True Detective: Țara nopții - fiori reci

de Gloria Sauciuc în 15 Ian 2024
Una dintre cele mai cunoscute serii poliţiste ale ultimului deceniu revine pe micile ecrane cu sezonul patru

După un prim sezon elogiat de presa de specialitate, în care Matthew McConaughey și Woody Harrelson erau doi detectivi ce pornesc pe urmele unui criminal din Louisana, în urma redeschiderii unui caz controversat, True Detective revenea în 2015, apoi în 2019 cu noi sezoane, fiecare cu o nouă distribuție.

Din 15 ianuarie 2024, True Detective continuă cu un al patrulea sezon, pe HBO de la ora 20, intitulat „Night Country”, cu acţiunea plasată în Alaska şi având-o drept cap de afiş pe celebra Jodie Foster, care se întoarce la producţiile de televiziune pentru prima oară din adolescenţă. Night Country nu include personaje sau intrigi din sezoanele anterioare, cum ne-a obișnuit, de altfel, seria. True Detective: Țara nopții poate fi urmărit, începând de luni, 15 ianuarie, și pe HBO Max. La fiecare început de săptămână, abonații HBO Max vor putea viziona câte un nou episod din cele șase ale sezonului cu numărul patru.

Jodie Foster este Liz Danvers, detectiv într-o mică secţie de poliţie dintr-un orăşel din Alaska asupra căruia stă să se abată lunga noapte arctică. Dispariţia întregii echipe de oameni de ştiinţă a unei staţii de cercetare din apropiere va deveni cea mai mare provocare din întreaga carieră a poliţistei. Ea va fi secondată în investigație de personajul jucat de Kali Reis. Ambele actrițe au autoritate în rol, nemaivorbind ce plăcere este să o urmărești pe Jodie Foster jucând din nou, prezența ei în acest proiect pentru mine fiind o garanție în plus a calității producției.

„Night Country” se apropie mult de horrorul supranatural, nelipsind nici tropii specifici intrigii polițiste. Asemenea personajului meticulos al lui Jodie Foster, un detectiv „hârșit”, trecut prin toate, cazul ni se dezvăluie în ritm și cadență implacabile; atmosfera, momente de mare intensitate și coloana sonoră dau fiori reci, tonul este sumbru, din flashback-uri este prezentat cazul din trecut, legat acum de dispariția oamenilor de știință din prezent.

Plasat in cel mai inospitalier mediu natural din Statele Unite (sute de kilometri la nord de Cercul Polar, în Alaska), sezonul debutează cu un motto ce vorbeste despre „Lucruri care ii scapă lui Dumnezeu”. Miza este mai mult decât o poveste polițistă cu criminali. E vorba despre o poveste cu elemente supranaturale.

Între ghețuri, cu sute de kilometri de pustietate și nopți polare lungi, sunt puține locuri unde un criminal s-ar putea ascunde. Cel puțin nu un criminal uman. Cinemagia a văzut primul episod și cel puțin până acum înțelegem că este vorba de o forță malefică de altă factură. Și, cu toate că ancheta începe într-un orășel arctic cu micile lui probleme, cu indivizi violenți și conflicte sociale care clocotesc sub bătaia vântului polar, cu cel puțin o crimă nerezolvată din trecut, miza sezonului e acum mult mai mare.

În primul episod, pe care Cinemagia l-a urmărit, opt cercetători de la stația Tsalal dispar brusc, iar Danvers (Jodie Foster) ordonă o căutare, dar își temperează așteptările de a-i găsi pe oameni. După ce se ocupă de o dispută la locul de muncă și după ce o verifică pe sora ei, Julia (Aka Niviâna), Navarro (Kali Reis) încearcă să o convingă pe sceptica Danvers (Foster) că dispariția bărbaților are legătură cu uciderea activistei locale Annie Kowtok, un caz din trecut, rămas nerezolvat. Secvența din debutul primului episod îți taie respirația - prin frumusețe și fiorii reci pe care ți-i dă, anunțând promisiunea trăirii unor noi astfel de momente intense și pe parcursul sezonului.

Exploreaza subiecte similare:

True Detective, Jodie Foster, Kali Reis

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells