|
Unlikely Messiah
Join Date: Dec 2004
Location: Bucharest
Posts: 16,822
|
"Clanul lupilor"
"Clanul lupilor" - Un basm stângaci, pe cai prea mari
A-þi întâlni sau a nu-þi întâlni... destinul? Asta-i buba!
A fost o datã ca niciodatã (adicã prin 1982), cã de n-ar fi, nu s-ar povesti (pe bune - nu e banc!) a fost un film intitulat "Comoara", de Iulian Mihu. Eram studenþi pe vremea aia, ºi ne trimiteam unii pe ceilalþi la filmul ãsta, sã râdem de el. ªi unul nu era dezamãgit!
Era vorba acolo de niºte patrioþi ardeleni din Evul Mediu care cãutau o comoarã ascunsã de Decebal într-o peºterã, ca sã-ºi finanþeze din ea lupta pentru neatârnare ºi unire cu patria mumã. Toatã aceastã chestie curgea cu hopuri pe-o matcã imposibil de întortocheatã din care mare lucru n-aveai ce sã pricepi. Printre cele mai savuroase perle ale filmului figurau momentul când tâlharii îl prind pe episcop ºi unul, punându-i sabia la beregatã, îºi întreabã cãpetenia: "Cu ãsta ce facem?" Rãspuns: "Spânzuraþi-l, cã n-avem vreme!" Sau când intrã-n peºterã ºi unul spune: "S-o luãm pe-aici!", dar altul: "Ba pe-aici", aºa c-o iau pe-aici (adicã pe dincoace), ºi dupã doi paºi ajung într-o salã luminatã feeric, unde comoara lui Decebal strãlucea etalatã ca la expoziþie. Sau când trãgeau cu tunul în cetate, ºi se-aprindea benzina pe ziduri. Sau când se duelau vreo ºase, þac-pac, þac-pac, þac-pac (ºtiþi metoda), ºi deodatã unul, tam-nisam, uitã cã se duela ºi-o ia la fugã-n altã parte; adversarul se uitã nedumerit dupã el, ºi pe urmã face: "Aaa!" ºi cade mort. Sau replica Violetei Andrei: "De când s-a nãscut fetiþa, soþul meu nu mai aude bine."
Dar filmul lui Mihu avea o scuzã. Pe la jumatea filmãrilor, lui dom' regisor i-a venit o idee mãreaþã: "ªtiþi ceva? Eu m-am sãturat sã fac filme serioase, pe-ãsta-l fac parodie!" Aºa cã a doua jumate a filmat-o la miºto. Ãia s-au luat cu mâinile de cap, ºi la montaj au zis nu, hai sã-l facem iar serios! ªi-a ieºit ce v-am povestit mai sus.
Adevãrul e cã poantele cele mai amuzante nu erau cele moºtenite din parodie, ci alea unde Mihu voise sã filmeze serios. La fel ºi cu actualul "Volkodav iz roda serîk psov" (adicã, mai pe româneºte, "Câine-lup din spiþa câinilor cenuºii" sau, oficial, "Clanul lupilor") - cu precizarea cã aici totul se vrea serios! Unu-zero pentru Nikolai Lebedev, transpuitorul pe ecran al acestui heroic-fantasy slavon scris de Maria Semionova.
Lucrurile sunt clare din prima secvenþã. Un sãtuc de rãzeºi cumsecade, trãind ca-n sânul lui Avraam într-o poieniþã, ºi un copilaº cu perucã blondã jucându-se în extaz c-un aeromodel. La care Collins se-apleacã spre mine ºi-mi ºopteºte: "Pe-ãºtia precis îi invadeazã o hoardã, cã prea-s ferici..." - n-apucã sã sfârºeascã vorba, ºi tgdn-tgdn, apare hoarda ºi-i masacreazã puþin. Evident, puºtiul cu perucã vede cum îi sunt spintecaþi tãticul cel bun ºi mãmica cea gravidã, mai vede ºi semnul tatuat pe mâna creminalului, aºa cã scapã ºi creºte mare. ªi-ncepe filmul.
ªi-ncepe, ºi continuã... ºi nu se mai terminã. Eroicul protagonist, crescutul mare Câine-lup (Alexandr Buharov), se preumblã printre varii neamuri, dornic de rãzbunare. Cãsãpeºte ticãloºi ici, salveazã cumsecazi colo, îºi adunã o gãºculiþã de susþinãtori (inclusiv Liliacul-de-pãmânt, un pet din familia vulpilor-zburãtoare care-i cel mai ataºant personaj din tot filmul), se tocmeºte strãjer la tânãra (ºi frumoasa, ºi sexya, ºi hota) prinþesã Elen (Oxana Akinºina), ºi-n genere umblã pe urmele lui Jadoba, care i-a exterminat tribul. Pentru-nceput, ca sã nu-ncapã discuþii, intrã pâº-p⺠în impenetrabila fortãreaþã a Mâncãtorului-de-oameni (colegul lui Jadoba), omorând vreo doi strãjeri pe parcurs, îl provoacã pe canibal la duel, ºi-l ucide scurt. Da' ºtii - scurt! Prilej cu care cade-o feºtilã ºi coºmelia se mistuie-n flãcãri. Ce-i drept, scenografia aratã foarte cool: bârlogul hanibalului e-ntr-un vulcan stins, aºa cã dupã ce tot urci, ajungi într-un horn strãbãtut cruciº ºi curmeziº de pasarele ºi podeþe de frânghii ºi scândurici, numai bune sã le dai foc, iar camerele de locuit sunt în grote, prin pereþii din jur (un setup, la scarã mult mai micã, aidoma celui din "Preþul Reginei Shaana" - noroc cã Lebedev ºi Semionova n-au avut unde s-o citeascã). Deasupra atârnã-n funii ditamai efigia Moranei cea Mortalã (zeitatea evil pe care-o adulã antropofagu' ºi Jadoba), aºteptând numa' sã-i taie careva pripoanele ºi sã cadã peste toatã ºandramaua. Ceea ce se ºi întâmplã, numaidecât - dar nu înainte ca eroul nostru sã se lupte cu nemernicii pe toate ãle pasarele (în flãcãri). ªi sã salveze o tanti ce-i va fi de folos mai târziu.
Din pãcate, toate secvenþele care urmeazã mai târziu (fie de acþiune, fie de contemplaþie, fie - mai ales - de umpluturã) sunt ºi mai confuze ºi stângace decât asta (ºi nici una la fel de spectaculos filmatã). În genere, personajele sunt folosite ca niºte pãpuºi împãiate, plimbate de colo-colo. Când ºi când, câte unul mai face un banc, ca sã parã mai uman - da' nu pare (de pildã, secvenþa cu tribuleþul lacustru, marcatã de oarece elemente comice picate ca nuca-n perete - îmi aminteau de stângãciile similare ale lui John Landis, în "An American Werewolf in London" - un fel de "hai sã ne mai ºi râdem niþel"). Toatã povestea e stufoasã, neclarã, atârnândã de nenumãrate informaþii pe care nu le putem afla decât sau din roman, sau din caietul de presã - cã-n film, ioc. Aºa, de pildã, când þi-e lumea mai dragã, te pomeni cã câte-un trib (ba ãia din Galirad, ba unii dintr-un munte, ba ai lui Jadoba) dã drumul la oarece ritual esoteric, cu izbit spadele-n scuturi ºi turnat ape din cãuºuri în cap, filmat insistent, îndelung, lejer isteric, pe-o muzicã ritmatã ostentativ, de parc-ar rãgni la tine: "Bããã, spectator! Vezi ce naºpa? Acu' ce ne facem!" (Da' tu, spectator, nu pricepi neam, ºi pace.)
Luptele... ce sã zic? Nivel de Sergiu Nicolaescu la vârsta lui "Noi cei din linia întâi" (adicã pe ultima suticã înainte sã-ºi dea duhul de tot). Banale, trenante, doldora de inadvertenþe (ºi psihologice, ºi pur ºi simplu fizice). Din când în când, absolut pe nepusã masã ºi când îºi aminteºte muºchii lui Lebedev, fâºti þâºneºte ºi câte-o jerbã de-un roºu f. cochet, ca sã reþinem cã ãia au ºi ei sânge-n ºtiþi voi ce. Aratã atât de fals, încât tare mi-e cã toate sângiurile sunt adãugate pe digital.
Imageria fantasticã, în cel mai bun caz, mediocrã. Evident, pastiºele dupã "Lord of the Rings" nu puteau sã lipseascã, pe tot parcursul ºi mai ales spre final, când ajung în munþii cei cumpliþi. Din pãcate (pentru Lebedev), Peter Jackson, cât e el de mãrginit, avea flerul de a filma dezinvolt toate grozãviile alea. Aici, principiul "Ia uite de ce suntem noi în stare!" pare la ordinea zilei (mai ales în secvenþa cu puntea de stâncã dintre munþi; cum cad vreunii de pe ea, cum ne-o aratã de departe, ca sã vedem ce inexorabil se prãvãlesc trupºoarele-n genune).
Ca sã fim drepþi, nu-i tocmai rea malefica Moranã cea Mortalã, care o datã desþelenitã din muntele-i (cu ajutorul unei "chei" de piatrã într-ale cãrei rune trebuia sã-ºi prelingã prinþesa sângele) se dezvãluie a fi un fel de tornadã de stânci cu foc în mijloc, mare cât Turnul TV din Moscova ºi vag zmeuomorfã. Câinele-lup o dovedeºte cu o spadã de foc lungã pânã-n tãriile cerului. Oarecari cãdruþe frumoase pe-aici, da' altfel, logicã, ingeniozitate ºi creativitate, nexam. Dã cu spada-n ea pân-o terminã, ºi gata.
ªi-ºi întâlneºte destinul - cã asta era buba.
A, sã nu uit - mai era ºi mesianic. În final, o duce pe prinþesã la alesul ei, ºi zice: "Femeie, iatã soþul tãu! Bãrbate, uite-þi nevasta!" Dar alesul are caracter (ºi ochi sã vadã!), aºa cã desprinde mânuþa miresei de a lui ºi o pune pe-a Câine-lupului (vorba lui Collins, din nou: "N-avea nici un rost, oricum ºtia c-ar fi simulat.") Deci ei vor trãi fericiþi pânã la adânci bãtrâneþi, iar liliecuþul ãla drãgãlaº ia-n gheruþe "cheia" resuscitãrii Moranei ºi zboarã cu ea peste ºapte mãri ºi ºapte þãri; când te-aºtepþi s-ajungã ºi printre niºte blocuri, gata - începe genericul final.
ªi stai sã te gândeºti cã - de... ºtim cã filmul rus nu mai e ce-a fost odatã... Da', oºcât, punctul lui forte au fost întotdeauna operele de conþinut - acolo au excelat inegalabilii Tarkovski ºi Mihalkov, Koncealovski ºi Heifiþ, Klimov ºi Abuladze (eventual - prin adopþiune imperial-sovieticã), ca sã nu mai vorbim de marii clasici. Altminteri, majoritatea încercãrilor de a pastiºa filmul comercial de tip occidental (aventuri, acþiune, fantastic, chiar ºi S.F. - Tarkovski fiind excepþia care confirmã regula, evident) au fâsâit lamentabil. Singurele reuºite cât de cât onorabile (îmi vine-n minte "Korolevstvo krivîh zerkal" / "Împãrãþia oglinzilor strâmbe", Alexandr Rou, 1963) au fost cele care-ºi vedeau lungul nasului, ºi se adresau cu sinceritate copiilor. Altfel, degeaba încerci sã fii ceea ce nu eºti - cã te frigi de nu ºtii ce-i aia, ºi-n veci nu-þi mai întâlneºti destinul!
Pitbull (Mihnea Columbeanu)
28 iulie 2007, h. 03:30-05:02
Bucureºti, România
|
28 Jul 2007, 04:37
Copyright© 2000-2024 Cinemagia® 
