Articole The Producers

Ideea unei versiuni pentru musicalul The Producers a aparut in 1998, cand un impresar de muzica si film David Geffen a inceput sa-l atate pe Brooks in transformarea filmului din 1968, castigator de Oscar, intr-un musical. Un mare fan al teatrului de cand Unchiul sau Joe la luat cu el sa vada piesa lui Cole Porter Anythig Goes la varsta de noua ani, Brooks intotdeauna a dorit sa fie compozitor sau dramaturg pe Broadway. De fapt, el a scris multe cantece pentru filmele sale inclusiv „I’m Tired” , „Doing French Mistake” si cintecul de generic pentru Blazing Saddles, fara a mai mentiona „Springtime for Hitler” si „Prisoniers of Love” pentru Producatorii.

La sugestia lui Geffen, Brooks s-a intalnit cu compozitorul de pe Broadway, Jerry Herman (La Caje aux Folles, Mame, Hello, Dolly) pentru a discuta despre proiect. Cand s-au intalnit, Herman era sigur ca stia candidat mai bun care sa compuna muzica originala pentru The Producers si a inceput sa cante cateva dintre cantecele compozitorului. Acel compozitor era Mel Brooks.

Asa ca Mel Brooks a primit sugestia, a scris cantecele si si-a intrebat vechiul prieten si colaborator Meehan (Spaceballs, To Be or Not To Be) daca doreste sa scrie impreuna scenariul. Meehan era un castigator al Premiului Tony (Annie) si a primit cu bucurie oportunitatea sa scrie alaturi de Brooks un nou musical.

Cand a fost rugat sa se intalneasca cu Brooks pentru a discuta despre noul proiect, regizoarea si coregrafa Susan Stroman, de cinci ori castigatoare de Premiu Tony, isi aminteste, „M-a sunat Mel Brooks spunandu-mi ca vrea sa se intalneasca cu mine. Diseara”. Asa ca renumita coregrafa a unor atat de populare spectacole pe Broadway precum Crazy for You, Oklahoma si Contact a incetat imediat repetitiile si s-a intors acasa. Si s-a auzit un ciocanit in usa.

„Stiam totul despre filmele lui Mel, si stiam toate replicile si stiam tot ceea ce a facut... deci am fost tare emotionata”, isi aminteste ea.

„Am deschis usa si in fatamea se afla aceasta legenda vie. Dar in loc sa vorbeasca, a inceput sa cante din toata inima, „That Face” care deschide Actul Doi din The Producers.

„A continuat sa cante... s-a indreptat catre mine, a mers pe tot holul casei mele si a sarit pe canapeaua mea. A terminat cantecul, s-a uitat la mine si mi-a spus, Buna, sunt Mel Brooks. Si eu m-am gandit, nu conteaza cese va intampla cu acest spectacol, va fi o mare aventura”, rade ea. „Si intr-adevar, a fost una din cele mai frumoase perioade din viata mea”.

12 Premii Tony, doua de turnee nationale si trei productii internationale mai tarziu, Brooks o intreba pe Stroman, „Daca ar fi sa facem acest spectacol intr-un film, cam ce fel de film ai dori sa faci”.

„Cand ea a raspuns, Singin’ in the Rain”, isi aminteste Brooks, „I-am spus ti-ai gasit o slujba! Deoarece Singin’ in the Rain pentru mine este un clasic a ceea ce noi numim un musical din cap pana in picioare-unde ii vezi pe dansatori, nu doar in imagini scurte si doar anumite parti ale corpului, ci vezi un corp frumos in miscare”.

„Cand mi-a cerut sfaturi despre regie”, continua Brooks, „I-am spus lui Susan trebuie sa spui Actiune si dupa acea trebuie sa spui Stop.Daca intai spui stop, si dupa aceea spui actiune, nu va fi nici un film. A trebuit sa-i explic cunostintele elementare. Nu, glumesc, spune el. Am stiut imediat ca va vrea sa participe. Are un dar vizual incredibil.”

Stroman era foarte incantata sa abordeze realizarea filmului. Cu ochiul unui regizor si coreograf de teatru, ei i-a placut introducerea unei camere de filmat in acest mixaj. „La teatru, spectatorii vad totul dintr-o singura privire mai larga; intr-un film, pot folosi o apropiere a cadrului pentru a spune povestea mult mai repede si intr-un mod mult mai intim. In plus, apropierea camerei de expresiile comice ale lui Nathan, Matthew, Gary si Roger face comedia si mai buna. ”

Brooks si partenerul sau de scris Meehan au inceput sa scrie scenariul.
Meehan crede ca trecerea productiei la marele ecran ofera productiei o un taram care nu a fost niciodata explorat. „Cand iei productia de pe scena si o transpui in film, poti sa faci mai multe lucruri in ceea ce priveste locurile de filmare. Filmul nu are loc doar in birouri si in teatre, are loc in Central Park si pe Fifth Avenue in New York. Ofera mai mult spatiu pentru a respira.”

Pentru film, Brooks a scris doua cantece originale care nu sunt incluse in piesa de pe Broadway: „You’ll Find Your Happiness in Rio”, care este muzica de fond pentru escapada amoroasa a lui Leo si Ulla in paradis, in timp ce Max sta in celula sa din inchisoare; si „There’s Nothing Like a Show on Broadway”, cantat de Broderick si Lane la sfarsitul spectacolului, cu actorii care inca se simteau in pielea personajelor lor.



Alaturi de dorinta de a retine cat mai multi membri din distributia si echipa originala de pe Broadway, producatorii au fost de neclinitit in hotararea lor asupra unui alt lucru: noul film, precum filmul original din 1968, va fi filmat in New York.

„Pentru a face cum trebuie filmul, el trebuie sa fie facut de new yorkezi”, sugereaza scenograful Mark Friedberg. Poate unul din cele mai mari avantaje al filmarii in New York este apropierea de cei mai talentati cantareti si dansatori de pe Broadway. Peste 3.700 de dansatori au dat auditie pentru aproximativ 350 de roluri in numere de productie spectaculoase inclusiv pentru „Springtime for Hitler”, „Prisoniers of Love” si „I Wanna Be A Producer”

„A avea acesti cantareti si dansatori de pe Broadway care sunt atat de profesionisti, devotati si angajati a fost o adevarata bucurie”,spune Stroman.
In contrast la celelalte filme care fac putine repetitii sau nu au timp deloc pentru ele, The Producers beneficiaza de personajele principale din musical care au lucrat inpreuna timp mai multi ani. Lane, Broderick, Beach si Bart au deschis spectacolul de pe Broadway din aprilie 2001, si mai multi au participat in roluri diferite si companii diferite.

„Deoarece actorii sunt atat de familiarizati cu materialul si cu personajele, mi s-a oferit libertatea de a adauga noi valente la ceea ce ei deja cunosteau”, explica Stroman. „Matthew si Nathan sunt actori nascuti pentru scena si dau dovadaa de aceeasi naturalete si in filme. Ei stiu cum este sa lucrezi cu 1500 de oameni, si stiu cum este sa lucrezi in fata camerei. Sunt norocoasa ca ii am in distributie. ”

Inainte de formarea echipei pentru versiunea de pe Broadway a The Producers, atat Lane cat si Broderick, incepandu-si carierele in teatru, au reusit sa creeze cariere de succes alternative atat pe scena cat si pe ecran. Perechea a mai imprumutat anterior vocile pentru animatia clasica Disney The Lion King. Lane a fost nominalizat pentru Premiul Tony pentru rolul lui Nathan Detroit in Guys and Dolls a lui Jerry Zaks si a jucat in piesa lui Terrence McNally The Lisbon Traviata si in Love! Valour! Compassion! Inainte de a castiga Premiul Tony pentru remake-ul piesei A Funny Thing Happened on the Way to the Forum. A aparut in filme precum Ironweed, Stand By Me, Frankie and Johny, Addams Family Values, Mousehunt si probabil in cel mai memorabil film al sau The Birdcage, alaturi de Robin Williams.

Broderick a castigat primul sau Premiu Tony pentru debutul sau pe Broadway in piesa lui Neil Simon Brighton Beach Memoirs, si a continuat castigand un Premiu Tony pentru musicalul de debut in remake-ul piesei lui Jack O’Brien si a lui Frank Loesser How to Succed in Business Without Really Trying. Broderick a jucat in succesul lui John Hughes Ferris Bueller’s Day Off si a mai aparut in filme precum Biloxi Blues, Family Business, Glory, Addicted to Love, Inspector Gadget, Election, You Can Count on Me si in recenta comedie a lui Frank Oz The Stepford Wives.

Pe de cealalta parte, doua din personajele principale, Uma Thurman (in rolul lui Ulla) si Will Ferrell (in rolul lui Franz), nu sunt doar nefamiliarizati cu materialul dar nici unul dintre ei nu a mai avut niciodata oportunitatea de a canta si de a dansa inainte intr-un musical.

Thurman, care si-a reinnoit felul de a dansa in Pulp Fiction si Be Cool cu John Travolta- precum si coreografia miscarilor in arte martiale din Kill Bill: Volumele I si II- i-a dat incredere ca dansatoare si explica ca niciodata nu a dansat niciodata un numar romantic cu un partener. „Din fericire pentru mine, productia a beneficiat de un corp de balet extraordinar, si literalmente m-am incadrat in activitatea lor cateva luni bune”, recunoaste Thurman. „Matthew si cu mine facem un fel de scena gen Ginger Rogers/Fred Astaire, si de asemenea mai am alte trei numere muzicale.”

Regizorul isi aminteste, „Cand m-am intalnit cu Uma, care are aproape 1,80 m, ea m-a intrebat Crezi ca este in ordine ca sunt mult mai inalta decat Nathan si Matthew?”si eu am raspuns Este absolut in ordine! Se vor uita la tine ca la o zeita. De asemenea Uma mi-a spus ca este de descendenta suedeza. Am dat lovitura.!”

Cu repetitiile de dans in plina desfasurare, Thurman si-a indreptat privirea spre o sarcina pe care o considera mai dificila: cantatul. „Nu am fost chiar asa de inspaimantata de dans, nu este dificil pentru mine”, isi aminteste ea. „Dar cand a venit vorba de cantat, regizorul nostru muzical, Patrick Brady, m-a ajutat sa-mi gasesc o voce- care nu este cea a unui cantaret de profesie - dar vestea cea buna este ca nu aveau pe altcineva care sa cante pentru mine, deci nu a fost chiar asa de rau.”

Susan Stroman, nu isi poate aminti o perioada din viata ei in care sa nu fi auzit in jurul ei muzica. Crescuta intr-o casa de muzicieni-tatal ei era pianist- si copila fiind ea putea vizualiza imagini cand asculta muzica.

„Chiar daca este muzica usoara standard, rock-and-roll sau clasica, mi-am imaginat intotdeauna scenarii cu sute de oameni care dansau in capul meu”.

„Este important sa stii sa spui o poveste, dar cand si poti canta emotiile, totul se amplifica, explica Stroman. „Si toate aceste personaje canta despre dorintele lor si despre nevoile lor, deci emotia intregii povesti creste si mai mult.”
Filmul favorit al lui Mel Brooks din toate timpurile este musicalul lui Astarire-Rogers Top Hat.

„Fred Astaire nu accepta niciodata taieturi in cadru”, explica Brooks. „Numarul incepe, doua personaje danseaza. Camera se poate apropia si se poate retrage, dar niciodata nu exista taieturi in cadru.Vrem sa credem ca este un vis, o fantezie. Si Stroman stie asta.”

Stroman onoreaza dansatorii legendari platindu-le tribut in The Producers cu numarul muzical „That Face”. Spune ea, „Leo Bloom viseaza sa danseze cu Ulla precum Fred Astaire cu Ginger, si That Face reprezinta realizarea visului sau.”

Pentru Stroman, cea mai mare provocare in realzarea primului ei film a fost adaptarea la patru pereti in schimbul a trei si largirea scenei intr-un enorm platou de la Steiner Studios din Brooklyn.

„Aparatul de filmat a devenit un dansator in plus pentru mine”, explica ea
In timpul scenelor si in timpul realzarii numerelor muzicale, aparatul de filmat devine intr-un fel partenerul de dans al actorilor. Daca actorul face opt miscari pentru a se misca de la stanga la drepta, tot atatea face si camera de filmat. Cameramanului i-a placut la nebunie sa filmeze pe tempoul muzicii.

Stroman, care s-a folosit de fiecare centimetru de pe scena pentru productia de pe Broadway, a fost in special incantata de oprtunitatile oferite pentru a reconcepe numerele muzicale pentru marele ecran.
Operatorul de imagine Minsky, care nu a mai filmat niciodata vreun film musical, a fost incantat sa afle ca Stroman a decupat in detaliu fiecare numar muzical.. Nu a trecut mult timp ca el si camera lui au inceput sa invete ritmul fiecarui moment muzical, facand posibil ca aparatul de filmat sa se miste in acelasi timp cu dansatorii.