Sezonul aventurilor palpitante la TV1000: filmele Indiana Jones, de vineri până luni

de Cinemagia în 20 Dec 2023
În perioada 22-25 decembrie, la ora 22:00, se difuzează primele patru părți din aventurile curajosului arheolog
Decembrie este o perioadă festivă, distractivă și relaxantă ideală pentru a viziona filmele preferate împreună cu familia. Pentru această ocazie, TV1000 a programat un sezon special cu filme de acțiune în compania neînfricatului Indiana Jones. În perioada 22-25 decembrie, la ora 22:00, se difuzează primele patru părți din aventurile curajosului arheolog, poreclit Indy, care umblă în jurul lumii pentru a rezolva mistere și a căuta comori pierdute.
 
George Lucas și Steven Spielberg au început să lucreze la saga de aventuri a îndrăznețului arheolog la sfârșitul anilor 1970. I-au inspirat seriile anilor 1930 și ‘40 despre vânătorii de comori și filmele de acțiune cu Agentul 007. Indiana Jones este în esență același tip de personaj, dar fără gadgeturi.
 
Aventurile lui sunt legendare, după cum numele lui a devenit sinonim cu aventura: Indiana Jones.
Personajul a fost numit după câinele preferat al lui Lucas. Spielberg a respins numele de familie initial - Smith. În cele din urmă, au căzut de acord asupra numelui de Jones.
Tom Selleck a fost aprobat pentru rolul Indiana Jones, dar actorul a refuzat din cauza filmărilor în seria „ Magnum, detectiv particular”. L-au invitat apoi pe Harrison Ford, care lucrase anterior cu Lucas la „Războiul Stelelor”. Carismaticul Ford a reușit să creeze imaginea celui mai faimos arheolog din lume, care ne împodobește ecranele de peste 40 de ani. În plus, franciza l-a făcut unul dintre actorii cei mai recunoscuți și cu cele mai mari încasări de la Hollywood.
 
Vineri, 22 decembrie, ora 22.00. Se reia sâmbătă, 23 decembrie, ora 13:25
Clasat ca fiind cel mai bun film din serie, conform statisticilor celor de la RottenTomatoes.com, Indiana Jones și căutătorii arcei pierdute a devenit repede un clasic al filmelor de aventuri, purtând telespectatorii prin junglele Americii de Sud, în Nepal pe vârful Munţilor Himalaya, în deşertul egiptean şi pe o insulă din Marea Egee. Scenariul combină fapte istorice, legende biblice şi mituri fanteziste care fac deliciul iubitorilor genului. 
 
Povestea e plasată în anul 1936. Guvernul SUA îi dă arheologului și aventurierului neînfricat Indiana Jones o responsabilitate crucială - să caute Arca sacră. Însă, eroul nostru nu știe că nu este singurul interesat de descoperire. Primul film a costat 18 milioane de dolari și a strâns aproape 390 de milioane de dolari la box office-ul mondial. Filmul a câștigat cinci premii Oscar.
 
Indiana Jones și templul blestemat (1984)
Sâmbătă, 23 decembrie, ora 22.00. Se reia duminică, 24 decembrie, ora 13:20
Mult mai întunecat decât celelalte filme ale seriei, „Indiana Jones and the Temple of Doom” explorează practicile oculte hinduse şi pe cele voodoo, purtându-şi spectatorii prin jungla indiană şi prin subteranele întunecate ale unui castel de maharajah. Indiana Jones dovedeşte aici calităţi acrobatice superioare şi face faţă cu succes multelor încercări la care este supus. În afară de aventuri, există numeroase momente amuzante şi romantice care contribuie la farmecul spectacolului cinematografic.
 
Povestea are loc în 1935 – cu un an înainte de evenimentele primului film. Arheologul curios Indiana Jones și echipa sa se găsesc în mijlocul munților Himalaya, undeva în India. Ei vor trebui să intre în templul zeiței morții și să lupte cu păgâni nemilosi.
Continuarea a fost mai spectaculoasă, mai dinamică și mai întunecată. Guvernul indian nu a permis filmarea, așa că filmul a fost filmat în America, Anglia, Sri Lanka și China.
 

Indiana Jones și ultima cruciadă (1989)
Duminică, 24 decembrie, ora 22.00, cu reluare pe 27 decembrie, de la ora 19

Considerat de fani ca fiind cel mai bun film al seriei Indiana Jones, are un scenariu inspirat din legenda arthuriană a Sfântului Graal, combinând fapte istorice şi mituri fanteziste care fac deliciul iubitorilor genului.  Plecat pentru a-şi salva tatăl (Sean Connery) ce fusese răpit de nazişti, curajosul explorator Indiana Jones (Harrison Ford) descoperă Sfântul Graal.
 
Acțiunea este plasată în 1938. Un om de afaceri bogat îi cere lui Indiana să-și găsească tatăl dispărut, care căuta legendarul Sfânt Graal. Indiciile îl conduc pe Indiana la Veneția și de acolo, în ghearele naziștilor, care caută și ei vasul sacru.
Acest film este favoritul multor fani, inclusiv al lui Steven Spielberg. Poate pentru că regizorul și-a cunoscut viitoarea soție, pe Kate Capshaw, pe platourile de filmare. Căsătoria lor durează de peste 30 de ani.
 

 

Indiana Jones și regatul craniului de cristal (2008)
Luni, 25 decembrie, ora 22.00; se reia joi, 28 decembrie, de la ora 19:30
Realizat la 19 ani de la filmul precedent al seriei, Indiana Jones and the The Kingdom of the Crystal Skull îşi plănuieşte să aducă lumină în mistere precum geoglifele de la Nazca, gradul înalt de dezvoltare al civilizaţiilor precolumbiene sau incidentul de la Roswell (1947). Explicaţiile sunt în mare măsură fanteziste, dar aventura continuă să fascineze. Deşi îmbătrânit, Harrison Ford continuă să facă ceea ce ştie el mai bine: să caute şi să dezgroape comori, pentru a le aduce în muzee. Filmul are şi partea lui de supranatural: morţi-vii ce păzesc comori, furnici ucigaşe şi extratereştri ce studiază evoluţia civilizaţiei pământene.
 
Pentru a recrea spiritul filmelor anterioare, Steven Spielberg a evitat să folosească efectele computerizate moderne. Filmul a fost filmat pe bandă, nu cu o cameră digitală. Al patrulea film din franciză a costat aproape 185 de milioane de dolari și a câștigat 786,6 milioane de dolari la box office. Șaizeci și cinci de milioane au fost plătite lui Harrison Ford, care a acceptat să joace pentru un procentaj din profit.
 
Al cincilea și ultimul capitol al epicei saga, intitulat „Indiana Jones și cadranul destinului”, a fost lansat în 2023. Actorul avea 79 de ani în timpul filmărilor și a făcut majoritatea cascadoriilor. „Am vrut să-l văd pe Indiana la sfârșitul carierei sale, la sfârșitul drumului pe care l-am stabilit împreună. Am vrut să mergem până la capăt”, a spus actorul într-un interviu.

Exploreaza subiecte similare:

Tom Selleck, Harrison Ford, Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark, Steven Spielberg, Indiana Jones and the Temple of Doom, Indiana Jones and the Last Crusade, Indiana Jones and the The Kingdom of the Crystal Skull, Indiana Jones and the Dial of Destiny

Alte știri din cinema

Fenomenul Yellowstone: blestemul pământului

Câteva vorbe despre acest Dallas modern, ajuns la o audienţă globală de 100 de milioane de spectatori

Tracker/Urmăritorul: supradoză de Americana

Câteva explicaţii ale popularităţii globale a serialului cu Justin Hartley

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells