Ştiri cu tagul "The Texas Chain Saw Massacre"
-
Halloween. John Carpenter face lista celor opt filme horror preferate din toate timpurile
30.10.2021
John Carpenter este cunoscut pentru contribuția sa imensă la cinematograful horror, prin clasice precum Halloween sau The Thing. Deși Carpenter a fost adesea trecut cu vederea de-a lungul carierei sale de regizor, filmele lui au fost descoperite și de generațiile noi de public care l-au privit, pe bună dreptate, drept unul dintre cei mai influenți regizori ai secolului XX.
Într-un interviu dat de curând, Carpenter spunea că a fost inspirat să facă un horror ce să aibă în centru mandatul de președinte al lui Donald Trump. „Mă gândeam la asta. Am lăsat-o puțin să se coacă. Dar oamenii aceștia care s-au răsculat (în Capitol), chiar erau furioși. Și de ce erau furioși? Schimbările în rău pe care le percepeau ei în țară chiar erau adevărate sau numai li se n... citeşte
Taguri:
dracula, X the Unknown, The Thing from Another World, The Walking Dead, The Thing, The Texas Chain Saw Massacre, The Exorcist, The Fly, The Quatermass Xperiment, William Friedkin
-
Cel mai înspăimântător horror, demonstrat științific
15.10.2021
Dacă v-ați pus problema care este cel mai înspăimântător film horror și ați dezbătut-o fie cu prietenii, fie online, cu siguranță ați observat că fiecare susține alt film, pentru că argumentele diferă.
Totuși, UK Broadband Choices a demarat anul trecut un proiect bazat pe o metodă științifică de a stabili cel mai înspăimântător film din toate timpul. Această „Știință a spaimei” a presupus proiectarea - unui grup de spectatori - a câtorva dintre cele mai celebre horror-uri, iar cercetătorii au evaluat cu cât a crescut pulsul spectatorilor, ca mod de măsurare a... spaimei.
Așa cum spun mai multe publicații, studiul din 2020 a desemnat horror-ul lui Scott Derrickson din 2012 Sinister ca fiind primul horror căruia i s-a dat titlul de „cel mai înspăim... citeşte
Taguri:
It Follows, The Conjuring, Insidious, It, The Exorcist, The Texas Chain Saw Massacre, Host, The Descent, A Quiet Place Part II, Paranormal Activity
-
Top 35 filme horror, conform unui studiu ce a măsurat cât crește pulsul spectatorilor
20.10.2020
Apropierea Halloween-ului, pe 31 octombrie, face ca interesul pentru genul horror să crească, dacă nu neapărat pentru cinefili, măcar pentru producătorii de filme, ce țin pentru această perioadă lansarea de producții de groază - pe platformele de streaming și în cinematografe. În România, de exemplu, pe 30 octombrie se lansează pe marile ecrane The Craft: Legacy / Clubul tinerelor vrăjitoare iar platformele de streaming au secțiuni special dedicate horror-ului. Noi clasamente sunt făcute, noi studii sunt demarate. În această perioadă, publicațiile dedicate filmului alocă mai mult spațiu informațiilor despre acest gen. Așa că, un nou studiu - ce clasifică filmele după cât crește pulsul spectatorului în timp ce le privește - ne-a atras atenția.
Studiul a fo... citeşte
Taguri:
The Craft: Legacy, The Exorcism of Emily Rose, Odishon, Get Out, The Shining, The Omen, Wolf Creek, Dark Skies, El Orfanato, Friday the 13th
-
Filmele horror preferate de Scorsese, Tarantino și alți regizori celebri
01.11.2019
Iubitorii de filme horror au la dispoziție o mulțime de clasamente după care să se orienteze în alegerea producției pe care aleg să o vizioneze, însă cei de la indiewire.com au mai alcătuit unul cât se poate de interesant. Site-ul a publicat de Halloween lista titlurilor de groază preferate de o seamă de regizori celebri, ce curpinde atât titluri mai recente, precum Suspiria, cât și producții clasice, din epoca filmelor mute (Nosferatu).
Iată producțiile alese:
Robert Eggers – Nosferatu (1922)Josephine Decker -Suspiria (2018)Guillermo del Toro - Eyes Without a Face (1960)Quentin Tarantino - Audition (1999)Martin Scorsese - The Innocents (1961)Edgar Wright - Dead of Night (1945)David Lowery - Hereditary (2018)Jordan Peele - Misery (1990)Jennifer Kent - The Texas Chain S... citeşte
Taguri:
28 Days Later..., The Shining, American Psycho, The Wicker Man, poltergeist, Jacob's Ladder, Habit, The Exorcist, Un chien andalou, Green Room
-
Leatherface: Ucigașul fără chip - orori vizuale, fiori dar şi emoţie
12.11.2017
În 1974, cu numai 30.000 de dolari, Tobe Hooper reușea să creeze una dintre cele mai memorabile pelicule horror din toate timpurile, The Texas Chain Saw Massacre, și unul din hit-urile box office-ului din acea decadă. Leatherface, un prequel pentru The Texas Chain Saw Massacre rulează acum în cinematografele noastre. Cinemagia a văzut Leatherface: Ucigașul fără chip şi vă spune la ce să vă aşteptaţi.
În mod cert, horror-ul are ingredientele care să satisfacă un consumator de horror iar pentru publicul mainstream filmul garantează fiori plus emoţie. Dincolo de ororile vizuale, ceea ce oripilează este oroarea pe care o aduce cu sine ideea de a expune un copil cruzimii. Filmul care prezintă copilăria şi tinereţea lui Leatherface reuşeşte, printre găleţi de sâng... citeşte
Taguri:
Vanessa Grasse, Sam Coleman, Christopher Adamson, Sam Strike, Leatherface , The Texas Chain Saw Massacre
-
A murit regizorul lui Poltergeist și The Texas Chainsaw Massacre
28.08.2017
Încă o legendă a filmelor horror a încetat din viață anul acesta. După moartea lui George A. Romero, petrecută luna trecută, este vremea să ne luăm adio și de la scenaristul și regizorul Tobe Hooper. Acesta a decedat sâmbătă, scrie Variety.com, în Los Angeles. Avea 74 de ani. Cauza morții nu a fost încă dezvăluită.
Hooper a devenit cunoscut în 1974, ca regizor al lui The Texas Chain Saw Massacre. Cu numai 30.000 de dolari, a reușit să creeze una dintre cele mai memorabile pelicule horror din toate timpurile și unul din hit-urile box office-ului din acea decadă. Înainte de a intra în industria cinematografică, a fost profesor și cameraman pentru filme documentare.
Continuarea lui The Texas Chain Saw Massacre a venit 12 ani mai târziu. Între timp, însă, a m... citeşte
Taguri:
poltergeist, The Texas Chain Saw Massacre, George A. Romero, Tobe Hooper
-
15 lucruri mai puțin știute despre Alien
30.04.2017
Ridley Scott a lansat în 1979 una dintre cele mai de succes francize SF din toate timpurile cu Alien, un terifiant SF rămas drept o creație de referință în istoria filmului. Mai multe continuări au menținut în memoria fanilor seria, de-a lungul timpului; cea mai recentă peliculă legată de aceasta este prequel-ul lui Scott din 2012, Prometheus.
Cineastul a revenit cu o abordare incitantă a întâlnirii dintre omenire și rasa de xenomorfi, despre care vom afla mai multe în Alien: Covenant (filmul care a pus, indefinit, pe tușă, un sequel direct al lui Aliens pregătit de Neill Blomkamp). Cum însă Scott și-a gândit noile producţii din serie astfel încât toate „drumurile” (trimiterile) să ducă la primul Alien, am pus filmul pe lista „de revăzut” şi i-am ală... citeşte
Taguri:
Harrison Ford, Meryl Streep, The Duellists, Joseph Conrad, Yaphet Kotto, Bolaji Badejo, Ron Cobb, 2001: A Space Odyssey, Star Wars: Episode IV - A New Hope, The Texas Chain Saw Massacre
-
Te preocupă silueta? Vizionează filme horror
29.10.2012
Dacă îţi place să ronţăi câte ceva în timp ce te uiţi la un film, ai face bine să alegi unul horror – mai ales dacă ţii la silueta ta. Un studiu al cercetătorilor Universităţii Westminster din Marea Britanie a relevat că în timpul vizionării unei pelicule horror de 90 de minute se ard în jur de 200 de calorii, echivalentul unui baton de ciocolată.
Potrivit The Sunday Telegraph, oamenii de ştiinţă care au monitorizat consumul total de energie a zece persoane diferite ce au vizionat o selecţie filme de diverse genuri au observat , luând în considerare numărul de bătăi pe minut ale inimii, consumul de oxigen şi eliberarea dioxidului de carbon, că numărul de calorii a crescut în timp ce subiecţii urmăreau un film horror.
Filmul care a făcut privitorii să... citeşte
Taguri:
[Rec], The Texas Chain Saw Massacre, The Blair Witch Project, Paranormal Activity, A Nightmare on Elm Street, SAW, Alien, The Exorcist, Jaws, The Shining
-
Cele mai înspăimântătoare filme din toate timpurile
29.10.2009
The Shining, filmul clasic regizat de Stanley Kubrick în 1980, a fost desemnat cel mai înspăimântător lungmetraj din toate timpurile, în urma unui sondaj la care au participat mai mulţi cinefili, scrie Telegraph.co.uk. The Shining, bazat pe o poveste scrisă de Stephen King, are ca personaj central un scriitor frustrat, interpretat de Jack Nicholson, care se izolează într-un hotel, pe timpul iernii, alături de soţie şi fiul său. Pe măsură ce săptămânile trec, fiecare membru al familiei are episoade de halucinaţii terifiante. Danny, înzestrat cu puteri psihice deosebite, este primul care îşi dă seama că hotelul a fost scena unor crime sângeroase cu mulţi ani înainte. Apoi, Jack începe să se afunde tot mai adânc în nebunie. The Shining a fost descris de critici ca un film întunecat, nelinişti... citeşte
Taguri:
The Wicker Man, Night of the Living Dead, The Texas Chain Saw Massacre, The Shining, Stanley Kubrick, Rosemary's Baby, Roman Polanski, Psycho, Jaws, Jack Nicholson
Categorii articole
Gossip
-
Safdie versus Safdie: după o separare creativă, cei doi fraţi vin cu filme remarcabile
Benny şi Josh regizează pe cont propriu The Smashing Machine şi Marty Supreme - Povestea unui conflict terminat în KO: Emma Watson vs J.K. Rowling
- Unei actriţe i-a fost scârbă să-l sărute pe Kit Harington
- Câteva veşti despre noul film Blade
- Sarah Jessica Parker, remarci asupra sexismului spectatorilor. Are dreptate?
Ştiri cinema
-
Festivalul începe cu tine – s-au pus în vânzare biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest, Timișoara și Iași!
Puteți cumpăra bilete pentru cea de-a XVI-a ediție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest - Actorii din CURSA vin în orașul tău
- Ce crede Ridley Scott despre filmele noi: "Ne înecăm în mediocritate"
- Filmul CURSA te trimite la finala F1 din Abu Dhabi
- A murit Claudia Cardinale
Producţie
-
Un rol principal pentru Johnny Depp!
Actorul este în negocieri avansate pentru a apărea într-un film de Crăciun - El este Iisus din Patimile lui Hristos 2 şi 3!
- S-au terminat filmările la filmul pentru copii Atlasul universului
- O accidentare a lui Henry Cavill amână filmările Highlander
- Iată-l pe Ryan Gosling în Star Wars: Starfighter!
Cronică
-
Cel mai îndrăzneț film românesc e deopotrivă profund și amuzant – Cursa
Un mecanic auto se înscrie la cea mai importantă cursă din Europa pentru a-și ajuta fratele să plece la studii în SUA, dar se confruntă cu sabotaj din mai multe părți. - The Black Phone 2, un sequel decent, deși pe alocuri incoerent
- Frica vinde, dar și unește – Micul erou peticit
- Dinți de lapte sau teama colcăindă de la sfârșitul unei epoci
- Condiția săteanului (mafiotului) moldovean – Pădurea este a mea
Dosarele X
-
Actriţa care a pus Hollywood-ul pe jar: Tilly Norwood
Nu-ţi accesa imdb-ul din creier, e un motiv foarte bun pentru care nu ai auzit niciodată de ea - Toamna vrajbei noastre: Hollywood-ul, divizat de Palestina
- Primul efect special din istorie: publicul îngrozit a crezut că asistă la o decapitare reală
- Diavolul se îmbracă de la Prada: şapte detalii inedite
- Ştii de ce Hollywood-ul e situat în Los Angeles? Detalii inedite din istoria Cetăţii Filmului
Filme de urmărit la TV
HBO 2
20:30
|
Top Gun: Maverick(2022)Top Gun: Maverick
|
Pro Cinema
22:45
|
D-Tox(2002)Clinica
|
Cinemax 2
21:30
|
Groundhog Day(1993)Ziua cârtiței
|
CineCloud
Timeless
Amanda Peet
Agnetha Fältskog
In the Heat of the Night
The Last of Us
Roxanne
Forgetting Sarah Marshall
The Fall
Zach Galifianakis
Breakdown
A Family Man
Martin Scorsese
Devdas
Elvira Deatcu
Marian Râlea
Outlander
Terence Stamp
Monica Odagiu
Hilda Abrahamz
The Texas Chain Saw Massacre
First Sunday
Ellie Kemper
Mean Machine
All the Way
The Blind Side
She's All That
Shade
The Gunman
Marmaduke
Angels Fall
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Altered
- Selena y Los Dinos
- I Can Only Imagine Sequel
- Masha i Medvedi
- Crime 101
- Predator: Badlands
- Reminders of Him
Filme populare
- F1: The Movie
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Final Destination Bloodlines
- Thunderbolts*
- Superman
- Ballerina
- Weapons
- How to Train Your Dragon
- The Fantastic Four: First Steps
- Dragoste fără cuvinte
- Jurassic World Rebirth
- Vecina
- Lilo & Stitch
- The Conjuring: Last Rites
- 28 Years Later
- The Naked Gun
- Bring Her Back
Premiere cinema
- How to Save the Immortal
- Hegyizene 2
- Fă-mi loc!
- Springsteen: Deliver Me from...
- Cursa
- Good Boy
- Arhitecții naturii
- Disney Junior in Cinema
În curând la cinema
- Night of the Zoopocalypse
- Dracula
- Bone Lake
- Bugonia
- Regretting You
- Gekijô-ban Chensô Man Reze-hen
- Ice Fall
- Cycle of Time
- Jungle Beat 2: The Past
- Predator: Badlands
- Die, My Love
- Egykutya
- Keeper
- It Was Just an Accident
- Tafiti - Across the Desert
- The Running Man
- Triton
- Interior zero
- The Yellow Tie
- The Love That Remains
- Planurile iubirii
- Sisu: Road to Revenge
- Nouvelle Vague
- Alpha
- Tati Full-Time
- Wicked: For Good
- Gekijô-ban Jujutsu Kaisen Shibuya Jihen Tokubetsu Henshû-ban × Shimetsu Kaiyû Senkô Jôei
- Sirât
- Tooth and Nail
Filme noi în SUA
- Depeche Mode: M
- Stitch Head
- The Negotiation
- Nuremberg
- Frankenstein
- Now You See Me: Now You Don't
- Zootopia 2
- Starbright
- Five Nights at Freddy's 2
- O Agente Secreto
- Avatar: Fire and Ash
- The SpongeBob Movie: Search for SquarePants
- The Anaconda
- The Housemaid
- Mutiny
- Dracula: A Love Tale
- Wuthering Heights
- What About Love
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
The Texas Chain Saw Massacre


