Cine este Jessica si ce a facut? - What Jennifer Did, povestea fetei care ”a comandat” moartea părinților

de Oana Balaci în 7 Mai 2024
What Jennifer Did, un nou documentar original Netflix analizează cazul Jessicăi Pan și incidentul ce a avut loc în noaptea de 10 noiembrie 2010 într-un oraș micuț și liniștit din Canada, când aceasta a sunat la 911 pentru a cere ajutor sub pretextul unei intrări prin efracție.

Ea a spus la momentul respectiv operatorului că trei hoți au spart ușa, i-au omorât mama (Bich Ha) și pe ea au legat-o. Tatăl ei (Huei Hann) a fost de asemenea rănit, însă a supraviețuit atacului și are nevoie urgentă de îngrijire medicală. Această știre a șocat locuitorii orășelului deoarece astfel de evenimente violente erau inexistente. În plus, mulți nu își puteau imagina cum familia Pan, o familie de emigranți vietnamezi, ar putea fi ținta aleatorie a unui atac de aceste proporții, fiindcă, după descrierea cunoscuților, erau muncitori, deschiși și generoși.

Tatălui i s-a indus coma pentru a-i spori șansele de supraviețuire, iar fiica lui a rămas unicul martor la îngrozitoarea scenă. Povestea ei nu a funcționat însă foarte mult timp, întrucât poliția a realizat destul de repede că Jennifer avea antecedente în ce privește minciuna și manipularea. „Pânza de minciuni” în care se regăsea acum începuse să fie țesută cu mult timp înainte.

Documentarul semnat de Jenny Popplewell, care a făcut și American Murder: The Family Next Door, se folosește de material video de la interogări, de jurnalul fetei, de interviuri noi cu apropiații familiei și de mesaje pentru a contura un adevăr. Filmul arată cum protagonista s-a prefăcut că este înscrisă la facultate și studiază pentru a intra în industria farmaceutică, falsificând chiar și o diplomă pentru a fi cât mai convingătoare. Părinții săi erau atât de obsedați de performanța academică și de reguli încât nu au observat ura crescândă a copilului lor față de ei.

Când i-au interzis să se vadă cu prietenul său din liceu cu care avea o relație on-and-off, Daniel Wong, fiindcă vindea droguri și nu le plăcea deloc de el, aceasta nu a mai suportat. Se presupune că Huei Hann i-ar fi spus că poate reîncepe să iasă cu el după ce va muri. Dacă este adevărat, Jennifer a luat exprimarea foarte în serios. A decis să conspire cu Wong și a angajat trei bărbați pentru a-și omorî familia (David Mylvaganam, Lenford Crawford, and Eric Carty).

Spre ghinionul ei, tatăl s-a trezit la un moment dat din comă și le-a spus polițiștilor că fiica lui părea familiarizată cu cei trei ucigași. Abia în al treilea interogatoriu inculpata a recunoscut că i-a angajat personal, doar că ținta ar fi trebuit să fie ea. O altă minciună, bineînțeles. S-a descoperit că nu era prima tentativă a lui Jennifer de ucidere a părinților. Wong a ajutat la acuzarea ei.

În 2014, la vârsta de 28 de ani, Pan a fost condamnată la 25 de ani de închisoare pentru omor premeditat în cazul mamei și complot pentru a-l ucide pe tată, cu posibilitatea eliberării condiționate după această perioadă. Huei Hann a depus mărturie împotriva fiicei lui, însă ea pledează pentru incocența ei chiar și în prezent. Wong, Mylvaganam și Crawford au primit, de asemenea, aceleași acuzații și sentințe, iar Carty ar fi fost condamnat doar pentru complotare, fiidcă a cooperat cu polițiștii. Urma să fie încarcerat pentru 18 ani, însă a fost înjunghiat și a murit în pușcărie în 2018, în circumstanțe misterioase.

Așadar, What Jennifer Did este un documentar atrăgător pentru pasionații de crime, dar este și o lecție despre ceea ce se poate întâmpla atunci când nu există comunicare și înțelegere între două părți obligate să interacționeze. Câteodată violența pare ultima și cea mai facilă soluție.

Exploreaza subiecte similare:

American Murder: The Family Next Door

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells