Iată trailerul pentru sezonul 2 al serialului Halo!

de Gloria Sauciuc în 25 Ian 2024
Primele două episoade din noul sezon vor avea premiera vineri, 9 februarie, în exclusivitate pe SkyShowtime

Trailerul oficial pentru sezonul doi al serialului Halo a fost dat publicității, cu ofițerul Master Chief John-117 (Pablo Schreiber) conducându-și echipa de Spartani de elită împotriva amenințării extraterestre cunoscute sub numele de Covenant într-una dintre cele mai importante locații din universul Halo: planeta Reach. Trailerul dezvăluie imediat care este miza sezonului 2 din Halo, cu o voce din off care se adresează locuitorilor din Reach. Vocea - posibil să aparțină lui Makee (Charlie Murphy), iubita lui Master Chief - spune că va fi instrumentul extincției lor.

Avem parte de scene sumbre în care Master Chief (Pablo Schreiber) este depășit numeric de luptătorii de elită ale Pactului, iar Kai-125 (Kate Kennedy) urmărește cum atacurile orbitale ale Pactului distrug navele UNSC, în timp ce căpitanul Jacob Keyes (Danny Sapani) rostește un discurs îmbărbătător în fața unui grup de soldați aflați în prima linie de rezistență împotriva unei forțe redutabile, dar „fără de eroi”.

În sezonul 2, John riscă totul pentru a demonstra ceea ce nimeni nu va crede: că armata Covenant se pregătește să atace cea mai puternică fortăreață a omenirii. În timp ce galaxia se află în pericol, John pornește într-o călătorie pentru a găsi cheia salvării sau, poate, a dispariției omenirii: Halo, se vede în sinopsisul oficial.

De la creatorul și producătorul executiv David Wiener (Brave New World), serialul are loc în universul care a debutat în 2001, odată cu lansarea primului joc Halo pentru Xbox, se mai vede în comunicat. Adaptarea cinematografică prezintă conflictul din secolul al XXVI-lea între umanitate și o amenințare extraterestră cunoscută sub numele de Convenant. Serialul Halo reunește povești profund personale cu acțiune, aventură și o imagine fantastică asupra viitorului.

În serial joacă Pablo Schreiber (American Gods) în rolul lui Master Chief/Spartanul-117 și Natascha McElhone (Californication) în rolul Dr. Halsey. Cei doi sunt totodată producători în acest sezon. Printre membrii distribuției se numără și Jen Taylor (RWBY, seria de jocuri HALO), Bokeem Woodbine (Fargo), Shabana Azmi (Fire), Natasha Culzac (The Witcher), Olive Gray (Half Moon Investigations), Yerin Ha (Reef Break), Bentley Kalu (Avengers: Age of Ultron), Kate Kennedy (Catastrophe), Charlie Murphy (Peaky Blinders) și Danny Sapani (Penny Dreadful).

Dintre noii actori care se alătură distribuției în acest sezon se numără Joseph Morgan (Vampire Diaries, The Originals), Cristina Rodlo (No One Gets Out of Here Alive, The Homeless World Cup) și Christina Bennington (Midsomer Murders). Fiona O'Shaughnessy (The Forgiven) și Tylan Bailey vor reveni, de asemenea, să joace în sezonul doi, se mai vede în comunicat.

Halo este produs de Showtime împreună cu 343 Industries și Amblin Television. Serialul este distribuit pe plan internațional de Paramount Global Content Distribution.

 

-

 

Serviciul SkyShowtime este disponibil direct pentru clienți prin intermediul aplicației SkyShowtime pe Apple iOS, tvOS, dispozitive Android, Android TV, Google Chromecast, LG TV, Samsung și prin intermediul site-ului web: www.skyshowtime.com. Prețul lunar al abonamentului la SkyShowtime este de 3,99 euro (fără reclame).

Exploreaza subiecte similare:

Halo, Pablo Schreiber

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells