Povestea unui scurtmetraj

[ilustra.films]

Povestea unui scurtmetraj – In cautarea DP-ului
Proiectul Narcotice

Proiect realizat in perioada 20 nov 2006 – 4 iunie 2007.

Au trecut doi ani si jumatate de la proiectia filmului din CityPlex si abia dupa atata timp, am reusit sa privesc filmul cu ochii unui critic ce critica in mod constructiv. In tot acest timp n-am putut sa ma uit nici macar odata la film si sa am puterea sa-l corectez, completez sa-i fac vreo modificare. Singura explicatie ce mi-o pot da pentru o astfel de atitudine fata de film e faptul ca am fost mult prea atasat de proiect. Incapabil sa-i vad vreo latura gresita. Pe de alta parte... nici apararea n-am putut sa i-o iau. Am fost perfect neutru fata de proiect. Ca si cum nu l-as fi facut eu insa fiecare minut din viata mea i l-am dedicat; din momentul in care am decis sa-l filmez pana in momentul in care l-am vazut proiectat pentru prima oara.
Una peste alta, cei aproape 1500 de elevi din liceele bucurestene care au vazut filmul au avut o reactie pozitiva fata de ceea ce se vedea pe ecran. Era faptul ca profesorul de la clasa se afla in apropiere? Era faptul ca stiau ca trebuie sa acorde putin respect unui film antidrog? Era faptul ca eram si eu in sala sau ca erau si membrii echipei acolo? Un lucru e cert: inainte de a intra in proiect, asistasem si eu la fel ca oricare elev de liceu, la o prezentare antidrog Power Point. Cu prezenta profesorului, cu prezenta celor care si-au tocat din timp ca totul sa iasa bine, reactiile elevilor intreceau orice limita de bun simt in anumite cazuri.
Scheletul scenariului ii apartine Aneimaria Bratulescu in proportie de 40%. ( si acum mai am schita ). Atunci era o piesa de teatru. Iar eu am vazut in acea piesa de teatru prima jumatate din filmul pe care o sa-l vedeti. Anamaria era coordonatoare echipei antidrog in liceu. Doi ani s-a ocupat de proiecte si dupa doi ani a dedus ca nu mai functioneaza vechea metoda Power Point. Asa ca a scris sceneta dar a ajuns la concluzia ca tot mai eficienta e o proiectie deci sceneta a ajuns la mine, singurul tip din liceu care se ocupa de film si care avea porecla Sergiu Nicolaescu (e mai renumit decat numele lui Nemescu sau Mungiu ori Radu Jude, nu puteau sa-mi zica decat SN.) Evident ca nu-mi placea dar nu puteam decat sa le arunc un zambet simpatic si sa ma prefac incantat de porecla.
Dar sa revin; am citit sceneta, mi-a placut inceputul, vizualizam cadrele, intuiam continuarea deci, am intrat in echipa antidrog a liceului. Am scris scenariul in vreo 2 luni, am programat repetitii pentru inca aproximativ o luna si undeva pe 20 feb ar fi trebuit sa incepem filmarile. Ar fi trebuit; cu o saptamana inainte de inceperea filmarilor am fost nevoit sa le aman. Bunul meu prieten, Tedy Necula incepea filmarile la proiectul sau Macho Kebab, si-i promisesem cu vreo doua luni in urma ca-l voi ajuta doar ca nu stia atunci cand avea sa filmeze. Asa ca m-am tinut de promisiune iar filmarile pentru proiectul meu le-am reprogramat pentru inceputul lunii martie.
In martie am inceput filmarile. Prima secventa filmata; bancuta de langa liceu. Lucrurile au mers bine in acea zi, neasteptat de bine. Sau poate ca nu. Se pare ca vestile proaste pot sa vina si dupa ce se termina ziua de filmare: a doua zi trebuia sa filmam in curtea liceului, si in masina, in drum spre liceu, Alex (my long time DP) ma instiinteaza ca e o problema cu materialul filmat si anume ca a fost praf pe lentila si ca trebuie refilmat totul. De obicei sunt un tip extrem de calm asa ca reactia mea a fost doar de mirare. Am stat si am analizat. M-am uitat pe camera la materialul filmat si intr-adevar erau doua buline foarte mici pe ecran care pe un cran mai mare s-ar fi vazut...
Am filmat si-n a doua zi iar spre sfarsitul zilei de filmare am luat o decizie cu privire la cele intamplate cu o zi in urma. Eu mai auzisem si alt gen de intamplari ca... aparatul de filmat sa inregistreze cat timp se pregateste cadrul si se fac repetitii iar in momentul in care se dadea motor, DP-ul oprea camera in loc s-o porneasca, microfonul nu era pornit cand se tragea si cu sunet insa nu ma asteptam la Alex. Intro discutie calma, i-am explicat ca nu mai putem continua asa si ca „ramanem prieteni dar trebuie sa-mi gasesc alt DP”. A fost un moment destul de trist... si pentru mine cat si pentru el. Mai colaborasem la cateva proiecte inainte ( Greseli scenariu scris de el, eu regia si Testament - eu scenariul si regia, e pe youtube, si inca vreo doua proiecte care n-au apucat sa vada lumina proiectorului).
Am continuat cu repetitiile din doua in doua zile pentru ca in orice moment puteam gasit un DP iar filmarile puteau reincepe. In acelasi timp, am aplicat si pentru participarea in cadrul festivalului de la Timisoara Studentfest ce avea loc in luna aprilie a aceluiasi an. Nu-mi dadeam sanse.
Zilele au inceput sa curga. Am decis sa mai rarim repetitiile dar am stabilit ca trebuie sa avem odata pe saptamana o sedinta in care eu sa-i tin la curent cu progresele, sa verificam lista de recuzita, cum se imbraca personajele pe zile de filmare etc. Sedintele le tineam inainte in cabinetul de consiliere a dnei prof. Ligia Penciu, profesorul nostru coordonator dar pentru ca dansa pleca pana terminam noi orele, ne intalneam singuri. Ce-i drept, nu prea erau progrese dar sedintele s-au dovedit a fi folositoare chiar si pentru simplul fapt ca ne mai vedeam si schimbam cateo vorba, o gluma ceva, in afara programului scolar.
In lista mea de mess nu mai gaseam demult vreo persoana pe care s-o intreb de vreun DP.
Intr-o zi am fost scos din ore de Doina ( Adina in film) ca sa-mi prezinte un posibil DP. Eram mai mult decat incantat pentru ca mi se confirmase un lucru de care nu mai eram asa sigur; interesul celor din echipa pentru proiect inca era acolo. Tipul, Daniel, nu era din liceu dar asta nu reprezenta o problema, inca.
-Salut (dau mana cu el, se fac prezentarile) uite, am inteles ca ai vrea sa intri in proiect sa filmezi.
-Da...
-Bun ( deja simt cum ma privesc toti) ce stii despre incadraturi? Stii ce-i PP? GP? Care e diferenta intre trav si panoramare?
Cei din jurul meu izbucnesc in ras. El raspunde negativ la toate.
-Pai cam e o problema aici. Ai camera?
-Nu.
Doina imi explica apoi ca el a participat la multe prezentari antidrog si ca a filmat putin p-acolo.
-Ok, pai, eu cam trebuie sa intru la ore. Dar tinem legatura.
Facem schimb de telefoane si eu plec spre clasa.
Ma vad cu el peste vreo doua zile pentru ca intre timp realizasem ca l-am descoperit pe interpretul antagonistului si vroiam sa port o discutie cu el ca sa-mi dau seama exact. Cel care trebuia sa-l joace pe Sasha aproape ca nu venise niciodata la repetitii. Era un moment bun. Dar aflu de la el ca in ziua in care ne-am vazut pentru prima oara vroia sa-mi dea un pumn. Cred si eu, la cum il abordasem. „Scuze dar ma grabeam”. E bine ca nu mi-a dat pumnul si e bine ca m-am vazut cu el pentru ca am aflat multe mai multe lucruri despre el; se ocupa de o trupa hip hop care ar putea sa ne dea cateva melodii pentru coloana sonora, stia mult mai multe despre droguri decat stia toata echipa la un loc si era perfect pentru rolul negativ. Plus ca mai facuse si ceva figuratie.
Aflu apoi ca am fost acceptat sa particip la StudentFest. M-am dus in locul in care am cunoscut foarte multi studenti din unatc.
Cand am ajuns in Bucuresti a trebuit sa ma reconectez la tot. Decid ca e timpul sa caut serios DP.
Iata-ma in UNATC in cautare de DP. Aici incepe greul greului al proiectului. Nu ma mai aflam in liceu unde toti stiau de mine ca fiind SN, unde puteam sa intru in orice clasa vroiam fara sa fiu luat la injuraturi sau etc. Simteam ca ma aflu pe un teren minat pentru care trebuie sa imi adun toata energia pentru a iesi catdecat neprafuit. Aveam un text in cap pe care-l repetam neincetat si mai aveam un lucru; convingerea ca o sa plec cu inca o reusita.
Intru in holul cu ( atunci) cafeneaua. Ma duc pana in capat. Ma intorc in acelasi punct de unde am plecat. Urc scarile la etaj. Cobor scarile. Ajung in fata aceleiasi usi- usa de la cafenea. Intru. Mult fum... fum si studenti la mese. Ma plimb putin p-acolo si apoi realizez ca sunt privit. Daca as intoarce privirea in orice directie l-as descoperi pe cel care ma priveste dar nu fac asta. Imi vine o idee. Ma fac ca stiu pe cineva si ca ma uit dupa acel cineva. Ma uit la ceas. Situatia incepe sa mi se para din ce in ce mai stanjenitoare. Ma mai uit in jur, toti par sa-si vada de treburile lor. Ma uit la ceas si hotarasc sa ma asez la o masa. Deja imi intrasem foarte bine in rol. Eram unul dintre ei acum. Imi desfac ghiozdanul si scot scenariul. Exact, asta ar face un student. Si-ar scoate scenariul si l-ar citi. Ma apuc sa citesc. As vrea sa vina cineva la mine si sa ma intrebe de scenariu. Sa-i ofer informatii si apoi sa-i spun de ce ma aflu aici. Dupa 10 pagini citite realizez ca pierd vremea si inca rau de tot. Ma uit la tinerii din fara mea. Sunt foarte veseli. Se uita la un film. O comedie. Poate e o parodie. Poate se uita la un filmulet pe net... IAR pierd vremea. Oka... ma ridic, ma uit la ceas, imi pun scenariul in ghiozdan, ma uit nervos spre iesire si dau sa plec dar... intr-adevar vad pe cineva. Si-l stiu. Da, stiu pe cineva din unatc. E un tip pe care l-am cunoscut la StudentFest, la Timisoara. Ca sa vezi, chiar ma uitam dupa cineva. Il cheama Stefan si acum are o mana rupta. Hotarasc sa nu-l intreb de mana, sa trec direct la subiect.
-Hei, salut! Ma mai stii?
-Aaa..nu ?!
-Sunt Alex, am fost la Student Fest la Timisoara.
-Aa, da!
-Ce-ai patit la mana?
Imi explica cat de bine stie sa se dea cu rolele, ca stie scheme and all. Apoi ii spun de ce ma aflam in UNATC. Imi spune ca stie pe cineva ( unul din acei studenti din anul 1 care ar fi in stare sa filmeze toate proiectele de anul 1 daca ar putea) Cateva ore mai tarziu ma trezesc ca-l imping pe sina de trav pe acest student care vrea sa filmeze toate proiectele. Prima oara am impins putin cam tare. Nu s-a suparat. A doua oara am simtit si eu ca trebuie sa pornesc incet si apoi sa mentin viteza. M-a felicitat la sfarsit. De la el am primit doar un id de mess. Cand am vorbit pe mess, am primit alte 7 id-uri. N-am avut ce face cu nici unul.
A doua zi dupa ore, iar in unatc. In aceiasi cafenea de data asta, mult mai pustie. E bine ca nu mai e fum. Imi cumpar o placinta. Intra cineva. Isi ia o cafea si se aseaza la o masa din acea inalta. Oka...asta e momentul meu. Imi repet textul de ieri, si ma duc la el. Deja inima vrea sa-mi iasa din piept. Stai acolo!
-Salut. Ma numesc... si...
Ma asculta cu atentie in tot ce spun, imi pune cateva intrebari si apoi imi spune ca filmeaza pentru un proiect anul 3 ( ca sa vezi, chiar e DP)si ca nu poate sa se implice. Si nici nu stie pe nimeni.
Ies pe hol si mananc la geam placinta. Nu am ce sa vad in curtea facultatii decat modul in care e impartita parcarea profesorilor, beton si caini. Nu ma inspira nimic. Nu stiu ce caut eu aici. Asta se intampla cand nu iei decizii bune, cand te lasi influentat de sentimente. Alex nu avea cum sa mai repete greseala. Si tie ti se putea intampla. Daca stau sa ma gandesc mai bine.. oricui i se putea intampla. Sa fii dur nu rezolva nimic. Esti calm dar nu e suficient. Trebuie sa-ti controlezi gandurile si mintea. Sa mergi in directia potrivita cu ele. Sunt deja foarte obosit si placinta asta nu mi-a ajuns nici pe o masea. Nu pot sa ma intorc la Alex, sa ma pun in genunchi si sa-mi cer scuze. Dar asta as merita. Ce urat e afara...
-Salut! ma intrerupe cineva.
Ma uit in directia respectiva, un tip cu putin mai inalt decat mine pe care aflu ca-l cheama Adi, da mana cu mine. Eu sunt deja mult prea agitat si nu mai simt niciun fel de entuziasm ca sa fac fata unei conversatii cu un student unatecist. Ma intorc cu spatele la el, ma uit intr-o directie anume, inchid ochii si simt o umezeala rece pe gene. Ma intorc inapoi spre Adi in timp ce bolborosesc niste scuze, ma intorc iar si imi dau cu mana la ochi.
-Mi-a zis cineva ca esti in cautarea unui DP.
-Aa...da, aaa scuze, da, Alex ma numesc, am spus asta si sunt implicat intr-un proiect...
In timp ce vorbesc incerc sa redau textul exact chiar daca eram aproape fara de energie. M-am balbait dar se pare ca nu l-a deranjat asa mult si ma invita sa stam jos pe scari.
Nu stiu daca a fost devina interventia mea masiva din seara de dinainte de pe messenger sau daca a fost tipul din cafenea. cert e ca spre bucuria mea accepta sa intre in proiect. Nu avea camera dar eram convins ca aveam sa-i gasesc.
This is the begining of a beautifull colaboration.
La sedinta, toti sunt extrem de fericiti si repunem pe picioare programul de repetitii. La cat de fericiti sunt imi dau seama ca nu prea credeau ca o sa gasesc un DP chiar la UNATC.
Insa se intampla un lucru foarte tare, ceea ce nu se intampla cu Alex: ne vedeam din doua in doua zile si discutam pe baza scenariului si a decupajului. Faceam schite si analizam. Desenam plantatia si programam zile de filmare. A fost ca un curs pentru mine. Iti multumesc Adi.
Doar ca n-am reusit sa-i gasesc camera lui Adi. Eram aproape de inceputul lui mai si eu nu aveam decat o secventa filmata. Nimeni nu vroia sa dea camera decat daca venea la filmari si venea la filmari doar daca filma el. Well... am DP dar n-am camera. Frumos.
Intre timp, am cunoscut-o si pe Anca Lapusneanu prin Laura Voicu. Laura vroia sa joace rolul mamei doar ca nu aveam voie sa introduc in proiect persoane din afara liceului, lucru ce s-a intamplat pana la urma inevitabil si care a starnit un mic scandal. As fi avut si scandalul dar sa filmez si cu Laura in rolul mamei. Dar si Andreea s-a descurcat de minune. De scandal am trecut noi. Anca ne-a promis ca ne ofera 100 E pentru proiect, sponsorizare de la ANA. Si s-a tinut de promisiune drept pentru care am trecut-o si pe ea ca producatoare. Tot ea a sunat la ANA si a intrebat daca este vreo posibilitate ca ei sa ne faca rost de camera. Au zis da! Dar ne dau si DP. Asa a intrat in proiect domnul Isopescu.
Adi a acceptat sa colaboreze cu d-ul Isopescu deci... am redeschis caietul de productie si am reumblat la programul de filmare.
Insa, din experientele anterioare, mie nu-mi prea venea a crede ca lucrurile urmau sa ramana asa. Trebuia sa se intample ceva aiurea. De data asta am facut un pas in fata, un pas care sa preintampine inca o amanare a filmarilor care s-ar fi dovedit catastrofala. Imi iau inima in dinti, arunc mandria si ma prezint la Alex cu vreo doua zile inainte de inceperea filmarilor, la ora 1 noapte, in fata blocului. Il vad prin geam cand intra pe holul blocului ma vede si el si nu se fereste sa-si ascunda gandul negru. Asta a fost probabil cel mai greu tasc al meu, sa-l conving pe Alex sa reintre in proiect.
-Nu stiu de ce dar simt ca trebuie sa termin proiectul asta. Poate crezi ca am luat-o razna.
-Pai ai luat-o razna. Vii la ora asta la mine ca sa ce, sa-mi vorbesti despre prostiile tale? Sunt satul de ale mele. Tu crezi ca eu n-am viata mea, n-am timpul meu? Ai comis-o. Sa fii sanatos.
Se pare ca e mai grav decat m-am asteptat.
-Inteleg. Te inteleg perfect si ai mare dreptate. Am fost un nesimtit. Nu trebuia sa ma comport asa cu tine. Dar crede-ma ca in acea zi n-am putut sa ma gandesc decat la particule de praf si ce se mai afla pe lentila. Am dat-o amandoi in bara. Tu stiai foarte bine ca trebuie sa cureti lentila si n-ai facut-o. Eu n-am reactionat cum trebuie.
Si-mi cer scuze si iar discutam si iar imi zice ca are problemele lui si iar ii spun si iar.
Nu mai stiu cum l-am convins dar l-am convins. E o lectie foarte importanta; aveam ce-mi trebuie dar inca era necesar sa asigur ziua de filmare de maine si apoimaine si etc pana la final. Astfel de lucruri se intampla... sper sa nu mai dau peste ele.

Prima zi: 60 de elevi – suporteri pentru meci, o trupa de majorete, un profesor, echipament de filmare. Adi ajunge la filmare. Vede trupele mobilizate si e putin impresionat. Ii explic ce si cum vreau sa filmam. In ziua 1 am filmat dansul majoretelor si meciul. De obtinerea aprobarii pentru cele doua clase si jumate s-a ocupat Anamaria la fel ca si de majorete. Nu simtim cum trece prima jumatate de ora dupa 12 ( ora la care trebuia sa incepem propriuzis sa filmam). Lipseste domnul Isopescu. Continuam cu repetitiile. Trei sferturi de ora. Nimic. Il sun.
-Da, filmare azi? La ce ora? Aa.. Da..da mi-ai zis..imi aduc aminte. Da..hai ca ajung intr-o ora. Hai ca vin acum.
Le explic situatia. Toti inteleg. Inca o ora. Nimic. Incep sa simt putina agitatie in jurul meu.
-Ajung in 15 minute maxim. Sunt in trafic. Dar sunt aproape.
S-au pus sa joace baschet, toti, la gramada. Deja e prea multa agitatie pentru mine. Ies putin afara. Anamaria vine la mine si ma linisteste.
Mai trece o jumatate de ora. Il sun.
-Da, ajung in 10 minute.
Sunt anuntat ca au plecat vreo 8 copii. Nu e nimic, rezolvam.
-Alo da? Cine? Aa..Alex..cu filmarea. Da mai ajung daca ti-am zis ca ajung. Eu sunt om de cuvant da? Cand am zis ca vin... vin.
Mai pleaca vreo 10 copii. Il sun pe Alex. El a servici si ajunge cam intr-o ora.
-Ce facem?
-Repetitii! Ce putem sa facem.
Mai trece o ora. E mai liniste in sala dar nu pentru ca s-au potolit ci pentru ca sunt mult mai putini.
Ajunge Alex. Descarc trepiedul si camera. Le montan in sala de sport. Alegem sa filmam mai intai dansul. Se filmeaza. Primesc un telefon. E d-ul Isopescu. A ajuns. Ma duc sa-l iau. Am trei DP. Ca niciodata. Ma uit la ei cum colaboreaza. E bine.
Restul filmarilor au decurs normal cu exceptia uneia unde a trebuit sa filmez eu cu camera mica. Am folosit 3 tipuri de camera: Sony Digital 8, Sony HVR-HD1000P, si Panasonic de TV.
Decupaj: Adrian Grigorescu (+genericul de inceput si meciul)
Mihai Isopescu (genericul de inceput si meciul)
Alexandru Andries (genericul de inceput, meciul, pe gard langa liceu, in curtea liceului, langa gardul liceului, cand ia Sasha marfa de la dealari, Sasha si Leo parc, Revederea dintre Leo si Adina, Doctorul)
Ismail Jamaludin ( de la intrarea lui Sasha in casa pana la final)
Eu am filmat o singura secventa: cea in care Sasha il aduce pe Leo acasa la el si-l drogheaza.
Spre finalul programului de filmare iar n-am mai avut DP. Filmam la o colega acasa. Am filmat la ea timp de vreo 5 zile. Parintii ei au fost extrem de intelegatori. Alex n-a mai putut sa vina in ultimele 2 zile de filmare din casa deoarece a avut o problema; asa a intrat in proiect Ismail, student la imagine. El nu stia romana si cateodata ma trezeam ca-i vorbesc lui in romana si actorilor le explicam in engleza. Se amuzau extrem de mult pe faza asta. Dar el a putut veni doar in acele doua zile. Mai erau doua secvente de filmat. La una puteam sa renunt. Mai ramanea o secventa importanta. Cea in care fetele il gasesc pe Leo mult prea drogat in parc.
Am cunoscut un baiat care avea o camera buna. Stefan. Am mers sa vedem locul de filmare din parc. Sa-i descriu decupajul si unghiurile de filmare. S-a aratat foarte entuziasmat. Pentru ca eram din ce in ce mai presat de timp ( se incheia anul scolar), chiar daca il vazusem pentru prima oara, l-am intrebat daca stie pe cineva care poate sa ma ajute cu montajul. A zis ca nu stie doar ca el a montat cateva clipuri pe care le-a pus pe ytube si ca ma poate ajuta eventual. Am mai discutat cu el ( n-am vrut sa ma grabesc si sa-l rog pe el sa ma ajute cu montajul. Incepeam sa imi dau seama ca trebuia sa renunt la ambele secvente si ca trebuia sa gasesc o solutie a montaj) si apoi ne-am despartit. In drum spre casa mi-am dat seama ca nu mai sunt in postura privilegiata de a refuza vreo oferta asa ca l-am sunat pe Stefan si i-am spus ca putem incepe montajul in cat mai scurt timp posibil.
Mai aveam doua saptamani pana la sfarsitul anului scolar. Profesorii se purtau foarte intelegator cu mine si le multumesc pe aceasta cale. Chiar si profului de mate care m-a lasat corigent. Prima mea experienta de genul asta. Trebuia sa se intample candva. Nu m-a afectat, eram bucuros ca aveam unde monta si gasisem o solutie cat decat oka pentru a repara lipsa secventei importante de care vorbeam mai sus. ( voce over povestitor)
Montajul l-am terminat in vreo 5 zile. El nu stia Vegas eu nu stiam Pinacle. Am ales sa montam in Vegas pentru ca imi era mie mai usor sa ii explic cum sa repare eventuale probleme. Cinci zile, zi si noapte. N-am trecut pe la scoala, n-am trecut pe-acasa. Trebuia sa terminam repede. Cea mai eficienta si rapida cale ( in acel moment); luam cate-o secventa, in ordinea din scenariu, eliminat dublele nefolositoare, montam secventa apoi treceam la urmatoarea. Dupa ce am terminat toate secventele ne-am uitat la film, am notat greselile si apoi le-am corectat. Am pus melodiile, ne-am mai uitat odata la film, am corectat greselile scapate la prima vizionare si apoi am conceput genericul de inceput si sfarsit. Ii multumesc lui Stefan pentru suportul acordat.
Muzica: Anca Lapusneanu era impresarul trupei The Amsterdams si ne-a putut da o melodie pentru coloana sonora.
Daniel Dicarov ne-a dat si el doua melodii dintre care una compusa special pentru film: Pasari pe Crengi de Rektor Sakd.
Iriam e numele unei trupe pe care vrea un prieten s-o puna pe picioare. El ne-a dat negativul piesei Drama.

Filmul a avut o proiectie in CityPlex , a fost proiectat pentru aproximativ 1500 de copii (reiese din procesele verbale)adica in vreo 5 licee din Bucuresti si a ramas in arhiva liceului „Eugen Lovinescu” ca material didactic.

Vreau sa le multumesc inca odata tuturor celor care au lucrat la proiect cat si celor care ne-au sustinut. Pentru mine a fost o onoare sa lucrez cu o astfel de echipa unita, o echipa profesionista care a stiut sa faca fata oricarei probleme. O echipa dedicata si pasionata. Niste oameni extraordinari. Port cu mine un continuu respect pentru ei, cei care au dat viata proiectului.

Cele patru parti ale filmului.
http://www.youtube.com/watch?v=yrVguFLBPkY
http://www.youtube.com/watch?v=xOGyeAVeVuY
http://www.youtube.com/watch?v=ZpKZC...eature=related
http://www.youtube.com/watch?v=GnvFL...eature=related

Si interviul Making of
http://www.youtube.com/watch?v=nVRdRTuxMqU

[mirodoni]

Ilustra.films, tu ai citit ce ai scris?
Vreau să zic, tu ai fi citit pogonul de text de mai sus, dacă l-ar fi fost scris altul?
Sunt convins că nu!
Eram foarte curios dacă-l va citi cineva. Constat că nu l-a citit.
Eu te înţeleg, nu ai avut timp să scrii mai puţin. Să sistematizezi, să sintetizezi, să selectezi...
Nici eu nu am timp, sper să mă înţelegi, aşa că nu l-am citit.
Am citit primele două rânduri. Nu ştiu dacă ai reuşit într-adevăr să-ţi vezi filmul „cu ochii unui critic ce critică”, şi mai ales „în mod constructiv”. Dar bănuiesc eu că nu. Asta după entuziasmul cu care ai scris atâta amar de text.
Nu am văzut nici filmul, decât pe sărite. Nu trebuie să mănânci toată ciorba ca să poţi aprecia dacă e bună. Din păcate, nu ştiu dacă ştii, filmul se vede dublu lat. Aşa că majoretele tale româneşti se văd pătrate pe ecran.
Am urmărit o bună parte din autointerviu. Nu mi se pare deloc modest să spui tu despre tine că eşti „un om dedicat filmului”. Spui, cel mult, că te pasionează, deşi asta ar trebui să se vadă din rezultatul final. Nici credinţa ta că filmul „va fi foarte apreciat” nu se justifică. Poţi să-ţi exprimi speranţa, sau dorinţa să fie apreciat.
După cum spui chiar tu, mesajul filmului e clar, nu te droga, pentru că drogul duce la moarte. Toţi ştim acest lucru, şi totuşi tinerii se droghează. De ce?
Eu sunt convins că filmul şi lupta împotriva drogurilor e ca o frecţie la un picior de lemn. Doar coerciţia poate avea ceva rezultate. Asta nu înseamnă că nu trebuie să încercăm. Am văzut filme extraordinare, chiar şi în serialul Clona este abordată această temă, dar cu mult profesionalism. Amatorismul compromite ideea în sine.
Un film despre droguri trebuie să fie „un pic deosebit” cum zici tu, dar nu prin faptul că este realizat cu liceeni. Când jocul interpreţilor este atât de fals, filmul nu poate fi convingător. Nu e vorba numai de actori. De exemplu, personajul este beat fleaşcă, nu-şi poate ţine ochii deschişi şi fruntea sus, iar operatorul filmează rotit coroana copacilor. Sau, cum poţi fi convingător, când personajul doar se preface că se injectează!? Nu mai spun de ideea de a-l înţepa în somn pe acel tânăr!
Toate acestea nu pot fi rezolvate decât printr-un scenariu inteligent, adecvat condiţiilor de producţie. Nu înţeleg în ce a constat munca ta de două luni la scenariu...
Ca să fii luat în seamă, când tema este impusă şi atât de vastă, trebuie să ieşi în evidenţă cu ceva.
Este de preferat să înveţi din greşelile altora, dar, acum, dacă tot le-ai făcut, poţi învîţa şi din greşelile tale.
Constat că nu ai catadicsit să vezi „Cineclubul d’altădată”, în „Atelierul de scenaristică”, aşa că nu ar trebui să fii supărat că nimeni nu a luat în seamă postarea ta. Pe acest forum, fiecare e pentru el însuşi...

[ilustra.films]

Draga Mirodoni,
Luand in calcul micile noastre certuri de pe topicuri vecine, am sa consider mesajul tau extrem de politicos aruncand la gunoi ideile exagerate din el
In primul si-n primul rand nu sunt suparat. Nu am de ce. Cand am vorbit cu Gloria, la scurt timp dupa ce l-am postat, este adevarat, mi-am etalat dezamagirea cu privire la faptul ca n-a spus nimeni nimic " nici macar de rau" pentru ca motivul pentru ca am pus filmul aici ( i-am spus si lui Pitbull) a fost sa aflu parerea celorlalti ( celor care n-au vazut filmul) ca eu sa-mi imbogatesc bagajul de experienta. Pareri au fost, si inca foarte multe. Ca n-au fost cele ale forumistilor... no problem, nu e timpul pierdut. Mesajul tau o dovedeste.

Iar textul. Textul l-am scris mai intai pe foi. Ce vezi aici e cu totul diferit de ce am pe foi. Cand am vrut sa transcriu in word, m-am gasit in situatia de a da un cu totul alt stil povestii. Ceea ce vezi aici. Nu inteleg de ce tie ti-a fost greu sa citesti avand in vedere ca toti cei care l-au citit si au vorbit cu mine prin diferite modalitati, au vorbit despre text ca despre unul care se citeste fluent, rapid si cu placere. Sincer...asta a si fost motivul pentru care n-am mai transcris textul de pe foi si l-am scris din cap... asa cum imi dicta memoria. Am spus poveste unui scurtmetraj, nu jumatate din povestea unui scurtmetraj si nici sfertul . Am spus povestea lui. Asa cum s-au intamplat lucrurile.

Referitor la film. Sincer... si te rog sa ma crezi draga Mirodoni, as fi vrut sa fac un film ca al celor de la hollywood. As fi vrut!! Dar in acel moment dispuneam doar de imaginatie si dorinta de a face un film bun. Imi pare rau insa ca n-ati stiut (si stie el la cine ma mai refer) sa apreciati asa cum este el in conditia in care cel care l-a facut aproape ca nu stia nimic despre moviemaking. Nu vazusem pana atunci niciun film de arta ( si ma refer aici la filmele de referinta ale cinematografiei mondiale) si asta nu pentru ca n-am vrut ci pentru ca n-am avut cine sa-i vorbeasca de toate acestea. Tot ce stiam eu atunci si aveam in cap erau doar micile sclipiri de estetica cinematografica pe care anumite filme de casa le detineau. Apoi am deschis cineclubul in ideea de a invata mai multe despre aceste filme intr-un mediu adecvat. Apoi am adus profesor pentru a mai face un pas. Totul in acesti doi ani. Dupa acesti doi ani mi-am dat seama ca stiu si pot sa apreciez un film artistic. Pot sa fac diferenta intre un film de casa si un film artistic de casa. Multele cronici ale profesorului de care spun (Mihnea Columbeanu, si-i multumesc pe aceasta cale pentru rabdarea de care a dat dovada atat la cursuri cat si in elaboratul si meticulos act al scrierii unei cronici) mi-au deschis mintea si m-au facut sa inteleg ce nu stiam atunci, cand am facut filmul. Si toate aceste lucruri... m-au dus in punctul in care eu, ca cinefil ( spre cineast) sa pot sa-mi critic filmul fara sa exagerez in a-l lua prea mult in serios, mai mult decat este cazul. Nu ma mandresc cu acest film dar e un film facut de mine, e un film de pe urma caruia am invatat foarte multe si inca mai am de invatat. Este adevarat ca m-am scarpinat cu mana dreapta la urechea stanga dar din pacate aici te poate aduce entuziasmul. Aa..si am invatat sa-mi controlez si entuziasmul.

Cat despre interviu: Acela a fost primul meu interviu in adevaratul sens al cuvantului. Numai eu stiu prin ce emotii am trecut. Cred ca am facut gresala copilareasca de a-mi concentra putinele forte pe care le mai aveam pentru a arata ca nu am emotii. In realitate nu-mi dau seama cum de am reusit sa spun si cele putine lucruri pe care le-am spus. Pit stie ca ma simt lejer in fata camerei dat aici era vorba despre filmul la care am lucrat... despre acel lucru minunat ce i se intampla unui cinefil. Dar am spus lucruri sincere. Poate nu modeste...dar adevarate.

Deci, iti multumesc pentru mesajul tau si imi cer scuze pe aceasta cale pentru anumite lucruri pe care ti le-am zis in trecut.

PS: iata ca am scris mult, chiar daca sunt pe minus cu timpul ( trebuie sa plec intr-un loc in care o batranica mi-a zis sincer si fara perdea : "Tu mama... semeni cu un evreu " iar eu i-am spus politicos ca nu sunt evreu).

Ai grija de tine!
See ya!

[Pitbull]

Well, at last (but not least), s-a înviorat si topicul ästa. Ar fi fost päcat sä rämânä inert.
Nu mä voi lungi acum cu toate comentariile posibile privind lungul si anevoiosul drum al devenirii. Voi sintetiza doar atât: desi destinatia nu e niciodatä sigurä, câstigurile de pe parcurs nu ti le poate lua nimeni.
Apropo, am auzit cä te-ai oferit sä-i fii asistent lui Alex la filmele lui de U.N.A.T.C. Si ästa e un câstig sigur! Baftä!

[cremaxx]

Scuze de offtopic (puteti sa stergeti ce postez aici) : dece domnul mirodoni are la avatare un gif ,iar eu nu pot sa am?

[ilustra.films]

Prea multi Alex in context Deci...
Nu cu mult timp in urma exista un forum al tinarului regizor, deschis de me, veteranii-l stiu. In acest topic a scris Alex (din mesajul lui Pit) si care a venit cu inspirata idee de a infiinta un club. Un cineclub al nostru. Al regizorului adolescent. Eu i-am raspuns pozitiv la propunere asa ca am pus pe picioare ideea ( nu erau multe de facut, nu a trebuit decat sa gasesc o sala si... sa adun tinerii, cum in acel forum se scria deja, doar sala trebuia gasita). Intre timp intre me si Alex s-a legat o prietenie foarte stransa dar care nu s-a sfarsit prea bine. Intradevar... l-am ajutat foarte mult, in special la primul scurtmetraj. Ajutorul pe care il dadeam eu tinea mai mult de domeniul tehnic; lumini sunet, recuzita si mai putin pe partea artistic-regizoral-etetica a filmului. Si mai era o chestie; simteam ca daca as fi continuat sa-l ajut in felul asta, as fi ramas vesnic un acel cineva de la filmari care se ocupa de partea tenhica si nicidecum de partea artistica. In niciun caz nu vroiam asta. (e nevoie si de acesti oameni, de aceea mai fac si asta din cand in cand dar doar rar). Asa ca am hotarat sa stau o perioada in banca mea. Sa mai vad niste filme. Sa mai citesc niste cronici. Alex s-a cam suparat si suparat a ramas. L-am inteles la partea cu suparatul dar nu am inteles ce a avut cu prietenia noastra.

Cand colaborezi cu cineva... nu e important doar castigul tau. Trebuie sa te gandesti si la castigul celui de langa tine. Daca eu nu i-am putut oferi mai mult sprijin- surplusul de sprijin de care avea nevoie, inseamna ca doar eu ieseam castigator din colaborarea cu el. Ceea ce nu era normal. El e anul doi acum si clar as fi in acelasi stagiu cu posibilul sprijin asa ca... lucrurile intre noi doi par sa ramana asa cum sunt acum.
Multa bafta Alex

O sa radeschidem forumul deoarce nu cred ca mai exista problema prezenta in vechiul format. (dispareau topicurile si ramaneau doar cele care nu aveau legatura cu forumul. Ma cam durea sufletul sa vad ca se intampla ce se intampla. Cei de la programare n-au reusit sa depisteze problema deci nici solutie nu aveau. Ca sa nu mai vad topicuri disparande am decis sa sterg forumul. Cand l-am sters avea Tamarainsa vreo doua topicuri si mai era un mesaj ratacit.)

[ilustra.films]

Lasati-l mai si pe cremaxx sa foloseasca gif-uri.

[Pitbull]

Dragä, nu era nevoie sä spui toatä povestea, aia vä priveste numai pe voi.
Oricum, e bine cä v-ati împäcat. Cum spuneam, faptul cä-i vei fi asistent de regie îti va fi de mare folos.
Si, da, ar fi cazul sä se redeschidä sectiunea "Pe platoul de filmare", a tinerilor independenti. Deocamdatä, acolo e doar Cineclubul, care stä päräsit si stingher.

[ilustra.films]

Pai sunt prea multi Alexi in discutie. Trebuia sa spun cine e el.
Glo, asteptam un raspuns de la tine

[mirodoni]

Măi... dragă ... ilustra.films...
Când am făcut aprecierile pe care le-am făcut, nu am ţinut cont nici de ce ai lucrat înainte, şi nici după filmul cu narcoticele, pentru că nu ştiu, şi nici de alte schimburi de mesaje dintre noi nu am ţinut cont. Ca să nu fiu subiectiv.
Dar este nepoliticos din partea ta să spui că arunci la gunoi ideile mele, fie şi numai pe cele exagerate ( din punctul tău de vedere), fără să spui, cel puţin. care sunt acelea.
Nu am spus că textul tău e greu de citit, pentru că nu e greu, ci că e lung. Nu e lung pentru că e lung, ci pentru că nu spune nimic nou. Laşi impresia că tu ai descoperit apa caldă şi mersul pe jos, şi nu e aşa. Poţi povesti şi lucruri cunoscute, dacă ai un stil personal.
Dacă vrei să dai valoare literară textului tău, atunci trebuie măcar să respecţi unele reguli elementare. Evită exprimări de genul: „cu ochii unui critic ce critică”, „în mod constructiv”, „mulţumesc pe această cale”...

Nu înseamnă că o poveste întreagă are 8 pagini, o jumătate are 4 şi un sfert două.
O poveste întreagă poate avea şi o singură pagină. Depinde ce stil abordezi şi cui te adresezi.
La fel şi cu filmul. Nu trebuie să aibă 30 de minute, sau să imite Hollywood-ul. Trebuie să spui ceva ce nu s-a mai spus, sau, cel puţin, să spui într-un stil personal.
Regula celor 3 C mi se pare importantă: Ce spui, Cum spui, Cui te adresezi.
Ce spun eu este valabil şi atunci când faci un film... ca să-ţi dai mâna...
Eu nu intenţionam să-ţi dau lecţii, dar ziceai că vrei să înveţi.

Spui că in acel moment dispuneai doar de imaginaţie şi dorinţa de a face un film bun. Eu cred că dispuneai doar de dorinţa de a face un film bun. Ceea ce nu e puţin, dar nu suficient. Nu am remarcat unde ţi-ai folosit imagianţia la scrierea scenariului cu narcoticele, şi nici la realizarea filmului. Poate îmi spui tu unde.
Automulţumirea este cel mai mare duşman al unui creator. Am considerat că e bine să ştii.

Eu am făcut o aluzie, dar se pare că a fost prea fină, văd că nu ai reacţionat.
Mă refer la „Cineclubul d’altădată”, în „Atelierul de scenaristică”. Mă aşteptam să-mi vezi filmele. Din politeţe. Să vezi acolo imaginaţie, când e vorba de tematică rigidă cum ar fi „Protecţia muncii”, sau „Omul şi producţia” (industrială). E vorba de DVD-ul pe care l-am adus la redacţie, dar Gloria nu mi-a mai dat niciun semn, măcar din politeţe.
Nici Pitbull, care mă trimitea să exersez cu scenarii scurte, nu mi-a văzut filmele. Sau poate a considerat că nu merită osteneala.
Ca şi alţii...
D-aia spuneam că, pe acest forum, fiecare e pentru el însuşi...

[ilustra.films]

Wow... cat de batranesc. In sensul bun al cuvantului.
N-am avut in gand sa las impresia de care vorbesti, atunci cand am scris textul. Initial...vroiam sa pun doar un text scurt care sa insoteasca filmul, sa nu pun doar 5 linkuri si o fraza. Ma distantam prea mult de film. Apoi... m-am lasat purtat de val pentru ca amintirile-mi zburau prin cap. Mi-am zis ca e pacat sa stiu doar eu despre minunile acelor momente. Nici valoare literara n-am vrut sa dau. Cunosc multi tineri, chiar mai mici decat mine inzestrati cu mult talent in directia asta. Ei pot scrie in diferite moduri si valori literare... eu nu. Orisicum, ar fi oka sa-mi dai exemple mai puternice pentru a veni in sprijinul ideii tale de text cu valoare literara pentru ca ce ai scris acolo mie nu-mi pare cu nimic gresit.

Ai dreptate in tot ce zici cu mesajul, cui ma adresez, cei 3 C and all. Perfecta dreptate. Dar o mai spun odata; am scris scenariul in functie de regurile pe care mi le dicta inspiratia in acel moment. Nu stiam nicio regula de scriere a scenariului, nici macar foarte utilul "Daca..., dar daca..." Insa atunci am cautat actiune dar nu genul de actiune comerciala ci genul de actiune care sa duca povestea mai departe intr-o economie rigida de posibilitati. Cand am scris scenariul nimic din ce e in film nu aveam. Aveam doar echipa. Primul draft se termina mult mai dur. Dar profesoara coordonatoare, stiind ca avea sa fie proiectat unor pusti, a refuzat finalul dramatic. Eu eram motivat de faptul ca lectia trebuia sa fie dura. Si a ramas dura dar in linii mai acceptabile.
Este adevarat ca imaginatia e un factor important in procesul de creatie. Eu cred ca simpla existenta a unui astfel de film ( asa underground cum e facut el) e dovada prezentei procesului imaginativ, poate nu la standardele cele mai inalte dar el este acolo.

Am vazut filmele. Is pe youtube. Cu mult respect apreciez atelierul muncitoresc al cineclubului de atunci dar nu te astepta de la mine, un biet tanar ce abia a inceput sa simta pietrele drumului pe care merge si care spera ca vede inaintea-i asfaltul umbrit al implinirilor si reusitelor, sa spuna ceva despre filmele de atunci. Iti multumesc pentru lectiile tale si timpul pe care mi-l acorzi, dar crede-ma ca nu sunt eu cel in masura sa spuna ceva despre munca realizata atunci. Mai am mult de tras...

Si nu mai fii dezamagit. You know... life is too short. Do something with it.

[mirodoni]

(...)Orisicum, ar fi oka sa-mi dai exemple mai puternice pentru a veni in sprijinul ideii tale de text cu valoare literara pentru ca ce ai scris acolo mie nu-mi pare cu nimic gresit.

Nu este ideea mea cu valoarea literară, sau, mai bine zis, forma literară, ci intenţia ta. Chiar şi în subconştient.
De exemplu, întervenţia ta recentă :
„… nu te astepta de la mine, un biet tanar ce abia a inceput sa simta pietrele drumului pe care merge si care spera ca vede inaintea-i asfaltul umbrit al implinirilor si reusitelor, sa spuna ceva despre…”

Dacă pe mine, un „biet inginer” mă deranjează acele exprimări, iar pe tine nu, ceva nu e în regulă. Evită „limba de lemn”, exprimările stereotip, repetiţiile supărătoare şi, mai ales, cacofoniile. Chiar şi „că ce” este considerată cacofonie.
Astfel de greşeli, în echivalenţa lor cinematografică, se regăsesc şi în film. Te poţi corecta dacă le accepţi când ţi le semnalează cineva, apoi le vei recunoaşte şi elimina singur.

[illotempore2002]

Sunt de acord intru totul cu Mirodoni. Nu e nimic batranesc si nici nu pare rau voitor in ce spune. Pur si simplu aplica anumite principii critice universal valabile.

[Judex]

Pana la text, mie pur si simplu nu-mi place filmuletul.

[ilustra.films]

Pana la text, mie pur si simplu nu-mi place filmuletul.

Nu e nicio problema ,
dar vino si cu argumente.
Ca asa se-obisnuieste...

[ilustra.films]

Nu este ideea mea cu valoarea literară, sau, mai bine zis, forma literară, ci intenţia ta. Chiar şi în subconştient.
De exemplu, întervenţia ta recentă :
„… nu te astepta de la mine, un biet tanar ce abia a inceput sa simta pietrele drumului pe care merge si care spera ca vede inaintea-i asfaltul umbrit al implinirilor si reusitelor, sa spuna ceva despre…”

Dacă pe mine, un „biet inginer” mă deranjează acele exprimări, iar pe tine nu, ceva nu e în regulă. Evită „limba de lemn”, exprimările stereotip, repetiţiile supărătoare şi, mai ales, cacofoniile. Chiar şi „că ce” este considerată cacofonie.
Astfel de greşeli, în echivalenţa lor cinematografică, se regăsesc şi în film. Te poţi corecta dacă le accepţi când ţi le semnalează cineva, apoi le vei recunoaşte şi elimina singur.

Textul acesta ( ma rog, o parte din el) am sa-l pun pe tablia de langa monitor cu regurile filmului pentru ca e demn de stat acolo. Merci pentru sfaturi. Admit pe aceasta cale ca unul din punctele mele slabe este limba romana.
Imi aduc aminte, in clasele primare, invatatoarea, dupa ce corecta lucrarile, ii chema la tabla pe aceia care faceau greseli maricute (gramaticale si etc)in lucrari si pur si simplu le spunea ce sa scrie fara sa le explice exact despre ce e vorba. Eram si eu scos la tabla, poate ca de prea multe ori insa... se intampla ce se intampla si de fiecare data, ce era scris gresit de mine in lucrare, la tabla scriam corect. Invatatoarea se minuna de fiecare data. Pur si simplu nu intelegea. Eu stiam despre mine ca sunt cu capul in nori dar ea nu putea sa priceapa de ce scriam corect la tabla si-n lucrari aveam greseli. Ei... dar metoda s-a dovedit a fi foarte buna pentru ca nu mai repetam greselile facute.

[mirodoni]

Eu sfaturi mai am, cu timpul liber nu stau prea bine.
Greşelile se văd mai repede şi mai uşor decât părţile bune. Cu cât textul e mai lung (sau filmul), cu atât greşelile sunt mai multe.
Aşa că… lungimea contează !
Din acest motiv ţi-am propus filmuleţele mele de pe YouTube, care au între 5 şi 8 minute fiecare. Chiar dacă nu îndrăzneşti să le comentezi, credeam că ai să-i provoci pe alţii s-o facă.
Dacă vezi , de exemplu, scurtmetrajele străine prezentate la NEXT, te laşi de filme. Eu m-am lăsat.
Dacă le vezi numai pe cele româneşti, poţi continua liniştit.

[ilustra.films]

Ei, cele straine sau cele romanesti. Cate-un strop din fiecare. Dar ce apreciez eu, conteaza si ce apreciez eu, sunt filmele care ori imi tin creierul in functiune pe toata durata filmului si au si o doza mica de comercial ori sunt foarte comerciale dar au doza de artistic bine structurata. Cu precizarea ca cele dintai sa atinga si idea de film de arta dar ating ele si punctul asta daca sunt inteligente. Si apoi nu e vorba doar de filmele romanesti. Important e sa am habar despre regizori contemporani si nu numai ca sa pot face o prima selectie. Despre ceilalti ori citesc ori aud. Din punctul meu de vedere, important e sa cunosc pe cei romani si apoi pe cei straini (comerciali dar de valoare si adevaratii artisti) ca sa stiu unde ma situez. In ce directie merg cu ideea de a veni cu ceva nou ca sa nu reinventez roata. Nu vreau sa fac asta .

Bine, am spus-o si unor foarte buni prieteni, o spun si aici; imi dau sanse mici sa fac vreodata un film (in adevaratul sens al cuvantului, care sa starneasca aplauze la sfarsit), imi dau sanse si mai mici sa vin cu ceva nou. Inceputul ... iar, scartie rau de tot. De ce sunt inca aici? Nicolaescu ar fi raspuns " Pentru ca vreau", Mungiu ar raspunde "..." nu stiu ce ar raspunde Mungiu, Spielberg ar raspunde "Pentru ca asta sunt" sau ceva de genul. Eu spun "Pentru ca sunt la inceput de drum."

M-am intalnit odata cu Mungiu, din intamplare, in City Mall. Eu cautam o intrare spre etajul 4 (unde sunt birourile si unde nu ajunge liftul) si vad pe cineva in departare. E cu spatele la mine. Ma gandesc sa ma duc sa cer indicatii asa ca ma duc spre persoana repsectiva. Sunt foarte aproape de el, el e cu spatele si realizez ca este EL. Ma scuz, el se intoarce la mine. Ma intreaba daca ne cunoastem pentru ca eu eram prea mut de uimire si de emotii si apoi imi dau drumul. SI vorbesc muuult de tot si el a avut rabdarea sa ma asculte. Si apoi imi zice; "De ce nu iei camera si filmezi pur si simplu?" "... am facut si asta in trecut, acum cred ca sunt de alt nivel".
Avea dreptate, daca asta vrei sa faci... ia camera si filmeaza orice. Apoi incearca sa dai un sens. Apoi ia camera si filmeaza cu sens si incearca sa redai o tema. Si tot asa. Cea mai mare lectie pe care ti-o poate da cineva. Nu conteaza unde crezi ca esti. Ia camera si... filmeaza!

Am vorbit cu Glo si o sa redeschidem topicul tanarului regizor. O sa-l punem chiar aici, la Cinematografia romaneasca.

Cat despre lectii, textu-i lung, filmu-i indraznet. Timp e. Noi sa fim sanatosi si sa ne putem raspunde reciproc.

[mirodoni]

Cremaxx,
sper că acum eşti fericit. Nu mai pot avea nici eu gif.

[ilustra.films]

Pai...sa moara si capra vecinului, ce pana lui.