"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu"

[omudindulap]

Genialitatea ideii ujiciene poate fi luata in considerare doar in cazul in care nimeni pana la el nu a realizat un asemenea film.
Altfel, am putea vorbi de ''Inspiratul Ujica''.

[m3lku]

Trag concluzia că 1. “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” e un documentar. Dacă autorul l-a trimis la un festival de film documentar, dacă juriul l-a premiat la această secţiune a unui alt festival, e FILM DOCUMENTAR.

nu-ti trebuie mult sa-ti dai seama si singur ca festivalurile nu au o categorie separata pentru filmele non-fiction. si este evident ca Autobiografia se incadreaza mai de graba la documentar decat la fictiune. Dar asta nu inseamna ca prezenta intr-o anumita sectiune a unui festival, certifica eticheta care i se poate aloca unui film. De exemplu, Marilena de la P7 a castigat Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj romanesc la TIFF si Premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Milano. Cum ramane? e scurt sau lung?
E si asta un motiv pentru care festivalurile mari nu fac diferente intre filmul documentar si cel de fictiune ne-existand sectiuni separate pentru ele.

Orice alt documentar istoric (care nu e un reportaj, simplă înregistrare a unui eveniment) este în acelaşi timp eseu, reprezentând o analiză personală a autorului, realizată printr-un colaj al unor imagini de arhivă. Lipsa comentariilor autorului nu îi schimbă caracterul de film documentar. Comentariile autorului există pentru a suplini lipsa unor imagini de arhivă, pentru a rezuma din raţiuni de timp, sau pentru a întări o idee.
Faptul că “Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, foloseşte exclusiv imagini de arhivă, fără comentarii (ale autorului sau ale unor personaje contemporane) nu îl face “mai mult eseu”, în comparaţie cu alte filme documentare.

Ma voi repeta, pt ca poate n-ai inteles: Autorul n-a vrut sa foloseasca niciun fel de comentariu TOCMAI pt ca demersul lui nu este de a documenta, ci cu totul altul. Nu spun ca lipsa comentariului il face "mai mult eseu" ci fix invers, faptul ca e mai mult eseu il face sa nu aiba comentariu.

M3lkul: “Iar daca cineva imi alege (la intamplare, din dex) 200 de cuvinte, iar eu folosesc 10 din ele ca sa fac o propozitie, tot eu sunt autorul acelei propozitii.”
Nu e aceeaşi situaţie. Cele 10 cuvinte ar putea fi 10 cadre, prin care să formezi o propoziţie, un enunţ cinematografic. În cazul “Autobiografiei…” nu e vorba de simple elemente de dimensiunea cuvintelor, independente, cu semnificaţii variabile şi multiple în funcţie de context. Mai degrabă poate fi comparat cu o poezie despre IARNĂ, pe care ai scris-o luând o strofă dintr-o poezie de Alecsandri, două dintr-o poezie a lui Coşbuc, o altă strofă din Bacovia. Nu cred că te poţi considera poet, indiferent de ordinea în care le-ai lipit.
For any wise guy tempted to misjudge: principiul de construcţie a filmului mi se pare foarte interesant, mai ales prin direcţiile pe care le poate deschide, mult mai mult decât filmul în sine. Sper să apuc să revin asupra acestor perspective.

Eh, aici ai cam luat-o pe langa drum. Comparatia ta ar fi valabila daca Ujica ar fi luat secvente gata montate din alte filme si doar le-ar fi pus cap la cap, secvente care au deja un sens bine definit. Din moment ce imaginile de arhiva selectate aveau o cu totul alta functie (si anume cea de a face propaganda), iar Ujica le-a dat un alt sens prin montajul lui, inseamna ca Ujica este autorul enuntului (care contine noul sens dat de autor).

[c.ghevara]

Daca Ujica este genial, atunci Eminescu, Tarkovsky, Mozart, Dali ce au fost? In ziua de azi totul a devenit genial: mancarea, muzica, hainele, hartia igienica....
Unde este geniul lui Ujica?
Admit ca poate fi un regizor bun, extraordinar, dar geniu..

Hombre, un astfel de film (văzut sau nevăzut de subsemnatul) nu poate demonstra că X sau Y este un ”regizor bun, extraordinar...” Presupun (aşa, ca nespecialist, ca să n-adorm) că ”regizor” înseamnă mai mult decât a alege secvenţele care vor fi montate, şi ordinea lor.
Dacă Iulia David îl vrea ”genial”, pentru cititorii unei publicaţii distribuite gratuit prin supermarketuri, nu trebuie să ne revoltăm. Eu zic că nu-l laudă exagerat pe Ujică (”Andrei Ujică doar a scos-o la lumină: a făcut ordine în 1000 de ore de imagini de arhivă şi le-a adunat pe cele mai reprezentative (unele cunoscute, altele inedite)..” ), neargumentat, da. Cum să scrii despre cineva că nu a făcut mare brânză, dar e genial! Ei, a făcut şi el ordine în 1.000 de ore, a mai şters praful...
Destul de şchiop articolul. ”Nu e documentar istoric sau statement politic-social, nu e un proces intentat lui Nicolae Ceauşescu, ci un portret psihologic profund, o succesiune de imagini în care veţi recunoaşte arhetipuri celebre (de la personajele lui Buster Keaton - vezi secvenţele în care joacă volei - la Macbeth)...” Deh, recunoaşte fiecare ce i se pare! Iar finalul articolaşului e plin de măreţie: ”Un film înălţător.”

[StefanDo]

as zice ca stirile de la TVR, Pro TV si mai stiu eu ce canal ne delecteaza in prezent cu un alt portret psihologic profund: al lui Basescu!

[c.ghevara]

Se vor scoate din arhive, şi va rezulta un alt eseu, un alt portret psihologic profund... un alt film înălţător. Dacă se va găsi un regizor genial.

Cred că mi-am lămurit şi întrebarea 2, ”Ce e Ujică pentru filmul său”. Rolul şi contribuţia lui Ujică este de "selecţioner".
Un regizor "vede" secvenţele înainte ca acestea să fie filmate. "Selecţionerul" alege din cele existente. Asemenea oricărui spectator, le priveşte. Apoi îşi alege. Selecţionerului îi sunt suficiente cunoştinţe minime de specialitate. Asistat de specialişti, orice persoană normală poate fi "selecţioner" şi va obţine un enunţ cinematografic. Sunt convins că inclusiv pe acest forum există persoane care ar fi putut fi "selecţionerii" Autobiografiei... Meritul lui Ujică este de a o fi făcut.
Am senzaţia că problema valorii filmului documentar "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" este neimportantă în comparaţie cu principiul utilizat. Ce s-ar întâmpla dacă acelaşi principiu ar fi utilizat în filmul de ficţiune?

[Pitbull]

Propaganda ca artă - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Anca Grădinariu
Adevărul literar şi artistic, noiembrie 2010

Andrei Ujică izbuteşte un miracol: învinge manipularea comunistă cu propriile arme şi o transformă într-un eseu subversiv despre nebunie şi putere. Ceauşescu se conturează ca un grandoman, ca un prost şiret şi tenace care s-a intersectat cu timpul greşit la momentul perfect.

Există capodopere şi există filme seminale. Autobiografia face parte din ultima cateogrie: e o operă atât de importantă, cu atât de multe ramificaţii ameţitoare încât cronicarul de faţă se simte intimidat, ba chiar copleşit.

Aşa cum Mungiu a spus, de pe scena Sălii Palatului, îl numim "documentar" în lipsa altui cuvânt care să-l definească. Dar e o fabulă, un delir suprarealist despre megalomanie, mărire şi degradare, despre cum e să trăieşti şi să mori în amăgire, întreţinut de un sistem profund corupt, filmul pe care Orson Welles ar fi murit să-l facă... Ficţiunea unei minţi bolnave.

Pentru mine, cele trei ore (care se urmăresc ca un thriller hitchcockian; faptul că ştii finalul nu face decât să tensioneze şi mai tare aşteptarea) au însemnat cel mai lung timp petrecut uitându-mă la Ceauşescu.

Am crescut cu o ură viscerală pentru el, care mi-era singura certitudine şi uniformă. Nu era un om, era un golem, răul personificat, mă programasem să nu-i reţin nici măcar trăsăturile feţei (pe care abia acum le-am analizat: ochii vicleni, nasul de pasăre de pradă). Era şi timpul ca embargoul vizual, personal şi naţional, să cadă.


Ea şi el

Ujică foloseşte doar materiale acceptate "oficial", de la filme de propagandă la home movies bucolic-ridicole; Ceauşescu nu părăseşte, practic, nicio clipă cadrul. Documentarul refuză orice comentariu sau explicaţie şi una dintre plăceri e jocul "ghiceşte personalitatea". Înainte de toate, Autobiografia dărâmă un mare mit: cel al Elenei Lady Macbeth.

Doar imaginea cu Nicolae care cară sicriul lui Dej cu o privire sticloasă, de o ambiţie oarbă, te lămureşte cine era deja conducătorul. Leana, ridicolă în costumele ei atroce, mai ales atunci când încearcă s-o imite pe Jackie Kennedy, pare tipica ţărancă parvenită, mai degrabă o susţinătoare toantă, decât jumătatea rea.


Un univers paralel

Sunt nenumărate scene ce ţi se gravează în minte şi care redau cronologic şi din ce în ce mai precis un univers paralel, halucinant, alimentat de complicitatea activiştilor, a aplaudacilor şi a altor şefi de stat: Ceauşescu, "eroul" din '68; dementele spectacole omagiale coreene; neverosmila excursie hollywoodiană; sublima ieşire a lui Pârvulescu de la Congresul al XII-lea; penibilul meci de volei în care escorta se chinuia, în van, să se lase bătută.

Dar fascinant nu e numai ce se află în miezul acestor tablouri, ci şi acele detalii revelatoare ce scapă pensulei oficiale, ca şi cum realitatea ar încerca să se strecoare prin crăpături: balele care i se preling pe bărbie la discursuri, neonul cu Deep Throat, faimosul film porno, ce se zăreşte atunci când Ceauşescu se plimbă în caleaşca reginei Angliei, într-una dintre cele mai obscene primiri oficiale; feţele oamenilor din ce în ce mai pământii pe care lentila oficială nu mai reuşea să le coloreze; icoana din sicriul mamei dictatorului.

Din nou, privirea. Orgasmică atunci când o chinezoaică îi cântă "M-am născut în România", terminată când se întâlneşte cu Gorbaciov şi indiferentă, ba chiar satisfăcută, atunci când se uită la ruinele clădirilor istorice de după cutremur. E o realizare epocală. Elevii ar trebui duşi cu clasa să-l vadă.

[keepwalking]

si pentru ca se vorbea aici de conceptul genial al lui ujica, de noutatea lui, etc., va aduc aminte de documentarul Woodstock, realizat in aceeasi maniera in 1970, si care a durat 184 de minute.
sau de "Elvis on tour", din 1972, de 90 de minute, facut strict pe baza imaginilor de pe scena si din culise.
asa ca...nimic nou sub soare.

[Pitbull]

In spiritul bunului-simt, si din dorinta de a restabili mäcar de-acum încolo nivelul de civilizatie si continut al acestui topic pe care-l dorea deschizätorul lui când a postat primul mesaj, solicit ca orice eventuale suspiciuni privind sinceritatea si impartialitatea elogiilor aduse de cätre Iulia David filmului si realizatorului acestuia, indiferent dacä sunt exprimate într-un limbaj urban sau împänate cu invective*, sä fie însotite de argumente concrete, bazate pe cunoasterea demonstrabilä a motivatiilor autoarei.
In caz contrar, le voi sterge (desigur, cu posibilitatea ca administratorii sä le recupereze, dacä gäsesc de cuviintä).
_______________________________________
* - De ex.: "pupincurism", "aplaudaci", etc. (n.Pb.)

Am început. In mesajul sters, am inclus acest citat.

[rvn]

„Aurora“ de Cristi Puiu şi omagiu adus lui Andrei Ujică la Festivalul Internaţional de Film de la Estoril
Lisabona, Portugalia/Romanian Global News
joi, 04 noiembrie 2010

Participarea românească la cea de-a 4-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Estoril (5-14 noiembrie 2010), este susţinută de ICR Lisabona şi constă în participarea în Competiţia internaţională a lung-metrajului „Aurora" de Cristi Puiu şi secţiunea Cineastas Raros dedicată regizorul Andrei Ujică, care va fi omagiat prin prezentarea trilogiei sale despre comunism din care fac parte documentarele „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", „Videograme dintr-o revoluţie" şi „Rupt de prezent".


Aflat la cea de-a patra ediţie, Estoril Film Festival, a devenit un punct de referinţă în panorama festivalurilor internaţionale. Scopul său este omagierea cinema-ului ca pe o veritabilă a Şaptea Artă, prin confruntarea dintre trecutul, prezentul şi viitorul său, precum şi relaţia sa permanentă cu celelalte forme de expresie artistică.


Se doreşte a fi un loc de întâlnire între public, regizori, personalităţi consacrate din lumea artelor şi un spaţiu de discuţie, reflecţie, dezbateri, dar, în primul rând, de descoperire şi redescoperire a artei cinematografice.

Secţiuni: În competiţie; În afara competiţiei şi în prezenţa unor mari regizori şi actori internaţionali; Retrospective; Omagieri; Master Classes; Întâlnirea anuală a distribuitorilor europeni; Întâlnirea principalelor şcoli de cinema europene; CinemArt - artişti şi arta cinematografică; Cinema-ul şi istoria lui; Expoziţii; Concert.


Pentru mai multe informaţii: http://www.estoril-filmfestival.com/

[Pitbull]

Viaţa şi moartea - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Violeta Ion
noiembrie 2010

Am fost să văd Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu cu un sentiment teribil că voi vedea lucruri îngrozitoare. N-a fost să fie aşa. Imaginile preluate de Andrei Ujică din arhivele aprobate în regim, au alcătuit un colaj uşor suportabil: Ceauşescu, aşa cum îl ştiam de la televizor, de pe pereţii clasei în care învăţam, din manualele în care apărea pe prima pagină, din celebrele careuri în care nu te lăsa nici dacă crăpa piatra de frig, fără uniforma de pionier la vedere. Restul era uşor de imaginat, traiul pe picior mare, proprietăţile celebre pe care îşi alerga vînatul, lucruri care fac concurenţă unora dintre capitaliştii zilelor noastre.

Andrei Ujică a fost mai mult decît cinstit cînd a spus că acest colaj este ceva între film şi documentar. Într-adevăr, să fi fost film, poate vedeam şi lucrurile îngrozitoare din puşcăriile comuniste, poate îi vedeam pe membrii activi ai securităţii pe teren sau mame care îşi sfătuiau copiii să nu spună la şcoală bancurile politice pe care le auzeau în casă şi nici să nu pomenească de faptul că bunicii lor ascultau Radio Europa Liberă.

Să fi fost documentar, poate aflam cum din structurile înalte ale partidului se scurge pînă la ultima tarabă din piaţă dorinţa de a-l stăpîni pe celălalt, de a supravieţui prin compromis, am fi aflat o poveste despre capitalismul de sub tejghea, le-am fi văzut pe moaşe înfigînd andreaua sau coada de la periuţa de dinţi în copiii nedoriţi sau i-am fi văzut pe copiii handicapaţi, scheletici şi muribunzi, ascunşi de ochii societăţii sănătoase.

Am fi aflat despre minciuna groasă, arivismul, mîrlănia, şantajul, lăcomia, turnătoria la cote pe care azi nu le putem depăşi, oricît ne-am strădui. Am fi aflat şi despre rezistenţa prin cultură, despre prieteniile mai strîns legate datorate frigului, întunericului, foamei, am fi aflat despre prieteniile adevărate ca despre nişte mici enclave mistice.

Am fi văzut frumosul şi urîtul, binele şi răul, groaza şi relaxarea, nişte concepte care acum, în 2010, ne spun o cu totul altă poveste.

Am fi văzut viaţa şi moartea.

[Angel2010]

"Autobiografia lui Ceausescu" este doar un colaj de imagini luate dintr-o arhiva de filme.
In afara de faptul ca a pus cap la cap niste imagini luate de-a gata, care ar mai fi meritul acestui domn Ujica?

[djinjis]

Sunt doua:
1. a pus cap la cap ANUMITE imagini.
2. le-a pus cap la cap intr-un ANUMIT fel.

Nu am vazut documentarul, discut doar teoretic.

[Pitbull]

(...) care ar mai fi meritul acestui domn Ujica?

Pe lângä räspunsul pe cât de succint, pe atâta de corect, al lui Djinjis, îti mai recomand sä citesti cronicile filmului (nu färä a-l fi väzut, de preferintä). Multe dintre ele explicä pe larg tocmai ceea ce ai întrebat.
Iar dacä vrei sä aprofundezi subiectul, studiazä estetica si tehnicile filmului de montaj (mai ales ale subgenului "documentar-eseu").

[Lelouche]

djinjis, dispui de o intuitie extraordinar de obiectiv-realista. exact cele doua erau punctele de referinta pentru care trebuie sa-i recunoastem calitatea de regizor a lui Ujica raportat evident la Autobiografie.
Parerea mea.

[djinjis]

cele doua puncte definesc regia de montaj, a mai fost amintita. e common knowledge in "industrie". folosita pe larg la videoclipuri, documentare, multe altele, printre care si filme utub ca cel de la semnatura mea.

[lalaby]

ref # 211 si #212

Autobiografia asta este doar o insailare de imagini. Sa spui ca a stiut ce anume sa insaileze ... e naspa rau (pentru cine a tras concluzia).

Sa te numesti regizor pentru asta e cam mult ... poate "chief editor".

La Cannes se spune ca ziaristii care au iesit din sala dupa vizionarea cu presa se intrebau de ce noi l-am omorat pe Ceausescu. Plesu a scris un editorial foarte interesant in legatura cu generatia de acum care vede un astfel de film. La festivaluri a luta premii ... pentru ca sincer, Ceausescu e chiar dragut in acele imagini, l-am reinviat... aia au inteles cu totul altceva! Poate si lui Ujica ii pare rau dupa acele vremuri... dar ca sa vad acum un om vesel ca isi auzea muzica populara prin alte tari, sau ca a mers printre ruine la cutremur...ok, jos palaria! Dar in acea perioada eu aveam doar 2 ore emisiuni la tv, stateam la coada pentru "fratii Petreus" ... Doamne, chiar ca regretati acele vremuri. Si sa nu aud comentarii legate de regie! lA FILMUL ASTA NU EXISTA REGIZOR!

Daca cineva si-ar da o lucrare pe tema asta... ar face un film mai bun. Suntem penibili... s-au luat premii cu prostia asta tocmai ca se ne faca de cacao... "adica l-ati omorat si acum aratati un prost care rade ca aude un cantec popular in limba lui olteneasca? Bietul de el... se bucura, a facut ceva rau?"... nu in filmul lui Ujica nu a facut nimic rau, in realitate DA!

[lalaby]

Un film periculos: “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”
octombrie 27, 2010 Vlad Mixich Cultura, Sinteze, Societate/Life 49 comentarii
6,098 Vizualizari

Cine reuseste sa te tina intr-o sala intunecoasa 3 ore (trei!!!) privind defilari comuniste si discursurile lui Nicolae Ceausescu poate fi numit oricum, numai prost nu. E posibil ca Andrei Ujica, cel care a gandit filmul “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, sa fie elitist sau prea avangardist sau inadecvat pentru publicul romanesc (a fugit din tara acum 30 de ani), dar cu siguranta nu e un regizor prost. Din creierul omului s-a nascut un film demn de categoria “ori…ori”. Ori te omoara, ori te vindeca.

Filmul e ciudat si la prima vedere nu pare altceva decat o succesiune de imagini de arhiva cu Nicolae Ceausescu si nelipsita lui Lenuta, tratata ca un personaj de rangul trei. Privindu-i de peste umar viata ca o vacanta, dictatorul asta bucalat a inceput sa-mi devina simpatic. La inceput, pentru seninatatea cu care a profitat de naivitatea zecilor de mii de aplaudaci care-l iubeau “fierbinte pe tovarasul Presedinte”. Mai catre sfarsit, pentru compasiunea iscata de-un mos slabit si chinuit de sutele de congrese si sedinte la care nu putea sa lipseasca, fiind un profesionist desavarsit in rolul atribuit lui de catre sistem.

De-a lungul celor trei ore nu s-a auzit nicio voce docta care sa-mi explice ca tipul inalt cat turnul Eiffel, care se bate pe umar cu nea Nicu, e generalul de Gaulle si nici cine e tovarasul Parvulescu, nebunul care a avut sange sa-l critice pe Ceausescu la Congresul din 1979. Dar am ramas intepenit in scaun urmarindu-l fascinat pe nea Nicu tinandu-si firea la inmormantarea muma-sii sau biruit fiind de timiditate in fata reginei Marii Britanii.

Fantomele intregului meu neam, deportat de comunisti, au mormait dezaprobator cand, la finalul filmului, aproape ca l-am crezut pe cuvant pe Dictatorul asta infect pe care am fost educat sa-l urasc. Periculos film pentru generatia mea, care facea inca primara in ’89, si cu atat mai periculos pentru cei care faceau in scutece in anul in care mos Nicu a fost impuscat.

Dar pentru trupa nascuta inainte de anii ’80, filmul este si mai periculos. Caci partenerul principal al lui nea Nicu nu e acra Lenuta, ci dulcele popor roman. Poporul ala care il iubeste, il aclama, ii zambeste si mai ales il aplauda. Iar intrebarea pe care Andrei Ujica o pune prin intermediul acestui film va taia scrasnind pe oasele unor amintiri voit uitate: “Cate ore din viata ti-ai petrecut aplaudandu-l pe Ceausescu?”

CANTECUL CARE L-A LASAT PE CEAUSESCU CU GURA CASCATA

E-al dracului filmul lui Ujica, e arta din cel mai ciudat soi. Snobii vor gasi in el fel de fel de subiecte bune de discutat, intelectualii se vor extazia in fata noului gen inventat – cinematograful nonfictional-, moralistii il vor acuza de inconstienta sociala iar nostalgicii Epocii aurite pur si simplu il vor iubi. Lui Ujica nici ca-i pasa: “Eu nu sunt diriginte si nici prof’ de istorie ca sa ma gandesc la toti incultii si nostalgicii care vor vedea filmul. Daca as face asta in timp ce lucrez, ar insemna sa ma autocenzurez, adica sa ajung exact in locul in care voia El sa ne aduca”. (Andrei Ujica a raspuns aici cititorilor Hotnews)

Dar fie inculti, nostalgici sau intelectuali, la filmul lui Ujica nu vom face cunostinta nici cu Dictatorul-banc si nici cu Dictatorul-monstru, ci cu nea Nicu, omul caruia i-am permis sa ne fie muma si ciuma vreme de 25 de ani. Si asta, romani fiind, ori ne va omori, ori ne va vindeca.


Eu cred ca ne va omora. Deja multi din cei care scriu pe acest forum se comporta ca in acea perioada, turnatoria e la mare pret, regretele (pentru multi)... la fel... vai mama' noastra.

[Pitbull]

Auleo, copilä, si aici te-ai bägat?
Mäcar ai väzut filmul, sau vorbesti dupä ureche...?

[Pitbull]

Capodoperă - "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu"
Andrei Gorzo
Dilema Veche, noiembrie 2010

Pentru poetul John Keats, sintagma "negative capability" desemna cea mai de preţ însuşire pe care o poate avea un autor: accesul imaginaţiei sale la alte viziuni asupra lumii, inclusiv ale unor oameni pe care îi dispreţuieşte. Pentru un autor român, Ceauşescu reprezintă o mare provocare în acest sens: cum să redai lumea aşa cum li se înfăţişa aceasta ochilor lui? Cum să găseşti şi să nu pierzi calea de acces? Andrei Ujică a avut o idee îndrăzneaţă: el a pariat că imaginile de arhivă rămase în urma lui Ceauşescu pot constitui calea, că, puse cap la cap, dar fără nici o voce care să le comenteze din off şi fără intervenţii editoriale de tip "acum sîntem în anul cutare" sau "personajul ăsta e celebrul Cutărică", ele pot da un fel de povestea-lui-spusă-cu-cuvintele-lui-numai-că-nu-în-cuvinte-ci-în-imaginile-din-capul-lui. Sigur, e vorba în general despre imagini oficiale, dar tocmai de aceea - tocmai pentru că ele reprezintă adesea o realitate cosmetizată, făcută să-i zîmbească dictatorului -, ele dau o versiune plauzibilă a lumii lui: cea care-l întîmpina ori de cîte ori ieşea din casă, cea în care a trăit 25 de ani. Pariul lui Ujică e extraordinar: ordonate mai mult sau mai puţin cronologic (cu cîteva abateri echivalente cu alunecările fireşti ale unei memorii), nişte documente audiovizuale perfect autentice dau o ficţiune - o felie de istorie în reprezentarea unui narator din ce în ce mai necreditabil.

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu problematizează relaţia de dragoste a "noului cinema românesc" cu realul. În filme ca Moartea domnului Lăzărescu şi cele care i-au urmat exemplul, personaje şi situaţii fictive ne sînt prezentate ca într-un documentar observaţional, pe cînd aici, un bogat material documentar ne e servit - fără modificări aduse substanţei lui, dar prin mobilizarea discretă a cîtorva tropi împrumutaţi din cinema-ul narativ de tip clasic - ca o ficţiune. Un asemenea trop este cel prin intermediul căruia intrăm, din a doua secvenţă, în "autobiografia" propriu-zisă. Prima secvenţă e un fragment din procesul Ceauşeştilor. La un moment dat, protagonistul anunţă că va ignora următoarele întrebări ale acuzatorilor şi, după cîteva secunde în care camera îi cercetează chipul, intrăm, printr-o tăietură, în trecutul său, în momentul morţii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. E un trop cu tradiţie mai ales în filmele noir, care încep adesea cu un personaj ajuns la capătul liniei şi continuă cu evenimentele care l-au adus acolo. Deci procedeul prin care sînt introduse imaginile de la înmormîntarea lui Dej nu numai că le subiectivizează, ci le mai şi conferă conotaţii ficţionale: transferul de putere devine "shakespearian", procesiunea devine "viscontiană" - în fine, asocierile sînt diferite de la un spectator la altul, ceea ce contează fiind imboldul dat de Ujică minţilor noastre în direcţia unor scheme derivate din ficţiune. Această lungă secvenţă dictează ritmul filmului şi ne dă genul său: va fi o dramă istorică, va avea o respiraţie largă şi un arc dramatic maiestuos de tip "ascensiune şi declin". Efectul de ascensiune din prima parte (un efect potrivit cu energia unui Ceauşescu tînăr şi "pus pe fapte mari" şi cu optimismul unei bune părţi din popor în primii ani ai puterii lui) datorează mult montajului, lucru rar în filmele noastre de ficţiune din ultimii ani (efectele de montaj sînt aproape de negăsit în cinematograful realist post-Puiu), dar lucru cu tradiţie în cinema-ul de tip clasic, unde o perioadă fastă din viaţa eroului e adesea comprimată într-o secvenţă de montaj prezentînd succesele lui. De la o asemenea secvenţă, Ujică taie la faimoasa vizită în China: întîlnirea lui Ceauşescu cu un alt model de dictatură.

Cinefilii români care se plîng că, în filmele noastre de ficţiune, resursele artei cinematografice sînt folosite prea parcimonios, n-au motive să se plîngă de acest documentar. Din cînd în cînd, prin cîte o manevră discretă (juxtapunerea de tip plan-contraplan a unor imagini cu Ceauşescu şi Mao; inundaţiile din 1975, văzute din elicopter, din ceea ce, în context, ar putea fi unghiul subiectiv al lui Ceauşescu), Ujică reîmprospătează efectul de istorie rememorată subiectiv de protagonist. Unele dintre imaginile sale - în special scene de familie - nu au nici un fel de sunet, ceea ce le face şi mai subiective: misterios-subiective, poetic-subiective. De la un punct încolo apar semne cum că lumea lui Ceauşescu - înăuntrul căreia ne aflăm şi noi de la începutul filmului - e de fapt o bulă şi că realitatea din afara bulei e cu totul alta; reflexii de-ale ei încep să pătrundă înăuntrul bulei - o prestaţie agramată şi arţăgoasă din partea lui Ceauşescu, la o conferinţă a statelor europene, o revoltă împotriva puterii lui dictatoriale, venită din partea lui Constantin Pârvulescu, la Congresul al XII-lea al PCR. Cuvîntările lui se deşiră tot mai rău, serbările care se desfăşoară permanent în interiorul bulei devin tot mai suprarealiste - naratorul necreditabil e din ce în ce mai puţin capabil să ţină realitatea în afara discursului său. Succesul abordării lui Ujică este absolut.

[lalaby]

Pentru ca Pitbull e foarte suparat pe mine... ma bag si eu ca musca in lapte
Nu sunt cinefil (avand in vedere definitia data de Pitbull pe un alt topic), nu sunt cinest (logic.. nu am facultate de profil)... deci sunt un profan, dar il atentionez pe Pitbull ca nu vreau sa ma re-educ... vreau doar sa imi spun o parere.

Intamplator am fost la Cannes cand acest film a avut proiectia pentru presa. Acolo am vazut si EVA (injurat de multi si pentru care eu mi-am atras jignirile din partea lui Pitbull... si pentru care voi da in judecata adminsitratorii si chiar pe Pitbull... ma rog puteti citi pe alte topicuri).

Vreau doar sa va spun ce se intrebau ziaristii cand au iesit de la proiectie..."de ce l-au omorat romanii pe Ceausescu? Ok, a suferit de grandomanie... da' in rest?"

Asta spune totul. Pentru noi cei care am trait in perioada aia... ok, vedem asa zis acest documentar (nu e!) si ne gandim cum am trait. Actuala generatie, precum si cei din afara habar nu au. In acele imagini insailate (dar luate din filme de propaganda!) nu il vezi pe ACEL Ceausescu care ne obliga sa privim doar 2 ore la tv, care ne obliga sa stam la coada pentru "fratii petreus", care ne taia lumina la ora 8 seara.

Tinerii au mers la film... de aia filmul are acest numar de spectatori... dar stiti ce cred ca gandesc ei? Uite un prost, ia uite cum rade ca ii canta aia in limba lui... si tot asa. Pentru ei a fost o disctractie... de altfel liceenii dusi cu japca pe gratis la Sala Palatului tot din astea comentau.

Mie una mi-a ajuns o ora din cele trei pe care trebuia sa mi le pierd din viata la Cannes. M-au dus acolo niste prieteni, eu fiind cu alta treaba. Dar eu am trait in acele vremuri! Si sa vad un film de propaganda... e cam naspa. A, daca in paralel mi se aratau si necazurile din acea vreme... era ok. Dar asa?!

Tanara generatie ce sa faca? Sa ne creada pe noi ca de fapt a fost rau?

Si 80.000 de euro pentru un asemenea film ... mi se pare chiar furt la drumul mare. Pai m-am uita pe site-ul CNC... cu banii astia s-au facut lung metraje de fictiune! Si, daca mai socotesti ca si producatorul trebuie sa vina cu alti 50%... pai lumina si telefonul nu costa atat (avand in vedre ca producatorul nu putea sa vina in aport cu camera de filmat!). Si ma indoiesc ca TVR sau Arhiva (de unde a luat imaginile) l-au taxat cu bani... pai daca scrii ca e film de interes national, esti Ujica.... si altele... banuiesc ca usile ti se deschid.

Premii...ok, cu asemenea subiecte am mai tinut afisul. Da' va intreb ce premii mari am luat in anul 2010? Subiectele astea sunt perimate. Noroc cu... FLUIER...! E o abordare noua.

Cristian Tudor Popescu a avut dreptate. Si a mai avut dreptate si Plesu.

Mie mi se pare un film periculos si pobabil ca Ujica il regreta pe Ceusescu, desi stiu ca e plecat demult din tara. Pai putea sa faca un alt film. Poate chiar sa aflam de ce mii de oameni doreau sa plece in perioada lui Ceausescu din tara.

Hai Pitbull & company... astept lovituri