, ajunge în sălile de cinema pe 16 decembrie 2022. Cel de-al treilea film din serie nu a fost încă anunţat, dar urmează să aibă premiera în decembrie 2024, fiind filmat în paralel cu Avatar 2.

Cel de-al patrulea şi cel de-al cincilea film din serie nu au intrat încă în producţie, însă - atunci când vor intra - Cameron susţine că s-ar putea ca nu el să fie regizorul: „Filmele Avatar sunt consumatoare de resurse”, relata Cameron într-un interviu pentru revista Empire, adăugând că există şi alte proiecte pe care le are în dezvoltare şi de care este interesat.

„Cred că, în timp - nu ştiu dacă după al treilea sau al patrulea film - voi dori să transmit ştafeta altui regizor în care am încredere ca să continue, astfel încât să mă ocup de alte lucruri de care sunt interesat”, a continuat. „Sau poate nu. Nu ştiu”.

Deşi nesigur dacă va semna sau nu regia restului filmelor Avatar, Cameron este interesat de cum va evolua acţiunea din filme.

„Tot ceea ce trebuie să spun despre familie, despre sustenabilitate, despre încălzirea globală, despre lumea naturală, toate acestea sunt teme importante pentru mine în viaţa reală şi în cinematograful meu pot pune pe această pânză", declara regizorul.

 „Filmul cinci e tare de tot" susţine el. „Sper să ajung să îl fac. Dar depinde de piaţa de filme. Trei deja este în pregătire aşa că urmează să iasă fie ce o fi. Sper să ajung să fac şi patru sau cinci pentru că este, în esenţă, o singură mare poveste”.

Exploreaza subiecte similare:

Avatar, James Cameron, Avatar: The Way of Water

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells