Ştiri cu tagul "James DeMonaco"
-
The Purge 2, gata de a începe filmările
07.11.2013
Producţia horror The Purge, ce l-a avut drept cap de afiş pe Ethan Hawke şi a reuşit la începutul acestui an să surprindă prin încasările de 87 de milioane de dolari obţinute în toată lumea la un buget de doar trei milioane, va avea o continuare, scrie Variety.com.
Cei de la Universal Pictures l-au convins pe regizorul James DeMonaco să revină în scaunul regizoral, detalii despre distribuţie şi povestea filmului nefiind încă disponibile. Se ştie însă că filmul va avea de această dată un buget de aproape 10 milioane de dolari, în condiţiile în care realizatorii au obţinut deja o scutire de taxe de 25 de procente pentru filmările din California. Reducerea a venit însă cu o condiţie: filmările vor trebui să înceapă până la sfârşitul anului.
În primul... citeşte
Taguri:
James DeMonaco, Ethan Hawke, The Purge
-
Ethan Hawke: „Personajul meu este unul care îşi descoperă conştiinţa un pic prea târziu”
29.06.2013
The Purge prezintă pe marile ecrane de la noi o Nouă Americă în care, după ani de crize sociale, rata de șomaj este acum la un nivel de unu la sută, iar nivelul sărăciei e constant sub cinci la sută. Guvernul așa cum îl știm nu mai există, țara fiind acum condusă de Noii Fondatori ai Americii, care au rezolvat neplăcută problemă a violenței introducând o noapte pe an obligatorie în care cetățenii îți pot da frâu liber tendințelor violente și să comită orice fel de crimă, fără a fi pedepsiți. Astfel, prin constituție, în fiecare an, din 21 martie ora 19.00 până pe 22 martie ora 7.00, toți cetățenii sunt liberi de orice pedeapsă. Pentru cinci oameni pe care îi vom întâlni din 28 iunie pe marile noastre ecrane, protagoniştii filmului The Purge, ... citeşte
Taguri:
actor, Lena Headey, Assault on Precinct 13, John Carpenter, James DeMonaco, Ethan Hawke, The Purge
-
Terifiantul The Purge
27.06.2013
Când un străin (Edwin Hodge, Cougar Town) pătrunde pe proprietatea bine împrejmuită a lui James Sandin (Ethan Hawke, Training Day, Gattaca) în Noaptea Purificării, se declanşează o serie de evenimente care ameninţă să-i devasteze familia. Acum depinde numai de James, de soţia lui, Mary (Lena Headey, Game of Thrones), şi de copiii lui, Charlie (Max Burkholder, Parenthood) şi Zoey (Adelaide Kane, Teen Wolf) să treacă noaptea fără să se transforme în monştrii de care încercaseră până acum să se ascundă.
Regizorul James DeMonaco, împreună cu partenerul său de producţie, Sébastien Lemercier, a scris scenariul în aproape trei ani. În acest timp, cei doi au explorat calea pe care trebuie s-o apuce fiecare personaj şi modul în care îi va afecta noapte Purif... citeşte
Taguri:
Max Burkholder, Adelaide Kane, Rhys Wakefield, Lena Headey, James DeMonaco, Training Day, Gattaca, Ethan Hawke, Edwin Hodge, The Purge
-
Totul despre The Purge
16.06.2013
Ultimul week-end al lunii iunie aduce în cinematografele românești thriller-ul horror The Purge, cu Ethan Hawke în rol principal. Lansat pe teritoriul nord-american cu o săptămână în urmă, a obținut 34 de milioane de dolari la un buget de doar 3 milioane. Un succes neașteptat, ce a determinat producătorii să se apuce deja de o continuare a poveștii. Filmul vine cu o premisă incitantă, cu trimiteri subversive la societate și natura umană, în ambalajul captivant al cruzimii și al violenței. Filmul a reuşit să-şi adjudece locul întâi în box-office-ul american al săptămânii trecute – trimiţând pe doi Fast & Furious 6 – şi a generat un număr record de discuții în mediul online: în primele zile ale lunii iunie a strâns peste 10 mii de comentarii doar p... citeşte
Taguri:
James DeMonaco, Ethan Hawke, The Purge
-
C'est pas grave a luat trofeul DaKino 2009
30.11.2009
Scurtmetrajul francez C'est pas grave, regizat de Yacine Sersar, a primit duminică Trofeul DaKino. Filmul spune povestea a doi ecologişti care vizitează sala speciilor dispărute din Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris.Premiul juriului a fost acrodat filmului Wildman de Jodie Baltazar, în timp ce Premiul publicului a mers la The Cove de Louie Psihoyos.În închiderea evenimentului, a fost proiectată pelicula Staten Island de James DeMonaco.Ediţia de anul acesta a avut loc la Cinema Scala, între 27 - 29 noiembrie.... citeşte
Taguri:
The Cove, Staten Island, Louie Psihoyos, James DeMonaco, castigatori, festival, dakino
-
DaKino face 19 ani
17.11.2009
Aflat la a 19-a ediţie, Festivalul Internaţional de Film DaKINO este deja un nume important în lumea filmului, dar nu şi cea mai credibilă voce în domeniul ecologiei. De aceea, asumarea unei poziţii de "deget arătător" spre ce se întâmplă rău din acest punct de vedere a fost cel puţin curajoasă, dar asta nu ne surprinde, DaKINO dovedind că este un adevărat trendsetter de-a lungul istoriei sale.Ediţia cu numărul al XIX-lea, care va avea loc între 27 şi 29 noiembrie, îşi propune să ducă DaKINO spre o nouă treaptă a existenţei sale: un mesaj ce va face diferenţa, un nou spaţiu de desfăşurare şi, mai ales, o voce nouă, mai puternică, a celui mai cunoscut şi în acelaşi timp longeviv festival de film din Bucureşti. Anul acesta DaKINO vă invită la Cinema Scala.Selecţia acestui an îşi propune să ... citeşte
Taguri:
Staten Island, Food Inc., The Cove, Triage, James DeMonaco, Rebecca Miller, The Private Lives of Pippa Lee, Planet 51, Looking for Eric, Ken Loach
Categorii articole
Gossip
-
I-a ieşit porumbelul pe gură: de ce se ia toată lumea de Timothée Chalamet
Un comentariu al actorului, sursă de reacţii contondente şi surprinzătoare - Ryan Murphy a comis-o din nou? Daryl Hannah, acuzaţii grave la adresa serialului Love Story
- Elon, supărat pe Nolan: "şi-a pierdut integritatea". Are dreptate?
- Emilia Clarke s-a săturat de fantasy-uri
- George Clooney, înţepătură publică la adresa lui Tarantino
Ştiri cinema
-
Adio, Sora: aplicaţia creatoare de conţinut video, sistată de OpenAI
Printre investitori, Disney, cu un miliard de dolari - Ameninţări cu moartea pentru noul profesor Plesneală
- Imposibilul s-a produs: a murit Chuck Norris
- Warner Bros. Pictures a dominat Premiile Oscar 2026
- Poţi vedea online filmul româncei laureate cu Oscar!
Producţie
-
Uite Buffy, nu e Buffy: Hulu renunţă la noul serial cu spaima vampirilor
Anunţat acum un an cu laureata cu Oscar Chloé Zhao la regie, serialul nu va mai fi produs - Creatorul jocului God of War ironizează prima imagine din ecranizarea Amazon: "stupidă"!
- Bad Bunny, hotărât să devină star (şi) de cinema
- Nancy Meyers se întoarce: pregăteşte o nouă comedie plină de staruri
- Primele imagini din noul Highlander!
Cronică
-
Ultima balenă cântătoare, o aventură palpitantă pentru cei mici
O balenă adolescentă, măcinată de frici și nesiguranțe, încearcă să-și găsească propriul cântec, într-o animație plină de culoare și mesaje pozitive - The Madison: hai să ne lingem rănile în sălbăticie
- O comedie franceză despre salvarea pădurii – Vânătoarea de vecini 2
- X nu marchează mereu locul – Iepurele-Găină și secretul marmotei
- Începe Festivalul Filmului Francez: întâlnire cu Străinul, ecranizarea definitivă după Camus
Dosarele X
-
Val Kilmer n-a murit: actorul a fost readus la viaţă pentru un film
Familia actorului şi-a dat acordul ca el să fie recreat cu inteligenţa artificială pentru As Deep as The Grave - Preluarea Warner de către Paramount: ce ne aşteaptă
- Ce îşi doresc copiii şi adolescenţii de la filme şi seriale
- "Mama" lui Tilly Norwood e convinsă că "nici nu ne-am da seama" dacă filmele ar fi create cu inteligenţa artificială
- Actriţa care a pus Hollywood-ul pe jar: Tilly Norwood
Filme de urmărit la TV
Pro Cinema
22:30
|
The Mortal Instruments: City of Bones(2013)Instrumente mortale: Orașul oaselor
|
HBO 2
18:15
|
War for the Planet of the Apes(2017)Planeta Maimuţelor: Războiul
|
Viasat Kino
23:00
|
The Descent(2005)Coborâre întunecată
|
CineCloud
Derek Mears
Ecaterina Teodoroiu
L'arnacoeur
Juan Soler
The Undoing
Hannah Spearritt
Justin Lin
Kış Güneşi
Oliver Hardy
Hayley Kiyoko
K-9: P.I.
Claudia Black
Giorni e nuvole
George Piștereanu
Mădălina Ghenea
Ladder 49
Police Academy 3: Back in Training
Family Man
Sampiyon
In Secret
Umilință
8½
In the Name of the King: Two Worlds
Running Free
Speed
Jason Patric
Endeavour
1-800-Missing
Marfa și banii
Natural Born Killers
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Apex
- The Devil Wears Prada 2
- Moana
- The Truth and Tragedy of...
- Shaun the Sheep: The Beast of...
- The Highest Stakes
- Sonic the Hedgehog 4
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Primavera
- Météors
- The Super Mario Galaxy Movie
- The Drama
- Ready or Not 2: Here I Come
- Eagles of the Republic
- David
- Disney Junior Cinema Club
- La grazia
- Lee Cronin's The Mummy
- Heidi - Rescue of the Lynx
- You, Me & Tuscany
- La petite dernière
- Michael
- The Devil Wears Prada 2
- Mortal Kombat II
- Orwell: 2+2=5
- Hokum
- The Sheep Detectives
- Iron Maiden: Burning Ambition
- That Time I Got Reincarnated as a Slime the Movie: Tears of the Azure Sea
- Top Gun: Maverick
- Top Gun
- Star Wars: The Mandalorian and Grogu
- The Wedding
- Mă mut la mama
- Mumbo Jumbo
- Passenger
- Backrooms
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
James DeMonaco


