M0n0(logând) despre filme

[M0n0]

:lol:

Stiu...m-am nascut amuzant... :hmm:

[M0n0]

Dial M for Murder - 9.5/10. Clasic Hitchcock. Acum, trec printr-o faza Hitchcock...am vreo 7 filme de'ale lui la rand si am inceput cu acest incredibil thriller, care are scris pe el numai Alfred (o zic iar) Hitchcock in afara de scenariu...pe care e scris Frederick Knott. Mie filmul mi-a provocat cate un zambet de satifacere de fiecare data cand un eveniment se lega cu celalalt...dar trebuie sa recunosc, inteligenta si/sau siretenia unor personaje din acest film este dementiala. Pura lor prezenta te tine pe scaun si te face sa te alaturi lor, chiar daca sunt personajele negative. Sunt personaje fascinante una si una...dar bineinteles, scenariul ajuta enorm. Replicile curg lin si cursiv si logic.

[Pitbull]

Excelent - Hitch e SCOALA de cinema! Iar "Dial M For Murder", desi foarte bun în sine, e totusi un Hitchcock de nivel mediu - între numeroasele stiftulete si admirabilele bijuterii sau chiar capodopere.

[M0n0]

Ce'am mai vazut de Hitchcock...Rear Window, North by Northwest si Vertigo (dar cred ca ultimul am sa-l revad).

Strangers on a Train - 8.5/10. Inca unul foarte bun. Totusi, asta e putin mai previzibil...de fapt cam toate ajung sa fie asa, din cauza ca Hitchcock e un justitiar. Dar chiar si asa...vrei sa vezi cum o sa se ajunga la final. Oricum, e un film reusit. Dar si eu sunt putin fatarnic, din pacate, din cauza ca nu am cautat decat filmele lui Hitchcock cu o nota de peste 8 pe imdb....

[M0n0]

Notorious - 9/10. Unde a fost misterul aici? Unde a fost suspansul? Ce a insemnat filmul asta? Prea mare nota 9 sa am atatea dubii despre el. Tarziu, chiar in final, mi-am dat seama despre ce este vorba. Este vorba despre complexitatea realtiiei dintre personajul lui Grant si cel a lui Bergman. Complexitate formata de slujba pe care o are Grant si de sarcina atribuita lui Bergman. Iar finalul clarifica povestea...Bergman aflandu-se in mijlocul luptei dintre Grant si Rains pentru...ea. Personaj manipulat de la inceput pana la sfarsit, o jucarie pe post de microfon pentru un barbat din viata ei. O minunata drama a femeii si a invaziei asupra spatiului privat (asa cum ne arata Hitch prin apropierea aproape absurda asupra cuplului si urmarirea lor). Alt cadru care mi-a placut foarte mult a fost coborarea de la etaj pana la Rains si Bergman, urmat de focalizarea asupra mainii lui Bergman, relevand cheia...minunata cinematografie. Minunat film...dar nu cel mai.

Rebecca - 7/10. Nu prea mi-a placut. Are parca caracteristicile primei telenovele, elemente care m-au facut sa rad dar care nu sunt neaparat amuzante. Plot twisturile care apar din senin...comoditatea finalului pentru personajele principale...bantuirea unei persoane moarte, prin simple litere si amintiri ale altor persoane asupra personajului feminin principal. De la inceputul filmului pana la inceputul ultimei jumatati de ora din film, filmul nu duce nicaieri...e doar povestea unei Cenusarese, care se plimba prin casa, bantuita de ce am mentionat mai sus, prin intermediul cameristei credincioase celei moarte...i-a venit cam tarziu ideea (celei de'a doua Dna. Winters) sa arunce toate lucrurile ce ii aduc aminte de R. Cam inutil filmul...si nu si-a meritat Oscarul. Dar a ramas o replica cunoscuta din film...Nu trebuia sa ne intoarcem la Manderlay...si eu zic...Nu trebuia sa ma uit la filmul asta.

The Birds - 9/10. Ce final minunat pentru o zi Hitchcock...Unul dintre cele mai cunoscute suspanse-thrillere ale lui Hitchcock...si unul dintre cele mai bune filme horror din istorie. Horror psihologic, that is. Ce a vrut sa arate Hitchcock cu filmul asta, zic eu...ca numarul ii sperie pe oameni, multitudinea si proportia obiectului e ceea ce ii infricoseaza pe oameni...da, intr-adevar, daca erau la fel de multi iepurasi dragalasi, da, nu era asa de infricosator, pentru ca era foarte usor sa te aperi de ei...pe cand la pasari...zboara repede, greu de controlat, iar ciocurile...ciocurile sunt infricosatoare de aproape (si credeti-ma, ca detinator de perus, pisca cateodata pana la sange, cand chiar se hotarasc sa o faca). O explicatie asupra nebuniei pasarilor...aveau creiere mici, si stateau mult pe firele de electricitate, au fost evident afectate de asta si astfel innebuneau atacand orice misca. Dar de ce numai pescarusi si ciori? Si de ce numai in orasul ala? N-am idee. Dar pe langa astea, efectele speciale si imaginea sunt de cea mai buna calitate.

Rope - 10/10. Filmul asta trebuie amintit pentru posteritate ca fiind unul din cele mai bune Hitchcockuri. Stau acum si ma gandesc ce sa spun despre el...decat ca e un film perfect. Atat prin tehnica folosita cat si povestea plina ochi de suspans si tensiune. Filmul e intregime format din 9 duble, atat...(eu am numarat 7, dar au mai fost cateva care s-au produs in timpul actiunii, nu numai atunci cand camera se focaliza pe un obiect negru, astfel producandu-se switch-ul...) ... 9 duble perfect jucate de actori, perfect coregrafiate de regizor si pana si cei din spatele camerei si-au facut treaba perfect. Cat despre poveste, daca il cunosti pe Hitch, si pe spiritul lui justitiar, atunci stii cum se termina, dar ce e incredibil e ca si asa...posibilitatea de a te desprinde de pe scaun e imposibila.

[Leonard]

Wagner cicä e un mare compozitor; zic cicä, fiindcä n-am ascultat decât "Zborul Valkiriilor".

la pariu cã ai ascultat ºi marºul nupþial din actul III din Lohengrin? îl ºtie toatã lumea, ce naiba!

[Piotr Buendia]

era un fel de a spune

[Pitbull]

@Leonard
Splendid bancu', genial, spumos - un singur cusur are: vine prea târziu.

@M0n0
"Rebecca" - Cred cä ai fost tu într-o pasä proastä, ceva, de n-ai receptat filmul 100% corect. Sau, poate, îti creasesi un orizont de asteptare prea înalt, asteptându-te la un film de mare continut; ori mäcar la o componentä de suspense foarte gravä, ca în "Vertigo" sau "Psycho" (crime, etc. - desi si aici existä, oarecum crima: la Daphné du Maurier, Max de Winter îsi asasinase sotia, iar remuscärile lui potentau enorm tensiunea romanului; în film, moartea ei a devenit "accidentalä", din considerente "morale": ca sä nu facem spectatorul sä simpatizeze un ucigas). In orice caz, filmul trebuie sä fie luat în primul rând ca "poveste care te sperie" (marea pläcere a lui Hitchcock!), si abia apoi, eventual, ar merita sä scormonim prin continut. (In fine, ar mai fi multe de comentat, pe directia asta de discutie, dar ideea cam de-aici porneste.)
"The Birds" - Foarte juste toate observatiile tale, vis-Ã*-vis de modul specific de a compune teroarea cu ajutorul päsärilor, spre deosebire de alte animale (inclusiv "factorul cioc", extrem de stresant într-adevär - si speculat de Hitchcock ca atare mai ales în secventa când pescärusii îl muscä pe Rod Taylor de mânä; sau cea cu orbitele goale ale vecinului; astea douä m-au socat pe mine când am väzut filmul prima oarä, cred c-aveam vreo doispe ani.
E interesantä si ipoteza ta cu creierul lor foarte mic si efectele curentului electric - dar... irelevantä! Pe Hitchcock l-a interesat, din nou, SA NE SPERIE si atât; cauzele nu conteazä. Importantä e FABULA, nu morala!
Un detaliu: primul atac asupra casei îl lanseazä vräbiile si alte päsäri mici. In principiu, erau TOATE speciile (locale, probabil); calmul celor doi lovebirds din colivie poate fi pus pe seama exotismului lor, dar... sä fim seriosi! Nu asta-l preocupa pe Hitchcock. Mai degrabä i-a introdus, ca un parsiv ce era, ca sä creeze un element de mister si incongruitate în plus...
(Nici în romanul lui Daphné du Maurier nu existä vreo explicatie; se speculeazä, doar, cä ar fi efectele unor anomalii meteorologice; oricum, acolo actiunea nu are NIMIC în comun cu cea din film: nici un personaj, nici o intrigä similarä; familii de fermieri în Anglia; atât.)
"The Rope" - Personal, tind sä-ti dau dreptate - si mie mi-a pläcut mult filmul. Dar stii cine te-ar contrazice? Hitchcock însusi, care-l considera unui dintre räsunätoarele lui esecuri! De ce? Fiindcä, afirma el, eliminând complet TAIETURA DE MONTAJ (fie si suplinind-o partial cu miscäri de camerä), si-a anulat singur o componentä fundamentalä, pentru el, a naratiunii cinematografice si creärii suspense-ului: SUCCESIUNEA DE CADRE, cu tot ceea ce implicä ea (decupaj, ritm, alegerea locurilor pentru täieturi, etc.).
Observatiile tale apropo de experimentul "filmului-funie" sunt juste, dar putin inexact exprimate. Practic, filmul constä dintr-UN SINGUR CADRU, divizat inevitabil în nouä, din cauza limitelor impuse de bobinele de peliculä; deci, nouä cadre partiale, sudate prin acele obturäri ale camerei (trup de personaj, usä, capacul läzii, etc.). E impropriu sä spui "duble", în acest context (dublele sunt VARIANTELE de filmare ale ACELUIASI cadru, impuse pentru remedierea erorilor sau pentru a fi cât mai siguri de rezultat); putem vorbi de "cele douä duble ale primului cadru, cele unsprezece duble ale cadrului cinci", dar nu de "cele nouä duble ale filmului".
(Când a tras prima dublä a primului cadru, totul mergea snur... Si deodatä, face camera o întoarcere si dä de-un masinist care stätea popândäu si se uita la filmare! Il uitase Dumnezeu pe-acolo! Stooop! Au râs de s-au präpädit, si au tras încä o dublä.)

[M0n0]

@Pitbull...
Nu pot decat sa multumesc pentru comentarii/corectari/adaugari...
Adaug insa la Rope ca m-am referit, cred, ca din cele 50+ (probabil de duble...s-ar putea sa exagerez) a folosit numai 9 in produsul final.
Pentru ca in capul meu un cadru, e incadrarea camerei in momentul respectiv, incadrare ce se schimba de mai multe ori in dubla aia a mea...adica un cadru e un frame, o poza...dar na, it's all in my head...

[Pitbull]

Nu, mäi, e foarte simplu:

- Cadru (shot) = fragmentul filmat non-stop, de la pornirea (Motor! / Action!) la oprirea (Stop! / Cut!) camerei.
- Plan = märimea de cadru (Grosplan / Extreme Closeup, Prim plan / Closeup, etc.)
- Dublä = variantä a unui cadru, filmatä pentru a corecta unele greseli, a ameliora calitatea cadrului, sau pentru sigurantä.
- Fotogramä (frame) = fotografie, imagine staticä din componenta unui cadru (viteza standard de filmare/proiectie: 24 fg./sec.)

Astea sunt, cu astea defiläm!

Deci, revenind la "Rope": avem UN cadru (format din nouä fragmente, sau cadre partiale, sudate prin obturäri), în care miscärile de camerä fac sä se compunä numeroase planuri. Faptul cä a folosit "nouä duble" nu înseamnä nimic; n-ar fi putut folosi nici mai multe, nici mai putine - cä doar, nouä cadre (partiale) avea filmul!. Totalul de cincizeci de duble (sau câte or fi fost), iaräsi e irelevant. In schimb, poate fi relevant numärul de duble per cadru - exemple:

- X trage de regulä câte trei duble
- Y trage adesea câte o singurä dublä.
- Z trage mereu cel putin douä duble (una de rezervä).
- W e foarte meticulos: adesea ajunge pânä la sase-sapte duble.
- Mai tii minte cadrul äla? Stii câte duble au tras pentru el? Unspe!
- Vezi cadrul ästa? A iesit din prima!
- La cadrul ästa, au tras cinci duble, si tot pe prima au ales-o!

[M0n0]

The Seventh Seal - 9/10. Nu atat de dificil de vizionat pe cat ma asteptam. Filmul dezbate in mod direct conceptia mortii, a vietii si a existentei lui Dumnezeu in secolul XV (presupun), in timpul epidemiei de ciuma neagra. Jocul actorilor este foarte convingator, scenariul solid si curajos (de ce nu?) iar regia lui Ingmar Bergman lina si frumoasa (e primul meu Bergman asa ca nu am cu ce sa-l compar). Cu toate astea, nu a reusit sa-mi atinga coarda sensibila incat sa-l laud mai mult, dar cu siguranta este un film foarte bun, o lectie foarte buna de teologie si care va ramane in istorie un clasic.

Lifeboat - 9/10. Probabil unul din cele mai bune exemple de film fara varsta. Totul poate fi transpuns in ziua de azi, putine din acele elemente ar trebui schimbate, fie din cauza tehnologiei, fie din estetica. Eniuai...actorii sunt unu si unu, nu neaparat foarte cunoscuti dar isi fac treaba excelent...mi-a placut in mod special personajul scriitoarei Constance 'Connie' Porter, cred ca din cauza ca intotdeauna arata bine, intotdeauna era stapana pe situatie, si altele, ce mai...un personaj de personaj ...si ca veni vorba de aratat bine...toate lumea arata bine ca in afara de putin negru pe fata (sa arate ca s-au bronzat) si apa pe ei, nu ziceai ca au stat mult naufragiati...deci la departamentul make-up se mai putea lucra. In rest filmul iti trezeste pe deplin interesul, te tine in fata ecranului pe tot parcursul, te lasa sa ghicesti ce o sa se intample si te surpinde prin rezultat. Un film foarte bun.

[Cazeemeer]

The Seventh Seal, un film foarte bun, o lectie foarte buna de teologie si care va ramane in istorie un clasic.

Indraznesc sa zic ca nu e lectie de teologie, ci de filozofie. Filmul e, dupa parerea mea, una dintre operele de fictiune (de orice fel) care reprezinta cel mai clar si mai direct ideile de baza ale existentialismului - viata nu are un scop prestabilit, nu exista o autoritate superioara care sa stabileasca un sistem de valori si in final individul e singurul care poate sa confere propriei vieti un sens oarecare, care e in totalitate optiunea lui - si e destul de clar ca viziunea lui Bergman nu include divinitatea. Mai mult, retorica lui Bergman e destul de evident anti-religioasa. Personajele nu isi gasesc raspunsurile in religie si temerile religioase duc la comportamente irationale (vezi oamenii care se autoflageleaza).

[M0n0]

Indraznesc sa zic ca nu e lectie de teologie, ci de filozofie. Filmul e, dupa parerea mea, una dintre operele de fictiune (de orice fel) care reprezinta cel mai clar si mai direct ideile de baza ale existentialismului - viata nu are un scop prestabilit, nu exista o autoritate superioara care sa stabileasca un sistem de valori si in final individul e singurul care poate sa confere propriei vieti un sens oarecare, care e in totalitate optiunea lui - si e destul de clar ca viziunea lui Bergman nu include divinitatea. Mai mult, retorica lui Bergman e destul de evident anti-religioasa. Personajele nu isi gasesc raspunsurile in religie si temerile religioase duc la comportamente irationale (vezi oamenii care se autoflageleaza).

Si asta este un raspuns, de ce nu...
Dar totusi eu am vazut in personaje mai mult cautarea divinitatii...
Atat prin viziunile lui Jof, ale Fecioarei Maria si a Pruncului, vizionarea jocului de sah dintre Jons si moarte, cat si dansul din varful dealului, din finalul filmului, cand ei deja erau luati de moarte...toate astea ne directioneaza spre supranatural, care la randul ei duce la divinitate, intr-un fel sau altul...
Dar si atunci cand Jons o intreaba pe vrajitoarea tanara daca stie unde e diavolul ca sa il intrebe de D-zeu...
Da, in mod evident filmul este si anti-religios, tocmai de asta am zis ca e un scenariu curajos...pentru ca abordeaza ceva ce inca nu a indraznit nimeni pana atunci in maniera aceasta, cel putin nu intr-un film...pune la indoiala existenta lui D-zeu...sau poate, extrema indepartare a Lui fata de creatiile sale...

[Cazeemeer]

vizionarea jocului de sah dintre Jons si moarte, cat si dansul din varful dealului, din finalul filmului, cand ei deja erau luati de moarte...toate astea ne directioneaza spre supranatural, care la randul ei duce la divinitate, intr-un fel sau altul...

Supranaturalul din film (in principal prezenta personificata a mortii) tine de o conventie narativa pe care si-o impune Bergman, a misterului medieval, in care genul asta de evenimente alegorice erau frecvente. Optiunea pentru cadrul asta se justifica prin faptul ca perioada respectiva cu credintele religioase inca puternice si, mai important, cu perspectiva constanta a mortii creau conditiile perfecte pentru a discuta ideile filozofice existentialiste. Jocul de sah e o metafora a vietii, ideea fiind ca omul, la fel ca si cavalerul, joaca, simbolic vorbind, cu moartea un "joc" pe care stie din start ca il va pierde pana la urma, in speranta ca va putea trage de timp suficient cat sa obtina niste raspunsuri, desi e la fel de clar si ca acele raspunsuri nu vor veni. O analogie popularizata de Camus e cea a mitului lui Sisif. Ei, si solutia pe care o vede cavalerul pana la urma, si care e exact detaliul care nu lasa existentialismul sa fie o filozofie a disperarii si a pesimismului, este libertatea de a-ti crea un scop propriu in viata, independent de orice sistem de valori absolut. Si asta face cavalerul - confera un scop jocului de sah (si prin extensie, vietii sale) aparent inutil, si scopul ala e salvarea tinerilor si copilului lor.
Asa incat mie mi se pare ca problematica de baza nu e teologica (in sensul ca daca pui la indoiala existenta lui Dumnezeu, automat ai incetat sa mai te afli pe teren teologic), ci pur filozofica.

[M0n0]

Fargo - 9.5/10. Ce mai film, ce stil, ce poveste. Toate sunt top notch. Dar serios...filmul asta are ceva deosebit. Un stil atat de natural al filmarii si al personajelor incat nu cred ca am mai vazut (stiluri naturale am mai vazut, dar nu ca acesta)...astfel incat izul Hollywoodian este aproape absent. Mi-a placut o comparatie pe care am citit-o...o capodopera de proportii Shakesperene. Simtul dreptatii dezvolatat in cei ce au fost inzestrat cu el. Lupta dintre viata si moarte ... bine si rau, cu un final pe placul tuturor, din pacate si previzibil (de unde si cei .50 in minus). Seaman usor cu "The Big White"...dar Fargo primeste laudele bine cuvenite pentru originalitate.

[Piotr Buendia]

fratii coen, in general, sunt dadatori de capodopere. le-am vazut toate filmele, mai putin asta de anul acesta si toate (hai acolo unu la care ezit) sunt de capatai, fiecare exceland la un capitol sau mai multe, de preferinta. totusi, Barton Fink il consider alfa si omega lor.

eu, azi nu vizionai nicio pelicula cinematografica si o piesa de teatru. si anume Pescarusul (1974), cu o distributie de prima mana... nu stiu cine e regizor, insa a schimbat putin sfarsitul, iar al lui Cehov era mai inspirat.

daaar ieri am vazut Fando y Lis. nu la inaltimea lui El Topo, dar aceeasi putere epica si jocul inselator al actorilor. multe elemente simbolice (iesind in evidenta taramul Tar). stilul simplu este in contrast cu actiunea care devine din ce in ce mai ampla. sincer, l-as fi preferat color (cu exceptia scenei in care vopsesc camera). note nu dau, dar e de recomandat sa fumati ceva cand il vedeti si nu tutun :lol:

[M0n0]

Meet the Robinsons - 8.5/10. Nu inteleg de ce mi-a placut asa de mult...e copilaros, dulceag si cu talcuri pentru copilasi. Dar ca totusi sa ma scuz intr-o metoda logica...Filmul asta e pentru copii...DAR si pentru copilul din adult (si nu ma refer aici la femei insarcinate ). E cam greu ca filmul asta sa nu iti puna macar un zambet pe buze...in special inspre final. In rest are o poveste reusita si originala, sor'da...si e mai rapid ca ritm decat alte 3D-uri cinematografice pe care le-am vazut. Oricum, pentru cine are chef de un film animat foarte colorat...merge uns.

[M0n0]

This is England - 9/10. Incerc sa spun ceva ce merita filmul asta...e un film puternic si sincer...care foloseste un subiect care l-am vazut doar in unele documentare de pe Explorer (skinheads...etc.). E, as zice, varianta engleza a filmului American History X...are acelasi feel...dar parca nu la fel de puternic. Regia mi s-a parut foarte semnificativa...regizorul alege mai mult sa ne arate expresiile faciale ale actorului, acelea care conteaza in momentul ala si nu se focalizeaza pe cel care face actiune sau cel care vorbeste. Mi s-a parut un detaliu foarte inteligent si necesar pentru ideea povestii. Finalul e simplu si cam brusc...dar spune multe. Totul trebuie lasat in trecut, ce'a fost a fost...Un film pe care il recomand.

[M0n0]

The Last Emperor - 8.5/10. Asa cum spune si titlul, tot filmul este despre ultimul imparat al Chinei. Evident, nu? Am vizionat filmul asta pentru, cred, 2 motive...cele 9 premii Oscar (sunt totusi multe, filmul nu poate fi ignorat) ... si prezenta lui O'Toole, scurta dar importanta ca profesorul Johnston care, bineinteles, fura spectacolul de fiecare data cand avea o replica. Am urmarit de asemenea de'a lungul filmului si o bucatica importanta din istoria Chinei, bucatica care i-a schimbat cursul la 180 de grade, dar si a lumii intregi - imparatul Chinei influentand si istoria tuturor, direct sau indirect - momente care le-am vazut si in documentare. Soundtrackul este excelent, la fel de excelente sunt si decorurile si actingul. In final, este un film foarte bun, putin cam lent si lungit, dar e de inteles, actiunea e intinsa pe o perioada de 60 de ani...

[M0n0]

Annie Hall - 9/10. Cred ca e cel mai distractiv Woody Allen pe care l-am vazut. Si pentru mine a devenit un film clasic dar si un film de referinta atat in genul de film romantic cat si prin inovatiile folosite (animatie, fantezie, flashbackuri) care fac acest film bun din punct de vedere cinematografic dar si foarte distractiv si placut la vizionare (am stat cu zambetul pe buze mai bine de 80% din durata lui). Un alt mare plus vine si din partea ca Woody te face sa te simti ca unul din actori, deseori vorbind cu camera, adica cu tine, te face sa te simti important in cadrul povestii, iti acorda parca un rol crucial, astfel sa intelegi logica si felul de a fi a personajului principal. Ce ne mai arata asta e si cat de sincer si personal este, in fond, filmul asta. Extrem de placut la vizionat, un clasic si un film de referinta.