Horaţiu Mălăele cântă în Funeralii Fericite

5 Iun 2013
A doua colaborare dintre Mălăele şi scenaristul Adrian Lustig se lansează vineri

Un proiect ambiţios şi o provocare dublă pentru maestrul Horaţiu Mălăele, filmul Funeralii fericite, pentru care este atât regizor cât şi protagonist, ajunge în premieră pe marile ecrane din 7 iunie, când spectatorii vor avea ocazia să îl asculte pe actor cântând pentru prima dată în cariera sa.

Cunoscut printre colegii săi ca fiind complet afon, Mălăele n-a mai cântat niciodată pe o scenă sau într-un film. De data aceasta, a făcut-o pentru cel mai nou proiect al său, Funeralii fericite. A cântat fără reţineri şi scena i-a ieşit atât de bine încât n-a mai fost nevoie de post-sincron.

În Funeralii fericite, Horaţiu Mălăele interpretează rolul lui Lionel, un român reîntors din Franţa unde a lucrat în construcţii, care luptă împotriva destinului şi a propriului viitor. Când o razie duminicală îi pune pe fugă din cârciuma „La imigrantul fericit”, Lionel şi cei doi prieteni ai lui descoperă că viaţa le-a rezervat o ultimă surpriză. Aceştia ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Distracţia începe atunci când femeia le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri.  

Aflat la cea de-a doua colaborare cu scenaristul Adrian Lustig, după filmul Nuntă mută, Horaţiu Mălăele joacă în Funeralii fericite alături de actori de renume ca: Mihai Gruia Sandu, Igor Caras-Romanov, Alexandru Bindea, Dorina Lazăr, Florin Zamfirescu, Crina Semciuc şi Antoaneta Zaharia.

Distribuită de MediaPro Distribution, comedia românească Funeralii fericite va avea premiera pe 7 iunie, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Capitol (Oneşti), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Palace (Oradea), Cinema Twins (Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Cinema Unirea (Botoşani).

Exploreaza subiecte similare:

Funeralii fericite, Nunta Mută, Horaţiu Mălăele, Crina Semciuc, Mihai Gruia Sandu, Alexandru Bindea, Dorina Lazăr, Florin Zamfirescu

Alte știri din cinema

Bioshock nu a murit: noutăţi despre mult aşteptata ecranizare

Netflix reconfingurează în acest moment anvergura pe care o va avea retro SF-ul

Unde se va opri Inside Out 2? Noi recorduri pentru animaţia Pixar

Continuarea a încasat 1,44 miliarde de dolari, dar totalul s-ar putea să fie considerabil mai mare

Primul serial Alien termină filmările: acţiunea are loc pe Terra!

Alien: Earth îi are în rolurile principale pe Sydney Chandler şi Timothy Olyphant

Animaţie cu spermatozoizi, pregătită să... ejaculeze pe ecrane

Animaţia Spermageddon promite să fie la fel de ireverenţioasă ca Sausage Party

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 5 iulie 2013 16:21
Suna interesant...chiar ma intreb cat de bine s-a descurcat Malaele.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells