Într-un decor ca de magazin de dulciuri, Elementar - cea mai recentă animație Pixar - oferă o serie de povești terapeutice, atât pentru copii, cât și pentru părinți, și încearcă să bifeze teme grave, precum imigrația, inechitatea socială, împlinirea visurilor părinților în detrimentul propriilor aspirații.
Protagoniști sunt Ember, o fată de foc, și Wade, un băiat de apă, elemente primordiale - de unde vine și titlul filmului. Cum era la îndemână scenariștilor, Ember se face foc și pară când se supără, spulberând cu suflul ei totul în jur, iar pe Wade curg apele la propriu de emotiv ce e. Dar oare cum ar fi fost dacă băiatul de apă scuipa foc de mânie, iar Ember s-ar fi „scurs” de timidă? Ar fi fost, cu sigurață, alt film. Revenind la animația de față, modul în care se manifestă Ember, la furie, respectiv Wade - în fața unor emoții puternice, servește de minune părinților pentru o discuție cu copiii despre managerierea emoțiilor. Dacă se vor manifesta cu furie, copiii își vor îndepărta prietenii și colegii așa cum totul fuge din calea unui vulcan care a erupt. Pe de altă parte, e normal să plângem când suferim și nu e în beneficiul nostru, pe termen lung, să ne „înecăm” emoțiile, ci să le exprimăm.
Animația oferă și părinților lecții valoroase, ca aceea de a nu transfera copiilor propriile visuri neîmplinite. Filmul reușește să ofere și o imagine emoționantă a ceea ce înseamnă viața de imigrant, subiect ce s-ar putea - totuși - să aibă un impact mult mai slab la publicul de la noi din România decât la cel din Europa de Vest, de exemplu.
Totul (mai puțin favela în care trăiesc oamenii de foc) în acest film este edulcorat, pastelat, diafan, calofil, iar spectacolul vizual orchestrat de regizorul Peter Sohn este creativ, în multe locuri surprinzător. Acesta filmează pitoresc privelişti elucubrante, arhitecturi abracadabrante, printre care un stadion ce parcă levitează, imaginând moduri posibile și totuși trăsnite prin care elementele se pot manifesta și interacționa ca persoane. Totuși, la nivel de logică, sunt câteva rateuri - persoanele de apă călătoresc în vapor în containere de apă, pentru ca mai apoi să circule bine-mersi prin oraș în postură umanoidă. Și echipa de scenariști explorează jocurile de cuvinte cu apă, aer, foc, pământ plus comicul de situații ce ar putea rezulta din interacțiunea elementelor primordiale.
M-am surprins uitându-mă la „Orașul elementelor” ca un copil la vitrina cu vată de zahăr, torturi supraetajate și zeci de sortimente de prăjituri și înghețată divers colorate. Dar acest oraș minunat e plin de pericole pentru locuitorii lui, tocmai din interacțiunea elementelor.
O întorsătură cu adevărat surprinzătoare lipsește în firul narativ ce îi pune pe Wade și Ember/(Flamă, în varianta dublată) să colaboreze pentru salvarea cartierului oamenilor de foc, cât și un villain ce să ofere mai multă încărcătură investigației detectivistice, dar finalul oferă o rezolvare creativă pentru un happy-end pe care toți ni-l dorim. Nu lipsește nici secvența ce va rămâne mult timp cu noi, un cadou pe care Wade i-l face lui Ember, cadou care i se refuzase acesteia pe vremea când era doar un copil. Secvența potențează cu romantism povestea de dragoste ce se înfiripă între cei doi protagoniști.
Elemental urmărește rețeta clasică a comediei romantice: două personalități aparent opuse, venite din două culturi diferite, sunt aduse întâmplător laolaltă. Călătoria lor ne fac să îi vedem pe parcurs altfel decât ca pe fata care își pierde cumpătul și băiatul plângăcios pe care îi vedeam la începutul poveștii.
Ember, fiica unor imigranți, își dorește cu ardoare să îi facă mândri pe părinții ei. Totuși, abnegația ei de a-și răsplăti părinții nu mai lasă loc pentru propriile ei visuri. Wade, în schimb, se ghidează după emoții până în punctul în care nu poate să își organizeze propria viață. Fiind inspector al primăriei, sarcina lui este să închidă magazinul părinților lui Ember pentru mai multe mici nereguli - și în acel moment cei doi se vor întâlni, și mai întâi vor investiga împreună acele nereguli ale orașului, ce nu vrea să apere interesele tuturor cetățenilor săi, oamenii de foc fiind cel mai rău văzuți și cu cele mai puține drepturi dintre cetățeni. Lumea imigranților este surprinsă fără eufemisme pe marele ecran, fiind vorba de lumea primei generații de născuți într-o lume nouă, ce nu vrea întotdeauna să le ofere aceleași drepturi tuturor. Publicul din România ar putea fi mai puțin receptiv la acest subiect, totuși.
Rămân însă lecțiile de viață, poveștile terapeutice, scenografia spectaculoasă și invitația de a experimenta cu apă, foc, aer și pământ.
