Blockbuster
-
Un lungmetraj Urzeala tronurilor este în dezvoltare. Va fi el abandonat?
04.03.2026
Andor este aproape unanim considerat cel mai bun serial Star Wars, aşa că avem toate motivele să urmărim ce face unul din principalii săi scenarişti, Beau Willimon. Şi iată că acesta a scris primul film de cinema din Urzeala tronurilor. Scenariul nu este finalizat, iar preluarea Warner Bros. Discovery de către Paramount Skydance ne face să ne întrebăm nu doar când, ci şi dacă acest lungmetraj va fi realizat.
Willimon a predat prima versiune de scenariu şi este normal ca detaliile privind povestea să fie acum extrem de puţine şi neclare. Totuşi, zvonurile spun că în centrul atenţiei ar fi Aegon Întâiul, zis Aegon Cuceritorul, fondatorul dinastiei Targaryen şi cel care a unificat cele şapte regate din Westeros după ce a cucerit, în urma unor bătălii sângeroas... citeşte
-
Trailerul Odiseea explicat: şi dacă Ulise este cel mai mare obstacol în drumul său spre casă?
23.12.2025
După ce în SUA s-a putut vedea un clip de nu mai puţin şase minute din The Odyssey, devenit între timp cel mai ambiţios film din extrem de ambiţioasa carieră a lui Christopher Nolan, iată că avem parte de un prim teaser trailer care sugerează câteva dintre direcţiile ecranizării după Odiseea lui Homer. Vedem şi câteva dintre libertăţile pe care Nolan şi le-a luat în ecranizare, mai ales în ceea ce priveşte armurile purtate de protagonişti, armuri considerate prea moderne de către vocalul cor internautic.
Poate cea mai puternică impresie pe care o lasă teaser-ul este că The Odyssey ar putea fi un film cu un puternic mesaj anti-război. Ulise (cel mai folosit nume al eroului este latin, în greacă i se spunea Odiseu) vede atâtea orori în timpul celor zece ani d... citeşte
Taguri:
Ludwig Göransson, The Smashing Machine, Benny Safdie, Tom Holland, Anne Hathaway, Matt Damon, Oppenheimer, Christopher Nolan, The Odyssey
-
Dansează, Tom, dansează: cel mai nou film cu Tom Cruise lansează un teaser supercriptic
19.12.2025
Tom Cruise a dansat în Risky Business, dar şi în Tropic Thunder, iar acum dansează pentru mexicanul Alejandro G. Iñárritu, care se poate lăuda cu nu mai puţin de patru Oscaruri. În misteriosul teaser de mai sus, Cruise dovedeşte că poate dansa cu orice, acum venind rândul unei lopeţi cât se poate de potrivite cu numele personajului său, Digger (de la "dig", a săpa).
Evident, teaserul e făcut special ca să nu spună nimic despre film şi este posibil ca imaginile de mai sus nici măcar să nu facă parte din montajul final al premierei programate deja pentru luna octombrie, după o foarte probabilă premieră mondială în competiţia oficială a festivalului de la Veneţia, unde Iñárritu şi-a lansat atât 21 Grams, cât şi Birdman.
În ce priveşte subiectul lui Digge... citeşte
Taguri:
Alejandro G. Iñárritu, Digger, Tom Cruise
-
Peste 600 de kilometri de peliculă folosiţi pentru Odiseea!
14.11.2025
Christopher Nolan confirmă încă o dată că este unul dintre extrem de puţinii regizori de la Hollywood cărora marile studiouri acceptă să le dea bugete gigantice pe mână pentru filme ieşite din comun. Într-o conversaţie cu publicaţia britanică Empire, Nolan dezvăluie că a consumat peste 600 de kilometri de peliculă în cele aproape trei luni cât au durat filmările la Odiseea/The Odyssey.
După ce Oppenheimer i-a adus atât Oscarul pentru Cel mai bun film, cât şi cel pentru Cel mai bun regizor, Nolan pare hotărât să se autodepăşească. După ce şi-a clădit cariera mai ales cu filme originale precum Memento, Interstellar, Inception şi Tenet, regizorul şi-a propus o versiune definitivă a Odiseei lui Homer. "Ca regizor, mă preocupă lacunele din cultura cinemat... citeşte
Taguri:
The Odyssey, Christopher Nolan
-
Reuniunea deceniului: Brendan Fraser şi Rachel Weisz, într-un nou film Mumia
05.11.2025
Mumia a fost filmul cel mai popular în România anului 1999, aventura supranaturală cu Brendan Freser şi Rachel Weisz având mai mulţi spectatori chiar şi decât aşteptatul Star Wars: Episode I - The Phantom Menace. În lume, filmul de aventuri a încasat 400 de milioane de dolari la un buget de 80 de milioane şi i-a transformat pe cei doi actori în adevărate staruri, Weisz fiind practic o necunoscută atunci.
Variety anunţă că amândoi actorii vor apărea într-un nou sequel, a patra parte din populara franciză Universal. Este neclar acum dacă ei vor interpreta rolurile principale sau vor fi mentorii din umbră ai unui nou cuplu de aventurieri. Regizori sunt Matt Bettinelli-Olpin şi Tyler Gillett, care au coregizat Ready or Not şi ultimele două filme din franciza Scream.
... citeşte
Taguri:
rachel weisz, Brendan Fraser, The Mummy
-
I-au luat arma! Decizia controversată a Amazon aruncă nori negri pe viitorul francizei
07.10.2025
Săptămâna trecută, fanii filmelor cu James Bond au remarcat că pe Amazon Prime Video posterele în care agentul 007 ţine întotdeauna în mână un pistol au fost modificate digital, uneori cu rezultate nenaturale: Sean Connery pare acum că face reclamă la haine, iar în poster-ul lui Moonraker (îl poţi vedea mai jos) mâinile lui Roger Moore au fost lungite pentru ca pistolul să iasă din cadru.
Reacţiile vehemente ale fanilor au determinat platforma de streaming să revină nu la posterele originale, ci la cadre din filmele respective. Din nou, în niciunul din aceste cadre nu apare vreo armă. Poate părea un detaliu minor, dar dacă această iniţiativă a fost efectul unei decizii la nivel înalt a Amazon, care poate consideră că filmele cu James Bond sunt prea violente?... citeşte
-
Superman şi Lex Luthor, aliaţi în Superman 2?
12.09.2025
Studiourile Warner nu pierd timpul când vine vorba de eforturile de a transforma ecranizările DC Comics într-un univers cinematografic gata să ţină piept mai popularului Univers Cinematografic Marvel. După primirea bună a lui Superman din această vară, continuarea Man of Tomorrow are deja o dată de lansare, pe 9 iulie 2027, şi începutul filmărilor a fost programat pentru luna aprilie.
James Gunn, care a scris şi va regiza continuarea, a dat informaţii despre ce s-ar putea întâmpla în sequel. În cuvintele lui, "este o poveste despre cum Lex Luthor şi Superman trebuie să colaboreze într-un fel sau altul pentru a ţine piept unei ameninţări mult mai mari". Gunn a spus, totuşi, că a simplficat totul într-o frază şi că povestea e mai complexă. Mai mult, regizorul... citeşte
Taguri:
Man of Tomorrow, Milly Alcock, Nicholas Hoult, James Gunn
-
Şi totuşi, se reuneşte echipa Piraţilor din Caraibe?
21.08.2025
Zilele trecute celebrul Jerry Bruckheimer, unul dintre cei mai prolifici producători din istoria Hollywood-ului, a declarat că Johnny Depp "s-ar putea întoarce" într-un nou film Piraţii din Caraibe, o declaraţie care a entuziasmat fanii francizei, dar pe care noi am ignorat-o din simplul motiv că nu scriem despre "ar putea", ci despre lucruri care chiar se întâmplă.
Totuşi, ieri Orlando Bloom s-a declarat entuziasmat de o eventuală relansare a francizei şi de revenirea la unul din rolurile emblematice ale carierei, cel al lui Will Turner. "Mi-ar plăcea ca toată lumea să se întoarcă", a spus Bloom, referindu-se la Johnny Depp, Keira Knightley, Geoffrey Rush şi restul distribuţiei. "Cred că dacă toată lumea se întoarce e deja un pariu câştigat", a spus Bloom, citat ... citeşte
Taguri:
Johnny Depp, Keira Knightley, Orlando Bloom, jerry bruckheimer
-
Iat-o pe Varang, antagonista din Avatar 3!
23.07.2025
Dacă în primele două filme Avatar antagoniştii au fost aproape fără excepţie personajele umane, totul se schimbă în Avatar: Fire and Ash, unde rolul principal negativ îi revine lui Varang. O serie de postere lansate zilele trecute include şi unul cu Varang, a cărei privire incandescentă aminteşte de ochii unei leoaice în lumina unui foc atotdistrugător şi ne avertizează că nu e un personaj de glumit.
James Cameron şi-a anunţat de ani buni intenţia de a opera o schimbare de perspectivă în Avatar 3: "Vreau să arăt o altă faţă a populaţiei Na'vi pentru că până acum am văzut doar latura lor pozitivă. În primele filme avem exemplare umane malefice, în timp ce personajele Na'vi au un rol pozitiv. În Avatar 3, avem o răsturnare de forţe", a declarat Cameron... citeşte
Taguri:
The Fantastic Four: First Steps, Jon Landau, James Cameron, Avatar: Fire and Ash, Oona Chaplin
-
Va face ce nu a îndrăznit Christopher Nolan: să arate în detaliu ororile bombei atomice
15.07.2025
Oppenheimer a fost unul dintre filmele cel mai bine primite din 2023: în ciuda subiectului dificil, a încasat aproape un miliard de dolari, iar anul următor a câştigat şapte premii Oscar, inclusiv cele pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun actor (Cillian Murphy). Dar unul dintre marile reproşuri aduse filmului a fost faptul că Christopher Nolan a refuzat să arate efectele distrugătoare ale bombelor atomice detonate la Hiroshima şi Nagasaki, preferând să se concentreze exclusiv pe ceea ce au însemnat aceste bombe pentru America.
Dar lucrurile nu se vor opri aici, pentru că la începutul lunii august va apărea cartea "Ghosts of Hiroshima" (Fantomele de la Hiroshima), în care autorul Charles Pellegrino descrie detaliat efectul bombelor care au ucis inst... citeşte
Taguri:
Christopher Nolan, Oppenheimer, James Cameron
-
Russell Crowe şi Henry Cavill fac echipă în remake-ul lui... "doar unul poate exista"
21.06.2025
În vremuri când aşteptăm doar 15 ani pentru un remake (de exemplu, How to Train Your Dragon, acum pe ecrane), îţi vine să tratezi cu respect remake-urile realizate la 40 de ani de la premiera filmului original. Este cazul noului Highlander, care se va lansa în 2026, fix la patru decenii de la premiera fantasy-ului cu Christopher Lambert şi Sean Connery.
Sunt deja câţiva ani de când ştim că Henry Cavill îl va interpreta pe Nemuritorul titular, dar iată că Variety ne informează că nimeni altul decât Russell Crowe preia rolul mentorului de la Sean Connery. Regizor este Chad Staheski, care ne-a arătat că ştie cum să trateze un film de acţiune după ce s-a ocupat de cele patru John Wick, iar banii vin de la studiourile Amazon. În acelaşi timp, unele zvonuri spun că M... citeşte
Taguri:
Highlander, Michael Fassbender, How to Train Your Dragon, Henry Cavill, Russell Crowe
-
Wonder Woman se întoarce, dar cine o va interpreta?
11.06.2025
Ne mai desparte exact o lună de premiera lui Superman, primul film din noul Univers Extins DC reimaginat de James Gunn. Într-un interviu pentru Entertainment Weekly, Gunn a dezvăluit şi că se lucrează la scenariul unui nou film cu Femeia fantastică, personaj interpretat de Gal Gadot (îi pronunţi corect numele?) în mai multe producţii din 2017 încoace.
Chiar dacă actriţa israeliană a declarat în mai multe rânduri că îşi doreşte să revină la cel mai popular personaj din cariera ei cinematografică şi chiar dacă James Gunn a comentat în trecut că nu ar avea nicio problemă să o reprimească pe Gadot în noul univers DC, în acest moment nu este deloc clar dacă studiourile Warner o doresc şi ele pe actriţă. Mulţi consideră că Gadot a fost cea mai bună aleger... citeşte
Taguri:
superman, James Gunn, Gal Gadot
-
Superman, vulnerabil într-un nou trailer entuziasmant
15.05.2025
"Alegerile şi acţiunile tale te fac cine eşti cu adevărat", îi spune Jonathan Kent fiului său adoptiv, Superman (David Corenswet), sugerând că nu superputerile sunt esenţa sa, ci poziţionarea cu orice preţ de partea binelui. Trailerul lansat ieri şi vizualizat deja de 10 milioane de ori doar pe canalul de Youtube DC, este literalmente entuziasmant şi sugerează câteva dintre direcţiile preferate de regizorul James Gunn pentru reactivarea celui mai popular supererou din toate timpurile.
În primul rând, noul Superman nu este despre superputeri, ci despre valori. Într-una din cele mai puternice scene, în care jurnalista Lois Lane (Rachel Brosnahan) îl intervievează ostil pe Superman, vedem nu doar cât de fragile sunt aceste valori, ci şi cât de uşor pot fi ele erodate... citeşte
Taguri:
superman, Rachel Brosnahan, David Corenswet
-
Maestrul cascadoriilor de la Hollywood revine cu How to Rob a Bank
07.05.2025
Parcursul lui David Leitch la Hollywood este unul exemplar: la începutul carierei a fost unul dintre cei mai doriţi cascadori, apoi a devenit coordonator de cascadorii şi a debutat ca regizor cu John Wick. A mai regizat Atomic Blonde, Deadpool 2, Hobbs & Shaw şi Bullet Train şi putea fi uşor prezentat drept regizorul care nu a avut niciodată parte de un eşec de casă, dar asta doar până la The Fall Guy. Chiar dacă filmul cu Ryan Gosling şi Emily Blunt a avut încasări dezamăgitoare, noi l-am considerat un film pe cât de proaspăt pe atât de amuzant la premiera de anul trecut.
Mai mult, Leitch a căpătat o asemenea influenţă la Hollywood, încât a reuşit ceva ce nu s-a mai întâmplat din 2001, anume introducerea unei noi categorii la Oscar. Practic, numele lui a deveni... citeşte
Taguri:
The Fall Guy, Anna Sawai, Pete Davidson, Nicholas Hoult, David Leitch
-
A fost ales tânărul Haymitch din noul film Hunger Games
24.04.2025
Prequel-urile au uneori o sarcină ingrată, aceea de a captiva publicul deşi toată lumea le ştie finalul. La fel stau lucrurile cu The Hunger Games: Sunrise on the Reaping, film a cărui acţiune are loc cu 24 de ani înainte de saga lui Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence), la cea de-a 50-a ediţie a Jocurilor foamei. Desigur, ştim de la bun început că Haymitch Abernathy, personajul interpretat de Woody Harrelson în primele filme ale francizei, va câştiga această ediţie. Ce nu ştim, însă, este cum o va face şi cu ce preţ... Sau ştim, dacă am citit cartea cu acelaşi nume scrisă de autoarea Suzanne Collins şi publicată luna trecută.
Iată că tânărul actor Joseph Zada a fost ales să-l interpreteze pe Haymitch la adolescenţă, într-un rol care cu siguranţă va d... citeşte
Taguri:
The Hunger Games: Sunrise on the Reaping, Woody Harrelson, The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes, Francis Lawrence, Whitney Peak
-
Rasa umană, condamnată la moarte în noul trailer Fantastic 4
18.04.2025
Ne întrebăm de ceva vreme dacă nu cumva era supereroilor s-a sfârşit, dar trebuie spus că noul trailer The Fantastic Four: First Steps chiar este promiţător. Ştiam deja că Julia Garner, care a devenit celebră internaţional datorită serialului Ozark, îl interpretează pe Silver Surfer în noul film Marvel, dar nu aveam idee că Pământul este condamnat la moarte în filmul ca se va lansa pe 25 iulie.
În trailerul de mai sus auzim sentinţa "The Earth is marked for death!", dar îl vedem şi pe Galactus la pas prin Manhattan. Ok, îi vedem doar călcâiul, dar imaginile nu au cum să nu îţi amintească de Godzilla sau de una dintre cele mai celebre coperte de benzi desenate, cu un Galactus tronând deasupra zgârie-norilor din New York, poziţia oamenilor fiind aceea de sim... citeşte
Taguri:
Florence Pugh, Ozark , Julia Garner, Thunderbolts*, The Fantastic Four: First Steps
-
La o lună de la premieră, Snow White are rating 1,6 pe Imdb
17.04.2025
Lansat pe 21 martie, Snow White a avut încasări dezamăgitoare şi premiera a fost întâmpinată şi cu un val de reacţii negative, un aspect fiind rating-ul dezastruos de pe Imdb. Ne-am întrebat atunci câţi dintre utilizatorii Imdb au dat minimul de o stea fără să fi văzut, de fapt, filmul. Fără să menţionăm în articol, ne-am aşteptat ca această primă reacţie vehementă să fie temperată ulterior de spectatorii filmului, dar iată că au trecut patru weekend-uri de la premieră şi rating-ul este acum 1,6 din 338.000 de voturi exprimate.
În acelaşi timp, peste 2000 de utilizatori au făcut efortul de a lăsa recenzii îmbibate în vitriol. Cea mai apreciată recenzie se intitulează "Ţin cu mărul [otrăvit]". Chiar dacă sunt 172 de recenzii care dau filmului 10 ... citeşte
Taguri:
Snow White
-
Se ecranizează Alchimistul: tu îţi cunoşti "legenda personală"?
11.04.2025
După şi-au văzut cel mai recent proiect, fenomenul Adolescence, catapultat în topul celor mai vizionate producţii Netflix din toate timpurile, regizorul Philip Barantini şi scenaristul Jack Thorne pot alege pe sprânceană următorul proiect: conform Variety, cei doi cineaşti vor răspunde de o ecranizare cu buget imens a "Alchimistului", cartea autorului brazilian Paulo Coelho.
Citeşte şi despre provocările ridicate de filmarea în timp real din Adolescence.
Scrisă în doar două săptămâni şi publicată în 1988, "Alchimistul" a devenit una dintre cele mai populare cărţi din ultimul secol: nu mai puţin de 150 de milioane de exemplare au fost vândute în ultimele decenii. Mai mult, cartea scrisă iniţial în portugheză deţine recordul pentru numărul de limbi în care... citeşte
Taguri:
Jack Thorne, Philip Barantini, A Minecraft Movie, Adolescence
-
Trailer Misiune imposibilă 8: "pentru ultima oară"
07.04.2025
Penultimul film Misiune imposibilă l-a determinat pe fostul preşedinte american Joe Biden să schimbe strategia SUA privind protecţia contra inteligenţei artificiale. În vremuri când Hollywood-ul pare hotărât să pompeze sequel-uri falimentare creativ, franciza ce la anul va împlini trei decenii insistă nu doar să ofere publicului cele mai spectaculoase cascadorii, ci şi să fie în pas cu cele mai neliniştitoare ştiri.
Despre Mission: Impossible - The Final Reckoning se spune că ar fi ultimul film cu Tom Cruise în rolul lui Ethan Hunt, iar actorul (şi producătorul) pare hotărât să ofere fanilor un rămas-bun pe măsura popularităţii francizei. În ce priveşte promisiunile, trailerul lansat abia cu ore în urmă nu dezvăluie prea multe, dar miza e deja cunoscută:... citeşte
Taguri:
Tom Cruise, Mission: Impossible - The Final Reckoning
-
Marvel anunţă noua echipă a Răzbunătorilor
27.03.2025
Cu toate cele patru părţi în topul 20 al filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile (pe locurile 2, 7, 12 şi 17), seria Avengers este indiscutabil o forţă cinematografică, prin urmare fanii Marvel aşteaptă cu nerăbdare Avengers: Doomsday. Într-un eveniment difuzat online, studiourile Marvel au pus punct speculaţiilor fanilor, anunţând ce personaje vom vedea în sequel.
Chris Hemsworth revine în rolul lui Thor, Anthony Mackie în cel al lui Sam Wilson/Captain America, Sebastian Stan în cel al lui Bucky Barnes/Winter Soldier, Paul Rudd în cel al lui Scott Lang/Ant-Man, Tom Hiddleston în cel al lui Loki şi Letitia Wright în cel al lui Shuri, noua Black Panther. Din vechea echipă îl vom reîntâlni pe Robert Downey Jr., dar nu în rolul lui Tony Stark/Iron M... citeşte
Taguri:
Robert Downey Jr., superman, Thunderbolts*, The Fantastic Four: First Steps, Avengers: Doomsday, Simu Liu, David Harbour, Florence Pugh, Ebon Moss-Bachrach, Joseph Quinn
Articole 1 - 20 din 62
Categorii articole
Gossip
-
Ryan Murphy a comis-o din nou? Daryl Hannah, acuzaţii grave la adresa serialului Love Story
Actriţa spune că modul cum e portretizată în serial nu are legătură cu realitatea - Elon, supărat pe Nolan: "şi-a pierdut integritatea". Are dreptate?
- Emilia Clarke s-a săturat de fantasy-uri
- George Clooney, înţepătură publică la adresa lui Tarantino
- Gwyneth Paltrow, concediată dintr-un motiv neaşteptat
Ştiri cinema
-
Gata cu suspansul: studiourile Warner ajung la Paramount
Favoritul anterior, Netflix, a avut parte de o surpriză pe bursele internaţionale - Băieți de Oraș: Golden Boyz, de 3x pe locul 1 în inima publicului
- A murit Eric Dane
- A murit Robert Duvall
- 1,3 milioane de dolari pentru familia lui James Van Der Beek
Producţie
-
Creatorul jocului God of War ironizează prima imagine din ecranizarea Amazon: "stupidă"!
David Jaffe spune că imaginea este "neinspirată din mai multe motive" - Bad Bunny, hotărât să devină star (şi) de cinema
- Nancy Meyers se întoarce: pregăteşte o nouă comedie plină de staruri
- Primele imagini din noul Highlander!
- Când Yellowstone te face star: Michelle Randolph, la primul rol principal major
Cronică
-
O călătorie emoționantă gândită de Fellini: Napoli – New York
Doi copii italieni, rămași orfani în urma războiului, se îmbarcă într-o călătorie pe ocean pentru a ajunge în America, țara tuturor posibilităților. - Bonnie și Clyde în varianta Frankenstein – Mireasa!
- Tot ce atinge Taylor Sheridan se transformă în aur? A început Marshals
- Agentul secret: simfonia familiarelor tristeţi
- Crima perfectă: unui bărbat chipeş să-i iertăm orice
Dosarele X
-
Preluarea Warner de către Paramount: ce ne aşteaptă
Se teme Hollywood-ul că "am scăpat de dracu' şi am dat de ta-su"? - Ce îşi doresc copiii şi adolescenţii de la filme şi seriale
- "Mama" lui Tilly Norwood e convinsă că "nici nu ne-am da seama" dacă filmele ar fi create cu inteligenţa artificială
- Actriţa care a pus Hollywood-ul pe jar: Tilly Norwood
- Toamna vrajbei noastre: Hollywood-ul, divizat de Palestina
Filme de urmărit la TV
Viasat Kino
22:00
|
Shakespeare in Love(1998)Shakespeare îndrăgostit
|
HBO 2
01:50
|
Sinners(2025)Păcătoșii
|
AMC
22:20
|
Aliens(1986)Alien 2 - Misiune de pedeapsă
|
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- The Super Mario Galaxy Movie
- Svärtan
- Saturday Night Live UK
- The Testaments
- The Audacity
- Monster Mia
- BTS the Comeback Live: Arirang
Filme populare
Premiere cinema
- The Disappearance of Josef...
- Sorella di Clausura
- Acel martie
- Hoppers
- Good Luck, Have Fun, Don't Die
- Naples to New York
- The Bride!
În curând la cinema
- Reminders of Him
- Sound of Falling
- Hola Frida
- Un loc sigur
- Hotarul
- Marsupilami
- Open Season 2
- Silent Friend
- The Last Whale Singer
- Project Hail Mary
- Chickenhare and the Secret of the Groundhog
- Caliu: Nicidecum altceva, ce să fac altceva?
- L'heureuse élue
- The Magic Faraway Tree
- They Will Kill You
- Arco
- Primavera
- Météors
- The Super Mario Galaxy Movie
- The Drama
- Ready or Not 2: Here I Come
- Eagles of the Republic
- Disney Junior Cinema Club
- David
- La grazia
- Lee Cronin's The Mummy
- Heidi - Rescue of the Lynx
- You, Me & Tuscany
- Dosarele orașului alb
Filme noi în SUA
- Untitled the Exorcist/Mike Flanagan Project
- Alpha
- The Dog Stars
- Yes
- Normal
- The Ark and the Aardvark
- The Devil Wears Prada 2
- Hokum
- Mortal Kombat II
- The Sheep Detectives
- Star Wars: The Mandalorian and Grogu
- Masters of the Universe
- Disclosure Day
- Toy Story 5
- Supergirl
- Minions & Monsters
- Young Washington
- Untitiled Tommy Wirkola Project
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Arhivă Blockbuster


